Regele Mihai s-a născut prematur sau Regina-mamă era gravidă la nuntă cu colonelul Manos?
De Octav Cristea – 17:20, 10 mai 2015
DISTRIBUIȚI Facebook Twitter

Regele Mihai al României s-a născut în 25 octombrie 1921 la Sinaia. Părinții săi Carol al IIlea și Elena a Greciei se cunosc la Lausanne, în Elveţia, unde se logodesc la 12 ianuarie 1921, după care participă împreună la oficierea la Bucureşti a logodnei principesei Elisabeta (sora lui Carol) cu George al Greciei. Tinerii logodnici Carol și Elena călătoresc în Grecia, unde, la 10 martie 1921, în Catedrala Ortodoxă de la Atena, în prezenţa celor două familii regale şi a peste 80 de invitaţi se căsătoresc. Prezentă la eveniment, regina Maria îşi nota în jurnal temerile legate de viitorul căsniciei celor doi: ,,[…]dragoste şi fidelitate … mulţi îşi promit unul altuia aceasta – fie ca ei să o păstreze cât mai mult pot, aceasta este ruga mea …”. Temerea este menționată la plural deși până la acel moment se știa doar despre Carol că avusese o viață sentimentală bogată.
După 7 luni și jumătate de la căsătorie se naște Mihai, cel care avea să devină regele României.
Așadar ori Mihai s-a născut prematur, ori Elena era deja însărcinată la nunta din 10 martie. Palatul a anunțat că prințul Mihai, cântărind 4 kg, s-a născut prematur. Evident că un prematur nu depășește la naștere 2 kg, după unele studii chiar 1,5 kg.
Despre nașterea lui Mihai care nu putea fi prematură, îi scria și Pamfil Șeicaru în decembrie 1976 lui Ovidiu Vuia.

“Un copil de 4 kg. Un miracol biologic? Din investigatiile mele făcute în 1974 la Athena, unde am fost de trei ori, reiese că Elena a trecut Rubiconul ajutată de un colonel Manos care comanda regimentul de gardă călare al regelui Constantin. A fost o dezbatere în parlamentul Greciei cu privire la sinuciderea colonelului Manos după o audienţă la regele Constantin. Monitorul oficial cu dezbaterile camerei este ţinut în secret. Acum când nu se mai crede în restaurarea monarhiei s’ar putea ajunge la lectura dezbaterilor. La naşterea lui Mihai s’a simţit nevoia de a da o explicaţie miracolului biologic: un colectiv de medici, prof. universitari, au dat un comunicat. Efectul: lui Mihai i se spunea Mihai pripitul sau Mihai Viteză.” spune Pamfil Șeicaru în scrisoare.

(Expresia „trecerea Rubiconului” înseamnă a depăși un punct de unde nu mai există întoarcere și se referă la traversarea râului Rubicon, hotarul provinciei sale, Italia, cu Galia de către Iulius Cezar în anul 49 î.Hr., lucru care a fost considerat o declarație de război. Înainte de a ordona trecerea Rubiconului ar fi enunțat Cezar celebra expresie „Alea iacta est”, actualizată sub „zarurile au fost aruncate”.)

Scurt istoric: Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a avut o viață sentimentală tumultoasă. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României.
În timpul primului război mondial, Carol al II-lea, în uniformă de ofițer rus, a părăsit la 27 august/9 septembrie 1918 unitatea militară (aflată la Târgu Neamț), al cărei comandant era, și, patru zile mai târziu, a plecat la Odessa căsătorindu-se cu Ioana Maria Valentina Lambrino, cunoscută ca Zizi Lambrino (n. 3 octombrie 1898, Roman – d. 27 martie 1953, Neuilly), prima soție a principelui Carol II al României.
Descendentă a unei vechi familii aristocratice, Zizi era fiica generalului român Constantin Lambrino și a Euphrosinei Alcaz.
Acest act a însemnat încălcarea Statutului Casei Regale, care prevedea căsătoria membrilor Casei Regale a României numai cu persoane din alte case regale. Regele Ferdinand a ezitat să aplice o pedeapsă fermă. A dispus însă la 9/22 septembrie ținerea lui Carol timp de 75 de zile în stare de arest la mănăstirea Horaița (județul Neamț).
Printr-o sentință controversată din 8 ianuarie 1919, tribunalul Ilfov a anulat căsătoria. Relația lor a continuat însă, iar la 8 august 1920 li s-a născut fiul, Mircea Grigore Lambrino. Principele Carol a fost trimis de tatăl său, regele Ferdinand într-o călătorie în jurul lumii, pentru „a o uita” pe Zizi. I se aranjează căsătoria cu fiica cea mare a regelui Constantin I al Greciei, Elena.

Jurnalistul Florian Bichir a cerut public, fără succes, încă din 2011 un test de paternitate pentru regele Mihai, având în vedere că osemintele lui Carol au fost reînhumate în 2003 la Curtea de Argeș. Este curios cum măria-sa a devenit prietenul PSD-ului iar penibilul său ginere, Radu Duda a anunțat în 2009 că vrea să candideze la președinție deși Mihai îi conferise titlul de Principe al României. După o perioadă în care regelui Mihai nu i s-a permis accesul în România de către Ion Iliescu, brusc, PSD-ul prin vocea lui Răzvan Theodorescu anunță brusc repatrierea rămășițelor lui Carol. Să fi făcut SRI-ul condus de escrocul Radu Timofte testul ADN și să-l fi șantajat pe rege de acesta s-a predat lui Ilici? Poporul român are dreptul să știe adevărul.

*

Nota redacției: Testul de paternitate se poate face și azi. Atât Carol, cât și Mihai au descendenți biologici care pot fi examinați genetic dacă se înrudesc. Paul de Lambrino se vede și cu ochiul liber că se trage din animalul numit Carol al II-lea. Între Mihai și presupusul său tată, nicio asemănare. Dimpotrivă, cei doi nu au avut sentimentele firești între un tată și un fiu. Nu s-au suportat unul pe altul. Știau ei ce știau! De ce n-am afla și noi ce știau?