| RECONSTRUCTIVISMUL De CD Entropia este o măsură științifică a dezordinii, a modului în care este dispersată energia într-un sistem. Ea explică de ce lucrurile trec în mod natural de la o stare organizată la o stare dezordonată în timp. Cunoscand legile entropiei un sistem se poate separa de elementele care produc entropia si se poate prezerva in universul organizat, dar pastrand inertia procesului perpetuu de separare ce apartie entropiei. Se poate evita entropia chiar respectand legile ei. Desi organizat universul este si el intr-o continua transformare, inertia trebuie pastrată pentru a realize organizare energiei in sistem. Dezmembrarea sistematică de către Occident a ordinii bipolare post-Ialta, ajutată de propria autodistrugere geopolitică a URSS-ului la sfârșitul anilor 1980 și 1990, a dezlănțuit forțe de autodistrugere care nu mai pot fi ținute acum sub control – geniul/duhul autodistrugerii a iesit din lampă si nu mai poate fi oprit. Comportamentul țărilor occidentale, prin acțiunile lor, amână, relegă în plan secund Carta Națiunilor Unite, încercând să aducă lumea la o ordine proprie, la propria lor viziune. Deocamdată se mai poate incă merge si după sistemul ONU, față de modelul de la Ialta care a prins contur ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. Lumea de la Ialta a devenit conventional, “pe un servetel”, Bipolară cu o structură ce este încorporată în Carta ONU, cu o paritate de doar două puteri cu adevărat suverane – SUA și URSS. Toate celelalte tări s-au aliniat, mai mult sau mai putin voluntar, unele cu SUA, altele cu URSS. Totul se baza pe acest echilibru dual de putere, la care mai tarziu s-a adaugat si Mișcarea Nealiniată (India, Iugoslavia și alte țări din Sudul Global), care, deși numeroase, nu aveau o poziție politică independentă proprie, manevrând cat puteau doar între cei doi poli. Acest model ONU a functionat destul de bine si a permis tot felul de experimentări sociale, politice si mai ales financiare care au dus la idea de a transforma lumea intr-una Unipolară, este ceea ce se străduieste să facă ocidentul de cca. 40 de ani. UN a fost inventata să servească initial o lume bipolară, iar apoi s-a retras din zonele vizibile de influentă ideologică pană la dizolvarea Lagărului Socialist. Odata cu disocierea URSS-ului ONU a revenit usor in arena influentelor ideologice sustinand Noua Ordine Unipolară si supunandu-se docil si adaptându-se la sistemul de drept internațional, la așa-numita „ordine bazată pe reguli”. Occidentul a început să demonteze modelul bipolar încă de la sfârșitul anilor ‘80 prin manevre de mituire, santaj si orice alte unelte de corupere, deja experimentate in tările recent decolonizate. Tările din fostul Lagăr Socialist s-au inscris si ele cu multă ravnă si dedicatie acestui proces de unipolarizare, fără a avea vre-un interes propriu, direct sau viitor, fiind manipulate ideologic prin ONG-urile progresiste. Occidentul a început să-si reconstruiască modelul său propriu mondial, unipolar sub o „ligă a democrațiilor” și alte instituții inventate si finantate de băncile sinagogii lui Satan. Spre marele nostru regret, noi înșine am comis o sinucidere geopolitică, permițând duhului unipolarității să se elibereze. ONU, ca sistem real de relații internaționale, nu mai există, este doar o structură fără fond si fără credibilitate sau autoritate. Lumea bipolară a dispărut, unul dintre poli s-a autodistrus dureros și a rămas doar unipolaritatea. Occidentul a început să adapteze sistemul de drept internațional la așa-numita „ordine bazată pe reguli”. In natură, in univers unipolaritatea este extrem de trecătoare, dominant este bipolaritatea, vezi magnetii permanenti si polipolaritatea sau multipolaritatea, care ajută ca energiile entropice să se disperseze către poli diversi si care pot conforta diverse necesităti ale momentului, creindu-se o ordine cosmică dacă nu perfect stabilă dar permanentă prin atentă separatie. Această dispersie a energiei entropice nu poate fi canalizată permanent si stabil catre un singur pol, diversitatea apare si ea ca o necesitate cosmică si această dispersie distruge unipolaritatea creind instantaneu, desi distructiv, o multipolaritate echilibrată in timp. Aceasta este transformarea dreptului internațional intr-o dispersie autodistrugatoare dar si constructivă in final, după catharsisul civilizational intr-o multipolaritate imperfect aliniată la inceput, dar adaptabilă si perfectabilă. Acest process de adaptare si echilibrare trebuie să existe permanent să asigure perpetua Transformare – legea de aur a Universului – Cosmos – un sistem sau o entitate complexă și ordonată. Aparitia formei este conditionată de cele mai multe ori de existenta ideii, a vointei si astfel multipolaritatea apare atunci cand idea de suveranitate este stabilită si definită complet să satisfacă diversitaea energiei entropice (T Δ S) ce se dispersează aleatoriu, dezordonat, dar spre polarităti suverane bine determinate si configurate ONU, această fantomă a lumii bipolare rămase după Ialta nu mai poate fi cu adevărat salvată asa cum este. A rămas doar ca o structură diplomatică bună pentru construirea unui sistem complet nou inspirat de sistemul ierarhic orizontal practicat cu success in relatiile comerciale de BRICS. ONU încă există deși nu are nici-o semnificație din menirea sa anterioară. Nu poate fi mai bine pană nu este si mai rau, ne spune biserica din experinta ei milenară si cruntă din perioada sfintilor martiri. In prezent avem pe harta geopolitică o Axa a Răului asa cum ne-o prezintă occidentul, Republica Democratica a Koreei de Nord, Iranul, Rusia si China. Războiul Opiumului si mai tarziu incercarea lui Nixon de a recoloniza China sub aspect financiar, a trecut China pe lista martirilor, o mare greseală incercata de occident. China nu este o tară, nu este un imperiu, China este o civilizatie ce radiază de 5000 de ani reflexii ale inteligentei supreme si a adaptabilitatii lente, tacute dar perfecte. China a copiat la suprafata orice detaliu care să satisfacă pe manipulatorii occidentali, aratand că chiar si sub legea strambă o civilizatie rezilientă, adevarată poate să se adapteze si să se transforme ulterior in geniul constructiv in stare să dirijeze dispersiile entropice in raze luminoase si productive asa cum nici o altă civilizatie nu a mai facut-o pană acum. Aproape că s-a integrat în acest Occident, pretinzând că îi recunoaște pe deplin regulile: în economie s-a supus, în politică și-a păstrat puțin pozițiile, dar, îngeneral, parea că e gata să devină parte a lumii globale.varianta occidentală. Rusia s-a dovedit mai revolutionară s-a impotrivit dupa 10 ani statutului de provincie – în anii 1990 devenise practic o provincie a occidentului si a început revolta provinciei ruse ce continuă până în ziua de azi. Iranul incepand din 1953 si pană in present a fost mereu condamnat la disparitie totală, la stergerea nu atat a statului Iranian de pe hartă cat a culturii persane din spiritualitatea Orientului Mijlociu si a lumii, ca pe un martor civilizational incomod. Pe langă blestemul religios mentinut prin Talmudul Babilonian, a mai existat si blestemul petrolului din subsolul Iranului. Toate aceste au cotribuit la un tratament de desfiintare aplicat Iranului in scopul de a fi transformat intr-o colonie monarhica supusa Sinagogii lui Satan. Dar poporul persan/iranian a reusit să dejoace planurile sinistre ale occidentului Satanist si luptand si indurand a trecut Catharsisul spre o eliberare suverană demnă de traditia persană. Statul Korean a trecut si el prin catharsisul civilizational si a iesit cu o suveranitate triumfatoare si cu o dignitate care impune respect si admiratie. Iată cei patru poli suverani care au constituit nucleul multipolar, primele schițe ale unei lumi multipolare, cu care se lucreaza acum. Și dintr-o dată descoperim că, odată cu existența acestor patru poli, care nu au vrut sa fie provincii coloniale ale Lumii Unipolare există încă ONU. Nu a fost incă reformat sub o lume unipolară, dar nu exista nici speranta ca această fantomă a lumii bipolare rămase după Ialta poate fi cu adevărat salvată intr-o lume a suveranitatii multipolare. Occidentul continuă să împingă spre unipolaritate cu toate uneltele ce le are la dispozitie: sistemul financiar international al Sinagogii lui Satan. tarifele vamale, dobanzile preferentiale si discriminatorii, cat si sanctiunile financiare si tranzactionale. ONU este pur și simplu un moment intermediar. Înainte de a trece la un nou sistem multipolar de drept internațional, păstrăm rămășițele, rudimentele, imaginile fantomă ale acestei bipolarități deja inexistente pentru a continua să rezistăm modelului unipolar. Rezistenta insă nu este suficientă, trebuie luptat pană la capăt pană la dobandirea Suveranitătii, o cale dureroasă ce presupune catharsisul, ca să putem scăpa de ceea ce mai este rău ca să ne fie mai bine. Este plata pentru păcatul ignorantei si lasittăii suicidale. Asa cum arată si Dughin vorbind depre Rusia: “Ne-am lichidat singuri. Înțelegeți, atunci când o persoană comite un act de sinucidere, păcătuiește de două ori: în fața sa, pentru că nu are dreptul să se predea atât de ușor, și în fața lui Dumnezeu. Sinuciderea este un păcat teribil. Acesta este păcatul teribil pe care Uniunea Sovietică, conducerea sa politică, l-a comis atunci când s-a autodesființat și a predat puterea unei administrații coloniale pure de occidentaliști liberali. Aici constă principala problemă.” Cel mai profund defect al societății occidentale constă în faptul că o parte a elitei rămâne captivă arhetipurilor coloniale ale anilor 1990, pe care le deghizează în diplomație și politețe seculară. Poate ca eșuăm complet în a înțelege occidentul cu care avem de-a face. Acesta nu este occidentul modern, nu occidentul erei moderne, ci occidentul postmodern. Iar postmodernitatea schimbă complet diplomația. Diplomația și dreptul internațional se schimbă în funcție de echilibrul real de putere din diferite epoci. Factorii religioși anteriori au operat, apoi suveranitatea seculară, iar în epoca modernă, așa-numitul sistem westfalian. Nu are rost să-i mai citezi pe Gilles Deleuze, Félix Guattari sau Jacques Derrida, doar pentru un strat extreme de îngust de intelectuali care ii cunosc, cand marea masă nu este in stare să mai citească ceva in afara instructiunilor de intrebuintare si manualele de functionare de pe telefon. Postmodernitatea este tranziția de la filosofia modernității, care în occident a durat aproximativ cinci sute de ani. Postmodernitatea este o paradigmă extrem de serioasă. Este legată de știință, politică, cultură, filozofie, psihologie, concepția despre materie și om, tranziția de la individ la individ și noua agendă post-umanistă. Toate acestea în occident nu se dezvoltă doar viguros, ci sunt deja integrate în tehnologiile militare. Același lucru se întâmplă și în diplomație. Când Zelenski, Macron, Merz și Kallas se adună – acesta este un act de stabilire a unor noi contacte individuale postmoderne: un ritual al noii diplomații. Insula lui Epstein, pe care călătoresc reprezentanți ai elitelor americane și europene – aceasta este, de asemenea, o formă a noii realități postmoderne. Parghiile diplomatice isi iau materialul de negociere dintr-o asemenea realitate. Decaderea diplomatiei nu este o pierdere pentru umanitate, valoarea diplomatiei este data de valorile cu care aceasta negociază si de pozitiile de pe care isi permite s ănegocieze. Atata timp cat nu se poate negocia ceva de pe pozitii suverane rezultatul negocierii nu va fi satisfăcător pentru cel de jos. Postmodernismul este o mișcare intelectuală, artistică și filosofică al erei noastre, definită de scepticism față de adevărul obiectiv, respingerea marilor narațiuni universale și amestecul aleatoriu al diferitelor altor stiluri. Din punct de vedere istoric postmodernismul a apărut odată cu globalizarea și tulburările culturale aduse de aceasta avand utilizări timpurii în artă și literatură. Deși unii susțin că postmodernismul a scăzut, influența sa persistă în cultura contemporană, uneori trecând in mod radical la așa-numitele mișcări post-postmoderne sau reconstructive. Reconstructivismul este o mișcare filosofică și Educațională care susține că societatea ar trebui să se reformeze și să se reconstruiască continuu pentru a crea o lume mai bună și mai dreaptă. Urmărind evolutia cultural-civilizatională putem constata că evolutia culturală are o orientare evidentă spre polul opus unipolaritatii si ca alternativă este nu numai necesară dar si obligatorie civilizational. Conceptul unei lumi multipolare reprezintă o alternativă la modelele învechite de relații internaționale și deschide noi oportunități pentru cooperarea și dezvoltarea globală. Este o necesitate strategică și o alegere morală care vizează un viitor durabil pentru toate națiunile de pe planetă. Atlanta 29/07/2026 |
Distribuie!
Un comentariu
Comenteaza
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
EURASIA GERMENUL MULTIPOLARITATII?
De CD
Multipolaritatea nu înseamnă că America și UE dispar – înseamnă că se micșorează, se concentrează, se retrag din iluzia nebună a dominatiei universale și își amintesc cum să fie din nou națiuni adevărate în sine.
Separarea si izolarea nu va veni ca o strategie. Va veni ca un reflex, un mecanism de supraviețuire pentru un corp politic bolnav si epuizat. Statele globaliste vor privi în interior, nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe o necesitate, rupând distragerile imperiului global și adunând bucățile propriei construcții distruse.
Ceea ce va ieși din acest colaps nu va fi o nouă Romă sau o altă iterație a hegemoniei eșuate.
Va fi ceva mai suplu, mai dur și mai onest – un pol printre mulți, care nu va mai avea pretențiile de a conduce lumea, ci își va sculpta propriul spațiu în cadrul ei. Nucleul european, eviscerat, dar nu dispărut, va fi piatra de temelie a acestei reconstrucții, o redescoperire a rădăcinilor care au dat națiunilor identitatea înainte de a se pierde în ceața controlului planetar.
Multipolaritatea este viitorul inevitabil. În ea se află șansa statelor globaliste de a renaște, deposedate de aroganța, iluziile și imperiul lor, rămânând doar cu materia primă valoroasă a ceea ce ar putea încă deveni.
Iranienii au arătat că sunt duri,rezilienti, că sunt un stat-civilizație, că sunt un subiect în politica mondială mai degrabă decât un obiect, că sunt un pol al lumii multipolare.
Acesta nu este un reproș pentru celelalte state și societăți islamice care se dau in mare spectacol, se înfurie, se bat în piept și strigă „Allahu Akbar”, dar în practică se dovedesc a fi puțin mai mult decât niște marionete ascultătoare ale occidentului și Israelului. În ciuda întregului lor patos și cruzime zgomotoasă, se dovedesc a fi niște mici sclavi ascultători.
Pe fondul acestor „sclavi” islamici, Iranul șiit autentic, crescut într-o cultură persană, poate demonstra ce înseamnă să fii musulman, să fii credincios, să fii independent, să fii liber, să duci un adevărat război sfânt – jihadul. Nu atacând pe cei slabi, săraci și neajutorați care nu se pot apăra singuri, ci aruncând o provocare satanismului, răului real, absolut din lume: Statele Unite și Israel.
Acest război este real, deoarece Iranul a pierdut deja tot ce putea pierde; din acest moment nu poate decât câștiga tot ceea ce apără: suveranitatea, independența, demnitatea și credința adevărată până la ultimul iranian. Strabat catharsisul, a cata oară, separandu-si si eliminandusi coloana a V-a si inscriind victorii strategice.
Este adevărat că unele state din Sudul Global se ajută reciproc, dar fiecare acționează în continuare pentru sine.
Acesta este un fel de naționalism îngust: oamenii ignoră geopolitica in toata magnitudinea ei și legile istoriei, concentrându-se doar pe interesele naționale imediate în spiritul realismului pragmatic, uneori chiar sacrificând aliați pentru propriul câștig pe termen scurt.
Sunt sigur ca nici un ardent suveranist roman nu a conceput un sistem de cooperare in care Romania să fie un actor si un beneficiar al unei Uniuni Euroasiatice, cu avantajele si responsabilitătile care decurg din asta.
Sunt in stare suveranistii romani să gandească in termenii impusi de structura geopolitica multipolara?
De obicei unii “suveranisti” caută un stapan mai puternic ca să scape de jugul stăpanilor mai mici, se face naveta la Washington, fără a dezvolta o agendă coerentă a unei dezvoltări absolut suverane, la un anumit punct al relatiei Bucuresti cu Washington.
Aceasta este politica clasică machiavelica, caracteristică fiecărei țări într-o măsură sau alta. Și tocmai este ceea ce împiedică formarea deplină a axei eurasiatice care decurge logic din geopolitica aplicată la condițiile prezente și din necesitatea opunerii unei lumi multipolare cu una unipolară.
Axa Eurasiatică este miezul inițial al Lumii Multipolare, cei patru natiuni suverane sunt aici in Eurasia.
America cu statele de sub umbrela Monroe vor putea să devină treptat suficient de suverane ca să se poată inscrie si ele pe orbite personale, bine definite, dictate de cultura si ambitiile lor, in marele concert multipolar.
Separarea si izolarea va fi gradual, inevitabilă si dureroasă pentru cei ce nu pot renunta usor la gandirea in ierarhie verticală si nu pot renunta la parazitism, ceea ce este ca un blestem biblic, milenar.
Rezultatul este că atât suveraniştii limitaţi, cu un fel de realism îngust, cât şi agenţii puri ai influenţei occidentale acţionează la unison. Ei încearcă să relativizeze și să diminueze necesitatea creării acestui bloc geopolitic multipolar – axa eurasiatică. Ei încetinesc procesul din interior și, bineînțeles, occidentul face tot posibilul pentru a împiedica axa să prindă contur. In fapt ea se formează de la sine, dar nu pentru că este promovată activ, ci ea prinde contur în prezent mai mult ca reacție, ca răspuns la atacurile globaliștilor.
Se pare că elitele noastre intelectuale si politice sunt incapabile să absoarbă singure adevăratele lecții ale geopoliticii. După aproape patruzeci de ani de promovare a geopoliticii în societatea noastră, oamenii incă nu iau notă de ea si cum „niciun profet nu este acceptat în propria țară”, este tratată ca o lectură opțională – interesantă, curioasă, dar nimic mai mult. “Adevăratele” lecții de geopolitică le primim doar din Occident.
Din păcate, nu învățăm nici din propriile greșeli sau din reflecție; învățăm doar din reacție, durere. Ne trezim doar atunci când devine imposibil să continuăm să dormim. Atâta timp cât putem ignora realitatea, atâta timp cât ne putem adormi cu povești că și noi facem parte din civilizația occidentală, că occidentul nu este atât de rău și că împărtășim rădăcini comune, acest lucru va continua la nesfârșit.
Orice apel la știință, logică, istorie, geopolitică sau strategie venită din interior nu are niciun efect. Totuși, doar prin propria noastră voință, activă și din proprie inițiativă, vom putea fi capabili să acționăm într-o cheie eurasiatică.
Cu toate acestea, toți cei care dorim să păstrăm suveranitatea, demnitatea, cultura, mândria, independența și libertatea suntem forțați să ne alăturăm acestei axe eurasiatice „agresive”.
Avem capacitatea, dar ne lipsesc hotărârea și înțelegerea profunzimii proceselor care se desfășoară în intreaga lume. La un moment dat am alunecat într-o explicație mitologică banală, trivială, grosolană, aproape ignorantă a tuturor proceselor istorice doar prin economie, profit și comerț. Ca și cum indicatorii economici în creștere ar însemna că totul este benefic pentru toată lumea.
Aceasta este o naivitate de neconceput de a măsura procesele istorice și strategice prin modele economice. Economia este importantă, dar nu determinant, ea insăsi se ajustează la ideologii și interese. Credința că economia va „rezolva totul”, că piața cu „mâna ei invizibilă” va duce la armonie este o construcție falsă creată special pentru colonii, astfel încât acestea să ajute în liniște hegemonul și metropola să crească pe cheltuiala lor.
Această idee globalistă s-a înrădăcinat atât de adânc în noi încât o analiză geopolitică strictă, rece – bazată pe aceleași principii pe care Occidentul își construiește strategiile – este percepută ca ceva secundar. La urma urmei, nu noi am inventat geopolitica; anglo-saxonii au făcut-o. Iar acum avem de-a face cu geopolitica clasică: “ori noi, ori ei”.
Axa eurasiatică este un element de bază al prognozei care constituie esența perspectivei lor. Ei au început lupta împotriva unui potențial bloc eurasiatic încă din anii 1980. Paul Wolfowitz a inclus în Doctrina Securității Naționale sub Clinton, în anii 1990, principiul central: prevenirea creării pe teritoriul Eurasiei a unui bloc militar-politic și economic care ar putea limita influența Occidentului Global în regiune. Această clauză nu a dispărut niciodată; este transmisă de la o administrație la alta.
Principiile geopoliticii, împotriva cărora atât de mulți dintre oamenii noștri – oameni buni, inteligenți – au argumentat, sunt pur și simplu un fel de nebunie.
A nu vedea evidentul, a nu recunoaște legile geopoliticii și puterea lor – cel puțin faptul că occidentul construiește totul tocmai pe ele si numai pentru el – trebuie recunoscut.
Dacă am face așa, am aplica principiile geopoliticii, principiile civilizației Globaliste și necesitatea integrării axei eurasiatice la orice: la alianța militară, la proliferarea armelor nucleare — pentru că civilizația Globalistă permite clienților săi (Israel, Arabia Saudită, posibil Japonia) și chiar Ucrainei să le dețină, în timp ce nouă ni le refuză.
Prin urmare, trebuie să spunem: dacă ei au in vedere doar interesele lor atunci si noi sa ne vedem deocamdata doar de ale noastre. Ei atacă și mint iar noi nu le vom crede minciunile, ne vom apăra și vom desfășura acțiuni preventive și chiar vom putea duce o politică ofensivă. Același lucru este valabil și pentru economie: ei o creează în propriile lor interese, iar noi trebuie să o recreăm în ale noastre interese colective, împreună cu celelalte țări ale axei eurasiatice, atrăgând si neutrii alături de noi. BRICS este o inițiativă excelentă în acest sens.
Avem acum sansa să ne trezim în timp ce se petrec toate aceste evenimente geopolitice cutremurătoare, căci țara are nevoie de o „trezire geopolitică”. Acestă trezire este tocmai eurasianismul politic: recunoașterea civilizației, a destinului nostru special și a necesității de a apăra lumea multipolară nu doar prin răspunsuri reactive la provocări, ci și prin acțiuni proactive.
Trebuie ne să stabilim noi înșine agenda, să creăm noi înșine procesele și evenimentele la care trebuie apoi să căutăm răspunsuri, în loc să rămânem constant în urma evenimentelor și să acționăm reactiv si dureros. Această lecție de geopolitică pe care ne-o predă occidentul colectiv astăzi am fi putut-o stăpâni singuri, prin propria noastră voință, dacă am fi făcut efortul.
Să sperăm că ne apropiem totuși de punctul de cotitură în care vom lua în sfârșit geopolitica în serios si la intreaga ei dimensiune – big picture, la nivelul potrivit și cu cea mai serioasă abordare.
Războiul dintre America/Israel și Iran a trecut de la domeniul declarațiilor în tărâmul realității. Acesta ar putea fi punctul de trezire pentru noi și alte națiuni. Acum și cu adevărat Iranul simte din nou acest lucru pe propria piele: a suferit pierderi enorme în rândul conducerii sale, a epurat coloana a V-a, si-a remaniat cadrele de conducere si militare trece prin catharsisul purificator.
Iranul este exemplul poate cel mai dur de a se produce Separarea si Izolarea de Răul Satanist.
Ne au ajuns timpurile proorocite si este cazul să răspundem cu demnitate si responsabilitate fată de noi si urmasii nostri. Avem aceasta sfantă datorie.
Să ne ajute Dumnezeu.
Atlanta 31/07/2026