Razboiul pentru Ierusalim
de Petrisor Peiu, analis tSambata, 09 Decembrie 2017, ora 16:42
Tweet

Razboiul pentru Ierusalim
Petrisor Peiu

Au trecut cincizeci de ani de la re-unificarea Ierusalimului si lumea este zguduita din nou de un eveniment legat de Orasul Sfant: decizia presedintelui Donald Trump de a recunoaste Ierusalimul drept capitala a statului evreu si de a incepe procedurile de relocare a ambasadei americane de la Tel Aviv.

Citeste toate textele scrise de Petrisor Peiu pentru Ziare.com

Donald Trump a reusit, inca o data, sa provoace reactii negative din partea unor state pe care parea ca nimic nu le poate uni: Turcia, lumea araba si Uniunea Europeana (pe langa Comisia Europeana, Franta si Germania).

Cu ipocrizie si pe un ton certaret sau condescendent, sultanul Erodgan, diversi seici si ayatolahi, precum si plictisitoarea Federica Mogherini au sarit sa deplanga soarta bietilor arabi palestinieni, lipsiti de o capitala pe care n-au avut-o niciodata.

Nu putem sa nu observam, din capul locului, ca liderii „intristati” de decizia lui Trump nu prea mai traiesc in lumea reala: Ierusalimul este capitala „de facto” a Israelului inca de acum 50 de ani! Israelienii nu au nicio intentie sa se retraga din Ierusalimul de Est, au o putere militara covarsitoare in regiune si nimeni nu ii poate sili sa cedeze parti dintr-un oras care le-a fost capitala si simbol de peste 3000 de ani.

Pe de alta parte, statul palestinian este o fictiune, el nu exista, de fapt, nu are un teritoriu unitar, nu are un guvern si un parlament: Cisiordania si Gaza sunt doua entitati total separate si fara nicio coeziune.

Si atunci, ce doresc liderii globali Erdogan si Mogherini? Ce-i mana pe ei in lupta? Si-au adus brusc aminte ca vor un statut separat si internationalizat pentru Ierusalim sau ca isi doresc acolo capitala unui stat inexistent?

Cum de or crede ca evreii vor pleca din Ierusalimul de Est dupa cincizeci de ani, desi tot liderii globali respectivi au acceptat un Kosovo independent, dupa cateva zeci de ani de majoritate albaneza in teritoriul vechilor patriarhi sarbi?

O fi sindromul Transnistria, adica speranta vreunui format de tipul „5+2”, in care sa rada rusii de ei ca vor sa ajunga „la o solutie negociata” sa plece trupele rusesti din republica separatista?

Ei bine, orice om cu scaun la cap isi da seama ca Israelul va ceda Ierusalimul de Est cam tot atunci cand vor pleca trupele rusesti din Transnistria sau din Crimeea…

Ceea ce vedem acum la Washington este o optiune care a inceput, de fapt, cu mult inainte, sa fie infaptuita. In anul 1995, Congresul Statelor Unite a adoptat Jerusalem Embassy Act, prin care se prevede faptul ca „Ierusalimul trebuie recunoscut drept capitala a statului Israel”. In anul 2002, Congresul a aprobat, ca parte integranta a Foreign Relations Authorization Act, inscrierea cetatenilor americani nascuti in Ierusalim ca fiind nascuti in Israel, ceea ce presedintii GW Bush si Obama nu au acceptat, iar in 2013 aceasta lege a fost invalidata la Curtea Suprema.

Pe 29 noiembrie 1947, rezolutia 181 a Natiunilor Unite a fost votata de 33 de tari (SUA si URSS se aflau printre ele), 13 au votat impotriva iar 10 (incluzand Marea Britanie, puterea coloniala) s-au abtinut: Ierusalimul si intreg teritoriul Palestinei erau divizate, iar razboiul pentru Ierusalim avea sa inceapa chiar atunci.

Pe 14 mai 1948, atunci cand Cunningham, ultimul Inalt Comisar, parasea orasul, evreii stapaneau partea de vest a orasului, iar Iordania partea de est si Orasul Vechi. Armistitiul, semnat in aprilie 1949, prevedea ca Israelul sa stapaneasca vestul orasului si o mica insula din teritoriul de pe Muntele Scopus, iar iordanianul Abdulah „cel Grabit” primea Orasul Vechi, estul orasului si malul de vest; o fasie de sarma ghimpata si un camp de mine separau cele doua parti ale orasului. Cu toate acestea, la 11 decembrie, in acelasi an, Israelul lui Ben Gurion isi declara capitala la Ierusalim.

In iunie 1967 a avut loc un scurt, dar sangeros razboi arabo-israelian, timp de numai sase zile; in zorii zilei de 7 iunie, atunci cand Consiliul de Securitate ONU se pregatea sa ordone incetarea focului, Moshe Dayan si Ytzhak Rabin conduceau ultimul asalt asupra Ierusalimului, incheiat in sase ore, astfel incat la ora 14:30, Moshe Dayan isi introducea propriul biletel intr-o crapatura a Zidului Plangerii, pentru a decreta imediat apoi: „Am unit din nou acest oras, capitala Israelului si nu-l vom mai diviza niciodata!”.

In zilele urmatoare, cel numit de arabi Abu-Musa (fiul lui Moise), a luat decizia (respectata pana astazi), ca, desi Israelul stapanea din nou Muntele Templului, evreilor li se va interzice sa se roage pe Har ha-Bayit. Legiferarea specifica a Ierusalimului drept capitala statului Israel are loc in anul 1980.

Ierusalimul, simbol al suferintei evreiesti

In ziua a 9-a a lunii evreiesti Ab (in august, dupa calendarul crestin) a anului 586 inainte de Hristos, Nabucodonosor a intrat in Ierusalimul pe care-l asediase mai bine de o luna; evreii spuneau ca „cei care au fost ucisi atunci au fost mai norocosi decat cei care au supravietuit”.

Peste o luna, Nabucodonosor a poruncit generalului sau Nebuzaradan sa distruga orasul si acesta „a ars Casa Domnului, casa Imparatului si toate casele Ierusalimului” si a distrus zidurile cetatii. Primul templu a fost distrus complet, iar preotii au fost ucisi in fata lui Nabucodonosor. Chivotul Legii a disparut pentru totdeauna, iar 20.000 iudei au fost deportati in Babilon.

Peste exact 656 de ani, in ziua a 8-a a lunii evreiesti Ab a anului iulian 70 (in august, dupa calendarul crestin), Titus, fiul imparatului roman Vespasian, dupa un asediu sangeros de patru luni, a intrat in Ierusalimul distrus, impreuna cu 60.000 de legionari romani; in noaptea care a urmat, romanii au incendiat al doilea Templu, impreuna cu 6.000 de femei si copii care se refugiasera acolo. Dupa o luna de la incheierea asediului, Titus a dispus eradicarea completa a orasului; peste 1.000.000 de oameni au murit in acel an, dupa istoricul Iosif Flavius, iar cel de-al doilea Templu a fost daramat, piatra cu piatra, ramanand demolat pentru totdeauna.

Evreii au fost alungati din Ierusalim si aveau sa nu mai administreze orasul pentru aproape 2000 de ani. Ba chiar, dupa ultima mare rascoala din anii 132-135 d.Hr., Ierusalimul a fost rebotezat ca urbe romana, devenind Aelia Capitolina, dupa numele imparatului Hadrian (Aelius Hadrianus).

Ierusalimul musulman – un bazar mizer si anonim

Dupa ce, timp de 200 de ani, Orasul Sfant a fost capitala unui stat crestin cruciat, incepand cu 1187, a intrat intr-o perioada lunga, de 750 de ani de stapanire musulmana (araba si apoi, de la 1517, otomana).

La finalul acestei perioade, falnicul Ierusalim era o umila resedinta a sandjak-ului otoman Kuds. Abia in 1892, otomanii au binevoit a construi prima sosea care lega Jaffa de capitala provinciei.

La mijlocul secolului al XIX-lea, populatia orasului abia atingea 16.000 locuitori (dintre care peste 7.000 erau evrei); in 1867, populatia depasea cu putin 15.000 locuitori (o treime evrei).

Abia in 1917, turcii cedeaza grecului Mavromatis (o escrocherie demna de bizantinismele perioadei) concesiunea dreptului de a construi sisteme de alimentare cu apa, electricitate si chiar un tramvai; evident, grecul Mavromites nu a mai apucat sa faca nimic, britanicii anulandu-i concesiunea.

In 1917, Ierusalimul este cucerit de britanici de la turci (era deja perioada Primului Razboi Mondial) si ramane guvernat de britanici pana in 1947; in acest timp, populatia ajunge la 165.000 locuitori (doua treimi erau evrei), dar dezvoltarea orasului tot intarzia sa apara.

In fine, ultimii doi regi musulmani ai Ierusalimului sunt monarhii iordanieni Abdulah si fiul acestuia; in perioada iordaniana a Ierusalimului de Est, jumatate din crestinii din oras au fost alungati, 58 de sinagogi au fost demolate sau transformate in functiuni seculare, iar mormintele de pe Muntele Maslinilor au fost profanate. In vreme ce vestul orasului se occidentaliza si prospera, estul devenea un imens bazar, murdar si incremenit in Evul Mediu.

Ierusalimul, capitala a Israelului

In anul re-unificarii, Ierusalimul numara 195.000 evrei (in vest) si 55.000 arabi musulmani (in est); dupa 20 de ani de divizare si confruntare, populatia crestina se redusese la jumatate (doar 12.000 in 1967). Astazi, Ierusalimul este cel mai mare oras din Israel, numarand (in 2016) 521.000 evrei (aproape doua treimi din populatie) si 329.000 arabi musulmani (38% din populatie); inca 1,5% din populatie sunt arabi crestini si 1,1% sunt crestini ne-arabi sau de alta religie. In total, peste 850.000 locuitori, cu o zona metropolitana de peste 1,1 milioane locuitori.

Ierusalimul contemporan arata ca o capitala moderna, occidentala, beneficiind de prezenta tuturor institutiilor importante israeliene, cu exceptia Ministerului Apararii, aflat inca la HaKirya, in Tel Aviv.

Abia in anii ’80, Ierusalimul a inceput sa aiba o economie care sa nu fie redusa doar la turism. Orasul a devenit astazi capitala „high tech” a Israelului, cu peste 12.000 angajati in IT in 2006 (mai mult decat in Bucurestiul de azi). Parcul industrial Har Hotzvim din nord si Jerusalem Technology Park in sud gazduiesc centre uriase de cercetare-dezvoltare pentru companii globale, precum Intel, Cisco, Teva Pharmaceutical Industries, IBM, Mobileye, Johnson & Johnson, Medtronic, etc.

In aprilie 2015, Time Magazine a clasificat Ierusalim ca fiind printre primele cinci „emerging tech hubs in the world”.

Populatia lucreaza cu predilectie in educatie (17,9%), sanatate (12,6%), servicii comunitare si sociale (6,4%), hoteluri si restaurante (6,1%) si administratie publica (8,2%).

Zeci de zgarie-nori au aparut in oras, avand pana la 33 de etaje inaltime; o linie de cale ferata de mare viteza intre Tel Aviv si capitala este aproape gata, iar in 2011 s-a inaugurat o linie nord-sud de metrou usor, cu 23 de statii si cu o capacitate de 200.000 calatori/zi.

Orasul Sfant este si gazda unor prestigioase universitati, precum Hebrew University (printre primele 100 universitati ale lumii) sau Jerusalem College of Technology (printre primele 150 universitati tehnice din lume).

Sunt arabii defavorizati?

Desi criticii guvernarii israeliene a orasului reclama abuzurile statului evreu, ponderea evreilor in totalul populatiei orasului a scazut de la 74% la re-unificare la doar 61% in 2016.

Cat priveste agresarea identitatii culturale, Banca Mondiala a recunoscut ca in vestul Ierusalimului sunt de patru ori mai multe autorizatii de constructie abuziv emise decat in est. 76% din gospodariile arabe au cel putin un membru cu serviciu, spre deosebire de 66,8% din gospodariile evreiesti. Somajul pe teritoriul Ierusalimului este cu cel putin 10% mai mic decat media nationala, iar Universitatea Al-Quds a fost intemeiata in 1984 de „prigonitorii” evrei pentru a oferi studii universitare de elita in limba araba.

Desi inegalitatea de sanse si chiar de prosperitate intre arabi si evrei in Ierusalim este probata statistic (sunt mult mai multi arabi saraci si fara scoala), totusi, arabii din Ierusalim sunt cei mai longevivi arabi palestinieni, cei mai sanatosi si cei mai educati.

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).