RADU VASILE, dixit…
In cea mai mare parte, afirmatiile lui Radu Vasile privitoare la SRI si „profesionistii” acestui serviciu exprima realitatea, cu exceptia unora de genul „sunt … prosti de bubuie”, afirmatie nedemna, necontrolata si neadevarata. Adevarul este ca, pe durata mandatului lui Radu Vasile, SRI inca nu isi adaptase metodele de lucru la realitatea social-politica postrevolutionara, posibilitatile de informare erau in curs de reorientare, retelele informative erau distruse, timorate (mai ales de CNSAS si tot ce a insemnat acest organism toxic), ceea ce crea serioase impedimente in culegerea de informatii utile. In rest, multe adevaruri, spuse de un om din afara sistemului.
V.Andronache
Cred ca de asta a murit Radu Vasile, ca a scris cartea asta.
DEZVALUIRI
DE LA VIRFUL PUTERII: ACESTI PROSTANACI DIN SERVICII CARE
CONDUC ROMANIA
Ofițerii
români de informații sunt proști de bubuie, dar le place
să creadă contrariul; mai grav, trei sferturi dintre ei au
preocupări fără legătură cu siguranța națională,
activitatea lor informativă fiind, cu indulgență spus,
slabă. Nici nu e de mirare că în fruntea SIE a ajuns, la
un moment dat, un fost șofer de al lui Soros. Sunt foarte
activi, în schimb, în ce privește exercitarea
controlulului asupra politicii: în proporție de peste
80%.
Cutremurătoarele
afirmații de mai sus nu sunt desprinse din recenta serie
”Noi suntem statul”, cum ați putea crede, ci au fost
făcute încă de acum un deceniu și jumătate, într-o
carte a unui personaj care a cunoscut extrem de bine lumea
serviciilor, grație pozițiilor politice de vîrf.
Ne
referim la fostul premier Radu Vasile, cel care, la doi ani
și ceva după demitere, a lansat
cartea ”Cursă pe contrasens”, în
2002, în care făcea relatări extrem de interesante despre
respectiva perioadă.
Zilele trecute, s-au împlinit patru ani de la moartea
prematură a fostului politician, un moment de care nu și-a
prea amintit nimeni. Dar, despre unele lucruri scrise de el
cîndva, merită cu vîrf și îndesat să ne amintim, mai
ales acum.
A
fost, poate, primul personaj post-decembrist care a vorbit
public despre superstructura care conduce, de fapt, statul
român după revoluție; din păcate, motive obiective au
făcut ca semnalele lui de alarmă să rămînă în
anonimat.
Pe de-o parte, ne aflam în perioada de glorie a
tabloidelor, cînd sînii goi și titlurile fără perdea
marginalizau articolele serioase; pe de alta, Vasile era
căzut în uitare și dizgrație politică. În fine, era
greu de crezut că lucrurile sunt chiar atît de grave
într-un moment cînd ne pregăteam de admiterea în UE,
după care, credeam noi, toate belele noastre ar fi
dispărut ca prin farmec.
15 ani mai tîrziu constatăm că suntem în UE, că
belelele nu au dispărut cîtuși de puțin iar controlul
exercitat de servicii e mai profund ca oricînd.
Nu ne putem plînge că nu am fost preveniți,
însă.
Vom prezenta, mai jos, fragmente din tulburătoarea
carte a lui Radu Vasile, el însuși suspectat și acuzat
public, chiar, de către Emil Constantinescu, de a fi fost
un om al structurilor. În orice caz, ca fost premier și
ginere al unui fost general de Securitate, Radu Vasile chiar
știa cu ce se mănîncă subiectul în cauză. Afirmațiile
lui, simple, seci, dar curajoase merită reamintite fie și
pentru că cei 15 ani scurși fac să le putem analiza azi
cu alți ochi. Îngroziți, am spune.
Romania – condusa de Partidul
Structurilor
”În România a vorbi despre ideologii după
1989 este mai degrabă un exerciţiu lingvistic. În
România de azi, o ţară a partidului unic, Partidul
Structurilor, ideologiile sunt vălul de pe frontispiciul
partidelor, dar un văl care, dacă nu este ales în chip
aleatoriu, atunci în mod sigur e unul formal, al cărui
rost e unul pur decorativ(…)
În aparenţă în România sunt mai multe partide.
În realitate nu există decât un partid, cel al
Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale
alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului
comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de
putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot,
în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară
privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele,
mprumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în
care s-au refugiat. Fluxul şi refluxul schimbărilor
olitice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în
care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate
de miriapode şi cu elasticitate de amoebe. Se mişcă în
orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism
înnăscut”.
Oamenii politici – obligati sa faca parte din
structuri
”Dumnezeul lor de acum e banul, iar în
mintea lor nu poate încăpea gândul că există oameni
care să nu poată fi cumpăraţi, şantajaţi sau
intimidaţi. Sunt latenţi, dar ies la suprafaţă prin
prelungiri pseudopodice, pe care fireşte că le poţi
tăia, însă degeaba, se regenerează miraculos ivindu-se
din nou, printr-o nouă prelungire pseudopodică al cărei
chip e altul, deşi structura din care a răsărit e
aceeaşi(…)
Un om politic, dacă vrea să mişte cât de cât,
nu numai că este silit să se supună coerciţiei
exercitate de Structuri, dar, mai mult, el este obligat să
facă parte din Structuri. Cine nu face parte din Structuri
este un pion a cărui eficienţă este nulă. Aceasta este
teza mea: nu te poţi păstra la putere dacă nu faci parte
din Structuri, tot aşa cum nu te poţi mişca eficient pe
tabla de şah dacă nu te foloseşti de câmpurile de
forţă ale ei”.
Afaceristii de succes vin tot din
structuri
”Cei mai de succes oameni de afaceri provin
din Structuri. Luaţi-i pe rând şi veţi vedea că toţi
au acelaşi trecut, se trag din aceeaşi pepinieră
instituţională. Puieţii lor, fiii, ginerii, nepoţii sunt
croiţi pe acelaşi calapod, şi cum cine se aseamănă se
adună, toţi se ştiu şi se recunosc între
ei”.
Marioneta de la SIE si marginalul de la
SRI
”Când Emil Constantinescu declara la
sfârşitul mandatului prezidenţial că a fost învins de
Structuri, dădea glas unei stări de fapt incontestabile.
Şi totuşi avusese la îndemână un interval de patru ani
de zile, nu un an şi nouă luni cât mi se acordaseră mie,
ţinuse în mână toate pârghiile prin care ar fi putut
să schimbe ceva, şi în loc de asta a reuşit doar să
zgârie la suprafaţă crusta unei lave ce mocnea slobodă
în craterul Structurilor, în aşteptarea alegerilor din
2000. S-a mulţumit să numească la conducerea SRI şi SIE
nişte oameni cât de poate de amabili, dar a căror
incompetenţă în materie era vizibilă cu ochiul liber.
Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE
spre a da instituţiei o aparenţă nouă şi democratică,
în vreme ce sub el ofiţerii de securitate îşi vedeau de
treabă fără ştiinţa şefului lor. Costin Georgescu,
ceva mai răsărit decât omologul lui de la informaţii
xterne, n-a reuşit nici el să pătrundă în hăţişul
foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de
faţadă o instituţie ai cărei ofiţeri şi-au profesat
netulburaţi meseria învăţată după nişte norme ieşite
din uz”.
> Cum livrau serviciile informatii ”secrete”
date de CNN
”Cât am fost prim-ministru, aproape toate
nformaţiile „secrete” externe pe care cele două
servicii mi le-au pus la îndemână le ştiam deja de la
CNN. Nu-mi amintesc decât de două împrejurări în care
să fi simţit că aceste servicii au, cu adevărat, o
utilitate din punctul de vedere al prim-ministrului.
Înaintea vizitei în Franţa, am fost informat că
francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenţie
să investească iarăşi în fabrica de automobile Dacia,
pe care o considerau definitiv compromisă din punct de
vedere tehnic şi financiar(…) A doua împrejurare în
care SIE a dovedit că există pentru mine a fost în timpul
mineriadei din ianuarie 1999, când am fost înştiinţat
că în urma tulburărilor sociale care scăpaseră de sub
control în ţară, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti se
pregăteau să îşi trimită familiile acasă,
restrânseseră personalul la minimul necesar şi stăteau
cu bagajele făcute aşteptând cursul
evenimentelor”.
Doi consilieri din trei: serviciile sunt cu
ei!
”În privinţa consilierilor mei, situaţia
nu era mai roză. Din cei 14 consilieri câţi am avut la
început, 10 îmi fuseseră strecuraţi de SRI, SIE şi
Cotroceni sub pretextul pregătirii ireproşabile în
domeniile lor de specialitate. Doi dintre ei erau ofiţeri
SIE, alţi doi erau ofiţeri SRI, iar patru îmi fuseseră
recomandaţi de preşedintele statului. De pildă unul
dintre ei, un medic ce se vroia consilier pe probleme de
sănătate, mi-a fost recomandat de Constantinescu pe motiv
că „ştie să facă o extraordinară revistă a
presei”! (…) Toţi aceşti 10 consilieri ce-mi fuseseră
vârâţi sub pulpană erau ochii şi urechile
instituţiilor care îi trimiseseră
acolo”.
”Politicii” de la SPP
”Politizarea cadrelor în SPP este masivă.
Ea se datorează lui Constantinescu, dar şi celor dinaintea
ui, şi mai ales celor de după el. În mod normal, un
ofiţer nu trebuie să fie implicat politic. Aceşti
ofiţeri ar trebui să fie un corp de profesionişti fără
culoare politică şi fără activităţi colaterale. La noi
fiecare schimbare a puterii e urmată de un cutremur în
SPP. Cad capete şi se ridică peste noapte altele în loc,
apoi cei retraşi revin şi capetele căzute se întorc din
nou. România e ţara în care, fără nicio exagerare,
poţi deveni general SPP în mai puţin de patru ani de
zile, un interval suficient pentru a te chivernisi în aşa
fel încât noua putere să nu prea mai aibă ce să-ţi
facă”.
Se cred destepti, dar sunt ingrijorator de
prosti
> ”Ofiţerii serviciilor secrete trăiesc cu
convingerea că ei alcătuiesc o castă de români
adevăraţi, inteligenţi şi iscusiţi, când de fapt
gradul de inteligenţă al ofiţerilor este îngrijorător
de scăzut.
Marea dramă e că trei sferturi din munca
ofiţerilor de securitate din România se iroseşte în
chestiuni care nu au nicio legătură cu siguranţa
statului. Cât am fost prim-ministru, toate informaţiile pe
care le primeam erau de o superficialitate înmărmuritoare,
şi nu puteai să nu te întrebi, aflându-le, ce rost au de
fapt serviciile secrete în România”.
Baietii din Structuri se considera elitele
tarii
”Una din trăsăturile de bază ale
Structurilor e că cei care le aparţin sunt convinşi că
alcătuiesc o elită: au mândria castei din care provin,
tendinţa de respingere şi de dispreţuire a oricui nu face
parte din aceeaşi structură. Când rostesc cuvântul
„elită”, ei nu se pot gândi decât la ei înşişi,
şi li se pare neverosimil că în ţara asta ar mai putea
fi şi altfel de elite, de un fel radical deosebit de cel
ştiut de ei(…) Românii trebuie să înţeleagă că
triumful deplin al Structurilor s-a petrecut la alegerile
din 2000. Occidentul se înşală dacă crede că schimbarea
de limbaj şi de ideologie a Structurilor reprezintă o
schimbare de profunzime a oamenilor lor. Realitatea e că ei
nu pot gândi altfel, indiferent de circumstanţă. Pentru
ei dublul limbaj şi dubla gândire sunt a doua lor natură.
Când li se adresează occidentalilor, ei chiar cred sincer
în ceea ce spun, sunt convinşi de deschiderea lor
occidentală şi de vocaţia lor capitalistă, dar de cum se
întorc în ţară şi se închid în biroul lor, măsurile
pe care le iau sunt cele ale mlaştinii dâmboviţene. Tot
ce au luat de la capitalişti e luxul, dar fiinţa lor
intimă poartă tarele dublei gândiri. Personalitatea lor e
scindată într-o parte de uz oficial şi public, a cărei
înfăţişare e cea a europeanului spilcuit cu deprinderi
democratice, şi într-o parte intimă, şi tocmai de aceea
adevărată, a intrigantului cu apucături
fanariote”.
Serviciile controleaza 80% din clasa
politica
> ”Cine crede că-i poate schimba intrând în
sistemul lor şi modificând lucrurile dinlăuntru uită că
o dată intrat acolo va semăna leit lor, împrumutându-le
mândria de castă, dispreţul şi lipsa de scrupule.
Mass-media, serviciile secrete, partidele politice sunt
toate controlate de ei. Procentual, cam 80% din clasa
olitică românească este expresia Structurilor. De aceea
ea nu merită să existe, cum nici Parlamentul României de
după 2000 nu-şi merită numele. Când privesc acest for
legislativ, aşa cum apare el azi, îmi dau seama că
există viaţă după moarte. Oamenii aceştia au murit de
mult şi totuşi mai trăiesc. Cum să numeşti Parlament un
loc în care nu se întâmplă nimic? Nu mai există
dispute, nimeni nu se mai ceartă cu nimeni, există un
consens de tip abulic, ca o înţelegere între oameni a
căror voinţă a fost neutralizată. Motivul pentru care
clasa politică românească nu merită să mai fie e că
din ea nu se vor naşte vreodată bărbaţi de stat. Iar
scopul clasei politice tocmai acesta este, să creeze un
mediu din care, chiar dacă rar şi anevoie, pot să apară
oameni cu stofă de conducători de stat”.
De ce fluiera vintul prin fișetele
serviciilor
”Gândiţi-vă că majoritatea ofiţerilor
dintr-un serviciu secret lucrează toată viaţa şi ies la
pensie fără să fi aflat măcar o informaţie despre care
să poată spune că e secret de stat sau informaţie
ultrasecretă. Ceea ce nu-i împiedică pe ofiţerii SRI să
aibă fişiere întregi cu dosare considerate secrete. Iar
când deschizi şi vezi ce se află în ele te apucă
râsul. Fraude fiscale de câteva miliarde de lei, oameni de
afaceri străini care au prejudiciat statul român cu
milioane de dolari, interceptări telefonice oficiale etc.
În schimb, când e vorba de pagube uriaşe, cum a fost
jefuirea Bancorexului sau prăbuşirea FNI, nu afli niciun
dosar care să te lămurească ce s-a întâmplat de fapt.
Explicaţia e simplă: până în 1996 serviciile secrete
şi puterea politică au lucrat mână în mână, unii
furnizau informaţia şi ceilalţi luau decizii, în
avantajul ambelor părţi. În rest, obsesia secretelor de
stat e o trăsătură de caracter a
românilor”.
Fostii securisti – instanta morala suprema a
Romaniei
”E bine să ne lepădăm de obiceiul de a
privi serviciile secrete ca pe nişte alambicuri de taină
la care nu au acces decât cei privilegiaţi. În schimb,
există o castă a foştilor ofiţeri de securitate care au
folosit informaţiile obţinute în timpul muncii lor în
scop personal, intimidând şi şantajând oponenţii care
aveau nenorocul să se pună de-a curmezişul afacerilor şi
intereselor lor politice. Această castă a ofiţerilor de
informaţii cu educaţie comunistă se consideră instanţa
morală şi patriotică a României. Această castă e
activă şi nu va dispărea decât după 2008, căci abia
atunci se va putea vorbi de o dizolvare treptată a ceea ce
eu numesc în această carte Structuri. Până atunci, ele
îşi vor vedea de treabă îmbogăţindu-se, prosperând
şi străduindu-se să scape de obişnuinţa de a gândi
care le-a fost inculcată pe timpul
comunismului”.
Fost sofer la Soros, ajuns director la
SIE
> ”Cât priveşte SIE, el a scăpat până acum
controlului vreunui factor politic. Harnagea putea să fie
orice, dar nu şeful SIE. De fapt, nici nu a avut de-a face
cu acest serviciu. Fost şofer, timp de doi ani, la
Fundaţia Soros, de unde şeful lui, Alin Teodorescu, l-a
dat afară, s-a aciuat la România liberă. De aici, Petre
Mihai Băcanu l-a plasat în anturajul lui Constantinescu,
la Fundaţia Pentru Democraţie. Cu omul acesta, bon viveur,
cu buze groase şi senzuale, trădând aplecări spre
bucuriile vieţii şi nu spre împlinirile profesionale ale
unei munci de informare, nu m-am întâlnit decât de două
ori în afara întrunirilor CSAT-ului şi nu am făcut
decât să ne întreţinem amical asupra unor chestiuni care
nu aveau nicio legătură cu serviciul pe care îl conducea.
Ca premier, alături de el am trăit cu impresia că
România nu are un serviciu de informaţii
externe”.
Partidul Structurilor si
strainatatea
”„Săritul peste cal” este poate expresia
cea mai potrivită pentru a descrie maniera în care cea mai
mare parte a liderilor politici români au înţeles şi
înţeleg să răspundă exigenţelor străine. Exerciţiul
dublului limbaj a atins astăzi la reprezentanţii
Partidului Structurilor din România cote extraordinare.
Unii dintre ei au împins virtuozitatea acestui exerciţiu
la un nivel atât de înalt încât pot avea simultan în
minte două idei contrare în care cred cu aceeaşi tărie,
fiind sincer convinşi de ele. Numai că pe una o
împărtăşesc partenerilor externi, iar pe cealaltă o
aplică în ţară. De aici neîncrederea occidentalilor în
politica românească, şi tot de aici deficitul de imagine
al României”.
Adevarata putere apartine
Structurilor
Una peste alta, Radu Vasile s-a dovedit un optimist
incurabil. Încredințarea lui că hidra serviciilor va
dispărea din politică la scurt timp după integrarea în
UE a fost, din păcate, fără acoperire în realitate. Au
trecut 15 ani și brațele hidrei s-au întins încă mai
sufocant în jurul întregii societăți.
Vasile a avut, totuși, o viziune corectă atunci cînd a
estimat, în finalul cărții lui, că e o lucrare
prematură raportat la societatea română:
> ”Această carte este un act de curaj. Ea este
o explicaţie, nu o justificare. Este încercarea de a reda,
pe întinderea unui scurt interval de timp, fenomenul
politic românesc. Dar, mai presus de orice, această carte
este expresia curajului de a arăta cititorului român că
adevărata putere aparţine Structurilor. Sunt evenimente
şi nume pe care le-am trecut sub tăcere, pentru a menaja
orgoliile politicienilor de azi. În această privinţă,
cartea mea apare prea devreme. Dar o eventuală nouă
ediţie a ei, poate peste câţiva ani, va da negreşit în
vileag lucruri care, acum, nu pot fi spuse. Cu sau fără
aceste dezvăluiri, caracterul aparent al lumii politice se
va menţine în România cel puţin încă un deceniu. Iată
de ce acest epilog este mai curând despre viitor. Căci
nimic nu se va schimba semnificativ în plan politic. Nu
este o întâmplare că România are în continuare ca imn
naţional o poezie paşoptistă al cărei îndemn este
„Deşteaptă-te, române!” Prin acest imn se recunoaşte
în chip oficial că, la peste 150 de ani de la revoluţia
din 1848, românii mai au încă nevoie de îndemnul de a se
deştepta”. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Realitatea descrisă de regretatul Radu Vasile este atât de evidentă și actuală și a fost atât de bine surprinsă încât orice comentariu este de prisos. Dacă în 9-10 ani sistemul securisto-burghezo-comunist devenise atât de puternic, parazitar și distructiv la adresa statului și națiunii române ne cam dăm seama cum este astăzi și cum a evoluat această casta de ticăloși, trădători, jefuitori și distructori ai statului, democrației și cel mai rău al visurilor naive ale românilor din decembrie ’89.Niciun român onest și de bună credință nu credea ce coșmaruri ne așteaptă în viitorul sumbru, cenușiu și fără de speranța rezervat de acești trădători de neam și țară care, după cum ne spune și Radu Vasile, s-au metamorfozat și evoluat într-o hydra care paralizează statul. Așa înțelegem de ce PNT trebuia să dispară, de ce anumiți politicieni s-au trezit peste noapte bolnavi de boli incurabile în stadiu galopant, de ce a fost decapitata armata, în ciuda eforturilor și profesionalismului acesteia în recentele aplicării militare care au trezit admirația americanilor și a rușilor (în calitate de observatori), de ce se atacă tot ce are legătură cu naționalismul romanesc și multe alte lucruri. Cauza tragediei care ne-a lovit, mai bine spus a catastrofei naționale (când pe vreme de pace ai un număr de imigranți mai mare decât al Siriei aflată în război civil și extern nu putem să vorbim decât de o catastrofă) sunt evenimentele tenebrele din decembrie 1989,nu cred că greșesc dacă spun de atacul extern cu sprijin intern asupra României. Atunci s-au pus în practică „Al patrulea val de razboi”, adica noua formulă de ducere a unui război și de ai da un caracter permanent în ciuda faptului că militar operațiunile au încetat de mult. Ce s-a întâmplat în ’89 este atât de complex încât, în ciuda cărților, unele bine documentate și argumentate, nici acum nu știm cu adevărul cu exactitate, avem frânturi din adevăr.Pe masura trecerii timpului, pe măsură apariției de noi cărți, de memorii, de polemici și mai ales de evenimentele internaționale petrecute ori care urmează să se petreacă după tiparul românesc îmi dau seama de amploarea forțelor externe și a trădătorilor care au pus umărul nu numai la doborârea comunismului, acesta fiind un pretext, ci la doborârea lui Ceaușescu. Ca o paranteză cineva ma acuza la o părere expusă aici despre politica neokeynesiana a lui Ceaușescu, urmare a vizitei în SUA, în perioada în care SUA reprezenta ceva ca democrație și ca ideal de libertate, progres, cultură și economie antreprenoriala, de nostalgie, de propagandă comunistă. Nu am trăit în comunism atâta timp încât axioma regizorului polonez Kieslowski să se aplice în cazul meu. Am citit și redescoperit istoria încălcita a anilor 80 și 90, mi-am reamintit una din cele două emisiuni TV pe care nu le ratam, am discutat cu actorii neștiuți, cetățeni simpli în Marea piesă de teatru, o coproducție internațională și națională în care au fost simpli figuranți alături de alți figuranți care în ciuda rolurilor vocale, de Oscar chiar, au fost și au rămas simple păpuși în mâinile nu ale unui Mare Păpușar (ca să-l citez pe prof. Coja) ci a mai multora unii dușmani declarați, dar „pritini” în demolarea lui Ceaușescu. Am mai fost cazuri de comploturi interne și externe în demolarea unor conducători străini și români, dar niciodată nu au fost atâta de mulți și atât de multe resurse alocate decât în demolarea lui Ceaușescu. A fost atât de mare, atât de important și periculos Ceaușescu? Judecând după numărul extern și intern al jucătorilor și resurselor puse la dispoziție se pare că da, cizmarul nostru agramat, subiectul preferat al bancurilor underground era temut pentru politica economica internă (repet a pus în practică și dovedit succesul unor modele teoretice keynesiene), politica externă și ce este cel mai periculos și riscant aplicarea paradigmei religioase să-i dăm pescarului o undita care schimbă toată ordinea economică globală și care demonstrează că modelul prin noi înșine și cu ajutor onest, prietenos din afară funcționează. Ne întoarcem la ciudata iarna din 89 ca să aflăm că Securitatea cu sprijin extern a dat propria ei lovitură de stat (nu trădare cum se înșală prof. de politică Corvin Lupu în ciuda accesului la documente fierbinți), Armata scindat în doua a dat propria ei lovitura de stat, o parte fără ajutor extern, cealaltă cu sprijinul sovietic la care s-au adăugat serviciile secrete din Iugoslavia, ale Tratatului de la Varșovia (poloneze, maghiare, bulgare, est germane), sovietice, americane și ale NATO (vest germane, franceze, britanice) și la doua țări neutre (suedeze și elvetiene) cu știința celor israeliene. Nu i-am inclus pe numeroșii membri pcr trădători din eșalonul 1,2,3 pentru că ei în frunte cu Ion Iliescu ori Nicolăescu au fost niște păpuși care și au luat rolul în serios ca emanații ale Revoluției.
Având în vedere ca din 1986-1987 se lupta ca Ceaușescu să fie doborât înseamnă că s-au depus eforturi nu glumă și dacă avem în vedere că, în ciuda dorinței de a implica și manipula, după cum s-a și făcut, populația lucrurile au scăpat de sub control iar oamenii în stradă au început să ceară niște lucruri care mai devreme sau mai târziu avea să divulge adevărul despre participanți, inclusiv cei din umbră, rezultatele au fost modeste. Din această cauză a poporul român a avut de îndurat manipularea și violentele din Piața Universității,mineriadele și plătirea polițelor intre Securitate și Armată,cei doi mari participanți interni la loviturile de stat. Primii nu au uitat niciodată, pe de o parte, că cei din urma au preluat inițiativa și, pe de altă parte, că s-au aliat cu securiștii dezertori coordonați de trădătorul Pacepa sprijinit de SUA. Interesantă este și colaborarea americano-sovietica având în vedere că fiecare era implicată și individual:
americanii cu grupul Pacepa și al unor dizidenți eșaloane inferioare ale Securității ori trecute pe linia moartă în timp ce GRU sovietic cu armata iar KGB atât cu armata cât și cu politicienii. Teoretic americanii și sovieticii controlau și serviciile din blocurile militare, în realitate acestea jucau un rol mai complex în care miza nu era numai căderea lui Ceaușescu, ci bucăți din România (maghiarii într-o nefirească alianță cu Iugoslavii, la rândul lor ontr-o nefirească alianță cu bulgarii sub supravegherea și coordonarea nemților, care aveau un program defalcat pe etape, respectiv prin crearea unor tensiuni interetnice).Bineînțeles, că în timp ce aceste grupări externe alături de cozile de topor interne comunicau își plăteau și polițe sau se subminau.Cine a urmărit cu atenție Primul Război din Irak a putut constata cum se poartă noul război modern, așa și este socotit Războiul celui de-al patrulea val. Dar, acesta a fost pregătit, testat de SUA în România cu sprijin sovietic. La fel, prăbușirea Georgiei, Ucrainiei sunt dovada faptului că implicarea sovieticilor în ’89 a fost realizată ca la carte. La fel, manipularea maselor în ceea ce s-au numit „primăverile arabe” au fost testate și observate cu ocazia Revoluției române.
Cine nu avea de lucru și citea câte o carte de istorie înainte de’ 89 avea să întâlnească foarte multe preluri din tov. conducător. Atunci ca și azi mulți le consideră făcute de alții, în realitate Ceaușescu a fost un comunist adevărat, el chiar credea, simțea și trăia ca un comunist și în ciuda faptului că nu-i plăcea să citească, reușise performanta să citească cu creionul pe Lenin și Stalin. Stalin în ciuda crimelor rămâne, după umila mea părere, una dintre cele mai mare personalități ale secolului XX care a intuit exact cum va evolua societatea în următorii 200 de ani și care sunt pericolele la adresa comunismului și ale capitalismului. Ceaușescu l-a înțeles pe Stalin a înțeles cum stă treaba și cu elementele centrifuge din partid, din armată și securitate și mai ales evoluția lumii. Așa se și explică cum România a reușit nu numai să iasă de sub tutela sovieticilor, dar să le și blocheze acțiunile în același timp făcându-se utili sovieticilor în relația cu China. La fel, în relația cu tarile capitaliste și cu SUA. Faptul că o tara mica, un punct puțin mai mare pe harta lumii juca de la egal la egal cu marii jucători, avea inițiative economice și politice acceptate la nivel de ONU, era și aliatul și apărătorul Israelului așa cum era și al mișcării palestiniene ori un negociator neutru și demn de încredere în problema coreeană ori tensiunile indo-pachistaneze și chino-vietnameze trebuie să fi deranjat în cancelariile marilor puteri. Faptul ca România înțelesese încă din anii 80 spre ce se îndreaptă lumea și ca încercările, scoase de la naftalina, cu masoneria, illuminati ori alte mișcări gen Clubul de la Roma erau doar praf în ochi în vederea acoperiri Noi ordini mondiale s-a văzut după cum a fost tratat subiectul Băncii Ambrosio și modul cum românii au înțeles cel mai bine miza războiului dintre Anglia și Argentina. Tocmai politica adoptată de România și nuanțarea unor frânturi de adevăruri, diplomatic România nu-și permitea o confruntare cu anglo-saxonii poate fi socotit cântecul de lebădă a lui Ceaușescu. Condamnarea înțelegerilor din spatele ușilor închise americano-sovietice de retrăsese a sferelor de influența avea să pună România pe lista roșie, avea să urmeze Malta iar apoi Încălcare cuvântului americanilor care a dus la criza de azi în care Putin nu vrea altceva decât respectarea acordurilor în 1987,1989 care au la baza acordul din 1905 înaintea Tratatului de pace ruso japonez, de fapt a dictatului american.
Ce soluții avem? O epurare! Nu ca cea făcută de Stalin prin care a eliminat banditii ul din armata sovietică, ci una după modelul făcut de Ceaușescu și într-o manieră încât „pritinii” externi au fost puși doar în situația de a lua la cunoștință ca s-au schimbat câteva lucruri, ici colea, în punctele esențiale. Dar, trebuie avut în vedere faptul că mulți dintre cei epurati aveau sa joace un rol, destul de important, în ciudata iarna anului 1989.Atunci, paradoxal, nu s-a dat o lovitură totalitarismului, s-a dat o lovitură democrației, naționalismului și statelor naționale iar voința poporului care cerea în stradă altceva a fost astupata. Ca această masă să devină amorfa s-au luat masuri a.i atunci când se apelează la ea (se apelează și o să se mai apeleze) să nu mai iasă din tiparul stabilit. Pentru acest lucru mai este nevoie de servicii, recentele atacuri teroriste (multe mișcări creația acestor servicii pentru bani, după cum spunea și Radu Vasile scopul „securiștilor” sunt bani) au demonstrat cât de inutile și grase sunt aceste „state în stat”, care au înlocuit lozinca comunismului cu „securiști din toate tarile, uniți-vă! Împreună putem face mulți bani!”
Vă rog să redactați mai cu grijă acest text ca să-l pun pe prima pagină.
Scuzați-mă! Am folosit telefonul și el ma corecteaza
?
Poate iti faci timp sa-l scrii din nou (trebuie doar sa setezi „default-ul” din engleza in romana) deoarece textul este DIAMANT!; diamant natural!
Realitatea descrisă de regretatul Radu Vasile este atât de evidentă și actuală, a fost atât de bine surprinsă încât orice comentariu este de prisos. Dacă în 9-10 ani sistemul securisto – burghezo-comunist devenise atât de puternic, parazitar și distructiv la adresa statului și națiunii române, ne cam dăm seama cum este astăzi și cum a evoluat această casta de ticăloși, trădători, jefuitori și distrugători ai statului, democrației și cel mai rău al visurilor naive ale românilor din decembrie ’89. Niciun român onest și de bună credință nu credea ce coșmaruri ne așteaptă în viitorul sumbru, cenușiu și fără de speranță rezervat de acești trădători de neam și țară care, după cum ne spune și Radu Vasile, s-au metamorfozat și evoluat într-o hidră care paralizează statul. Așa înțelegem de ce PNȚ trebuia să dispară, de ce anumiți politicieni s-au trezit peste noapte bolnavi de boli incurabile în stadiu galopant, de ce a fost decapitată armata (în ciuda eforturilor și profesionalismului acesteia în recentele aplicații militare,aplicații care au trezit admirația americanilor și a rușilor în calitate de observatori), de ce se atacă tot ce are legătură cu naționalismul romanesc și multe alte lucruri. Cauza tragediei care ne-a lovit, mai bine spus a catastrofei naționale (pe vreme de pace avem un număr de imigranți mai mare decât Siria,țară aflată în război civil și agresată extern) sunt evenimentele din decembrie 1989. Referitor la aceste evenimente, nu cred că greșesc dacă spun că în 1989 putem vorbi de o agresiune externă, cu sprijin intern, asupra României. Atunci s-a pus în practică „Al patrulea val al războiului”, adică noua formă de ducere a unui război, de ai da un caracter permanent în ciuda faptului că militar operațiunile au încetat de mult. Ce s-a întâmplat în ’89 este atât de complex încât, în ciuda cărților legate de evenimente, unele bine documentate și argumentate, nici acum nu știm cu adevărul cu exactitate, avem frânturi din adevăr. Pe măsura treceri timpului, pe măsură apariției de noi cărți, de memorii legate de evenimente, de polemici și mai ales de evenimentele internaționale petrecute ori care urmează să se petreacă, evenimente croite după tiparul românesc, îmi dau seama de amploarea forțelor externe și a trădătorilor care au pus umărul nu numai la doborârea comunismului, acesta fiind un pretext, ci la doborârea lui Ceaușescu. Ca o paranteză cineva mă acuza, la o părere expusă aici despre politica neokeynesiana a lui Ceaușescu ca urmare a vizitei în SUA (în perioada în care SUA reprezenta ceva ca democrație și ca ideal de libertate, progres, cultură și economie antreprenorială) de nostalgie, de propagandă comunistă. Nu am trăit în comunism atâta timp încât axioma regizorului polonez Kieslowski să se aplice în cazul meu.
Am citit și redescoperit istoria încâlcită a anilor 80 și 90, mi-am reamintit una din cele două emisiuni TV pe care nu le ratam (Din lumea capitalului), am discutat cu oameni participanți la evenimente, actorii fără voie în Marea Film ” Revoluția română” , coproducție internațională, în care au fost simpli figuranți alături de alți figuranți, care în ciuda rolurilor vocale de Oscar chiar, au fost și au rămas simple păpuși în mâinile, nu ale unui Mare Păpușar (ca să-l citez pe prof. Coja), mai multor păpușari, dușmani declarați, dar „pritini” în demolarea lui Ceaușescu. În istorie au mai fost cazuri de comploturi, interne și externe, în înlăturarea unor conducători, însoțite de violențe, dar niciodată nu au fost atât de mulți ”păpușari”implicați, atât de multe resurse alocate ca în cazul înlăturării lui Ceaușescu și atât de multă violență gratuită (asasinarea militarilor la Otopeni, asasinarea trupelor USLA, a civililor după fuga lui Ceaușescu, asasinarea forțelor de ordine române în Har-Cov.).
A fost atât de mare, atât de important și periculos Ceaușescu pentru noua ordine mondială? Judecând după numărul extern și intern al jucătorilor și resurselor puse la dispoziție se pare că da, cizmarul nostru agramat, subiectul preferat al bancurilor underground era temut pentru politica economica internă (repet a pus în practică și dovedit succesul unor modele teoretice keynesiene), politica externă și ce este cel mai periculos și riscant în aplicarea parabolei religioase ”să-i dăm pescarului o undiță” care schimbă toată ordinea economică globală și care demonstrează că modelul ”prin noi înșine” și cu ajutor onest, prietenos din afară funcționează.
Ne întoarcem la ciudata iarna din 1989 ca să aflăm că Securitatea cu sprijin extern a dat propria ei lovitură de stat (nu trădare cum se înșală prof. de politică economică Corvin Lupu, în ciuda accesului la documente importante ), Armata care s-a scindat în doua a dat propria ei lovitura de stat, o parte fără ajutor extern, cealaltă cu sprijinul sovietic, la care s-au adăugat serviciile secrete din Iugoslavia, ale Tratatului de la Varșovia (serviciile de informații poloneze, maghiare, bulgare, est germane), sovietice, americane și ale NATO (vest germane, franceze, britanice) și cu contribuția serviciilor din doua țări neutre (suedeze și elvețiene) cu știința celor israeliene. Nu i-am inclus pe numeroșii membri ai PCR, trădătorii din eșalonul 1,2,3 pentru că ei, în frunte cu Ion Iliescu ori Nicolăescu, au fost niște păpuși care și au luat rolul în serios ca emanații ale Revoluției.
Având în vedere că din 1986-1987 se lupta ca Ceaușescu să fie doborât/înlăturat, înseamnă că s-au depus eforturi nu glumă și dacă mai avem în vedere că, în ciuda dorinței de a implica și manipula (după cum s-a și făcut) populația, lucrurile au scăpat de sub control iar oamenii în stradă au început să ceară niște lucruri incomode care, mai devreme sau mai târziu, aveau să divulge adevărul despre participanți, inclusiv cei din umbră, rezultatele au fost modeste. Din acest motiv (sloganurile și cererile străzii) poporul român a avut de îndurat manipularea și violențele din Piața Universității , mineriadele și plătirea polițelor între Securitate și Armată, cei doi mari participanți interni la loviturile de stat, totul pentru îngroparea adevărului. Securitatea nu a uitat niciodată, pe de o parte, că cei din Armată au preluat inițiativa și au realizat ”revoluția lor”, pe de o parte și pe de altă parte, că s-au aliat cu securiștii dezertori coordonați de trădătorul (a trădat țara nu regimul) Pacepa, sprijinit de SUA. Interesantă este și colaborarea americano-sovietica, având în vedere că fiecare era implicată și individual în bunul mers al ”revoluției”. Americanii se bazau pe grupul Pacepa și câțiva dizidenți din eșaloane inferioare ale Securității ori trecute pe linia moartă, în timp ce sovieticii se implicau la nivel de armată cu GRU iar KGB lucra atât în armata română cât și cu politicienii comuniști. Teoretic americanii și sovieticii controlau și serviciile din blocurile militare, în realitate acestea jucau un rol mai complex, în care miza nu era numai căderea lui Ceaușescu, ci bucăți din România (maghiarii într-o nefirească alianță cu iugoslavii , aceștia, la rândul lor, într-o neobișnuită colaborare cu bulgarii sub supravegherea și coordonarea nemților), care aveau un program defalcat pe etape pentru distrugerea statului român, respectiv prin crearea unor tensiuni interetnice. Bineînțeles, că în timp ce aceste grupări externe alături de cozile de topor interne lucrau la bunul mers al revoluției își plăteau și polițe sau se subminau reciproc, fiecare urmărindu-și propria agendă, respectiv agenda păpușarului care îi finanța .Cine a urmărit cu atenție Primul Război din Irak a putut constata cum se poartă noul război modern. Dar, acesta a fost pregătit și testat de SUA în România cu sprijin sovietic. În această nefirească alianță putem vedea și netrebnicia sovieticilor care erau infiltrați în armata română, știau de ”agenda de lucru” și i-au ajutat pe americani să folosească armata română drept cobai pentru războiul electronic, comunicațional și popular (transmis la tv). Prăbușirea statelor Georgia, Ucraina sunt dovada faptului că implicarea sovieticilor în ’89 a fost realizată ca la carte și lecția învățată. Manipularea maselor, în ceea ce s-au numit ulterior „primăverile arabe”, au fost testate și realizate cu ocazia Revoluției române.
Cine ”nu avea de lucru” și citea câte o carte de istorie înainte de’ 89 avea să întâlnească foarte multe preluări din tov. conducător. Atunci ca și azi, mulți le considerau făcute de alții, în realitate Ceaușescu a fost un comunist adevărat, el chiar credea, simțea și trăia ca un comunist și în ciuda faptului că nu-i plăcea să citească, reușise performanța să citească, cu creionul în mână pe Lenin și Stalin. Stalin în ciuda crimelor rămâne, după umila mea părere, una dintre cele mai mare personalități ale secolului XX care a intuit exact cum va evolua societatea în următorii 200 de ani și care sunt pericolele la adresa comunismului și ale capitalismului. Ceaușescu l-a înțeles pe Stalin, a înțeles cum stă treaba și cu elementele centrifuge din partid, din armată și securitate și mai ales evoluția lumii. Așa se și explică cum România a reușit nu numai să iasă de sub tutela sovieticilor, dar să le și blocheze acțiunile, în același timp făcându-se utili sovieticilor în relația cu China. La fel, în relația cu țările capitaliste și cu SUA. Faptul că o țară mică, un punct puțin mai mare pe harta lumii, juca de la egal, la egal cu marii jucători, avea inițiative economice și politice acceptate la nivel de ONU, era și aliatul și apărătorul Israelului, așa cum era și al mișcării palestiniene ori un negociator neutru și demn de încredere în problema coreeană ori tensiunile indo-pachistaneze și chino-vietnameze, trebuie să fi deranjat în cancelariile marilor puteri. Faptul ca România înțelesese încă din anii 80 spre ce se îndreaptă lumea și ca încercările cu masoneria, illuminati ori alte mișcări gen Clubul de la Roma erau doar praf în ochi în vederea acoperiri Noi ordini mondiale. Acest lucru s-a văzut după cum a fost tratat subiectul Băncii Ambrosio în România sau modul cum românii au înțeles cel mai bine miza războiului dintre Anglia și Argentina. Tocmai politica adoptată de România în acei ani și nuanțarea unor frânturi de adevăruri (diplomatic România nu-și permitea o confruntare cu anglo-saxonii) poate fi socotit cântecul de lebădă a lui Ceaușescu. Condamnarea înțelegerilor din spatele ușilor închise americano-sovietice de retrăsese a sferelor de influența avea să pună pe Ceaușescu și România pe lista roșie . Avea să urmeze Malta, apoi prin încălcare cuvântului americanilor la criza de azi ( Putin nu vrea altceva decât respectarea acordurilor în 1987,1989 care au la baza acordul secret americano-rus din 1905 înaintea Tratatului de pace ruso japonez).
Ce soluții avem? O epurare! Nu ca cea făcută de Stalin prin care a eliminat banditismul din armata sovietică (Suvorov), ci una după modelul făcut de Ceaușescu și într-o manieră încât „pritinii” externi au fost puși doar în situația de a lua la cunoștință ca s-au schimbat câteva lucruri, ici colea, în punctele esențiale. Dar, trebuie avut în vedere faptul că mulți dintre cei epurați aveau sa joace un rol, destul de important, în ciudata iarna a anului 1989. Atunci, paradoxal, nu s-a dat o lovitură totalitarismului, s-a dat o lovitură democrației, naționalismului și statelor naționale iar voința poporului care cerea în stradă altceva a fost astupată. Ca această masă să devină amorfă s-au luat măsuri a.î atunci când se apelează la ea (se apelează și o să se mai apeleze) să nu mai iasă din tiparul stabilit așa cum s-a întâmplat la revoluție. Pentru acest lucru mai este nevoie de servicii, recentele atacuri teroriste (multe mișcări fiind creația serviciilor pentru bani, trafic ilegal de arme, după cum spunea și Radu Vasile scopul „securiștilor” se rezumă doar la bani) au demonstrat cât de inutile și grase sunt aceste „state în stat”, care au înlocuit lozinca comunismului cu „securiști din toate tarile, uniți-vă! Împreună putem face mulți bani!”
Draga SURENA (nu stiu de cred ca esti totusi o romanca si nu un roman),
Am mai citit o data textul – DIAMANT cum mai spuneam – si mi-a facut la fel de bine! Nu stiu de ce domnul profesor NU-L pune pe prima pagina (asa ar trebui si Justitiarul si Art-Emis sa o faca) impreuna cu textul lui Radu Vasile!?
Sunt lucruri pe care domnul profesor Corvin (cu fraze beton) NU prea le-a atins? Oare de ce? Sa nu fi auzit domnia lui de mafia -URIASA! – KHAZARO
jidaneasca rusa? Oare ce „smichirii” mai face si acest domn profesor?
Dacă ai fi dta mai șmecher ai trimite textele pe care le consideri f.importante și le-ai recomaba spre publicare. Nu te preocupa să afli care sunt șmecheriile mele că n-ai să le afli niciodată!
Mai citeste dumneata o data comentariul meu, din care rezulta clar – cel putin pentru mine – ca SUBIECTUL era profesorul Corvin (Lupu), si NU dumneata…
PS. NU ma preocupa deloc smecheriile dumitale, asa ca ai dreptate: NU le voi afla niciodata.
Am rescris textul nu pentru a ajunge pe prima pagină, l-am scris pentru mine, indoindandu-ma precum Pilatul din Pont (zugrăvit de Gibran)” ce este adevărul despre ’89 și ce nu este adevărul despre Revoluție? ” și în amintirea unchiului Alexandru.Omul cel mai anticomunist în comunism devenit după’ 89 un comunist vizionar.
În final ai pus punctul pe „i” și d-ul prof. a făcut câteva conexiuni cu „Marele păpușar”. Cine este (sunt)?
Cei care „nu au nume” sunt precum diavolul, a cărui cea mai seducătoare armă este de a ne provoca la lupta (Kafka) și de a ne face să emitem tot felul de ipoteze și pe măsură ce sunt dezbătute, combătute, denigrate atunci când te apropii de adevăr a. î să devenim ridicoli. Minciuna este prezentată ca adevăr și adevărul ca minciună.Ajungem să credem că pistolul este ucigașul și nu cel care îl folosește. Astfel, „cei fără de nume”, exact ca diavolul lui Baudelaire, vor să ne convingă că nu există, în schimb ne conving că există „pistoale” vinovate. Literar, vorbind din Gibran, să ajungem precum vânătorul care este vânat atât de paznicul nopții cât și de paznicul propriei bezna.
E fabulos subiectul despre „cei fără de nume” și e drumul spre pierzanie pentru că nu degeaba Tatăl nostru ne-a atenționat asupra mărului cunoașterii, de fapt a unui anumit tip ori nivel de cunoaștere.
Sincer nu mai vreau articolul, surena și-a pecetluit soarta în momentul în care s-a apropiat de soarele lui Pacorus, fiul regelui Orodes. Povestea cu invidia este o interpretare greșită a istoricilor greco-romani care nu au înțeles ce a înțeles dramaturgul.
Altfel înțelege un artist un mit, îl vede cu alți ochi. Ce reprezintă Nero pentru istorie? Noroc cu Falsul Nero ori cu Fiul vitreg al istoriei, un artist deși nebun rămâne un artist. Cei fără de nume se cred, dar nu sunt. De mult nu mai sunt…
Cam lung răspunsul la întrebarea de final?
Mafie este un termen cu conotații infracționale, „cei fără de nume” se consideră artiști, creatori, demiurgi iar oamenii sunt lutul, alți oameni sunt instrumentele cu care modelează lutul. Sunt secreți pentru că noi ne-am pierdut abilitatea (cu cât devenim mai educați, mai informați, mai gânditori, mai analiști și super realiști ) de a citi realitatea și nici măcar nu mai ajungem să ne întrebăm ce este și ce nu este adevărul.De ce? Pentru că el ne este servit, suntem direcționați să aflăm adevărul ce nu este adevăr.
Nu sunt secreți! Sunt atât de vanitosi încât, deși în umbră (noapte dacă vrei) vor să li se admire „opera”, să se amuze de ipotezele care ne îndepărtează de adevăr și cum luăm de bun adevărul ori ne însușim un adevăr ferit, urmărit de ei.
„Cei fără de nume” au trâmbițat democrația, dar nu sunt democrați, au trâmbițat religia, dar nu cred, au trâmbițat adevărul, dar adevărul poate fi înspăimântător, au trâmbițat secretul, dar au devenit transparenți, nu pentru toată lumea e adevărat, se cred o elită, dar genetic sunt denaturati, se cred demiurgi, dar sunt muritori.
Poate o să mai vorbim de „pistoale”, de ” instrumentele olarului” și de ce au fost alese. Nu pe prima pagina, ci așa în samizdat.
Felicitari SURENA! Excelsior!
Probabil unul dintre cele mai consistente si obiective comentarii scrise vreodata pe acest site nationalist.
Mulțumesc frumos
Nu cumva asa stau lucrurile si in celelalte tari? Credeti ca Bush (tatal si fiul) au condus de capul lor?Mai ales fiul care a stat pe pozitie 2 (DOUA!) mandate si i s-a dus vestea de prostul prostilor.Pai ce a patit JFK daca a vrut sa impuna o democratie adevarata si sa elimine macar inlfuenta masoneriei si a altor organizatii secrete?D’apai „revolutia” romana din ’89 si tot ce se tot intampla in tara?
Adevarat ca in SRI sunt cooptati si selectati cei care n-au talente si initiative sclipitoare pt ca ar strica planurile „de sus”.Este o regula impusa si care actioneaza peste tot in lume: nici un sef nu va promova un subaltern mai destept decat el, si asta explica tot ce se intampla in societatea umana.