RADU VASILE, dixit…

In cea mai mare parte, afirmatiile lui Radu Vasile privitoare la SRI si „profesionistii” acestui serviciu exprima realitatea, cu exceptia unora de genul „sunt … prosti de bubuie”, afirmatie nedemna, necontrolata si neadevarata. Adevarul este ca, pe durata mandatului lui Radu Vasile, SRI inca nu isi adaptase metodele de lucru la realitatea social-politica postrevolutionara, posibilitatile de informare erau in curs de reorientare, retelele informative erau distruse, timorate (mai ales de CNSAS si tot ce a insemnat acest organism toxic), ceea ce crea serioase impedimente in culegerea de informatii utile. In rest, multe adevaruri, spuse de un om din afara sistemului.

V.Andronache

Cred​ ca de asta a murit Radu Vasile, ca a scris cartea​ asta.
DEZVALUIRI
DE LA VIRFUL PUTERII: ACESTI PROSTANACI DIN SERVICII CARE
CONDUC ROMANIA

Ofițerii
români de informații sunt proști de bubuie, dar le place
să creadă contrariul; mai grav, trei sferturi dintre ei au
preocupări fără legătură cu siguranța națională,
activitatea lor informativă fiind, cu indulgență spus,
slabă. Nici nu e de mirare că în fruntea SIE a ajuns, la
un moment dat, un fost șofer de al lui Soros. Sunt foarte
activi, în schimb, în ce privește exercitarea
controlulului asupra politicii: în proporție de peste
80%.

Cutremurătoarele
afirmații de mai sus nu sunt desprinse din recenta serie
”Noi suntem statul”, cum ați putea crede, ci au fost
făcute încă de acum un deceniu și jumătate, într-o
carte a unui personaj care a cunoscut extrem de bine lumea
serviciilor, grație pozițiilor politice de vîrf.

Ne
referim la fostul premier Radu Vasile, cel care, la doi ani
și ceva după demitere, a lansat
cartea ”Cursă pe contrasens”, în
2002, în care făcea relatări extrem de interesante despre
respectiva perioadă.

Zilele trecute, s-au împlinit patru ani de la moartea
prematură a fostului politician, un moment de care nu și-a
prea amintit nimeni. Dar, despre unele lucruri scrise de el
cîndva, merită cu vîrf și îndesat să ne amintim, mai
ales acum.

A
fost, poate, primul personaj post-decembrist care a vorbit
public despre superstructura care conduce, de fapt, statul
român după revoluție; din păcate, motive obiective au
făcut ca semnalele lui de alarmă să rămînă în
anonimat.

Pe de-o parte, ne aflam în perioada de glorie a
tabloidelor, cînd sînii goi și titlurile fără perdea
marginalizau articolele serioase; pe de alta, Vasile era
căzut în uitare și dizgrație politică. În fine, era
greu de crezut că lucrurile sunt chiar atît de grave
într-un moment cînd ne pregăteam de admiterea în UE,
după care, credeam noi, toate belele noastre ar fi
dispărut ca prin farmec.

15 ani mai tîrziu constatăm că suntem în UE, că
belelele nu au dispărut cîtuși de puțin iar controlul
exercitat de servicii e mai profund ca oricînd.

Nu ne putem plînge că nu am fost preveniți,
însă.

Vom prezenta, mai jos, fragmente din tulburătoarea
carte a lui Radu Vasile, el însuși suspectat și acuzat
public, chiar, de către Emil Constantinescu, de a fi fost
un om al structurilor. În orice caz, ca fost premier și
ginere al unui fost general de Securitate, Radu Vasile chiar
știa cu ce se mănîncă subiectul în cauză. Afirmațiile
lui, simple, seci, dar curajoase merită reamintite fie și
pentru că cei 15 ani scurși fac să le putem analiza azi
cu alți ochi. Îngroziți, am spune.

Romania – condusa de Partidul
Structurilor

”În România a vorbi despre ideologii după
1989 este mai degrabă un exerciţiu lingvistic. În
România de azi, o ţară a partidului unic, Partidul
Structurilor, ideologiile sunt vălul de pe frontispiciul
partidelor, dar un văl care, dacă nu este ales în chip
aleatoriu, atunci în mod sigur e unul formal, al cărui
rost e unul pur decorativ(…)

În aparenţă în România sunt mai multe partide.
În realitate nu există decât un partid, cel al
Structurilor, prin Structuri înţelegând matricele sociale
alcătuite din foştii securişti şi cadrele apăratului
comunist de partid. Aceste matrice, veritabile pârghii de
putere în organismul societăţii, au pătruns peste tot,
în mass-media, în lumea afacerilor, în reţeaua bancară
privată sau de stat, şi fireşte în toate partidele,
mprumutând cameleonic chipul ideologiei partidului în
care s-au refugiat. Fluxul şi refluxul schimbărilor
olitice au lăsat netulburat stratul adânc al apei în
care se adăpostesc aceşti supravieţuitori cu stabilitate
de miriapode şi cu elasticitate de amoebe. Se mişcă în
orice direcţie, iau orice formă şi au un arghirotropism
înnăscut”.

Oamenii politici – obligati sa faca parte din
structuri

”Dumnezeul lor de acum e banul, iar în
mintea lor nu poate încăpea gândul că există oameni
care să nu poată fi cumpăraţi, şantajaţi sau
intimidaţi. Sunt latenţi, dar ies la suprafaţă prin
prelungiri pseudopodice, pe care fireşte că le poţi
tăia, însă degeaba, se regenerează miraculos ivindu-se
din nou, printr-o nouă prelungire pseudopodică al cărei
chip e altul, deşi structura din care a răsărit e
aceeaşi(…)

Un om politic, dacă vrea să mişte cât de cât,
nu numai că este silit să se supună coerciţiei
exercitate de Structuri, dar, mai mult, el este obligat să
facă parte din Structuri. Cine nu face parte din Structuri
este un pion a cărui eficienţă este nulă. Aceasta este
teza mea: nu te poţi păstra la putere dacă nu faci parte
din Structuri, tot aşa cum nu te poţi mişca eficient pe
tabla de şah dacă nu te foloseşti de câmpurile de
forţă ale ei”.

Afaceristii de succes vin tot din
structuri

”Cei mai de succes oameni de afaceri provin
din Structuri. Luaţi-i pe rând şi veţi vedea că toţi
au acelaşi trecut, se trag din aceeaşi pepinieră
instituţională. Puieţii lor, fiii, ginerii, nepoţii sunt
croiţi pe acelaşi calapod, şi cum cine se aseamănă se
adună, toţi se ştiu şi se recunosc între
ei”.

Marioneta de la SIE si marginalul de la
SRI

”Când Emil Constantinescu declara la
sfârşitul mandatului prezidenţial că a fost învins de
Structuri, dădea glas unei stări de fapt incontestabile.
Şi totuşi avusese la îndemână un interval de patru ani
de zile, nu un an şi nouă luni cât mi se acordaseră mie,
ţinuse în mână toate pârghiile prin care ar fi putut
să schimbe ceva, şi în loc de asta a reuşit doar să
zgârie la suprafaţă crusta unei lave ce mocnea slobodă
în craterul Structurilor, în aşteptarea alegerilor din
2000. S-a mulţumit să numească la conducerea SRI şi SIE
nişte oameni cât de poate de amabili, dar a căror
incompetenţă în materie era vizibilă cu ochiul liber.
Harnagea a fost precum o marionetă pusă în fruntea SIE
spre a da instituţiei o aparenţă nouă şi democratică,
în vreme ce sub el ofiţerii de securitate îşi vedeau de
treabă fără ştiinţa şefului lor. Costin Georgescu,
ceva mai răsărit decât omologul lui de la informaţii
xterne, n-a reuşit nici el să pătrundă în hăţişul
foarte bine organizat al SRI, fiind silit să patroneze de
faţadă o instituţie ai cărei ofiţeri şi-au profesat
netulburaţi meseria învăţată după nişte norme ieşite
din uz”.
> Cum livrau serviciile informatii ”secrete”
date de CNN

”Cât am fost prim-ministru, aproape toate
nformaţiile „secrete” externe pe care cele două
servicii mi le-au pus la îndemână le ştiam deja de la
CNN. Nu-mi amintesc decât de două împrejurări în care
să fi simţit că aceste servicii au, cu adevărat, o
utilitate din punctul de vedere al prim-ministrului.
Înaintea vizitei în Franţa, am fost informat că
francezii de la Renault nu au nici cea mai mică intenţie
să investească iarăşi în fabrica de automobile Dacia,
pe care o considerau definitiv compromisă din punct de
vedere tehnic şi financiar(…) A doua împrejurare în
care SIE a dovedit că există pentru mine a fost în timpul
mineriadei din ianuarie 1999, când am fost înştiinţat
că în urma tulburărilor sociale care scăpaseră de sub
control în ţară, ambasadorii acreditaţi la Bucureşti se
pregăteau să îşi trimită familiile acasă,
restrânseseră personalul la minimul necesar şi stăteau
cu bagajele făcute aşteptând cursul
evenimentelor”.

Doi consilieri din trei: serviciile sunt cu
ei!

”În privinţa consilierilor mei, situaţia
nu era mai roză. Din cei 14 consilieri câţi am avut la
început, 10 îmi fuseseră strecuraţi de SRI, SIE şi
Cotroceni sub pretextul pregătirii ireproşabile în
domeniile lor de specialitate. Doi dintre ei erau ofiţeri
SIE, alţi doi erau ofiţeri SRI, iar patru îmi fuseseră
recomandaţi de preşedintele statului. De pildă unul
dintre ei, un medic ce se vroia consilier pe probleme de
sănătate, mi-a fost recomandat de Constantinescu pe motiv
că „ştie să facă o extraordinară revistă a
presei”! (…) Toţi aceşti 10 consilieri ce-mi fuseseră
vârâţi sub pulpană erau ochii şi urechile
instituţiilor care îi trimiseseră
acolo”.
”Politicii” de la SPP
”Politizarea cadrelor în SPP este masivă.
Ea se datorează lui Constantinescu, dar şi celor dinaintea
ui, şi mai ales celor de după el. În mod normal, un
ofiţer nu trebuie să fie implicat politic. Aceşti
ofiţeri ar trebui să fie un corp de profesionişti fără
culoare politică şi fără activităţi colaterale. La noi
fiecare schimbare a puterii e urmată de un cutremur în
SPP. Cad capete şi se ridică peste noapte altele în loc,
apoi cei retraşi revin şi capetele căzute se întorc din
nou. România e ţara în care, fără nicio exagerare,
poţi deveni general SPP în mai puţin de patru ani de
zile, un interval suficient pentru a te chivernisi în aşa
fel încât noua putere să nu prea mai aibă ce să-ţi
facă”.

Se cred destepti, dar sunt ingrijorator de
prosti
> ”Ofiţerii serviciilor secrete trăiesc cu
convingerea că ei alcătuiesc o castă de români
adevăraţi, inteligenţi şi iscusiţi, când de fapt
gradul de inteligenţă al ofiţerilor este îngrijorător
de scăzut.

Marea dramă e că trei sferturi din munca
ofiţerilor de securitate din România se iroseşte în
chestiuni care nu au nicio legătură cu siguranţa
statului. Cât am fost prim-ministru, toate informaţiile pe
care le primeam erau de o superficialitate înmărmuritoare,
şi nu puteai să nu te întrebi, aflându-le, ce rost au de
fapt serviciile secrete în România”.
Baietii din Structuri se considera elitele
tarii

”Una din trăsăturile de bază ale
Structurilor e că cei care le aparţin sunt convinşi că
alcătuiesc o elită: au mândria castei din care provin,
tendinţa de respingere şi de dispreţuire a oricui nu face
parte din aceeaşi structură. Când rostesc cuvântul
„elită”, ei nu se pot gândi decât la ei înşişi,
şi li se pare neverosimil că în ţara asta ar mai putea
fi şi altfel de elite, de un fel radical deosebit de cel
ştiut de ei(…) Românii trebuie să înţeleagă că
triumful deplin al Structurilor s-a petrecut la alegerile
din 2000. Occidentul se înşală dacă crede că schimbarea
de limbaj şi de ideologie a Structurilor reprezintă o
schimbare de profunzime a oamenilor lor. Realitatea e că ei
nu pot gândi altfel, indiferent de circumstanţă. Pentru
ei dublul limbaj şi dubla gândire sunt a doua lor natură.
Când li se adresează occidentalilor, ei chiar cred sincer
în ceea ce spun, sunt convinşi de deschiderea lor
occidentală şi de vocaţia lor capitalistă, dar de cum se
întorc în ţară şi se închid în biroul lor, măsurile
pe care le iau sunt cele ale mlaştinii dâmboviţene. Tot
ce au luat de la capitalişti e luxul, dar fiinţa lor
intimă poartă tarele dublei gândiri. Personalitatea lor e
scindată într-o parte de uz oficial şi public, a cărei
înfăţişare e cea a europeanului spilcuit cu deprinderi
democratice, şi într-o parte intimă, şi tocmai de aceea
adevărată, a intrigantului cu apucături
fanariote”.
Serviciile controleaza 80% din clasa
politica
> ”Cine crede că-i poate schimba intrând în
sistemul lor şi modificând lucrurile dinlăuntru uită că
o dată intrat acolo va semăna leit lor, împrumutându-le
mândria de castă, dispreţul şi lipsa de scrupule.
Mass-media, serviciile secrete, partidele politice sunt
toate controlate de ei. Procentual, cam 80% din clasa
olitică românească este expresia Structurilor. De aceea
ea nu merită să existe, cum nici Parlamentul României de
după 2000 nu-şi merită numele. Când privesc acest for
legislativ, aşa cum apare el azi, îmi dau seama că
există viaţă după moarte. Oamenii aceştia au murit de
mult şi totuşi mai trăiesc. Cum să numeşti Parlament un
loc în care nu se întâmplă nimic? Nu mai există
dispute, nimeni nu se mai ceartă cu nimeni, există un
consens de tip abulic, ca o înţelegere între oameni a
căror voinţă a fost neutralizată. Motivul pentru care
clasa politică românească nu merită să mai fie e că
din ea nu se vor naşte vreodată bărbaţi de stat. Iar
scopul clasei politice tocmai acesta este, să creeze un
mediu din care, chiar dacă rar şi anevoie, pot să apară
oameni cu stofă de conducători de stat”.

De ce fluiera vintul prin fișetele
serviciilor

”Gândiţi-vă că majoritatea ofiţerilor
dintr-un serviciu secret lucrează toată viaţa şi ies la
pensie fără să fi aflat măcar o informaţie despre care
să poată spune că e secret de stat sau informaţie
ultrasecretă. Ceea ce nu-i împiedică pe ofiţerii SRI să
aibă fişiere întregi cu dosare considerate secrete. Iar
când deschizi şi vezi ce se află în ele te apucă
râsul. Fraude fiscale de câteva miliarde de lei, oameni de
afaceri străini care au prejudiciat statul român cu
milioane de dolari, interceptări telefonice oficiale etc.
În schimb, când e vorba de pagube uriaşe, cum a fost
jefuirea Bancorexului sau prăbuşirea FNI, nu afli niciun
dosar care să te lămurească ce s-a întâmplat de fapt.
Explicaţia e simplă: până în 1996 serviciile secrete
şi puterea politică au lucrat mână în mână, unii
furnizau informaţia şi ceilalţi luau decizii, în
avantajul ambelor părţi. În rest, obsesia secretelor de
stat e o trăsătură de caracter a
românilor”.

Fostii securisti – instanta morala suprema a
Romaniei

”E bine să ne lepădăm de obiceiul de a
privi serviciile secrete ca pe nişte alambicuri de taină
la care nu au acces decât cei privilegiaţi. În schimb,
există o castă a foştilor ofiţeri de securitate care au
folosit informaţiile obţinute în timpul muncii lor în
scop personal, intimidând şi şantajând oponenţii care
aveau nenorocul să se pună de-a curmezişul afacerilor şi
intereselor lor politice. Această castă a ofiţerilor de
informaţii cu educaţie comunistă se consideră instanţa
morală şi patriotică a României. Această castă e
activă şi nu va dispărea decât după 2008, căci abia
atunci se va putea vorbi de o dizolvare treptată a ceea ce
eu numesc în această carte Structuri. Până atunci, ele
îşi vor vedea de treabă îmbogăţindu-se, prosperând
şi străduindu-se să scape de obişnuinţa de a gândi
care le-a fost inculcată pe timpul
comunismului”.

Fost sofer la Soros, ajuns director la
SIE
> ”Cât priveşte SIE, el a scăpat până acum
controlului vreunui factor politic. Harnagea putea să fie
orice, dar nu şeful SIE. De fapt, nici nu a avut de-a face
cu acest serviciu. Fost şofer, timp de doi ani, la
Fundaţia Soros, de unde şeful lui, Alin Teodorescu, l-a
dat afară, s-a aciuat la România liberă. De aici, Petre
Mihai Băcanu l-a plasat în anturajul lui Constantinescu,
la Fundaţia Pentru Democraţie. Cu omul acesta, bon viveur,
cu buze groase şi senzuale, trădând aplecări spre
bucuriile vieţii şi nu spre împlinirile profesionale ale
unei munci de informare, nu m-am întâlnit decât de două
ori în afara întrunirilor CSAT-ului şi nu am făcut
decât să ne întreţinem amical asupra unor chestiuni care
nu aveau nicio legătură cu serviciul pe care îl conducea.
Ca premier, alături de el am trăit cu impresia că
România nu are un serviciu de informaţii
externe”.

Partidul Structurilor si
strainatatea

”„Săritul peste cal” este poate expresia
cea mai potrivită pentru a descrie maniera în care cea mai
mare parte a liderilor politici români au înţeles şi
înţeleg să răspundă exigenţelor străine. Exerciţiul
dublului limbaj a atins astăzi la reprezentanţii
Partidului Structurilor din România cote extraordinare.
Unii dintre ei au împins virtuozitatea acestui exerciţiu
la un nivel atât de înalt încât pot avea simultan în
minte două idei contrare în care cred cu aceeaşi tărie,
fiind sincer convinşi de ele. Numai că pe una o
împărtăşesc partenerilor externi, iar pe cealaltă o
aplică în ţară. De aici neîncrederea occidentalilor în
politica românească, şi tot de aici deficitul de imagine
al României”.

Adevarata putere apartine
Structurilor

Una peste alta, Radu Vasile s-a dovedit un optimist
incurabil. Încredințarea lui că hidra serviciilor va
dispărea din politică la scurt timp după integrarea în
UE a fost, din păcate, fără acoperire în realitate. Au
trecut 15 ani și brațele hidrei s-au întins încă mai
sufocant în jurul întregii societăți.

Vasile a avut, totuși, o viziune corectă atunci cînd a
estimat, în finalul cărții lui, că e o lucrare
prematură raportat la societatea română:
> ”Această carte este un act de curaj. Ea este
o explicaţie, nu o justificare. Este încercarea de a reda,
pe întinderea unui scurt interval de timp, fenomenul
politic românesc. Dar, mai presus de orice, această carte
este expresia curajului de a arăta cititorului român că
adevărata putere aparţine Structurilor. Sunt evenimente
şi nume pe care le-am trecut sub tăcere, pentru a menaja
orgoliile politicienilor de azi. În această privinţă,
cartea mea apare prea devreme. Dar o eventuală nouă
ediţie a ei, poate peste câţiva ani, va da negreşit în
vileag lucruri care, acum, nu pot fi spuse. Cu sau fără
aceste dezvăluiri, caracterul aparent al lumii politice se
va menţine în România cel puţin încă un deceniu. Iată
de ce acest epilog este mai curând despre viitor. Căci
nimic nu se va schimba semnificativ în plan politic. Nu
este o întâmplare că România are în continuare ca imn
naţional o poezie paşoptistă al cărei îndemn este
„Deşteaptă-te, române!” Prin acest imn se recunoaşte
în chip oficial că, la peste 150 de ani de la revoluţia
din 1848, românii mai au încă nevoie de îndemnul de a se
deştepta”. (Bogdan Tiberiu Iacob​)​