Din nou la Teatrul Naţional
(I)

Tot nu m-am învăţat minte şi aseară iar am fost la Teatrul Naţional.
Ce se-ntâmplă acolo?
Cred că Teatrul Naţional din Bucureşti ar trebui naţionalizat!
El n-a fost cumpărat de domnul Caramitru, nu i-a fost lăsat nici moştenire şi nici măcar nu i-a fost donat. Doar i-a fost împrumutat, printr-un contract de manageriat, de doamna Mona Muscă, pe-atunci, prin 2005, când într-o concurenţă sălbatecă, având drept contracandidaţi alte mari personalităţi ale teatrului românesc, precum Romeo Pop sau Carmen Ciorcilă, domnul Caramitru s-a impus.
A fost o victorie, din care teatrul românesc n-a scăpat nici până azi, la aproape 12 ani de la acea fatidică zi.
S-au schimbat guverne, s-a schimbat şi preşedintele, iar Mona Muscă, biata de ea, s-a retras, ştie doar ea unde, cum fac, dealtfel, în toate iernile şi suratele ei întru nume şi poate şi mâzgă.
Dar domnul Caramitru a rămas şi a prosperat şi averea i-a sporit, gospodăreşte, liniştit, machidoneşte, becaliceşte şi unde s-au dus atâţia ani şi de unde atâţia bani? Uitaţi-vă pe declaraţia de avere de pe site-ul Ministerului Culturii, în care nu intră şi ce le-o fi dat şi celor trei fii ai săi, că doar n-o fi aşa de hapsân să-i facă să li se lungească urechile până la obştescul lui sfârşit! Dar de unde? Poate şi de la reconstrucţia teatrului , care a durat atâţia ani şi cu-atâţia bani.. . Domnul Tolontan, ce mai faceţi? Parcă pe vremuri scriaţi şi dumneavoastră teatru, deci nu vă e nici dumneavoastră indiferentă arta asta şi nici un teatru naţional, care a străbătut deceniile uneori chiar cu eroism, în ciuda atâtor vicisitudini politice sau identitare! Ce faceţi? Am invitat-o pe doamna Kovesi, dar văd că n-an venit. Vă rog, deci, domnule Tolontan, cu lacrimi în ochi, vă rog! Veniţi! I-aşa frumos la teatru! Ştiţi, doar!
Chiar sala asta, Sala Pictură, în care am fost aseară, pluteşte parcă într-un anume mister…
Puşi Dinulescu
(Va urma)