PSALMII LUI DAVID ȘI RĂUL PE PĂMÂNT

CD

PSALMII LUI DAVID SI RĂUL PE PAMANT
– Cum isi justifică evreii răutatea lor diabolică
De CD

Motto: „Odată ce adevărul este refuzat ființelor umane, este o pură iluzie să încerci să-i eliberezi. Adevărul și libertatea fie merg mână în mână, fie pier împreună în mizerie.” ~ Enciclica Fides et Ratio, Papa Ioan Paul al II-lea

Pe Facebook puteti vedea postarea îndrăzneață a rabinului Schmuley de Yom Kippur despre un rabin rus care dezbate cu Dumnezeu. Conform perspectivei rabinice, a lui Shmuley și a rabinului rus, Dumnezeu este mai răspunzător față de revoluționarii evrei pentru pedepsele sale juste decât ei față de el pentru „micile lor încălcări” de bârfă, adulter și furt.

În povestea lui Shmuley, rabinul rus nu ispășește pentru păcatele poporului său, ci le minimalizează și îl arată pe Dumnezeu ca fiind vinovat de acte mai odioase chiar decat cele comise de evrei. Toate acestea de Yom Kippur și toate acestea sub titlul: „Pe măsură ce ne pocăim în acest Yom Kippur pentru păcatele noastre, se va pocăi Dumnezeu pentru «păcatele» Sale împotriva poporului evreu?”

Uimitor si blasfemiator într-adevăr, dar o portretizare vie a psihicului evreiesc care raționalizează întreaga viață în funcție de scopurile si interesele sale, ce a conferit subiectului un nou tip de legitimitate culturnică si sectantă în lumea iudaică.

Pe scurt, aceasta ar fi perspectiva evreiască asupra problemei răului care a fost proiectată și internalizată de lumea neamurilor/neevreilor. La urma urmei, cine a auzit vreodată de o prezentare modernă despre problema răului care să nu citeze Holocaustul ca exemplu suprem al răului?

Hitler este o dilemă morală mult mai mare decât Karl Marx sau Wilhelm Reich sau Leon Troțki sau George Soros sau Jeffrey Epstein. Am putea chiar spune că suferința evreiască este problema răului în sens larg, deoarece ei revendică cea mai mare nedreptate din toate timpurile dar nu si-l revendică pe Iisus Hristos.

Victimizarea evrească a fost unealta de bază in constructia tuturor formelor revolutionare de captare a societătilor in mana elitei evreiesti. Noua Ordine Mondială este ultima/finală formă de organizare in care bankerii acționează să o globalizeze, după ce au incercat prin mai multe fronturi, cum ar fi comunismul, socialismul, liberalismul, feminismul, sionismul, neoconservatorismul și in special francmasoneria.

Desigur, motivele pentru instaurarea Noii lor Ordini Globale sunt nenumărate și sunt toate explicate religios, dar aroganța evreiască care se maschează grosier în victimizare este un fenomen teologic pe care îl vedem într-un capitol îndrăgit din Vechiul Testament. Il vedem dacă învățăm să citim Vechiul Testament printr-o prismă evreiască, care a devenit intre timp si prismă protestantă.

In Psalmul 139 David scrie despre măreția lui Dumnezeu ca introducere și trecere la apogeul marii creații a lui Dumnezeu – „minunea mea” (v. 14 în Biblia Ierusalimului). David este uimit de Dumnezeu așa cum este uimit de sine însuși. Înainte de înfățișarea sa se află gândurile sale. David nu poate scăpa de faptul că nu se poate ascunde de Dumnezeu, deoarece Yahweh îi citește „gândurile de departe”

Dumnezeu nu-și termină doar propozițiile; le anticipează pentru că înainte ca David să-și deschidă gura, știe totul despre ele. Acest tip de omnisciență ar putea fi sufocant, epuizant; chiar enervant. Totuși, pentru David, acest tip de supraveghere divină este o sursă de mângâiere, încredere și uimire.

El știe că Dumnezeu are dreptul să-l vegheze și să-l înconjoare, pentru că El i-a creat ființa cea mai profundă și l-a țesut în pântecele mamei sale. David a avut încredere să ucidă ursul, leul, uriașul și nenumărați filisteni, deoarece apropierea lui Dumnezeu însemna protecție și nu pedeapsă.

A cunoaște prezența lui Dumnezeu înseamnă a înțelege că până și conștiința ta este sub examinarea luminii. Totuși, această conștiință îl face pe David să caute puritatea meditând zilnic la poruncile lui Dumnezeu (Psalmul 1:2) și cerând și mai mult o inimă curată (v. 23, Psalmul 19:14). Drept urmare, David a fost omul după inima lui Dumnezeu care ura răutatea cu o indignare dreaptă.

Apoi vine întunericul aparent. Ferocitatea lui David împotriva dușmanilor săi – care blasfemiau oamenii sângeroși – este dezlănțuită în versetele 19-24 și este la fel de pasională ca admirația și uimirea sa față de omnisciența și omniprezența lui Dumnezeu.

Totuși, se pare că această ultimă aventură a lui David este scopul scrierii psalmului, deoarece este mai mult mistificat de existența continuă a celor răi decât de minunea propriei sale ființe. David pur și simplu consideră că omnisciența lui Dumnezeu expune atât gândurile rele, cât și pe cele drepte.

Prin urmare, el poate fi plăcut chiar și scrutinului divin, deoarece este omul după inima lui Dumnezeu, dar cei răi trebuie să fie insuportabil de odioși, deoarece ei complotează doar împotriva lui Dumnezeu și a “alesilor Săi”.

Dar de ce ar îndura Dumnezeu această ofensă în loc să-i „ucidă pe cei răi”?
Dreptul David vrea să știe și pune intrebări și răspunde tot el la aceaste întrebări de-a lungul psalmilor săi. De fapt, majoritatea poemelor sale reflectă asupra planurilor și soartei celor răi. Dușmanii săi sunt muza sa, dar el este hotărât să mediteze cu dreptate și să descopere gândurile lui Dumnezeu cu privire la această supărare.

Dacă am face același lucru, atunci am înțelege cu perspicacitate adevărata problemă a răului și a spiritului evreiesc de astăzi.
David prezintă lumina și întunericul, viața și moartea în capitolul său de deschidere – contraste care domină toți psalmii săi. “Alesii” cei drepți sunt identificați prin distincție de cei înșelători și evită cursele lor pentru că meditează la legea lui Dumnezeu.
Ei “alesii” cei drepti înfloresc la fel de ostentativ precum cei răi se zbat. “Alesii” sunt copaci, cei răi sunt pleavă.

“Alesii” cei drepți vor îndura judecata finală, dar cei răi nu, pentru că Domnul cunoaște virtutea poporului Său la fel de intim cum cunoaște gândurile dușmanilor Săi.
Al doilea capitol însuflețește tema pe măsură ce David ne transportă în tărâmul ceresc, începând cu întrebarea sa introductivă: „De ce acest tumult printre neamuri/neevrei?”.

Uneltirea națiunilor neevreilor este o o rebeliune zadarnică împotriva “alesilor” Tatălui. De aici dreptul divin al evreilor de a pedepsi pe cei ce le stau in cale.
Această ideatie iudaică preluată de diferite secte si culturi mosaice si distilată de sionism la un nivel cinic, criminal se vrea scuza tuturor crimelor milenare săvarsite de acesti psihopati “alesi”.

Evreii cultului iudaic, ascultând de acel Dumnezeu gelos, resping divinitatea lui Iisus Hristos, cel care iubește toate neamurile pământului.
Cum poate să fie „Dumnezeul nostru al tuturor“, cel care este numit în Tora, în mod xenofob, Dumnezeul lui Israel?
Cum să fie Dumnezeul nostru, acel Dumnezeu recunoscut doar de evrei și care le-a promis doar lor că vor domni peste toate neamurile pământului, ca unic popor ales al lui?

Catolicismul a părăsit Occidentul Prin urmare creștinismul instituțional și-a epuizat potențialul de civilizație în Occident. Protestantismul astăzi este doar o forță mercenară a Sionismului.
Gnosticii care nu au încetat niciodată să susțină că romano-catolicii corupeau Evanghelia sub influența evreiască au avut dreptate tot timpul.

Omul care respectă și isi găsește plăcerea în legea dată de Dumnezeu nu isi poate găsi pacea cu “alesii Domnului” pentru că le incalcă mereu pretentiile lor si stă in cale intereselor lor.

Dar Adevărul este că singurul ales si uns a lui Dumnezeu a fost Isus care a venit să ne aducă alinarea divină si ne-a invătat că toti suntem fii lui Dumnezeu si că “alesii” fătarnici s-au ales singuri fără nici un har divin.

Așa cum a învățat Isus, Dumnezeu este Iubire, un Spirit universal care consideră toate ființele umane egale. Dumnezeu este Ordinea Morală.
Aceasta este definită de absoluturi morale precum Adevărul, Bunătatea, Libertatea, Dreptatea, Frumusețea și Sănătatea.
Lumea este fericit interconectată, acolo unde există o ordine morală unificată.

Hristos a inviat!

Atlanta 20/04/2026