Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază şi sunt promovaţi?
Sep 24, 20176322 0
Distribuiți pe Facebook Distribuiți pe Twitter
Efectul Dunning-Kruger, numit şi efectul de supraîncredere/supraapreciere, denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenţă, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate. Sau, dacă l-am cita pe celebrul scriitor germano-american, Charles Bukowski, “Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”.

Efectul Dunning-Kruger este demonstraţia ştiinţifică a unui adevăr pe care fiecare dintre noi îl poate constata în viaţa de zi cu zi, în epoca actuală şi mai ostentativ şi generalizat, şi despre care personalităţi remarcabile, oameni de ştiinţă, filosofi, artişti, din epoci diferite, s-au exprimat în ziceri devenite celebre. În antichitate, Aristotel, observând lumea şi meditând asupra ei, era convins că “Ignorantul afirmă, savantul se îndoieşte, iar înţeleptul reflectează”, Confucius, la rândul lui, cu patru secole i.Hr., considera că “Adevărata cunoaştere este a-ţi şti dimensiunea ignoranţei”, Charles Darwin, în secolul al XIX-lea, remarca, dezamăgit, că “Ignoranţa generează mai des încredere decât cunoştinţele”.

Efectul Dunning-Kruger – primele studii

Efectul Dunning-Kruger, primele studii
Efectul Dunning-Kruger, primele studii
Efectul Dunning-Kruger a fost demonstrat şi definit de către psihologii americani, David Dunning, profesor la Universitatea Michigan, şi Justin Kruger, specialist în psihologia socială, de la School of Commerce, a Universităţii din New York, considerată a fi cea mai bună şcoală de business din Statele Unite ale Americii. Rezultatele studiilor şi analizelor au fost publicate în 1999, în Journal of Personality and Social Psychology, o revistă ştiinţifică specializată în studiul personalităţii.

Împrejurarea care i-a intrigat pe Dunning şi Kruger şi care i-a condus spre cercetări mai aprofundate a fost aceea că, în 1995, au aflat, din întâmplare, cum un infractor a putut să spargă o bancă în plină zi, fără să poarte mască şi fără alte măsuri de precauţie. A fost prins foarte repede, fiind uşor de recunoscut, iar declaraţia lui a fost stupefiantă, în sensul că a mărturisit că îşi dăduse cu suc de lămâie pe faţă şi a fost convins că, în felul acesta, a devenit invizibil pentru camerele de supraveghere.

Înainte de această întâmplare, autorii efectului Dunning-Kruger mai făcuseră şi alte observaţii în legătură cu diverse competenţe sau incompetenţe ale sportivilor, conducătorilor de autovehicule sau în legătură cu capacitatea unor oameni din diverse categorii sociale de înţelegere a unui text, care conduceau, toate, spre aceleaşi ipoteze:

Persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competentă.
Persoanele incompetente nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi.
Persoanele incompetente nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
Dacă o anume situaţie (studiu, formare, exerciţiu etc.) conduce spre o ameliorare semnificativă a nivelului de competentă al unei astfel de persoane, aceasta ar putea recunoaşte şi accepta lacunele anterioare. Efectul Dunning-Kruger si falsa perceptie despre noi insine
Efectul Dunning-Kruger si falsa perceptie despre noi insine
Ipotezele menţionate anterior au fost verificate şi pe un grup de studenţi la psihologie, de la Universitatea Cornell, o instituţie de învăţământ privată din SUA, cărora li s-au dat teste de autoevaluare în domeniul logicii şi al raţionamentului, teste de gramatică şi în privinţa umorului. După testare, i s-a cerut fiecărui student să îşi autoevalueze locul în raport cu ceilalţi şi s-a ajuns la concluzia că cei competenţi au făcut o estimare corectă, unii dintre ei chiar subevaluându-se, iar cei mai puţin competenţi s-au supraevaluat.

De asemenea, un alt experiment menit să demonstreze efectul Dunning-Kruger s-a făcut pe 30 000 de angajaţi, cărora li s-au adresat diverse întrebări, ultima dintre ele fiind formulată astfel: “Ştiu dacă performanta mea este ceea ce trebuie să fie?”. Rezultatul a fost că numai 29% au fost capabili să răspundă cu claritate că ştiu întotdeauna care trebuie să fie competenţa lor, ceilalţi declarând că ştiu numai uneori sau deloc.

Efectul Dunning-Kruger – exemple

Efectul Dunning-Kruger si prostia
Efectul Dunning-Kruger si prostia
Efectul Dunning-Kruger este extrem de vizibil în viaţa politică, de exemplu, context în care multe persoane incompetente îşi supraapreciază competentele, fiind incapabile, în acelaşi timp, să recunoască nivelul de competentă al altora sau, parafrazând maxima unui umorist francez despre cultură, şi politica este “ca gemul, cu cât ai mai puţin, cu atât îl întinzi mai mult”.
În mass-media internaţională, s-au făcut nenumărate sondaje şi analize legate de domeniul politic şi s-a ajuns, indubitabil, la concluzia că politicienii, cei mai mulţi dintre ei, sunt atinşi în cel mai înalt grad de efectul Dunning-Kruger, prin chiar faptul că simt nevoia să controleze tot, declarându-se competenţi în tot şi considerând oamenii de rând ca fiind incompetenţi, ei întruchipând, după expresia unui jurnalist de la revista Le Monde, tipologia hiper-hiper-incompetentilor.
Chiar şi “inflaţia legislativă”, pe care mass-media de la noi si de oriunde o comentează constant, este expresia incompetenţei şi a incapacităţii de recunoaştere a acestui fapt, în eroarea de autoapreciere multi politicieni considerând că, pentru binele poporului, trebuie, printre altele, să legifereze toate aspectele existenţei noastre, depăşind, în sens negativ, cerinţele unei democraţii autentice şi moderne, care ar trebui să vizeze un echilibru între ceea ce este controlabil prin lege şi libertatea individuală.
În celebrul cotidian britanic, The Times, într-un articol cu titlul “De ce votăm (încă) incompetenţi?”, răspunsul este chiar unul dintre argumentele pe care la oferă psihologii pentru efectul Dunning-Kruger: “Pentru că incompetenţa poate da încredere, iar încrederea este convingătoare. Cei incompetenţi se suprapareciază, cei competenţi au tendinţa de a se subaprecia. A fi inteligent poate crea impresia de ezitare, ceea ce riscă să nu convingă electorii”.
Un alt exemplu este situaţia în care o persoană, întrebată ceva în legătură cu un domeniu despre care nu ştie nimic, va da un răspuns, evident eronat, cu aerul că este expertă, în locul unui firesc “nu ştiu”. Pe un astfel de efect Dunning-Kruger mizează realizatorii emisiunilor umoristice, când intreabă diverse persoane, la întâmplare, despre fapte reale sau inventate sau despre sensul unor cuvinte şi primind cele mai aiuritoare explicaţii “competente”, majoritatea celor interogaţi vrând cu orice preţ să pară “avizaţi” în orice domeniu.
Atinsi de efectul Dunning-Kruger sunt si conducătorii de autovehicule cei mai periculoşi (care nu respectă regulile, merg cu viteză excesivă sau consumă alcool), ei plângându-se cel mai mult de incorectitudinea celorlalţi.
Efectul Dunning-Kruger şi principiul lui Peter – de ce ajung în funcţii de conducere oameni incompetenţi?

Efectul Dunning Kruger, Curba lui Gauss
Efectul Dunning Kruger, Curba lui Gauss
Efectul Dunning-Kruger nu trebuie confundat cu principiul lui Peter. Principiul lui Peter, deşi formulat iniţial într-o manieră umoristică, de către autorul sau, dr. Laurence J. Peter, specializat în pedagogie şi organizare ierarhică, într-o carte cu titlul The Peter Principle, este cât se poate de serios şi verificabil în realitate. De altfel, după publicarea cărţii, principiul lui Peter a fost studiat cu cea mai mare seriozitate şi confirmat ştiinţific.

Acest principiu a fost enunţat în felul următor: “În orice ierarhie, fiecare angajat este promovat până la nivelul lui maxim de incompetenţă”. Aserţiunea (un enunţ cu valoare de adevăr) care însoţeşte acest principiu este că: “pe termen lung, multe posturi vor fi ocupate de angajaţi incapabili să îşi asume responsabilităţi”.

După curba/distribuţia lui Gauss (celebrul matematician şi fizician german), repartizarea angajaţilor într-o ierarhie ar putea fi reprezentată în felul următor: 10% – angajaţi foarte incompetenţi, 20% – angajaţi incompetenţi, 40% – angajaţi moderat competenţi, 20% – angajaţi competenţi, 10% – angajaţi foarte competenţi.

Aceste aspecte sunt extrem de vizibile în organizarea şi funcţionarea oricărei instituţii, le putem constata fiecare dintre noi. De obicei, o persoană competentă poate fi promovată la un nivel ierarhic superior, dar, după mai multe promovări, va ajunge, probabil, într-un post în care va fi incompetent, blocând posibilitatea ca cei competenţi să fie promovaţi.

Semnele care indică nivelul de incompetenţă al celui care a ajuns într-o funcţie de conducere pentru care nu corespunde, consideră autorul cărţii Principiul lui Peter, constau în faptul activitatea respectivului se va reduce tot mai mult la participarea la reuniuni, simpozioane, seminarii etc., fără a putea spune vreodată foarte clar în ce constă activitatea sa atât timp cât stă în birou. Este asa numitul tip de “conducător zburător” sau “conducător în levitaţie”.

Captivi in efectul Dunning Kruger
Captivi in efectul Dunning Kruger
Practic, nu există domeniu în care să nu putem sesiza manifestarea efectului Dunning-Kruger, la persoane al căror comportament este alterat de incapacitatea de a se autoevalua corect, fapt care nu numai că perturbă manifestarea firească a relaţiilor interumane, dar poate afecta grav coerenţa sistemului de valori care guvernează o societate, poate afecta nevoia normală şi corectă de manifestare a propriei personalităţi şi a competenţei.

Pe de altă parte, a cunoaşte efectul Dunning-Kruger şi riscurile pe care le implică, putem fi mai atenţi şi faţă de noi înşine. O minte ignorantă, sublinia Dunning, nu este un vas gol şi curat, ci umplut cu o serie de experienţe înşelătoare şi inutile, teorii, fapte, perspective, strategii, intuiţii, certitudini false, unele create încă din copilărie, care, din nefericire, la mulţi oameni, sunt echivalente cu adevărata metacogniţie (cunoaşterea despre propria cunoaştere). În astfel de condiţii, creierul devine “o adevărată maşină de dezinformare” care, cuplată cu incapacitatea de autoevaluare, ar putea limita, pe termen lung, posibilitatea de a evolua a oricui şi de a înţelege că adevărata înţelepciune rezidă în a ne auzi adevărata voce interioară si în a avea o justă reprezentare a propriilor capacităţi intelectuale, afective, profesionale si de a acţiona in consecinţă.