Ceea ce vreau să pun eu în discuţie, în legătură cu vizitele prinţului Charles în Transilvania este cu totul altceva decât ceea ce s-a scris şi s-a vorbit până în prezent. Anume că aceste vizite au fost deja şi vor fi din plin exploatate de către mişcarea revizionistă maghiară, din ţarăşi de peste hotare. Oare nu şi-a pus nimeni întrebarea: de ce toate aceste vizite s-au făcut şi se fac doar în Transilvania? Şi de ce aceste vizite au vizat şi vizează numai o anumită zonă geografică a Transilvaniei?
În declaraţiile sale, prinţul Charles spune că s-a îndrăgostit, pur şi simplu, de acest „loc al mitului şi al legendei”, care este Transilvania. Am toate motivele să nu-i pun la îndoială bunele sale intenţii, după cum spune şi Rodica Culcer, anume de a ajuta cu banii săi măcar „câteva sate săseşti şi ungureşti, transformând promovarea meşteşugurilor tradiţionale, practicate în armonie cu natura, într-o sursă decentă de venit”.
Mişcarea revizionistă maghiară, prin organizaţiile sale (UDMR, PCM, CNMT, CNS etc.), a fost însă, cum se spune, „pe fază”, exploatând aceste vizite în folosul ei, astfel încât prinţul Charles a devenit – desigur, fără nicio intenţie şi fără să-şi dea seama – un fel de unealtă nevinovată pe care revizionismul şi iredentismul maghiar o foloseşte pentru a-şi atinge scopul, autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc.
Nu întâmplător, Marko Bela se arăta atât de bucuros când s-a referit la vizitele prinţului, în care n-a pomenit nimic despre România, ci doar de Transilvania şi de „ţinutul secuiesc”: „Ce bine că există un prinţ Charles care în sfârşit a spus că Transilvania este un tezaur turistic. Şi-a dat seama că este important să vii în Secuime ca turist, pentru un prinţ de Wales nu este aşa de dezonorant să cumpere castele şi să locuiască în Ţinutul Secuiesc”. De asemenea, una din vizitele prinţului a fost atent pregătită de contele (avem iarăşi conţi unguri în România!) Tibor Kalnoky, din Valea Zălanului, iar programul acesteia a rămas secret! Şi, rămânând la aceeaşi idee, prefectul Covasnei, Gyorgy Ervin, afirma că „judeţul Covasna este atractiv pentru prinţul Charles”.
Aşa se face că, din întâmplare sau nu – eu spun că nu! -, prinţul Charles şi-a cumpărat proprietăţi numai în localităţi din estul Transilvaniei, locuite în majoritate de unguri (Secuii, după datele recentului recensământ, au cam dispărut de prin secuime, au rămas doar ungurii. Cu toate acestea, se vorbeşte despre „autonomia ţinutului secuiesc! Adică un „ţinut secuiesc” fără secui!): la Viscri în judeţul Braşov; la Valea Zălanului în judeţul Covasna; la Malancrav în judeţul Sibiu, unde a cumpărat conacul Apaffy; la Sângeorzul de Pădure în judeţul Mureş, unde s-ar zice că şi-ar fi găsit şi nişte îndepărtate legături de sânge. Alteori a declarat că ar fi coborâtor din neamul lui Vlad Dracul.
Sigur, aceste chestiuni sunt mai puţin sensibile pentru cei de dincolo de Carpaţi. În schimb, pentru noi, românii ardeleni, ele nu constituie nişte simple întâmplări. Fiindcă nu putem să nu ne întrebăm cum de atenţia prinţului Charles nu a fost atrasă şi de nişte localităţi româneşti din Transilvania, cele din Munţii Apuseni, de exemplu, ori cele din Maramureş, unde ar fi putut găsi nişte realităţi cu mult mai frumoase şi mai ales arhaice decât cele din zonele menţionate deja. Dacă cineva ar fi avut grijă de acestea, desigur el şi-ar fi îndreptat paşi şi spre acolo. Nu a făcut-o nimeni. În schimb, au făcut-o alţii, interesaţi, în cel mai înalt grad, să tragă foloase de pe urma prinţului Charles. Nu ştiu dacă trebuie să-i condamnăm pe ei, ori mai degrabă pe noi, fiindcă am rămas doar simpli spectatori la toate acestea.
După cum aceeaşi nepăsare se manifestă şi în alte chestiuni grave ce privesc Transilvania, mai ales acum când România se află sub o adevărată dictatură udemeristă, care practică din plin şi cu folos şantajul politic, profitând de miopia şi de prostia aliaţilor politici. Oare să ne mai mirăm, deci, de presa de limbă maghiară din România? Aceasta nici din întâmplare nu mai aminteşte nimic despre România, ci doar de Transilvania, ca şi cum aceasta ar fi un teritoriu care nu mai are nimic în comun cu ţara în componenţa căreia a intrat în 1918. Aşa au apărut vechile organizări teritorial-administrative ale „scaunelor secuieşti”, iar în cele două judeţe „secuieşti”, Covasna şi Harghita, şi o parte a judeţului Mureş, acestea sunt cele care hotărăsc ce şi cum să se facă.
De altfel, mai nou, s-a lansat o nouă „strategie” de esenţă revizionistă: nu prea se mai vorbeşte despre „autonomie secuiască”, ci de o „patrie secuiască”, fiindcă „maghiarii din Ardeal au interese specifice! Iar pentru toate noile „găselniţe” pe care revizionismul maghiar le lansează „pe piaţă”, îşi caută imediat şi susţinători, nu în interior, ci în spaţiul european, fiindcă europenii – care prea puţin ştiu ei despre realităţile istorice de la noi – trebuie să afle că Transilvania este un pământ unguresc, care a fost răpit Ungariei de către români, un popor „cu o cultură putredă şi coruptă” (BBS); că „oraşele maghiare din Transilvania au fost românizate prin milioane de colonişti români mutaţi în Transilvania, în timp ce mulţi unguri au fugit ori au fost puşi pe fugă” (Tokes Laszlo); că „ţelul nostru este ca Transilvania să se unească cu Ungaria” (Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate) etc. De altfel, de-a lungul deceniilor care au trecut de la 1918, scopul revizionismului maghiar nu a fost altul decât acela de a duce un război psihologic împotriva României!
„Propaganda maghiară a ştiut (şi ştie – n.n.) în aşa măsură să-şi imprime opinia sa în conştiinţa publică a Europei, încât face posibile unele concluzii false şi unele aprecieri eronate.” S-ar părea că, fără voia lui şi fără să-şi dea seama, prinţul Charles a devenit şi el un „pion” prin care această propagandă îşi poate duce scopul la bun sfârşit.
Autor: prof. Ilie Şandru