Re: Prima miscare suveranista din Romania – Ileana si Bogdan, organizatori
Mesaje primite
x
Vasile Zarnescu
7 dec. 2019, 01:50 (acum 3 zile)
Stimați comilitoni, Scrisoarea are cîteva hibe, care, dacă ar fi înlăturate, m-ar capacita și pe mine. Șerban Nicolae a fost printre cei 11 parlamentari care au
SC
04:48 (acum 6 ore)
către Vasile, Marius, Mihai, Lupu, Arhire, canaris, ileana.postolache, eu
Dacă știți pe cineva care se duce la această întrunire, o idee este să
îi pună la încercare pe participanți printr-un test, cu scopul de a-i
despărți pe oportuniști de naționaliștii sinceri.
Cu toate că oportuniștii care încalecă valul de sentimente
antieuropene (legitime) pot avea utilitatea lor în a normaliza ideea
de ROEXIT în discursul public, mai mult rău se face prin amăgirea
românilor care risca să-și piardă speranța și să se înece în mlaștina
deznădejdii văzând că și această nouă formațiune este plămădită din
același aluat ca celelalte.
Testul la care mă gândesc este, cum a subliniat și domnul colonel
Zărnescu, propunerea ca în programul politic al formațiunii, ca
prioritate #1 să apară abrogarea tuturor legilor antiromânești
(31/2002, 217/2015, legea Vexler și noua lege împotriva
„anti-țigănismului”). Românii care nu urmăresc presa independentă nici
nu știu de existența acestor legi. Se apropie 21 decembrie și legile
antemenționate sunt o insultă la adresa tinerilor care au murit în
ceea ce au perceput atunci ca fiind o revoluție. Sunt o insultă la
adresa milioanelor de morți din cele două războaie mondiale, care au
luptat pentru libertate, dreptate și auto-determinare. Nu am văzut
nici un politician care să susțină acest obiectiv de importanță
națională. Dacă reușiți să introduceți propunerea aceasta, în funcție
de răspuns vedem cine are coaie.
Comenteaza