Radu
356 aprobate
radu.g@yahoo.com
216.131.75.55
PRESIUNEA MARE PE MAREA BRITANIE PENTRU A PLATI DESPAGUBIRI PENTRU COMERȚUL TRANSATLANTIC DE SCLAVI
De Rédaction Africanews – https://www.africanews.com/2024/10/30/pressure-mounting-on-britain-to-pay-reparations-for-transatlantic-slave-trade
A fost o problemă care s-a pus la punct în recentul Summit al Commonwealth-ului din Samoa, o adunare de 56 de națiuni, dintre care multe au fost cândva colonii britanice.
Există tot mai multe solicitări ca Marea Britanie să le plătească despăgubiri pentru rolul său în comerțul transatlantic cu sclavi.
A atins apogeul în anii 1700 și a văzut milioane de africani transportați cu forța în coloniile britanice din Americi, Caraibe și alte țări unde au fost vânduți ca sclavi.
Guvernul britanic insistă însă că nu va plăti, poziție cu care unii londonezi nu sunt de acord.
„Există o mulțime de beneficii care pot fi avute de țările din Commonwealth. Și, cu siguranță, ar avea sens să avem un fel de despăgubiri”, a spus Chino, care este originar din Zimbawe.
Un alt localnic, Ebony, a fost de acord că ar trebui să existe despăgubiri, dar a spus că acestea trebuie acordate „în contextul modern”.
Liderii de la summitul din Samoa au fost de acord să includă o declarație în comunicatul final în care să spună că a sosit timpul pentru o discuție pe această temă.
Unii militanți au sperat că noul guvern laburist al primului ministru Sir Keir Starmer va fi mai deschis la această idee.
Deputatul Partidului laburist, Bell Ribeiro-Addy, care conduce Grupul parlamentar al tuturor partidelor pentru reparații africane, a spus că nu ar trebui să fie totul despre bani.
„Nimeni nu spune „golește cuferele, golește 18 trilioane de lire sterline astăzi”. Cu siguranță nu este asta”, a spus ea.
„Și înțelegeți că, în cele din urmă, nu este menit să dezavantajeze nicio țară. De fapt, pentru o țară ca a noastră, cred oricat de putin că va beneficia efectiv.”
În timp ce oponenții spun că țările nu ar trebui să fie considerate responsabile pentru greșelile istorice, cei pentru reparații văd inegalitățile rasiale de astăzi ca pe o moștenire a sclaviei.
Un subiect de meditatie pentru cititorii blogului – de ce nu ar fi posibil ca si in SUA, mama, democratiei sa se dizolve Congresul SUA si sa se faca noi alegeri, corecte si fara furturi, ca sa permita lui Trump, daca castiga el, sa poata face ceea ce a tot promis prin campanile electorale. In prima sa presedintie nu a facut nimic, plangandu-se ca nu-l lasa democratii si a stat inert ca o victima neputincioasa.
Oare viitorul presedinte al Romaniei ar face asa ceva?
Sa vedem ce se va intampla in Senegal cu o democratie mai putin jidanita.
SENEGAL ‒O NOUA DURERE DE CAP PENTRU FRANTA
Viktor – https://journal-neo.su/2024/11/01/senegal-%e2%80%92-on-the-cusp-of-change-part-1
Partidul de guvernământ al actualului președinte Faye are șanse mari de a obține o majoritate la viitoarele alegeri parlamentare, pe 17 noiembrie.
Motive pentru organizarea alegerilor parlamentare extraordinare
La șase luni de la venirea la putere în Senegal, în urma unei victorii convingătoare asupra rivalilor săi politici, președintele senegalez Bassirou Diomaye Faye a anunțat pe 12 septembrie a acestui an că va dizolva Adunarea Națională și va convoca alegeri parlamentare extraordinare pentru 17 noiembrie anul curent. Ascensiunea sa în cea mai înaltă funcție din stat, la vârsta de 49 de ani, făcându-l cel mai tânăr lider de pe continent, a venit la două săptămâni după eliberarea din închisoare, unde a fost reținut sub acuzația de incitare la insurecție împotriva regimului președintelui Macky Sall, care dorea realegerea.
.
El și-a justificat demersul pe motiv că, în calitate de președinte fără majoritate în Parlament, nu a putut să pună în aplicare reformele pe care le promisese în campania sa. Acestea includ renegocierea contractelor cu companiile de petrol și gaze și a permiselor de pescuit pentru companiile străine în apele teritoriale ale Senegalului și măsuri de îmbunătățire a nivelului de trai și de combatere a corupției pe scară largă într-o țară cu cea mai mare rată a inflației din Africa de Vest și din care mii de oameni, mai ales cei tineri, pleacă în fiecare an în căutarea unei vieți mai bune în altă parte.
Peste 60% dintre senegalezi au sub 25 de ani, iar dintre aceștia, majoritatea nu au un loc de muncă permanent. Drept urmare, țara a devenit o sursă majoră de migrație ilegală către Europa, mulți călătorind cu bărci de pescuit, riscându-și viața într-o călătorie către Insulele Canare, principalul punct de tranzit. Anul trecut, peste 32.000 de persoane, majoritatea senegaleze, au călătorit prin Insulele Canare.
Vorbind în Parlament, președintele a declarat că „a ajuns la concluzia că angajamentul unei colaborări sincere cu majoritatea parlamentară pentru a realiza reforme economice în interesul poporului senegalez este o iluzie”. Într-un discurs televizat, el a făcut apel la popor să dea mandatul partidului său de a realiza o „transformare sistemică” a societății senegaleze prin alegerea unor reprezentanți care să susțină implementarea programului său de transformare instituțională și economică, așa cum promisese în cadrul electoral. program.
Tensiune înainte de alegeri
Principalul obstacol în calea implementării acestor reforme a fost opoziția din Adunarea Națională, 106 din 165 de parlamentari rămânând loiali predecesorului său, Macky Sall. Adunarea Națională a adoptat un vot de neîncredere față de premierul Ousmane Sonko, a refuzat să organizeze dezbateri bugetare obligatorii și s-a opus desființării mai multor organe birocratice, precum Consiliul Suprem pentru Administrații Locale și Consiliul Economic Social și de Mediu, pe care actualul Guvernul consideră redundant într-un moment în care situația financiară a țării cerea „raționalizarea și reducerea statului”.
În plus, opoziția parlamentară a blocat renegocierea contractelor de hidrocarburi încheiate cu companii străine de administrația anterioară. Renegocierea a fost inițiată de guvernul lui Ousmane Sonko pentru a permite Senegalului să pretindă o cotă mai mare din veniturile rezultate, în conformitate cu promisiunile preelectorale ale președintelui Faye.
După cum notează site-ul de internet Africa Intelligence, cu sediul la Paris, în ciuda faptului că, după venirea la putere, președintele Faye a remanierat guvernul, Ministerul Apărării, serviciile de informații și poliția, personalități politice influente din fostul regim încă ocupă poziții de autoritate în cele mai înalte organe ale puterii de stat.
Reacția opoziției provine din faptul că președintele Faye a ordonat o revizuire amănunțită a situației financiare a țării și a lansat o investigație privind „corupția pe scară largă” care a înflorit sub guvernul anterior.
Ancheta a dus la arestarea în septembrie a lui Lat Diop, un fost ministru al sportului în guvernul Macky Sall, acuzat de extorcare de fonduri, delapidare și spălare de bani în valoare de 8,5 milioane de dolari în timpul mandatului său ca șef al Loteriei Naționale a Senegalului din 2020 până în 2023. .
Revizuirea situației financiare și economice a țării ordonată de guvernul lui Ousmane Sonko a fost extrem de critică față de administrația anterioară.
Ousmane Sonko a descris situația financiară a Senegalului drept „catastrofală”, deficitul bugetar, pe care fosta administrație îl evaluase la 5,5% din PIB în 2023, era de fapt de 10,4% din PIB, în timp ce, pentru același an, datoria națională, raportată ca fiind 65,9 la sută din PIB, a fost de fapt 76,3 la sută din PIB.
După cum relatează Senegal’s Channels Television, Ousmane Sonko l-a numit pe fostul președinte Macky Sall, fostul prim-ministru Amadou Ba și doi foști miniștri de finanțe printre cei care „au mințit oamenii… și s-au jucat cu cifrele pentru a oferi o imagine economică și financiară care nu avea nimic de spus. face cu realitatea.”
Acest lucru a determinat în cele din urmă agenția internațională de rating Moody’s să reducă ratingul de credit pe termen lung al Senegalului cu patru crestături sub gradul de investiție pe 3 octombrie, bazându-și decizia pe constatările comisiei guvernamentale conduse de premierul Ousmane Sonko.
Opoziția continuă să împiedice procesul de reformă al țării
După ce noul președinte a anunțat organizarea de alegeri parlamentare extraordinare, programate pentru 17 noiembrie, în încercarea de a obține o majoritate care să-i susțină programul de reformă, fosta elită conducătoare, văzând acest lucru ca pe o amenințare pentru supraviețuirea sa, a început să formeze un bloc de opoziție.
La începutul lunii octombrie a acestui an, coaliția de opoziție Takku Wallu l-a nominalizat pe fostul președinte Macky Sall, care a eliberat postul în iulie anul acesta, după alegerea președintelui Faye, ca principal candidat electoral.
Coaliția este condusă de fostele partide de guvernământ ale foștilor președinți Macky Sall și Abdoulaye Wade, Alianța pentru Republică (APR) și, respectiv, Partidul Democrat Senegalez (PDS).
Împreună, aceste partide dețineau 106 din cele 165 de locuri în Adunarea Națională dizolvată. Anunțul alianței lor politice, a menționat Reuters, a fost o evoluție surprinzătoare, deoarece cei doi lideri de partid au fost rivali politici majori în ultimii ani.
Mai mult, la alegerile prezidențiale din martie, partidul lui Abdoulaye Wade l-a susținut pe Bassirou Diomaye Faye și a votat împotriva candidatului Alianței pentru Republică, fostul prim-ministru Amadou Ba, care a câștigat 35% din voturi.
Această răsturnare a politicii fostului premier s-a datorat faptului că nici el, în calitate de lider al Partidului Democrat Senegalez, nici vreunul dintre ceilalți membri ai partidului său, nu a fost inclus în guvernul format de noul premier, Ousmane Sonko.
Potrivit Bloomberg, Macky Sall, în vârstă de 62 de ani, care locuiește în prezent în Maroc, intenționează să se întoarcă în Senegal pentru o scurtă perioadă de timp pentru a candida la alegerile parlamentare în calitate de șef al coaliției Takku Wallu, care include și fostul președinte Abdoulaye Wada și vicecampionat la alegerile prezidențiale din 2019. Idrissa Seck, fost prim-ministru și lider al partidului REWMI („Națiune” în wolof).
„Am fost de acord să întăresc opoziția pentru a evita o majoritate atotputernică care ar putea fi tentată să conducă țara pe calea greșită”, a subliniat fostul președinte într-un interviu pentru Bloomberg.
La rândul său, actualul partid de guvernământ, PASTEF (Patrioții Senegalului pentru Muncă, Etică și Fraternitate) l-a nominalizat pe premierul în exercițiu Ousmane Sonko, care, la fel ca președintele Faye, este un susținător al întăririi suveranității naționale și al panafricanismului de stânga, cu sprijinul tinerilor țării.
Trei sferturi din populația Senegalului are sub 35 de ani.
Astfel, notează Channels Television din Senegal, rivalii politici de lungă durată Macky Sall și Ousmane Sonko sunt din nou în epicentrul luptei de putere a țării de lungă durată. În timpul guvernării lui Macky Sall, Ousmane Sonko a fost închis timp de șapte luni și i s-a interzis să candideze la alegerile prezidențiale din martie anul acesta.
Având în vedere rivalitatea lor din trecut, mulți experți consideră că participarea acestor două personalități politice de vârf ridică în mod semnificativ miza în lupta dintre partidele adverse – o luptă, care va determina cine controlează Adunarea Națională și, prin urmare, cine va determina viitorul Senegalului. politica interna si externa.
Potrivit experților de la Verisk Maplecroft, o firmă americană de consultanță privind riscul politic, partidul de guvernământ, sub președintele în exercițiu Faye, are șanse mari să câștige o majoritate parlamentară la viitoarele alegeri legislative din 17 noiembrie.
Victoria Times Colonist din Canada prezice, de asemenea, că PASTEF este probabil să câștige, experții săi citând popularitatea largă a actualului președinte în rândul tinerilor și recenta sa victorie, cu o marjă largă, la alegerile prezidențiale din martie.
Mai mult, Eurasia Group, o altă companie de consultanță americană privind riscul politic, este de acord, menționând: „Experții noștri spun că, din punct de vedere istoric, rezultatele alegerilor legislative tind să urmeze rezultatul alegerilor prezidențiale atunci când au loc la scurt timp după”.
Potrivit experților grupului, popularitatea inițiativelor noului guvern, care vizează reformarea sistemului judiciar, revizuirea contractelor cu companii străine de petrol și gaze și combaterea corupției, va ajuta partidul de guvernământ să obțină o majoritate în parlament.
Israel, încotro?
De Dan Diaconu – https://trenduri.blogspot.com/2024/10/israel-incotro.html
Am abordat subiectul atacului israelian asupra Iranului într-un material publicat pe Telegram și pe Facebook. În mare, am acoperit evenimentul, dar cred că e necesar să ne aplecăm ceva mai atent asupra situației întrucât atacul în sine este un eveniment declanșator care merită abordat în profunzime. Înainte de a începe voi aborda însă un subiect destul de sensibil care însă poate explica numeroase fațete ale istoriei.
Poporul evreu: acesta este elementul de la care trebuie să pornim. La prima vedere acest popor pare a avea un comportament meritocratic. Asta reiese inclusiv din folclorul stradal: „când între evrei apare un membru de valoare, toată comunitatea sare să-l sprijine, în timp ce la noi, dacă ai puțină perspectivă, toți sar să te omoare”. Recunoașteți locul comun? Oare așa stau lucrurile? În general da, dar mobilul este cu totul altul.
De fapt, poporul evreu este un popor supus. Nu față de altcineva, ci față de conducătorii săi. Permanent, de-a lungul istoriei, evreii au transformat subordonarea față de superior într-un destin sfânt al neamului lor. Dacă privești cu atenție înțelegi că societatea evreiască este una perfect stratificată, în care cel de jos ascultă de superiorul său și absolut toți ascultă de șeful suprem. Acesta a fost secretul vitalității extraordinare a poporului evreu: încrederea oarbă că cel de deasupra îți vrea binele, indiferent de acțiunile sale. Desigur, există și excepții, de mari revoltați respinși de comunitate, dar, în mare, cam așa funcționează poporul evreu. Iar supunerea oarbă i-a atras mari nenorociri în istorie atunci când șefii au trădat poporul. Cu toate acestea, încrederea în cel de deasupra a rămas neștirbită.
O să dau un singur exemplu: fenomenul „Capilor” din lagărele de concentrare. Spune-i unui evreu despre lagăre și va începe să plângă. Însă, în mod ciudat, amănuntul „Capilor” s-a pierdut. Cine erau aceștia? Erau evrei, prizonieri ca și ceilalți, care aveau însă un rol privilegiat, fiind supraveghetorii deținuților. Adică oamenii de încredere ai germanilor. De multe ori, Capii erau cei care le făceau fraților lor cele mai mari mizerii. În toată literatura stufoasă referitoare la fenomenul lagărelor de concentrare sunt mențiuni cel mult timide la „Capi”. N-am auzit să fi fost judecat vreun Cap după toate nenorocirile făcute. A fost un fenomen șters grosolan din istorie, cu toate că a reprezentat o trădare a evreilor de către șefii lor. Fenomenul Capilor din lagăr este unul marginal față de alte trădări grosolane făcute în istorie. Cu toate acestea, ascultarea față de „superiorul social” nu a fost niciodată pusă la îndoială.
Din lungul șir al erorilor istorice, în care poporul evreu a fost trădat de șefii săi, face parte și actualul episod. Coruptul și mincinosul Bibi Netaniahu, puternic contestat în interior, a pus între paranteze existența statului Israel pentru a-și rezolva propriile probleme. Cât de penibilă e o astfel de micime, din partea unui mincinos absolut? Toată nenorocirea din Fâșia Gaza – unde armata israeliană a comis un genocid monstruos – continuată cu pătrunderea în Liban și Siria, iar acum cu atacarea irațională a Iranului, reprezintă elemente ale unei nebunii care nu are justificare.
Ceea ce trebuie să înțeleagă toată lumea este că, din punct de vedere practic, Israelul este slab. O țară mică, fără resurse. Fără susținerea din partea evreimii internaționale, această țară nu ar putea să supraviețuiască. Și, chiar și cu viramentele evreilor scăpătați, țara tot are nevoie ca de aer de banii canalizați dinspre SUA. În aceste condiții, statul Israel, în loc să caute o modalitate fiabilă de a se înțelege cu vecinii și de a-și croi un viitor sustenabil, pe propriile picioare, recurge la o violență gratuită în numele unui primat pe care și-l asumă într-un mod nejustificat și de-a dreptul păgubos. De fiecare dată Israelul invocă „terorismul arab”, dar oare acel terorism nu este cumva fundamentat de ocuparea abuzivă a teritoriilor arabe, de curățările de populație efectuate abuziv, de provocările permanente pe care sistemul represiv al statului Israel le exercită permanent asupra palestinienilor și a altor vecini? Ne amintim că terorist a fost considerat și Yasser Arafat, pentru ca apoi să i se acorde Premiul Nobel pentru Pace. Nu e ciudat pentru nimeni?
Vorbind despre Hamas, mă întreb, oare cine a înarmat acea organizație, trimițând-o să lupte contra lui Bashar al Assad? Nu cumva Israelul? Care-s legăturile dintre Israel și Statul Islamic/ISIS? Nu-s ciudate aceste elemente pe care omul de rând nu le cunoaște? Mai ales în condițiile în care, în „Operațiunea Hamas”, victime au fost evreii simpli, cei care n-au habar ce jocuri se fac peste capetele lor. La fel cum victimele ale războiului total declanșat de nebunul Bibi nu sunt rudele sau apropiații săi, ci tot evreii de rând, care acționează în primele linii. Nu e oare ciudat ca o asemenea luptă fără miză să fie determinată strict de problemele penale ale șefului?
După cum am spus în materialul publicat pe rețelele sociale, atacul împotriva Iranului a fost un eșec din toate punctele de vedere. Și un eșec extrem de scump întrucât a necesitat implicarea logistica a SUA(se spune că a fost nevoie inclusiv de un avion-cisternă pus la dispoziție de americani, dar nu înțeleg de ce). În timp ce Iranul atacase cu niște rachete – care oricum îl costă extrem de ieftin – Israelul a planificat o lovitură aeriană, rămânând însă în afara spațiului aerian iranian de frica antiaerienei extrem de competente acum, după suplimentarea cu S-400 făcută de către ruși.
Poate vi se pare că sunt părtinitor, dar cel mai popular canal de știri israelian, Keshet 12, consideră că lovitura a fost una minoră, constituindu-se mai degrabă ca o confirmare în zonă a puterii Iranului. De asemenea, media iraniană a ironizat loviturile Israelului. Într-un material(propagandistic, desigur), o fotografie arăta lumea pe străzi în Iran, în timp ce-n cealaltă era un grup de israelieni în buncăr. Înțelegeți mesajul.
E un efort propagandistic imens de-al Israelului pentru a „demonstra” ceea ce spune că a făcut, care însă s-a spulberat în momentul în care însuși ministrul Apărării a publicat o fotografie cu el supervizând din buncăr „distrugerea” Iranului. Ce s-a întâmplat? Pe monitor rula un clip cu o explozie, care s-a dovedit a fi vechi de doi ani, iar asta a dărâmat toată retorica propagandei israeliene. Comunicatul lui Khamenei este însă extrem de relevant pentru a înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat acolo: „Răul comis de regimul sionist în urmă cu două nopți nu trebuie nici ridiculizat și nici exagerat.(…) Inamicul însă trebuie să înțeleagă cine suntem noi și care este puterea tinerilor iranieni”.
Situația însă a complicat teribil atât Israelul, cât, mai ales, SUA. Cum alarma roșie a sunat la Casa Albă din mai multe locuri – inclusiv dinspre ceea ce s-a întâmplat la Kazan – au început să pună pe picioare un masiv efort diplomatic. Probabil ați observat cum, marele absent de la întrunirea BRICS a fost Mohammad bin Salman. Acesta, în schimb, s-a întâlnit cu Blinken. Ce-a fost de fapt acolo? O negociere în genunchi a SUA! Pentru ca Mohammad bin Salman să nu participe la BRICS și ca să-i câștige înțelegerea în cazul atacului israelian, americanii i-au dat tot ce-a vrut și ceva în plus: au deblocat contractul cu Raytheon pe care-l blocaseră în februarie, o parte din armament va fi cu livrare imediată, pot lua tehnologie de ultimă oră și la prețuri bune(gurile rele spun că la prețuri mai mici decât Ucraina)! Asta ar fi trebuit să câștige tăcerea lui MBS. Doar că, în ciuda mitei uriașe pe care-a primit-o. Mohammad bin Salman a condamnat atacul Israelului. Pare ciudat în condițiile în care, dintr-un punct de vedere, interesele Arabiei Saudite și ale Israelului sunt similare. Atât Israelul cât și Arabia Saudită ar vrea șterse de pe fața pământului atât Hamas cât și Hezbollah. Ambele țări și-ar dori un Iran mai slab. Doar că realitatea e cea pe care o vedem. În plus MBS este strâns cu ușa deoarece sunt nemulțumiri din ce în ce mai evidente în regat împotriva politicii de blat cu Israelul și împotriva agendei sale de diversificare a afacerilor regatului și de orientare către altceva în afara petrolului. Agenda sa se cam află în impas. De la nivelul de jos, al individului, se văd investițiile gigantice, dar și corupția din jurul proiectelor faraonice gen Neom, The Line, Oxagon s.a.m.d. Și-ar mai fi o observație: chiar dacă MBS își dorește un Iran mai slab, sub nicio formă nu-și dorește un Israel puternic.
Ceea ce trebuie să înțelegem este faptul că oportunismul saudit(care-i specific nației arabe) nu oferă garanții pe care să te poți sprijini. Biden a eliberat în disperare de cauză armament, în timp ce atât MBS cât și Netaniahu îl așteaptă pe Trump la Casa Albă. Toți copiii problemă ai Orientului așteaptă schimbarea de la Casa Albă. Sunt însă două probleme. Prima dintre ele este aceea că, prin fraudarea din nou a alegerilor, s-ar putea ca la Casa Albă să vedem o schimbare doar între Biden și Kamala(rețineți ce-am spus acum!), cu consecințe dezastruoase în ecuația stabilității interne. Însă, chiar dacă Trump va accede la putere, așteptările celor doi devianți sunt exagerate. Trump moștenește un imperiu cu picioare de lut, intrat într-o grămadă de belele geopolitice.
Să vă dau un exemplu legat tot de conflictul din Orientul Apropiat. După cum probabil știți, SUA a deplasat sisteme THAAD în Israel, încercând astfel să protejeze zona de atacul previzibil al Iranului. În timp ce inspecta o facilitate nucleară, întrebat despre livrarea de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei, Putin a spus: „Poate că SUA ar trebui să-și mute THAAD-ul înapoi acasă”. Răspunsul are multiple fațete. Prima este legată de secătuirea rezervelor de armament și muniție ale SUA. Implicarea în Ucraina și aruncarea acolo cu echipament de ultimă generație au condus la o subțiere periculoasă a rezervelor SUA de armament și muniție. THAAD se presupune că apără SUA de rachete balistice. Comentariul ironic al lui Putin e mai mult decât transparent: dacă dau rachete cu rază lungă de acțiune, să-și mute sistemul înapoi în SUA ca să încerce să se apere de ceea ce urmează din partea noastră. Există însă și-o altă fațetă a zicerii lui Putin. Nu m-ar mira ca, în răspunsul Iranului, să fie țintite tocmai aceste sisteme considerate „avansate” de către SUA.
Revenind la subiect, ceea ce vreau să spun este că SUA, indiferent de cine va veni la Casa Albă, va fi nevoită să treacă la masa negocierilor, având ca subiect cedări masive. După cum limpede puteți remarca, se dă un atac hibrid la adresa SUA. Amenințarea BRICS cu noua monedă induce, de fiecare dată, panică în birourile occidentale. Cineva spunea că terminarea actualului summit BRICS de la Kazan i-a făcut pe occidentali să răsufle ușurați pentru că nu s-a anunțat noua monedă. S-au anunțat însă platformele de tranzacționare ale lui Putin care deja, într-o formă mai rudimentară, funcționează. Și, într-o dezvoltare cu adevărat dramatică pentru lumea occidentală, s-a rezolvat diferendul China-India asupra graniței. Totul, fără medierea SUA sau a vreunui vector occidental.
Poate mai țineți minte cum, în fostul mandat al lui Trump, s-a stabilit o întâlnire de urgență cu Kim Jong Un. De ce? Pur și simplu, statul subteran american a fost îngrozit de scenariul în care liderul nord-coreean ar lovi nuclear baze ale SUA din Pacific. Între timp Coreea de Nord și-a extins capacitățile balistice, având acum posibilitatea să lovească direct SUA. Iar acum Coreea de Nord nu mai este singură, ci e parte a unei alianțe militare cu Rusia. Și, într-o dezvoltare dramatică, aceasta a dat semnalul că e gata să intre în război cu Sudul. Ceea ce ar însemna o nouă ștrangulare.
În materie de relații internaționale ale lumii de azi, pentru a-i atrage atenția adversarului tău, nu este nevoie să faci o mișcare, ci doar să-i arăți intenția ta de a o face. Astfel, el îți poate transmite printr-un mesaj similar intenția sa. Să analizăm puțin harta intențiilor. În Ucraina SUA a împins armamentul său semnalând Rusiei că trebuie să accepte ruperea acestei bucăți din corpul său. Pentru cei care privesc tefelistic situația: conform ordinii de după Al Doilea Război Mondial, Ucraina e parte a hinterlandului rus. Iar acea ordine este singura recunoscută unanim. Tot ceea ce s-a întâmplat după 1989 au fost reașezări negociate, dar care nu au statutul de permanență pe care ți-l dă o ordine mondială parafată. Asta înseamnă inclusiv că Germania poate fi reîmpărțită după termenii tratatelor semnate atunci(dacă veți studia harta preferințelor electorale pentru AfD s-ar putea să aveți o surpriză majoră)! Dar să nu ne pierdem în detalii.
Reacția Rusiei în Ucraina a transmis SUA că nu e de acord cu cedarea. Și, mai mult, că deja s-a depășit linia roșie. Din partea cealaltă, China transmite că nu mai e de acord cu ocupația americană din Taiwan. Alt punct critic. SUA a transmis că nu e de acord, făcând mișcări în Filipine și Vietnam. China a răspuns prin pași concreți către scoaterea Cambodgiei din controlul vietnamez al râului Mekong. Și, mai mult, și-a intensificat activitatea în jurul Taiwanului. Situația din Orient a fost complicată de către Rusia cu ajutorarea Iranului. Sistemele S-400 date republicii islamice au făcut imposibil atacul israelian. Iar inflamarea lui Kim în Coreea este o altă sugestie transmisă. Ca să nu mai vorbesc de o nouă „explozie bolivaristă” în America Centrală. Personal mă uit cu foarte mare atenție la inflamarea din Panama, ca și la jocurile făcute de Maduro în Comunitatea Latino-Americană și a Caraibelor(CELAC). Cu toate că pe aici nu au ajuns știri, vă asigur că avem o dezvoltare vibrantă acolo.
Poate răspunde SUA eficient tuturor acestor sugestii? Eu cred că nu, motiv pentru care, indiferent de persoana care va veni la Casa Albă, în perioada imediat următoare se vor declanșa negocieri de capitulare ale SUA. Exact ca-n 1989 în cazul URSS.
În aceste condiții, nebunia lui Netaniahu capătă o cu totul altă culoare. Fără doar și poate și-a condus țara într-o situație de zugzwang. Cu patru fronturi irațional deschise(Gaza, Liban, Siria, Iran), Netaniahu este principalul vector care amenință existențial Israelul. Viitorul atac iranian – care nu poate fi evitat decât cu cedări inacceptabile din partea SUA – va avea rolul de a slăbi teribil Israelul. Și, v-o spun încă de pe acum!, regatele-sclav ale SUA din regiune, dacă vor vedea slăbiciunea adversarului ca efect al slăbirii jandarmului mondial, vor începe să-și crească nivelul de iritabilitate. Doar cei care n-au văzut cum se schimbă la față arabul atunci când se simte în control n-au habar de ceea ce urmează. Iar surpriza cea mai mare, dacă va exista, va veni nu din partea vreunei țări mai rebele, ci chiar de la … iordanieni!
Închei aici prezentarea situației deja inflamate din Orientul Mijlociu. Va fi interesant de văzut care vor fi consecințele pe care le va cunoaște Israelul ca efect al iraționalității conducătorilor săi. Din păcate, suntem iar într-un moment limită în care problemele Israelului pot conduce iar spre un dezastru al celor de la bază și care apoi se va proiecta din nou la scară globală.