21 august 2012
După ce am obosit repetând-o pe tot felul de bloguri, ca simplu comentator, şi constatând câţi handicapaţi iubitori de USL mă contrazic în mod direct sau dând click pe “Nu-mi place” in josul mesajelor mele, pe blogurile care le oferă comentatorilor si această posibilitate, cred că a venit timpul, acum, când referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu a fost în sfârşit invalidat de Curtea Constituţională, s-o scriu şi pe blogul meu: MARII, SINGURII ŞI ADEVĂRAŢII VINOVAŢI DE EŞUAREA ÎNLĂTURĂRII IDIOTULUI NAŢIONAL DIN FRUNTEA STATULUI, DE NECĂDEREA LUI BĂSESCU SUNT CRIN ANTONESCU ŞI VICTOR PONTA!!!
Este inadmisibil să declanşezi o “lovitură de stat” de asemenea proporţii, sa dai jos guvernul Ungureanu (a se citi “Băsescu”) printr-o moţiune de cenzură, să revii la vechea şi dreapta lege a referendumului, care nu prevedea cvorumul, să-i înlocuieşti pe preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi pe avocatul poporului cu oameni de-ai tăi, să-l suspenzi din funcţie pe preşedintele republicii, să dai sperante unui popor intreg, apoi, după atâtea eforturi încununate de succes, într-un moment în care totul merge ceas, în care aproape ai reuşit să-ţi atingi scopul, să te laşi brusc intimidat de nemernica şi imbecila comunitate internaţională, care nu-şi urmăreşte decât propriile interese, şi să începi să-ţi dai cu stângu-n dreptul, înecându-te ca ţiganul la mal, în cea mai jalnică, idioată şi revoltătoare manieră!
Este inadmisibil ca IDIOTUL de preşedinte interimar, Crin Antonescu, să promulge legea referendumului cu tot cu cvorumul cerut de slugile băsiste din Curtea Constituţională, de frica Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii, care habar nu au ce se petrece cu adevărat în ţara asta şi au sincer impresia că membrii CCR sunt nişte judecători imparţiali din punct de vedere politic, care trebuie lăsaţi “să-şi facă treaba”! Este cu atât mai inadmisibil cu cât acea promulgare a legii referendumului cu tot cu cvorum s-a făcut ILEGAL, căci nici Curtea Constituţională, nici preşedintele republicii nu au dreptul să adauge la lege, singurele instituţii ale statului care, conform Constituţiei României, au dreptul să facă legi fiind Parlamentul şi, uneori, în anumite situaţii excepţionale, guvernul, prin ordonanţe de urgenţă. Conform prevederilor constituţionale, deci, pentru ca legea referendumului promulgată de Crin Antonescu cu tot cu cvorumul cerut de curte să fie valabilă, trebuia ca Parlamentul să i-o trimită preşedintelui interimar fără prevederea care impune cvorumul, aşa cum a adoptat-o la începutul lunii iunie anul curent, apoi ca Antonescu s-o retrimită Parlamentului spre reexaminare, cu sugestia ca acesta să includă în lege şi recomandarea CCR, forul legislativ să se conformeze sugestiei prezidenţiale, pe urmă să-i trimită din nou legea preşedintelui interimar spre promulgare, iar acesta, în sfârşit, să o promulge. Acest proces legislativ şi instituţional nu a fost respectat, prevederile Constituţiei au fost încălcate în mod flagrant, Crin Antonescu promulgând o lege trimisă de nu se ştie cine şi incluzând cu de la sine putere în textul legislativ cvorumul de 50% plus unul din votanţii înscrişi pe listele electorale, cerut de Curtea Constituţională. În aceste condiţii, evident, LEGEA REFERENDUMULUI CARE IMPUNE CVORUMUL ESTE INVALIDĂ, ÎN SCHIMB, REFERENDUMUL ESTE VALID, IN CIUDA DECIZIEI SLUGILOR BĂSISTE DIN CCR, IAR CRIN ANTONESCU S-A PLASAT IN AFARA LEGII, COMIŢÂND O FAPTĂ PENALĂ, PENTRU CARE TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ DE URGENŢĂ!!! Şi, culmea, individul ăsta penal şi ridicol, care, în imbecilitatea, laşitatea şi servilismul lui, a trădat poporul român şi interesul naţional, supunându-se poruncilor străinătăţii, a avut tupeul să ne asigure în repetate rânduri, fie de la tribuna din josul scării interioare principale de la Cotroceni, fie de la sediul PNL, că România este un stat independent şi suveran, care nu ascultă de ordinele nimănui! Tocmai ne-a dovedit contrariul!!!
În ce mă priveşte, în momentul în care l-am auzit pe Crin Antonescu, acum câteva săptămâni, anunţând, autogonflat de un aplomb nejustificat şi imbecil, că a decis să promulge legea referendumului “aşa cum a trecut ea prin Curtea Constituţională”, mi-am spus imediat, în sinea mea: “Gata! S-a terminat! Referendumul a eşuat!”; apoi am adăugat, tot în gând, cu scârbă: “Marele preşedinte interimar! Un idiot!”. M-am uitat apoi la toţi cei din jurul meu, jurnalişti, blogeri sau oameni de pe stradă, şi efectiv nu mi-a venit să cred: se purtau în continuare ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic! Pur şi simplu nu conştientizau că, deja, s-a terminat totul! Ziariştii comentau suspendarea lui Băsescu cu acelaşi entuziasm ca şi până atunci, Mădălin Voicu, la fel de optimist, îi trimitea la sediul de campanie al chiorului, ca să filmeze “mortul”, iar oamenii “de rând” se întrebau, încântaţi, ce au urmărit Antonescu şi USL-ul prin manevra asta machiavelică şi neaşteptată, care este planul lor dibaci, ce iepure vor mai scoate din joben… Bieţi cretinei, nu înţeleseserăţi: se terminase deja totul!
La fel de inadmisibil este şi ca IDIOTUL de prim-ministru, Victor Ponta, să-i permită fostului ministru de interne social-democrat, Ioan Rus, să proclame candid că numarul total al alegătorilor înscrişi pe listele electorale este exact ăla dorit de Basescu, de acum 10 ani, în condiţiile-n care o ţară-ntreagă este la curent cu dramatica scădere demografică din România şi cu hemoragia de români stabiliţi definitiv în străinătate! Căci să nu-mi spună nimeni că Victor Ponta n-a avut habar ce are de gând să facă propriul lui ministru de interne, că nu s-a sfătuit cu el pe o temă atât de importantă, vitală, crucială, că Rus a anunţat cifrele respective de capul lui, fără să se consulte cu nimeni, iar premierul a aflat care este numărul oficial al alegătorilor… de la televizor, în premieră! Desigur, pentru imbecilitatea colosală de care-a dat dovadă, Ioan Rus a meritat cu vârf şi îndesat să fie demis din funcţia de ministru de interne. Dar el nu a fost decât un ţap ispăşitor, un individ sacrificat de Ponta pentru a se disculpa pe sine însuşi, ceea ce mi se pare pur şi simplu inacceptabil! Victor Ponta este vinovat pentru eşuarea referendumului în aceeaşi măsură ca Ioan Rus şi Crin Antonescu!
L-am auzit astăzi pe jalnicul, penibilul, ridicolul (încă) preşedinte interimar, Crin Antonescu, plângându-se de “nedreptatea” deciziei Curţii Constituţionale, instigându-i pe români să iasă-n stradă (“faceţi-vă simţită voinţa şi prezenţa!”) şi anunţând că nu va ieşi din viaţa politică, aşa cum s-a angajat, deoarece, în realitate, cvorumul s-a întrunit… Sincer, aici îi dau dreptate: decizia curţii chiar este nedreaptă, românii chiar trebuie să iasă-n stradă şi să-l dea jos pe Băsescu, iar cvorumul chiar s-a întrunit. Chiar şi aşa, însă, tu, domnule încăpreşedinte, trebuie să demisionezi; nu pentru că nu s-ar fi întrunit cvorumul, ci fiindcă tu eşti principalul responabil de întoarcerea idiotului naţional la Cotroceni! Iar Victor Ponta trebuie să-ţi urmeze neîntârziat exemplul! Aţi avut în mână toate atuurile! Dacă v-aţi fi jucat cărţile cu maximum de responsabilitate, la ora asta, Traian Băsescu ar fi fost de mult demis! Nu s-a întâmplat aşa, iar vina nu este nici a PDL-ului si a preşedintelui suspendat, care au boicotat referendumul, nici a minoritarilor maghiari, care li s-au alaturat la această fraudă, nici a cetăţenilor, care nu s-ar fi mobilizat suficient, nici a slugilor basiste din Curtea Constituţională, care au cerut cvorumul şi au invalidat referendumul, ci exclusiv a voastră, Crin Antonescu şi Victor Ponta! V-aţi bătut joc de un popor întreg, retardaţilor! Ioan Rus nu poate plăti, singur, toată laşitatea şi prostia USL-ului! Arătaţi-ne că totul este pierdut, în afară de onoare: cereţi-le scuze românilor, demisionaţi din toate funcţiile şi ieşiti definitiv din politică, impotenţi nenorociţi!!! Iar tu, domnule preşedinte de o vară, care ai apărut şi ai pierit din fruntea statului pe durata unui sezon estival, ca o biată efemeridă strălucitoare şi decervelată, du-te dracului la puşcărie, pentru frauda strigătoare la cer prin care ai promulgat legea referendumului cu tot cu cvorumul cerut de Curtea Constituţionala!!!
IN CE TE PRIVEŞTE PE TINE, POPORULE ROMÂN RĂMAS SINGUR, IEŞI ÎN STRADĂ ŞI DĂ DE PĂMÂNT CU TRAIAN BĂSESCU, CU CCR-UL, CU CSM-UL, CU ÎNTREAGA BANDĂ BĂSISTĂ!!! N-AI NEVOIE DE POLITICARZI IDIOŢI CARE SĂ-ŢI ŢINĂ PARTEA!!! SMULGE-ŢI SINGUR DREPTURILE CELE MAI ELEMENTARE!!!
Comenteaza