La textul Eternul recurs la Eminescu dl AKRITAS a făcut comentariul de mai jos

@Surena.
Rastalmaciti, si….rataciti. asemeni sectantilor.
Eusebiu de Cesareea a clarificat conceptul de monarhie de drept divin, in sensul ca singurul izvor al puterii imparatului, a institutiei imperiale este Dumnezeu. Imparatul crestin este isapostolos, intocmai cu apostolii, si impreuna cu episcopul, institutia imperiala impreuna cu Biserica, lucreaza pentru gasirea binelui comun, pentru intregul popor crestin : simfonia bizantina. Aceasta unitate asigura prosperitate poporului, atit materiala dar mai ales spirituala. Occidentul, latinii pe care ii apreciati atit de mult, au uzurpat pentru inceput puterea imparatului, papa insusindu-si si sabia temporala, imperiul, pe linga cea spirituala -papocezarimul, intelegand gresit ca Mantuitorul Iisus Hristos ar fi voit sa intemeize aici pe pamant o imparatie. De aici a pornit ca o avalansa toate relele: schisma, sectele, razboaie religioase, masoneria care impune statul laic, anticristic, uzurpa puterea, decretind amagitor, ca puterea vine de la popor si nu de la Dumnezeu.
In acest context si masonul cuza impune acest stat laic, anticristic, in care Biserica este inlaturata, in care Biserica este prigonita, poporul crestin este prigonit, statul laic impunand legi anticristice, limitand dreptul Bisericii de a pastori turma conform invataturii crestine. Pentru ca statul anticristic condus de iudeomasoni straini de neam au impus legi anticrestine. In acest context crestinii nu mai au voie sa-si exprime credinta. Incepind de la masonul cuza, pina in zilele nostre cand santem obligati de statul laic, anticristic, condus de iudeomasoni, conform „valorilor” latinilor, sa nu mai respectam crestinismul : legi care impun desfraul, favorabile homosexualilor, legi care constrang : card si cip, legi care interzic patriotismul(impotriva legionarilor)si multe altele de acest fel, care pedepseste pe crestinul care isi afirma credinta si spune raspicat faptul ca desfraul, avortul, lacomia, homosexualitatea e un pacat, e ceva anormal, nu este firesc omului, faptul ca masoni lui cuza interzic preotului sa critice legile, actiunile guvernului anticristic, acest fapt nu mi se pare deloc de bun simt, in conformitate cu : „da-ti cezarului ce-i al cezarului…” pentru simplu fapt ca acestia sant anticristi, impotriva lui Hristos, asemeni imparatilor romani pagani care prigoneau pe crestini.

Eminescu a fost un patriot ortodox, iubitor de neam si biserica, si asa a ramas pina la moarte.
Referitor la acea poezie care l-ar face un ateu convins, citata intodeauna de atei, se poate spune ca a ratacit in tinerete cautand si el „valorile” latinilor in occident la Viena sau Paris, dar s-a convins de acele „valori”, si tot la Biserica stramoseasca s-a intors :
“Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională; dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate; despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.
Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui. Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele.(…)
Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice? Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.” (14 august 1882, Mihai Eminescu, “Timpul”, în “Opere”, Vol 13. pp. 168-169).

Avand iubire de neam si lege stramoseasca, dupa ce a vazut urgia lupilor veniti din occidentul „civilizat”, in 1882 facea o propunere unui prieten : „…știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
Iar o insemnare de la manastirea Neamt dovedeste ortodoxia pina la moarte a marelui patriot martir ucis de straini si tradatorii scoliti in lupanarele occidentului „civilizat” :
„tot la Neamț s-a întâmplat un lucru cu totul impresionant. Reputatul profesor și eminescolog Nae Georgescu, care a trudit cu entuziasm și nețărmurită dragoste ca să scoată la lumină cât mai multe lucruri despre pătimitul poet, în articolul Familia Eminescu și Spovedania de la Sfinții Arhangheli afirmă că în urmă cu câțiva ani profesorul Paul Miron a descoperit o însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț. Un ieromonah care l-a spovedit pe Eminescu a făcut următoarea consemnare: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorba cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”. Ca preot, ca duhovnic, m-am întrebat cum e să ai la scaunul de spovedanie un om pe care Dumnezeu l-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nour din marea de amar, după cum însuși afirma. Trebuie să fi fost un dialog cu totul excepțional. O confesiune a unui geniu în fața Dumnezeului său. Această spovedanie și împărtășania de după i-au adus alinarea fizică și spirituală tristului poet”
http://www.doxologia.ro/viata-…

.

.

Nota redacției: O singură precizare, de-a noastră: În discursul Proletarului din cunoscutul poem, Eminescu prezintă teza ateistă a marxismului, o prezintă onest, în toate articulațiile acesteia. Dar nu susține această teză, ci doar o prezintă. Continuarea poemului infirmă discursul Proletarului. Poemul se încheie cu prezentarea gândurilor din mintea Împăratului, mult mai subtile, de care poetul se simte mai atașat. Poetul este sincer în compasiunea față de condiția proletarului. Această compasiune o are chiar și Cezarul, care nu are încotro, nu are de ales, este o lege inexorabilă a firii care îl condamnă pe Împărat să fie și să rămână împărat, iar pe Proletar îl condamnă să rămâna proletar!…

Deci nu Eminescu este ateu, ci personajul său!