Guvernul ultraminoritar neoliberal (pedelist) şi de ceva vreme şi progresist-neomarxist (vezi recenta opţiune legislativă a lui Klaus Iohannis pentru ideologia de gen dimpreună cu LGBT) încearcă oare să prelungească criza coronavirusului, să continue carantinarea populaţiei la domiciliu şi să blocheze, să saboteze economia? Până la alegerile locale din toamnă? Până la alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie? Până se găseşte un vaccin fantomatic? Nu ştim, dar aşa pare. Ultimele cifre despre noile îmbolnăviri şi decese, neconfirmate totuşi de un arbitru neutru (care nici nu există), cam asta vor să ne spună.
La fel, în Franţa se caută cu lumânarea focare latente (clusters dormants), în Germania se izolează local şi chiar există câteva focare noi, în Marea Britanie revenirea la viaţa normală e încetinită. În SUA, revolta rasială, pe fondul războiului intern hibrid anti-Trump declarat de democraţi şi de sponsorii lor multimiliardari, plus pandemia şi blocarea activităţii vor produce, după toţi observatorii, o mare „depresiune” (depression) economică. În Florida şi în Texas, ca şi în California, se constată o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor, şi deci o amânare sine die a declaustrării şi a repornirii economiei.
A reuşit Big Pharma să-şi impună interesele ei financiare colosale (vezi fluctuaţiile în Bursă ale Gilead) aproape tuturor guvernelor lumii ? Mai puţin în China, India, Rusia şi Iran, desigur. Au complotiştii de toate culorile până la urmă dreptate şi guvernul mondial se instalează lent dar sigur ? Cu costuri umane, morale şi economice înspăimântătoare ! Unii comentatori atag atenţia că democraţii americani au început deja noua sechestrare la domiciliu, „globaliştii” având ca scop final colapsul economic al SUA şi al Braziliei, ca un avertisment către orice ţară care ar intenţiona să se sustragă noii ordini mondiale.
Măsurile aberante, antipopulaţie se înmulţesc. În Franţa, ministrul Sănătăţii a interzis prescrierea hidroxiclorochinei, moleculă cu o eficienţă confirmată strălucit de prof. Didier Raoult la Marsilia şi folosită acum de mai mult de jumătate din planetă. OMS a recomandat acelaşi lucru, interzicerea Plaquénil-ului (hidroxiclorochină). Acelaşi nefast OMS a recomandat Remdesivir (produs de Gilead). Deşi demonstrat ca total ineficient, Remdesivir-ul a fost recomandat în aceste zile şi de Agenţia Europeană a Medicamentului. Remdesivir e de 200 de ori mai scump decât Plaquénil-ul (hidroxiclorochină), practic inaccesibil şi dovedit ca inutil şi chiar periculos. Povestea Remdesivir-ului e doar aceea a unei speculaţii pe Bursă, o variantă sanitară de „Roşia Montană”. În plus, Remdesivir e recomandat de Agenţia Europeană a Medicamentului în întreaga UE, deci şi în România. În România, trompetistul Remdesivir-ului e dr. Alexandru Rafila (conflict de interese, mă?).
În orice caz, OMS e prima organizaţie mondialistă complet compromisă începând cu retragerea finanţării SUA de către Donald Trump şi continunând cu prestaţii din ce în ce mai dubioase în favoarea unor interese private. Principalul finanţator al OMS e Bill Gates, marele negustor de vaccinuri, pretins filantrop, cu întreg conglomeratul Big Pharma din spatele său. Urmează să implozeze şi celelalte organizaţii mondialiste, ONU (aflată de mult în moarte clinică), Banca Mondială, FMI şi chiar NATO? Dolarul şi moneda europeană, BCE şi chiar UE ?
Claustrarea populaţiei la domiciliu şi folosirea măştilor nu sunt măsuri medicale, ştiinţifice. Sunt măsuri luate de politicieni şi de politrucii din Sănătate, sunt desuete, aproape medievale. Medicală e doar folosirea măştilor în spitale, pentru medicii care intră în contact apropiat cu bolnavii infectaţi. Pentru combaterea coronavirusului SARS-CoV-2, importantă e depistarea pe scară largă, claustrarea şi tratarea atentă a persoanelor contaminate. Copiii până la 15 ani sunt foarte puţin expuşi la noul virus. Peste jumătate dintre bolnavii decedaţi (mulţi dintre ei puteau fi salvaţi!) au peste 84-85 de ani. Acestea sunt date oferite de prof.dr. Didier Raoult în audierea sa parlamentară de la Adunarea Naţională franceză de peste trei ore. Am avut şi în România voci competente şi curajoase care s-au străduit să informeze corect populaţia: prof. dr. Vasile Astărăstoae, dr. Răzvan Constantinescu, activistul civic Pompiliu Diplan, jurnalistul Ion Cristoiu şi câteva site-uri, printre care şi o vreme interzisul justiţiarul.ro. Media mainstream de la noi a fost, în ansamblu, simplistă, agresivă, teroristă de-a dreptul şi obedientă liniei oficiale.
În România se poate observa cu ochiul liber criza economică deja instalată în turism, în transportul aerian, în toate sporturile, în cultură, în HoReCa şi, în general, în tot comerţul cu amănuntul. Pierderile sunt foarte mari şi cu consecinţe uşor de evaluat. Şomajul atinge proporţii nemaivăzute. Ca să nu mai spunem şi că acolo unde şomajul nu e declarat se munceşte foarte puţin. Lucrul la distanţa e aplicabil numai în puţine ramuri economice, şi acolo parţial, cu pierderi.
Sechestrarea la domiciliu, terorizarea populaţiei prin televiziunile cumpărate, spălatul pe mâini recomandat de Klaus Iohannis pe drept dar, prin insistenţă, devenit ridicol au fost foarte uşoare pentru preşedinţie, pentru „guvernul său” şi pentru întreg Parlamentul. Urmările sechestrării şi ale întreruperii brutale a activităţii, administrarea depresiunii economice care începe sunt, în schimb, foarte grele, aproape imposibil de gestionat pentru oricine. Cu atât mai puţin pentru un guvern ultraminoritar scos cu forcepsul de preşedintele Iohannis şi de structurile de forţă, şi susţinut dubios de PSD, partid în descompunere accelerată, deşi are încă aproape 50 % în Parlament. Până acum, guvernanţii şi-au gestionat cu mare grijă propriul lor risc penal. De-acum încolo, ei ar trebui să gestioneze un risc sistemic pentru întreaga naţiune.
Preşedintele, primul său ministru, Ludovic Orban, PNL (de fapt, PDL Băsescu) se îndreaptă cu toată viteza spre un zid. Zidul e compus din majoritatea populaţiei României şi e făcut din beton armat, nu din mămăligă de data asta, cum îşi închipuie „ei”. Carieriştii amatori recrutaţi din umbră îşi vor încheia rolul istoric nefast, îşi vor părăsi funcţiile, că vor sau că nu vor, funcţii pe care le ocupă prin impostură. În câteva luni sau, cel mult, într-un an. Cu procese, cu condamnări grele şi, poate, cu confiscarea averilor.
În SUA, o petiţie adresată Casei Albe şi Departamentului de Justiţie, care a strâns deja 213 000 de semnături (100 000 este pragul necesar pentru deschiderea unei cercetări), cere arestarea lui George Soros şi a oamenilor din organizaţiile sale şi confiscarea integrală a averii pentru terorism. De fapt, soarta preşedinţiei americane din noiembrie 2020 şi în bună măsură soarta întregii lumi se joacă în lunile următoare pe dosarul Michael Flynn. Câştigă Trump şi republicanii conservatori consecvenţi sau câştigă democraţii „globalişti”? Totul depinde de multele anchete în curs legate de dosarul Flynn, care includ nume ca John Brennan, fost şef CIA, James Comey, fost şef FBI, James Clapper, fost director al comunităţii de intelligence, Peter Strzok, fost şef al Contraspionajului, Lisa Page, avocată senior FBI, Sally Yates, procuror general adjunct, mergând, foarte probabil, până la vârfurile Partidului Democrat, la Hillary Clinton şi Barack Obama însuşi (considerat şeful conspiraţiei împotriva instituţiei prezidenţiale SUA).
„Clasa politică” fabricată integral de Securitate începând din 1990 expiră brutal în lunile următoare. Oricine ar fi fost la putere ar fi ieşit foarte prost dintr-un asemenea context, global şi naţional. Dacă mai eşti şi amator, impostor, incompetent şi chiar infractor, catastrofa e însă deplină.
Petru ROMOŞAN
Acum se oberva cu adevarat cat de proasta este lumea in totalitate,iar cei considerati elite sunt de fapt cei mai prosti dintre toti.
Toata stiinta apuseana explica clar ca testele nu-s valabile decat 30% sau 40-50% in cel mai bun caz !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Tot omul de stiinta apusean de calibru greu spune ca nu recomanda carantina persoanelor care pot avea corona dar au ramas asimptomatici, adica sanatosi !
Decesele indicate de comisia din Romania nu au fost confirmate drept rezultatul lui coronavirus intrucat
NU S-AU FACUT CLASIFICARI DE PATOLOGII PE BAZA DE AUTOPSII .!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
IN SCHIMB PRIN REPETAREA CARANTINEI PENTRU CEI SANATOSI si INCHIDEREA RESTAURANTELOR, HOTELURILOR ETC SE DISTRUGE ECONOMIA ROMANIEI INTENTIONAT .!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ASTA PENTRU CA ACESTI INDIVIZI NU SUNT TRASI LA RASPUNDERE DE NIMENI !
ESTE TIMPUL SA SE SOLIDARIZEZE LUMEA CU CEI LASATI PE DRUMURI CACI ACEST GUVERN DUCE TARA LA DISTRUGERE SIGURA SI LA ANARHIE .!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ESTE EXACT CE URMARESTE NOUA ORDINE MONDIALA IN CAP CU GATES SI CU SOROS CARE IMPING BANI PE SUB MASA TUTUROR CORUPTILOR DIN POSTURI DE DECIDERE CA SA DISTRUGA ECONOMIILE TARILOR PENTRU A INSTAURA ANARHIA SI APOI NOUA ORDINE DE SCLAVIE MONDIALA PENTRU PROSTI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!