CD
1.610 aprobate
denitsoc@gmail.com
216.131.74.8
POLITICA GRĂDINILOR ȘI A JUNGLEI ȘI CONDUCEREA FINANȚELOR COP 29
De Simon Chege Ndiritu, 25 noiembrie 2024 – https://journal-neo.su/2024/11/25/garden-and-jungle-politics-driving-the-finance-cop-29
https://journalneo.akamaized.net/wp-content/webp-express/webp-images/uploads/2024/11/risunok2-6.png.webp
Priviti mai sus un afiș de la think tank-ul american Foreign Policy in Focus, care prezintă Nordul Global ca o grădină și Sudul Global ca jungle, exemplifica inegalitatea de bază a summit-ului. Este o coincidență? Aroganță?
Președintele COP 29, inclusiv secretarul general al ONU, nu au propus cum să împiedice țările bogate să emită dioxid de carbon (CO2) și alte gaze cu efect de seră (GES).
În schimb, ei au propus modul în care națiunile bogate ar trebui să împrumute celor în curs de dezvoltare cu 100 de miliarde de dolari pentru ca acestea din urmă să nu mai folosească combustibili fosili și să rămână ca jungle.
Totusi țările în curs de dezvoltare trebuie să aibă opțiuni energetice pe care le aveau cele dezvoltate în timpul industrializării acestora din urmă
COP29 este un târg de împrumuturi
Tropul lui Josep Borell referindu-se la Europa ca la o grădină și la restul lumii ca la o junglă poate să fi fost renegat de unii din vest, dar această linie de gândire a fost adoptată la cele mai înalte niveluri ale dezbaterii și politicii climatice, inclusiv de COP (Conferința Partidelor Conferinței ONU privind schimbările climatice, UNCCC), al 29-lea summit. Summitul a fost numit Finanțe COP, deoarece lasă națiunile bogate să continue să folosească combustibili fosili și le îndeamnă să acorde împrumuturi scumpe celor în curs de dezvoltare, în schimbul ca acestea din urmă să-și amâne nevoile de dezvoltare, pentru a salva planeta de schimbările climatice.
În mod surprinzător, economiile bogate care folosesc combustibili fosili și, prin urmare, emit aproape toate GES, făcând zeci de trilioane în acest proces, nu sunt obligate să înceteze să emită.
Unii vorbitori de la COP cred că cei mai mari emitenți, eufemizați ca „națiuni bogate” ar trebui să contribuie doar cu 100 de miliarde de dolari (mai puțin decât PIB-ul anual al Keniei sau Etiopiei) pentru a fi împrumuți tuturor țărilor sărace în schimbul ca acestea din urmă să înceteze să mai folosească combustibili fosili; terminând în esență dezvoltarea.
Astfel, există aparent standarde duble, în care țărilor dezvoltate li se permite să continue să emită GES, dar cele sărace trebuie să se angajeze să nu mai emită chiar și în viitor pentru a salva planeta.
Citind din raportul BBC din 11 și France 24 din 12 noiembrie 2024, țările bogate vor continua să folosească combustibili fosili pentru a-și alimenta economiile și pentru a câștiga trilioane anual, în ciuda faptului că UNCCC susține că această formă de energie emite cantități mari de CO2 și alte GES, care provoacă încălzirea globală, schimbările climatice și amenință pământul.
De asemenea, atât BBC, cât și France 24 au adăugat că 200 de țări au fost reprezentate la summitul COP din 2024. Cu toate acestea, cititorii ar trebui să rețină că doar 12 țări produc peste 1% din emisiile globale de CO2, în frunte cu China, SUA și India cu 30,9, 13,5 și, respectiv, 7,3%.
Prin urmare, este sigur să argumentăm că țările care contribuie cu sub 1% sunt spectatori și nu participă la nicio discuție serioasă care vizează reducerea emisiilor de CO2 și GES.
După cum sa văzut mai devreme, convocatorii COP 29, inclusiv Antonio Guterres, nu au propus modalități practice de reducere a emisiilor de CO2 sau GES, punând sub semnul întrebării ideea că emisiile numite cauzează încălzirea globală. Pentru ca summitul să fi fost semnificativ, ar fi trebuit să convoace emitenții cheie, China, SUA, India, Europa și Japonia ca părți care pot reduce semnificativ emisiile de CO2 și GES.
Invitând doar emitenți în consecință, organizatorii COP 29 ar fi evitat să forțeze politicienii din țările care au contribuții neglijabile la emisiile globale de CO2 să zboare cu avioane private de dimensiunea unui avion de linie spre Azerbaidjan, în timp ce emiteau volume mari pentru a se plânge de schimbările climatice.
Adunarea celor care emit cantități nesemnificative sugerează că convocatorii au avut alte motive.
Este posibil ca o astfel de motivație să fi fost declanșarea de vină a țărilor sărace din dezvoltare pentru a menține inegalitatea globală dominantă. Un alt motiv care ar trebui luat în considerare este acordarea de credibilitate oricăror rezoluții draconiene pe care minoritatea bogată și egoistă le va propune în summit-urile actuale sau viitoare ale COP.
Întărind opinia conform căreia țările bogate nu sunt convinse că emisiile de GES provoacă schimbări climatice, BBC a raportat că președintele ales al SUA, Donald Trump, va ieși din negocierile ONU privind clima și va accelera utilizarea combustibililor fosili în America.
Acest lucru arată cât de înșelător și rău intenționat este forțarea țărilor sărace să utilizeze energie intensivă în carbon. Prin urmare, „finanțare” de 100 de miliarde de dolari care va fi adusă de țările bogate care vor continua să utilizeze energie cu consum intens de carbon ar putea fi o mită pentru a influența politicienii din țările în curs de dezvoltare să saboteze viitorul țărilor lor. Invitarea unor astfel de lideri la COP 29 poate oferi un contact mai strâns pentru a-i determina să-și prindă populația în datorii.
Diplomația Capcanei Datoriilor
Termenul de „finanțare” folosit în summitul climatic înseamnă că țările în curs de dezvoltare nu vor fi compensate pentru renunțarea la dezvoltarea în evitarea combustibililor fosili. În schimb, li se vor acorda împrumuturi mici și costisitoare, plus se așteaptă să accepte să le prejudicieze interesele pe termen lung, crescând posibilitatea ca liderii lor să fie mituiți sau constrânși să accepte astfel de poziții dăunătoare.
De remarcat, liderii africani, inclusiv din Kenya și Ghana, au condamnat modul în care instituțiile financiare globale emit datorii discriminatorii și costisitoare către africani. Astfel, „finanțarea climatică” propusă este probabil să urmeze această cale dezastruoasă. De asemenea, suma slabă emisă sub formă de împrumuturi va avea atașate obligații care impun țărilor sărace să-și restricționeze propria dezvoltare, chiar dacă emitenții pot încuraja politicienii primitori la delapidare, astfel încât cetățenii să rămână doar cu obligații de datorie.
În cazurile trecute, Banca Mondială și FMI au împrumutat bani țărilor africane în schimbul cerințelor draconiene, cum ar fi măsuri de austeritate și impozitare excesivă pentru a reduce dezvoltarea.
De asemenea, aceste organisme lasă lacune pentru politicienii corupți să fure împrumuturile acordate, împovărându-i pe cetățeni să ramburseze datoria care nu a avut un impact pozitiv asupra economiilor lor.
Potrivit Daily Nation, Banca Mondială și FMI nu aveau mecanisme care să se asigure că împrumuturile acordate Keniei au fost utilizate cu prudență, astfel încât peste jumătate din sumele distribuite au fost furate. În mod similar, țările dezvoltate vor elibera „finanțarea climatică” și vor încuraja politicienii corupți să deturneze același lucru și să investească în vest, lăsând cetățenii împovărați de obligații de datorie. Prin urmare, țările beneficiare vor rămâne subdezvoltate, în timp ce cele bogate devin mai bogate și emit mai multe GES.
COP 29 Afișarea deschisă a atitudinii apartheid
Propunerile actuale de „finanțare” țărilor în curs de dezvoltare pentru ca acestea să evite combustibilii fosili, în timp ce cele dezvoltate generează zeci de trilioane în PIB anual, în principal din utilizarea combustibililor fosili, arată o atitudine de apartheid.
Prin urmare, trebuie evitate negocierile privind modul în care țările bogate ar trebui să crească finanțarea pentru climă sau să pună orice condiții pe cele în curs de dezvoltare. Țările în curs de dezvoltare trebuie să aibă opțiuni energetice pe care le-au avut cele dezvoltate în timpul industrializării acestora din urmă. Prin urmare, nu trebuie să existe cetățeni globali cu două niveluri, cei de primă clasă care se bucură de o economie gestionată de combustibili fosili, cu produse și servicii avansate, în timp ce al doilea, trebuie să accepte câteva miliarde de împrumuturi scumpe pentru a evita acești combustibili.
Numind COP 29 drept COP financiar și făcându-l despre cumpărarea țărilor sărace de la dezvoltare, se pare că UNCCC și prietenii săi, cei mai mari emitenți, nu se mai tem să-și arate deschis perspectivele de apartheid.
Simon Chege Ndiritu, este observator politic și analist de cercetare din Africa.
In sfarsit unei analiste capabile din Sidney i s-a făcut milă de zăpăucii de analisti ziarici care, neintelegand realitatea, tot veneau cu teoria unei noi monede a BRICS-ului. Rusii, pe tezele carora s-a pornit acest poiect, au declarat de la inceput că: “in conformitate cu declaratiile de respect al independentei si suveranitatii natiunilor membre, cat si a principiului de neinterventiei in treburile interne se lasă la vointa membrilor de a negocia in ce monedă vor ei, prin intelegerea partilor tranzactante.”
Acest lucru s-a subliniat din nou si la Kazan, anul acest in octombrie, dar ziaricii cu idei crete au crezut că este doar o manevră.
In sfarsit Laureen Jonston vine să le traduca ziaricilor această declaratie a BRICS ca să inceteze zvonurile absurde care nu ii ajută nici măcar pe occidentali.
Toate exemplele doamnei economist de nefunctionalitate a sistemului cu monezi nationale sunt gresite căci exemplele date s-au rezolvat de mult si totul functionează foarte bine si in curand, după ce procesul de clarificare/clearance – echivalentă a monedei va fi perfectat, sistemul va functiona perfect pentru 160 de tari, inclusiv dolarul, euro, yenul si celelalte, căci de faptnu este o luptă contra dolarului ci doar de evitare a lui, cand este necesar. Struguri acri…
Nu scapă insă nici ea ocazia să-si dea cu părearea si să mai critice sau să mai fabuleze pe ici pe colo, căci de, Australia nu este membră sau parteneră BRICS+, incă.
Dar in finalul articolului vede si ea solutia reală.
ȚĂRILE BRICS+ SUNT DETERMINATE SĂ TRANZACȚIONEZE ÎN PROPRIILE MONEDE – DAR POATE FUNCȚIONA ASA?
De Lauren Johnston – 25 noiembrie 2024 8: https://theconversation.com/brics-countries-are-determined-to-trade-in-their-own-currencies-but-can-it-work-243053
Țările Brics+ explorează modul în care pot promova o mai mare utilizare a monedelor lor locale în comerțul lor, în loc să se bazeze pe o mână de monede majore, în primul rând dolarul american și euro.
Forumul pentru cooperare între nouă economii emergente de top – Brazilia, China, Egipt, Etiopia, India, Iran, Federația Rusă, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite – a subliniat această hotărâre la cel de-al 16-lea summit al acestora din octombrie 2024.
Economistul Lauren Johnston a scris recent o lucrare despre această evoluție. “The Conversation Africa” i-a cerut cunoștințele ei.
De ce țările Brics+ doresc să tranzacționeze în monede locale?
Există motive economice și politice pentru a folosi monedele locale.
Folosirea monedelor locale pentru a tranzacționa între ele va reduce costurile de tranzacție și va reduce dependența acestor țări de valutele străine, cat si timpul de operare..
În ultimele câteva secole, economia mondială s-a dezvoltat într-un mod care face anumite valute mai valoroase și mai de încredere pentru comerțul internațional. Acestea includ dolarul american, euro, yenul japonez și lira sterlină. Aceste monede dețin valoare în întreaga lume, deoarece provin din țări ce au avut economii puternice și cu o lungă istorie de tranzacționare la nivel global.
Atunci când oamenii sau țările tranzacționează folosind aceste monede și ajung să le colecteze sau să le dețină, ei consideră că este „sigur”, deoarece valoarea acestor monede rămâne stabilă și pot fi folosite sau schimbate cu ușurință oriunde în lume.
Dar pentru țările din sudul global, cum ar fi Etiopia, a cărei monedă (Birr) nu este larg acceptată în afara granițelor sale, comerțul este mult mai dificil. Cu toate acestea, aceste țări se luptă să câștige suficiente din monedele principale prin exporturi pentru a cumpăra ceea ce au nevoie pe piețele internaționale și pentru a-și rambursa datoriile (care tind să fie în acele valute).
La rândul său, necesitatea tranzacționării cu valute majore sau incapacitatea de a tranzacționa cu acestea pot crea provocări care încetinesc creșterea și dezvoltarea economică.
Prin urmare, tranzacțiile în monede locale între membrii Brics+ si cu alte tări vor sprijini creșterea și dezvoltarea.
Exportatorul de petrol Rusia este un caz unic. Deși în general există mai puține constrângeri valutare, Rusia se confruntă cu sancțiuni financiare ample pentru războiul său de agresiune împotriva Ucrainei. Folosirea unei varietăți de monede în tranzacțiile sale externe poate face să ocolească mai ușor aceste sancțiuni.
Din punct de vedere politic, motivele folosirii altor valute se referă în primul rând la libertatea de sancțiuni.
Unul dintre instrumentele pentru ca sancțiunile să funcționeze este un sistem internațional de plăți cunoscut sub numele de Swift (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication).
Swift a fost fondată în 1973 și are sediul în Belgia. Acesta permite comunicarea sigură și standardizată între instituțiile financiare pentru plăți și tranzacții internaționale. Și era aproape singura modalitate de a face asta.
A fost folosit pentru prima dată pentru a impune sancțiuni financiare Iranului în 2012 și de atunci a fost folosit pentru a impune sancțiuni Rusiei și Coreei de Nord.
Dacă o țară este izolată de Swift, se confruntă cu perturbări în comerțul internațional și tranzacțiile financiare, deoarece băncile se luptă să proceseze plățile. Acest lucru poate teoretic duce la izolarea economică și la provocări în accesarea piețelor globale.
Realitatea și posibilitatea excluderii din sistemul de plăți al Swift este unul dintre factorii care stimulează impulsul către un nou sistem de plăți care se bazează, de asemenea, mai puțin pe monedele țărilor care guvernează Swift – precum euro, yenul japonez, lira sterlină și dolarul american. .
Care sunt provocările probabile cu care se vor confrunta?
Planul Brics+ de a folosi monedele locale se confruntă incă cu unele obstacole.
Problema centrală este lipsa cererii pentru majoritatea valutelor la nivel internațional. Și este greu de înlocuit rolul internațional al monedelor majore existente.
Dacă, de exemplu, India acumulează birr etiopian, le poate folosi în principal doar în comerțul cu Etiopia și nicăieri altundeva. Sau, dacă Rusia permite Indiei să cumpere petrol în rupii, ce va face cu acele rupii?
Deoarece majoritatea țărilor care caută alternative la dependența de dolar tind să vândă mai mult decât cumpără din alte țări sau sunt importatoare cu venituri mai mici, trebuie să ia în considerare ce monede să acumuleze prin comerț.
Când vine vorba de sisteme de plată, cel puțin, apar alternative.
Brics+ își creează propriul, Brics+ Clear. Aproximativ 160 de țări s-au înscris să utilizeze sistemul. China are, de asemenea, propriul sistem de plată interbancar transfrontalier, care funcționează în general la fel ca Swift.
Există totuși riscul ca aceste metode de plată să fragmenteze sistemul și să îl facă și mai costisitor și mai puțin eficient.
S-a făcut tranzacționarea în monede locale în altă parte?
Nu toate tranzacțiile se fac în principalele monede occidentale.
De exemplu, în Africa de Sud, în cadrul Uniunii Vamale din Africa de Sud, Randul sud-african joacă un rol relativ important în comerțul și finanțele transfrontaliere. La fel ca în Asia de Sud-Est, monedele din Singapore și Thailanda concurează pentru a fi moneda dominantă în subregiune.
China – cel mai mare exportator și producător de bunuri industrializate din lume – semnează, de asemenea, acorduri bilaterale de schimb valutar cu țări. Scopul este o utilizare mai mare a renminbi în lume.
Ca mijloc de eludare a sancțiunilor, India și Rusia au încercat recent să folosească rupia pentru comerț. Exporturile de petrol ale Rusiei către și prin India au crescut puternic de la războiul din Ucraina și aproximativ 90% din acest comerț bilateral are loc în rupii și ruble.
Acest lucru lasă Rusia cu o provocare – ce să facă cu toate rupiile pe care le-a acumulat. Aceste depozite se află în bănci indiene și sunt investite în acțiuni locale și alte active.
Un alt exemplu de eforturi de a evita marile monede internaționale este modelul Chinei de „comerț cu troc”.
Modelul funcționează astfel: China exportă, de exemplu, mașini agricole într-o țară africană și primește plata în moneda țării respective. China folosește apoi acea monedă pentru a cumpăra bunuri din aceeași țară, care sunt apoi importate înapoi în China. După ce aceste bunuri sunt vândute în China, comerciantul chinez este plătit în renminbi.
Ghana este o țară implicată în acest model de troc. Provocările cu care se confruntă modelul includ digitalizarea plăților și a comerțului, precum și încrederea – sunt necesare niveluri ridicate pentru a stabili și menține relații între părțile comerciale ca indivizi și ca întreprinderi. De asemenea, necesită un anumit nivel de centralizare și coordonare, dar îi lipsesc legi, reglementări și standarde industrie puternice. Aceasta înseamnă că diferitele platforme și întreprinderi pot să nu fie compatibile, ceea ce poate crește timpul și costurile tranzacției.
Un alt exemplu este atunci când investitorii chinezi din Etiopia fac profituri în birr. Ei folosesc aceste birr pentru a cumpăra mărfuri etiopiene, cum ar fi cafeaua, și pentru a exporta mărfurile în China. În China, atunci când vând aceste bunuri, primesc renminbi. Așa că își transferă profiturile din Etiopia în China prin creșterea exporturilor Etiopiei în China.
Rapoartele anecdotice sugerează că acest lucru este fezabil la scară mică, dar are costuri de coordonare relativ mari.
Ar putea fi și alte provocări. De exemplu, dacă cumpărătorii chinezi plătesc fermierii de cafea etiopieni în moneda lor locală, în loc de dolari americani, ar putea duce la disponibilitatea în general a mai puțini dolari. Unele tranzacții internaționale se bazează încă în mare măsură pe dolari.
Cum ar trebui să-și structureze națiunile Brics+ aranjamentul?
Nu există o soluție simplă sau ușor scalabilă pentru a depăși dependența de principalele monede internaționale sau pentru a ocoli Swift.
Este nevoie de un sistem de plată rapid, digital. Acest sistem ar calcula și echilibra eficient cererea de valută. De asemenea, trebuie să fie fiabil, să înlocuiască părți ale sistemului actual și să nu creeze costuri suplimentare pentru țările care nu îl folosesc încă.
Deși unii membri Brics+, cum ar fi Rusia, ar putea fi mai interesați de schimbarea rapidă, acest lucru poate fi mai puțin în interesul altor membri Brics+. Îndepărtarea de la Swift, de exemplu, necesită acceptarea de la instituțiile financiare locale, iar cei din țările africane ar putea să nu fie sub presiune pentru a trece la o nouă platformă mai puțin cunoscută.
Având în vedere aceste provocări, susțin că Brics+ ar trebui să progreseze treptat.
Ceea ce se poate întâmpla în curând, totuși, este efectuarea unor tranzacții în moneda locală.
Lauren Johnston este cercetător principal la Institutul de Afaceri Internaționale din Africa de Sud, profesor asociat, China Studies Centre, Universitatea din Sydney
Lauren Johnston nu lucrează, nu consultă, nu deține acțiuni sau nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar beneficia de acest articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara numirii lor academice.