*

  • Doi evrei…
     

    In spatiul cel mare al internetului si al retelelor de socializare, locul unde circula de toate pentru toti, circula si o asa-numita conversatie intre un profesor ateist si un elev al sau (ghiciti cine? nu incercati ca nu-i asa !).
    Titlul textului ar fi Dumnezeu vs. Stiinta si ii este atribuit lui Einstein.
    Se spune ca Einstein a scris aceasta conversatie care ar fi fost publicata in 1921 in cartea sa “God versus Science”. Nu exista o asemenea carte scrisa de Einstein. Nu exista nicio dovada ca Einstein a purtat vreodata o astfel de conversatie cu vreunul din profesorii sai. Pe de alta parte, Einstein nu era un om profund religios, nici nu avea o incredere oarba in existenta lui Dumnezeu.

    Dumnezeu vs Stiinta: Conversatie intre un profesor ateist si un student genial

    Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
    „Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…” Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare
    „Esti crestin, nu-i asa, fiule?”
    „Da, dle, spune studentul”
    „Deci crezi in Dumnezeu?”
    „Cu siguranta”
    „Dumnezeu e bun?”
    „Desigur, Dumnezeu e bun.”
    „ E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?”
    „Da”
    „Tu esti bun sau rau?”
    „Biblia spune ca sunt rau.”
    Profesorul ateu zambeste superior:
    „Aha! Biblia!” Se gandeste putin. „Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?”
    „Da, dle. As incerca.”
    „Deci esti bun.”
    „N-as spune asta.”
    „Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…”
    Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continuã.
    „El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e considerat bun? Poti raspunde la asta?”
    Studentul tace.
    „Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?”
    „Pai…, da”, spune studentul
    „Satana e bun?”
    Studentul nu ezita la aceasta intrebare
    „Nu”
    „De unde vine Satana?”
    Studentul ezitã.
    „De la Dumnezeu.”
    „Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?”
    „Da, dle.”
    „Rãul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?”
    „Da”
    „Deci cine a creat rãul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si rãul. Din moment ce rãul existã si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.”
    Din nou, studentul nu raspunde.
    „Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?”
    Studentul se foieste jenat.
    „Da”
    „Deci, cine le-a creat?”
    Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
    „Cine le-a creat?”
    Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
    „Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Iisus Hristos, fiule?”
    Vocea studentului ii tradeaza nervozitatea.
    „Da, dle profesor, cred.”
    Batranul se opreste din marsaluit.
    „Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?”
    „Nu, dle. Nu L-am vazut.”
    „Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?”
    „Nu, dle, nu l-am auzit.”
    „L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?”
    „Nu, dle, ma tem ca nu.”
    „Si totusi crezi in el?”
    „Da.”
    „Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?”
    „Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.”
    „Da, credinta”, repeta profesorul.
    „Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.”
    Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
    „Dle profesor, exista caldura?”
    „Da”
    „Si exista frig?”
    „Da, fiule, exista si frig.”
    „Nu, dle, nu exista.”
    Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
    „Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la -273,15 grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -273,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de mãsurã a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.”
    Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
    „Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?”
    „Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?”
    „Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?”
    Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Gândi: „Acesta va fi un semestru bun”.
    „Ce vrei sã demonstrezi, tinere?”
    „Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.”
    De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
    „Gresite? Poti explica in ce fel?”
    „Lucrati cu premisa dualitatii, explicã studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria cã ei au evoluat din maimuta?”
    „Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.”
    „Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?”
    Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. „Un semestru foarte bun, intr-adevar”.
    „Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?”
    Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
    „Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.”
    Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
    „E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?”
    Clasa izbucneste in ras.
    „E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?”
    Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
    „Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…”
    „Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?”
    De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
    „Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.”
    La asta, studentul a replicat:
    „Rãul nu exista, dle, sau cel putin nu existã în sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
    Dumnezeu a creat rãul. Rãul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina..”

    Frumoasă povestea, frumoasă morala. Numai că nu există nici o dovadă că protagonistul întâmplării a fost elevul Einstein. Şi nici nu ar trebui să conteze prea mult, în definitiv.S-a vrut asocierea lui Einstein cu ideea credinţei în Dumnezeu, pentru a îi conferi acesteia din urmă credibilitate. Nu era cazul. Nu era nici necesar.
    Cât despre aşa zisa religiozitate a lui Einstein, cazul mi se pare destul de tranşant. Una dintre cele mai citate remarci ale lui Einstein este „Ştiinţa fără religie este şchioapă , religia fără ştiinţă este oarbă.” A spus Einstein aşa ceva? Cu siguranţă. Dar nu se oboseşte nimeni să vadă ce înţelegea cu adevărat acesta prin religie. În fraze precum ”Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul”, Einstein folosea termenul Dumnezeu într-un mod pur poetic, metaforic, ca majoritatea fizicienilor care strecoară ocazional în limbajul lor o metaforă religioasă.
    Iată în continuare câteva mostre de religie autentică „einsteineană”:
    „Religiozitatea este atunci când simşim că în spatele oricărei experienţe se găseşte ceva ce mintea noastră nu poate înţelege şi a cărui frumuseţe şi sublim ajung la noi în mod indirect şi ca o pală reflexie. În acest sens sunt religios.
    Sunt un necredincios. Acestea este un tip oarecum nou de religie.
    Niciodată nu i-am imputat Naturii o intenţie sau un scop, sau orice ar putea fi înţeles antropomorfic. Ceea ce văd în natură nu este decât o magnifică structură pe care nu o înţelegem decât imperfect, şi acest lucru nu poate decât să confere unei persoane raţionale un sentiment de umilinţă. Acesta este un sentiment religios autentic şi nu are nimic de-a face cu misticismul.
    Ideea unui Dumnezeu personal îmi este complet străină şi mi se pare chiar naivă.”
    Într-o scrisoare către filozoful Eric Gutkind, datată 3 ianuarie 1954 (cu un an înaintea mortii sale), savantul scria: „Cuvântul Dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decât expresia şi produsul slăbiciunii umane. Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilăreşti. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”
    Un alt citat celebru, apărut anterior: „Mi se pare că ideea unui Dumnezeu personal este un concept antropologic pe care nu il pot considera serios… Ştiinţa a fost acuzată că subminează moralitatea, pe nedrept. Omul ar fi într-adevăr într-o stare jalnică dacă ar trebui să fie înfrânat de frica de pedeapsă si speranţa recompensei după moarte.”

    Surse:
    1. cautare google „credinta vs. stiinta einstein”
    2. http://gandeste-rational.blogs…

    Nota Redacției: În Șeitanii comentez pe zci d pagini un citat din Einstein, nu știu dacă este autentic: „Coincidențele sunt modul în care Dumnezeu se face vizibil”!