CD
1.487 aprobate
denitsoc@gmail.com
149.102.242.180
VOR FACE CU VREO DIFERENTĂ BOMBARDREA HOUTHI-LOR?
de James Holmes
Ce ar spune amiralul J. C. Wylie despre loviturile aeriene și cu rachete de ieri împotriva houthii-lor din Yemen?
După toate probabilitățile, autorul cărții “Military Strategy: A General Theory of Power Control”, un element fix în canonul strategic, ar fi un sceptic confirmat că loviturile vor realiza ceva decisiv împotriva rebelilor.
Pentru Wylie, scopul strategiei militare este controlul – în principal controlul spațiului fizic. Și susține că este nevoie de soldați sau de pușcașii marini la sol, nu de aviatori sau rachetisti de pe mare, pentru a prelua controlul spațiului fizic.
El proclamă că, în cele din urmă, „omul la fața locului cu o armă” este arbitrul victoriei. Soldatul cu putere de foc superioară determină cine câștigă.
Deci, rezultatele decisive împotriva houthiilor par fanteziste, cu excepția unei ofensive amfibie, o opțiune neatrăgătoare, dacă nu de neconceput pentru magnații coaliției. Prin urmare, probabilul scepticism al lui Wylie față de această afacere s-a numărat printre consideratele opinii de azi.
Ce a intenționat conducerea coaliției să realizeze cu bombardarile de ieri?
Potrivit secretarului Apărării Lloyd Austin, atacurile vor „perturba și degrada capacitățile Houthis-ului de a pune în pericol marinarii și a amenința comerțul global pe una dintre cele mai critice căi navigabile din lume. Acțiunea de astăzi a coaliției trimite un mesaj clar către Houthi că vor suporta alte costuri dacă nu își pun capăt atacurilor ilegale.” Expresiile cheie sunt perturbare și degradare, mesaj clar și costuri suplimentare.
Și ceea ce spune secretarul Austin are sens pe de’o parte. Înțeleptul marțial Carl von Clausewitz susține că există trei moduri de a învinge un antagonist pe câmpul de luptă. Impunerea unor costuri insuportabile este una dintre ele. Un dușman rațional ar trebui să capituleze dacă este convins că nu își poate permite să-și atingă obiectivele militare sau dacă nu îi pasă suficient de obiectivele sale pentru a plăti prețul necesar. Degradează suficient capacitatea de încălzire și conducerea sa ar trebui să cedeze. Austin pare să călătorească pe teren solid din punct de vedere clauusewitzian.
Cu toate acestea, amiralul Wylie ar fi probabil contestat cu această abordare. Acest lucru se datorează faptului că Wylie clasifică bombardamentul aerian drept o operațiune „cumulativă”, în contrast puternic cu operațiunile „secvențiale”.
Operațiile secvențiale sunt operații în sensul liniar convențional. O astfel de campanie este alcătuită din angajamente tactice întreprinse în succesiune. Fiecare lovitura depinde de ceea ce s-a întâmplat în ultima și modelează următoarea lovitura din serie. Și mai departe până când o forță își atinge scopul final sau inamicul confundă strategia. Puteți proiecta operațiuni secvențiale pe o hartă sau o hartă nautică folosind linii continue sau curbe îndreptate către obiectivul final.
Un vector este metafora potrivită pentru operațiile secvențiale.
Nu este așa cu operațiunile cumulate. Sunt alcătuite din multe angajamente individuale neconectate între ele în timp sau spațiu. Fiecare acțiune este independentă de celelalte. O strategie cumulativă macină un adversar, provocând daune la scară mică în multe locuri de pe hartă, mai degrabă decât să-l lovească în mod constant până când capitulează sau nu mai are mijloacele de a rezista.
Cu alte cuvinte, aceasta este o abordare dispersată a luptei. Trasează rezultatele pe o hartă sau grafic și vezi că ai împrăștiat vopseaua degeaba peste tot.
Vopseaua este metafora potrivită pentru operațiunile cumulate.
Războiul naval – operațiunile submarine și raidurile la suprafață în special – este de natură cumulativă pentru Wylie.
La fel este și războiul insurgenților și contrainsurgenților. La fel și războiul aerian și cu rachete. El îi sfătuiește pe bombardieri că abilitatea de a distruge lucrurile de pe sol din aer nu este același lucru cu a prelua controlul asupra lor. Și fără control nu există victorie militară. Exista si amara experienta a VietNamului, care parea bine controlat aerian.
Acum, Wylie nu condamnă operațiunile cumulate. Nici pe departe, el le descrie ca pe un adjuvant valoros – uneori de neprețuit – la o strategie militară generală bazată pe operațiuni secvențiale. Uzura unui adversar prin înțepături este un factor de diferență în luptă, sporind probabilitatea ca ofensivele secvențiale să-și atingă obiectivele împotriva unui inamic obosit.
Cu toate acestea, el o consideră intrinsec indecisă ca o strategie de sine stătătoare. Prin urmare, el s-ar îndoi de eficacitatea acțiunilor de ieri, cu excepția cazului în care coaliția de la Marea Roșie organizează o ofensivă amfibie – un mod secvenţial de operațiuni care ar putea da rezultate decisive dacă ar fi conceput și executat cu înțelepciune.
Acestea fiind spuse, dacă liderii coaliției doresc să-și sporească perspectivele de succes fără a merge la țărm, iată cum ar trebui să o facă. Ei ar trebui să meargă pe mare, aplicând violență maximă în multe locuri cheie de pe hartă în același timp și ar trebui să mențină presiunea pe o perioadă susținută de timp. Procedând astfel, ei pot amplifica efectul de șoc al unei ofensive aeriene și de rachete, ca să nu mai vorbim de distrugerea armelor inamice, a infrastructurii de sprijin și a logisticii.
Din nou, bombardarea de sus constituie o formă dispersată și, prin urmare, indecisă de război. Dar concentrarea multor atacuri la timp și menținerea presiunii constante ar putea descuraja liderii Houthi să lanseze noi atacuri asupra navelor din Marea Roșie.
Concentrarea forței intense în timp ce se dispersează în spațiu este cel mai aproape o strategie cumulativă de a se potrivi efectele materiale și psihologice produse de o ofensivă secvenţială. Din nou, totuși, șansele sunt stivuite împotriva succesului.
În ceea ce privește trimiterea unui mesaj către Houthi, ei par indiferenți la calculele raționale cost-beneficiu în modelul Clausewitzian. Nici nu par deterrabile, de altfel. Aceștia sunt ideologi, nu contabili lipsiți de pasiune ai costurilor, beneficiilor și riscurilor. Nici, evident, nu au singurul cuvânt de spus în ceea ce privește strategia față de Israel și susținătorii săi occidentali.
Republica Islamică Iran este patronul din culise al houthiilor, care transportă arme și alte sprijinuri pentru Yemen pe ascuns pe mare. Într-adevăr, este departe de a fi de neconceput că Teheranul a instigat atacul Houthi ca o modalitate de a lovi indirect Israelul și Occidentul, ca să nu mai vorbim de vecinii arabi care sfidează pretențiile sale de suzeranitate regională.
Așadar, viitorul deține posibilitatea unei escalade orizontale a luptei pe hartă, precum și o escaladare verticală la violență mai mare dacă Iranul ar veni în ajutorul clientului său. Situația este analizată cu atenție, nu e nevoie să spun. Proiectarea a ceea ce s-ar putea întâmpla reprezintă începutul unei contrastrategii înțelepte și al designului operațional.
Acum, ca întotdeauna în întreprinderile marțiale, previziunea este o primă, mai ales dacă este și evazivă.
Și, ar putea adăuga Wylie, supraveghetorii coaliției trebuie să înțeleagă, să accepte și să lucreze în jurul limitelor abordării la tarm.
Este improbabil ca o campanie din aer și mare menită să perturbe și să degradeze operațiunile Houthi îi va supune pe militanți.
Dar aceasta este singura opțiune fezabilă și acceptabilă înaintea coaliției.
Rămâneţi pe aproape.
AVIZ:
Dr. James Holmes este sef de catedră in materie de Strategie Maritimă la Colegiul de Război Naval și un membru distins la Centrul Brute Krulak pentru Inovație și Război Viitor, Universitatea Marine Corps.
Sursa: https://nationalinterest.org/blog/buzz/will-strikes-houthis-make-any-difference-208567
Traducerea: CD
DISTNCTIA MINȚILOR ȘI A OAMENILOR
Despre necesitatea creierii gandirii aristocrate
De CD
Romania ca tară, ca popor si ca cultură incă este deosebit de indatorată Posteritătii.
Nu avem un cult al eroilor, al oamenilor de seamă, al educatorilor si al savantilor.
Unde ne este Panteonul?
Pentru cultura confucianistă chineză, mii de ani de gândire s-au consumat pe problema conducerii aristocratice de către „domni – bărbați aristocrați”, care au exercitat întotdeauna o influență disproporționat de mare în societate.
Pericolul corupției este, evident, mare atunci când grade ridicate de alfabetizare însoțesc grade înalte de capacitate de a satisface plăcerile corporale și dacă nu este descoperit un echilibru, astfel de lideri distorsionați pot face cel mai mare prejudiciu societății în general.
Prin urmare, nu este surprinzător faptul că obiectivul educației culturale chineze, care cultivă mințile, trupurile și sufletele „domnilor” a urmărit atât încurajarea unei bucurii sănătoase a simțurilor corporale, cât și distracția, deținând în același timp bogăție, putere și prestigiu atât de mult întrucât sunt temperate de idealurile superioare la care ar trebui să aspire sufletele/mintile sănătoase.
Bogăția, puterea și o reputație uluitoare nu trebuie considerate scopuri în sine, ci simple instrumente pentru scopuri mai înalte și mai nobile.
Pentru a elucida aceste principii ale dezvoltării culturale confucianiste, cu accent pe educația „bărbaților aristocrați”, pentru a aprecia mai bine ce dinamică animă gândirea asiatică și istoria universală în sens mai larg trebuie sa facem acest parcurs.
Dacă educatia aristocratică reuseste să facă pe elevii săi să descopere că a face bine celui de alături este satisfactia ce ridică fiinta umană alături de divinitate.
Pe planul Timpului, dacă auto-cultivarea este reală, Frumusețea va da naștere simțului interior al Justiției; Bunătatea duce la Valoare, Curaj si Onoare, Umanismul spre Moderație si Adevărul spre Înțelepciune.
Dreptatea, Valorarea, Umanismul și Înțelepciunea au fost numite de greci și chinezi „Cele Patru Virtuți Cardinale”.
Pornind de la Confucius pur și simplu avem descendența gandirii aristocratice, statutul ei social, reputația ei, sănătatea ei, bogăția ei, puterea ei, prestigiul său si relatiile sale. Puterea sa de exemplu pentru toti.
Educatia Traditionala trebuie completată cu cunoștințe tehnice și profesionale, informațiile necesare pentru a naviga în societate, insotite de abilitățile sociale, de a fi suficient de înțelept și capabil de o atitudine ușoară atunci când se interacționeză cu ceilalți și de a crea consens atunci când este necesar.
Elitele guvernamentale din vest care, în ultimele secole, au exercitat cea mai mare și cea mai distructivă influență asupra diverselor culturi ale lumii occidentale si nu numai, se poate numi: „Conglomeratul feudal kakistocratic al organizației anglo-zio-americane”, asa cum l-a definit Dr. Quan Le, un expert confucionist dar si un bun cunoscator al culturilor ulterioare.
“Acest titlu se potrivește cel mai mult cu caracterul esențial al acestei expresii deosebite a oligarhismului, care pare să nu aibă capacitatea de a cultiva o armonie între putere, virtuți și pofte josnice, făcând această oligarhie incapabilă măcar de un minim de competență practică și obsedată de restaurarea sistemelor de control asemănătoare cu feudalismul (înrobirea totală și stupidă a supușilor lor) și astfel se califică drept cele mai proaste și incompetente forme de guvernare – adică: Khakistocrația. Termenul „establishment anglo-zio-american” nu trebuie să mai aibe nevoie de explicații.
Componenta americană a Conglomeratului Feudal Kakistocratic al Organizației Anglo-Zio-Americane continuă munca la care componenta britanică a aceleiași bande se pare că a renunțat în urmă cu 77 de ani, în 1947.” ~ Dr. Quan Le.
Suveranitatea este în primul rând suveranitatea minții. Iar suveranitatea mintii este profund corelată cu Călătoria epistemologică – atât personală, cât și colectivă. Toate celelalte forme de Suveranitate (politică, economică, socială, financiară, științifică, tehnologică, diplomatică, artistică etc.) sunt pur și simplu consecințele naturale și așteptate ale Suveranității esențiale și centrale a mintii, la nivel personal și colectiv.
Există o relație cauzală directă între realizarea Călătoriei epistemologice personale și suveranitatea mintii personale. Călătoria epistemologică personală este potențial realizată cu modelele potrivite și trecând printr-o educație clasică.
O educație clasică se mai numește și o educație atemporală[ritual/traditională] sau o educație aristocratică.
Cetătenii, au nevoie de un stat corect și puternic, capabil să mențină ordinea, să creeze bogăție și să ofere TUTUROR Călătoria epistemologică – Educația Clasică.
Educatia Clasică este dată in prima fază de familiile copiior și continuată in grădinită si in cursul primar. Ea va continua paralel cu procesul de invatamant liceal ce are ca punct central antrenarea elevilor in procesul de gandire care asigură Mare Călătorie Epistemologică. Fiecare treaptă a gandirii este un pas imens in realizarea existențială a Marii Călătorii.
Este adevărat că succesul nu este garantat pentru toti participantii la Voiaj, dar cel putin toti vor cunoste jaloanele Valorii – Onoarei si ale Responsabilitătii.
Educatia Clasica se continua mai mult pe plan personal in oglindă cu invatamantul de instructie/profesionalizare.
Educația clasică/aristocratică/atemporală nu este învățarea unei meserii. Este Călătoria/Uvertura epistemologică către Realitatea Atemporală a Formelor Eterne/Atemporale ale Frumuseții: Bunătate: Adevăr.
Toate aceste virtuti sunt dedicate Bunului Comunitar, care primeste evaluează si răsplăteste.
Bărbații aristocrați care trăiesc în centrul mental al triunghiului axio-epistemo-politic fac perfect distincția dintre Adevăr, Mituri și Fapte și sunt astfel capabili să-și orienteze deciziile în direcția corectă a Istoriei Universale.
Educarea tuturor copiilor să devina aristocrati ai gandirii, elite si modele ale comportamentului social, nu poate crea nici o problema egalitaristă, iar rezultatele unei asemenea educatii ilustrisime nu poate pune problema descendentei personale si nici cea a “inegalitatii de clasă” găselnită ieftină Marxistă, care ne-a trimis să ne uităm după clasele exploatatoare si nu ne-a spus nimic despre exploatatorii evrei si nici un cuvant despre bankeri in toată celebra lui operă.
Mintea suverană colectivă a unei națiuni suverane date este în mare parte strălucirea existentială coexistentă a minților suverane personale care provin de la toți membrii oligarhiei aristocratice deschise [„aristocratic” însemnând „stăpânit de către cei mai buni” și „oligarhie” însemnând pur și simplu. „stăpânește de către puțini”] lucrând împreună pentru strălucita realizare a efortului comun: Bunul Comun – Res Publica.
Aristocratul interactionează armonios cu toti dar nu trebuie să se conformeaze cu toată lumea.
În cazul Chinei, președintele Xi Jinping a oferit ideea exprimată ca „Comunitatea umană cu un viitor comun”.
Această idee originală este tradusă în timp prin patru eforturi/initiative interdependente:
1- Inițiativa pentru Dezvoltare Globală
2- Inițiativa de Securitate Globală
3- Inițiativa pentru Civilizație Globală
4- Inițiativa globală de Guvernare a Inteligenței Artificiale.
Deci mintea suverană a lui Xi interactionează armonios cu toate Obiectivele Internationale. Dar nu putem sti cu care se va conforma si cum, chiar dacă ar avea rezultate exceptionale, cu mult inaintea altora, nu va insemna ca va urma calea obiectivului studiat.Armonizarea si cooperarea nu obligă pe nimeni la o anumită politică si la adoptarea acelui Obiectiv. Oricine are dreptul să cunoască si să decidă
Suveran la Obiectivele ce vrea sa le adopte.
Aparent Initiativa de Guvernare a Inteligentei Artificiale nu se armonizează cu politica internă practicată de Partidul Comunist Chinez, ci tine mai mult de modalitatea feudal occidental de a controla subiectii sub toatae aspectele.
Dar daca adversarul tau studiaza ceva este bines a te armonizezi sa vezi ce poate descoperi si de ce trebuie sa te feresti, asta este armonizare.
Să sperăm că acea oligarhie aristocratică deschisă se va extinde cu timpul, pentru a include oameni din ce în ce mai demni din toate categoriile sociale care au realizat existențial propria lor călătorie epistemologică personală și capabili să contribuie la binele comunitar – Res Publica.
Toate nenorocirile petrecute pe Pământ în ultimele două secole au avut în centrul lor o persoană neSuverană, un grup de persoane non-Suverane sau grupuri de persoane neSuverane, ci foarte egocentriste, ultra liberale si #progresiste.
Ceea ce se întâmplă chiar acum în Ucraina, în Palestina, în Japonia, în Coreea de Sud, în India etc., se datorează în esență persoanelor nesuverane manipulate de kakistocrații pentru propriile lor obiective îndoielnice.
Cu excepția ultimelor trei state civilizaționale suverane de pe Pământ: China, Rusia, Iran și Coreea de Nord, toate celelalte țări, din cauza diferitelor slăbiciuni și deficiențe care nu sunt atât de ușor de corectat, nu sunt suverane sub nici un aspect.
Pentru a avea un fir care să unească ideile de mai sus intr-o arcadica concluzie, ne putem folosi de cuvintele Alese ale lui Confucius, mai cunoscute cu cuvântul grecesc anglicizat „Analecte” (din greacă) – cuvântul „Analekton” înseamnă exact Ales/selectat.
Una dintre cele Patru Cărți care abordează creșterea epistemologică din perspectiva Școlii Savanților, scrisă în timpul lui Confucius și pe vremea discipolilor săi imediati, aduce idea invatamantului traditional/ritual comunitar.
Acea școală pentru aristocrați a fost creată de Casa Regală Ji, alias dinastia Zhou (1046-256 î.Hr.). Scopul inițial al acestei școli pentru aristocrați a fost acela de a educa copiii regelui și pe cei ai însoțitorilor regelui. Însoțitorii regelui sunt aristocrații. Când Confucius a afirmat că nu a inventat nimic, ci doar a transmis Educația clasică venită din dinastia Zhou, nu a fost o falsă modestie, ci pur și simplu adevărul simplu. Confucius a decis să ofere acea educație clasică/aristocratică/atemporală/traditională TUTUROR.
Rezultatele se vor distinge la fiecare dupa meritul si dotările lui naturale.
Aceasta este gloria lui inegalabilă si face ca Confucius să rămana unic prin transmiterea tuturor traditiilor si cunostintelor de valoare.
Socrate (469-399 î.Hr.) care a susținut unitatea cunoașterii și acțiunii adevărate nu a gasit insă intelegerea maselor, exact acelea pentru care el lupta să le aducă in cunoastere alături de aristocrati si a fost condamnat.
Platon (427-347 î.Hr.) a scris în jur de 40 de dialoguri care abordează toate subiectele filozofice majore. Voi numi aici cele șapte dialoguri ale sale care se concentrează pe adevărata învățare, pe creșterea epistemologică. Al doilea până la al patrulea dialog formează o trilogie. Cele șapte dialoguri constituie un septuor filosofic cu primul dialog ca introducere generală și urcând de la al doilea până la al șaptelea dialog ca etape ale aventurii epistemologice.
Cele șapte dialoguri ale lui Platon despre învățarea adevărată
1- Eutifron: Despre sfințenie sau întregimea minții.
2- Theaetetus: Creșterea epistemologică în primele trei etape ale dezvoltării minții.
A. Eikasia I (Umbrele I): simțurile-percepții
b. Eikasia II (Shadows II): intelectul (formulare, imagine, conceptualizare)
c. Pistis (Credință/Convenție): inteligență emoțională, capabilă de consens.
d. Psyche: Fiind înțelept, cunoaște jocul, dar nu este locuit de Frumusețe
3- Sofistul: creșterea epistemologică explicată, dar centrată pe distincția dintre a treia etapă și a patra etapă. A treia etapă se numește psihicul (sufletul începător), sau stadiul sofistului, alias: stadiul omului timocratic fals.
Confucius l-a numit pe sofist „Magicianul”.
Acest dialog se referă și la modul de a urca la a patra treaptă, stadiul adevăratului om timocratic motivat de simțul Justiției. Aceasta este prima stație a Realității Atemporale care corespunde Formei Atemporale a Frumuseții, Virtutea Cardinală asociată este Justiția.
4- Omul de stat: a cincea etapă corespunzătoare Formei Atemporale a Bunătății.
Aceasta este stația omului aristocrat, înzestrat cu creativitate, inventivitate, îndrăzneală unde imaginația, descoperirea și explorarea jucăușă sunt acele calități ce reprezintă una dintre cele patru Virtuți cardinale și sunt subsumate cu un singur cuvânt, Valoare; ceea ce este departe de a fi numai limitat la curajul fizic sau pricepere. Cealaltă Virtute Cardinală asociată cu Forma atemporală a bunătății este umanismul sau moderația.
5– Crito: Ultimele 3 dialoguri ale septuorului sunt dedicate ultimei forme atemporale a Adevărului, corespunzător Virtuții Cardinale a Înțelepciunii. Ca bărbat, Crito a fost, în multe privințe, opusul perfect existențial și ontologic al lui Socrate. Platon a fost și dramaturg și a știut să captiveze atenția publicului său.
6- Apologia lui Socrate îl prezintă pe eternul rege filozof care trebuie să se explice gloatei. O dramă cosmică sfâșietoare, dar paradoxal înălțătoare în același timp.
7- Fedonul. În acest ultim dialog, Socrate le-a oferit tuturor secretul orbitor – sau mai bine exprimat – arcaniul orbitor pentru că este un secret deschis pentru cei dispuși să depună efortul de a învăța: ceva în noi rămâne neclintit la fel, indiferent de ceea ce este trupesc, intelectual și emoțional schimbările pe care le experimentăm de-a lungul vieții noastre.
Înainte de a pleca, Socrate a oferit amabil sfatul său suprem pentru noi toți:
Ai grijă de Sinele tău.
Atlanta 01/15/2024