La adresa de mai sus se poate viziona o dezbatere din 2003 pe tema aducerii în Țară a osemintelor regelui călău, personajul cel mai sinistru din istoria noastră! Din această emisiune am înțeles că Adrian Păunescu a fost cu ideea complet aiurită de a fi adus cu onoruri militare dezertorul, de două ori dezertorul Carol al 2-lea! O prostie mai mare nu cred că a făcut Păunescu vreodată! Un Adrian Păunescu penibil! Nu mă așteptam!
În emisiune apare și istoricul Dan Berindei, deloc convingător, mai ales când încheie rugându-se ca istoricii să fie lăsați ei să scrie istoria! Dar cine îi împiedică s-o scrie?! Cine îi împiedică altcineva decât prudența și teama de a nu supăra puterea, de a nu-i deranja pe guvernanții cei văzuți, și mai ales cei nevăzuți!
Sergiu Nicolaescu și Alex Stoenescu în schimb, impecabili! Am scris multe pagini împotriva lui Sergiu Nicolaescu, nu retractez nimic, dar greșelile și păcatele sale sunt acum în mare parte de iertat, le răscumpără poziția sa fermă și avizată față de regele poltron, față de ucigașul a sute de tineri din elita viitorului românesc – dacă mă pot exprima așa, regele corupt și imoral până-n măduva oaselor, repudiat de părinții săi, de frații săi și chiar și de fiul său Mihai! Cum a putut Adrian Păunescu să aibă vreo prețuire pentru un asemenea nemernic?!
S-a băgat în vorbă și Georgeta Dimisianu, ca să se facă de rîs! Păcat că s-a lăsat păcălită de Păunescu și a acceptat să se dea în stambă în auzul telespectatorilor numeroși și de calitate pe care îi avea Marius Tucă! Ce diferență față de emisiunile de azi!…
N-am știut de această emisiune. Mi-a semnalat-o în tînăr inimos, căruia îi prevăd un frumos viitor pe scena politică românească. Absolvent, firește, al liceului Mircea din Constanța! Iar azi studinte în drept și ziarist. Mulțumesc, colega! Succes!
Ion Coja
Dă impresia unui fenomen paranormal, parcă Păunescu vorbește cu gura lui Nicolăescu și viceversa. E o rușine, la fel ca în cazul lui Ioan Scurtu și Mircea Dogaru, explicabilă într-un singur fel: banii!
Paul Lambrino, escrocul internațional vânător de averi, a venit în România după 1990 și a plătit pe oricine era capabil să redeschidă cultul personalității lui Carol II și să manipuleze opinia publică în interesul său, mărind șansele de retrocedare a patrimoniului Domeniilor Coroanei. Odată cu distrugerea învățământului și imbecilizarea generală, din ce în ce mai mulți profesori și personalități aparent de bună credință au început să-l elogieze pe uzurpatorul criminal.
Ce emisiunui bune se făceau înainte şi ce mizerii de spurcă televizoarele astăzi…
Întâmplarea face să îmi amintesc acest subiect delicat și argumentele aduse de Adrian Păunescu pentru înhumarea lui Carol al II lea,argumente pe care le-a prezentat și cu alte ocazii, nu numai în emisiunea cu pricina, mult mai convingător.
„Nu vreau nici onoruri militare, nici exagerări și nu vreau nici altceva decât normalitate pentru Carol al II lea” spunea marele poet de la tribuna Parlamentului iar stenograma discursului o găsiți aici:
http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma? idm=3,01&ids=5405&idl=2
Discursul este lung și atinge numeroase probleme, dar sunt câteva explicații la care Adrian Păunescu a fost mereu consecvent și înainte și după, respectiv reconcilierea românilor cu românii și a românilor cu propria lor istorie. Comparația cu marșarierul istoriei este sublimă pentru că vedem tendința noastră de a fi defazati cu istoria. Aici pe site se vorbea de cum am boicotat noi 1000 de ani istoria, în realitate nu am boicotat-o! Azi după ce am irosit un sfert de secol suntem pe cale să mai irosim un sfert de secol ca să constatăm că am demolat un stat și am pus în schimb o struțo-camila securisto-activista care se comportă cu mănuși și care seamănă, vorba poetului, cu defuncta URSS. Dacă vedem azi „performanța” așa zisei legi a salarizării a PSD și modul cum a declanșat un conflict de clasă intre „stat” și „privat” și apoi un conflict de clasă intre „stat” și „stat” ori „intre bugetarii de rând ” și „aleșii bugetarilor” ne dăm seamă că nu s-a schimbat nimic iar ranchiuna este abil manipulata de politicieni pentru ași conserva puterea într-o țară aflată în disoluție economică, politică, socială și culturală.
Revenind la ultimul argument al regretatului poet acesta suna cât se poate de creștinește :”Avem noi dreptul să facem, și în această privință, acest mod de curățenie și să dăm la o parte gunoiul și regii, și președinții, și demnitarii, care s-au aflat în fața opiniei publice și au răspuns pentru faptele lor?! Eu cred că nu! Poftiți?! „Respectiv să arunce piatra cine nu are niciun păcat sau cu măsura cu care judeci, cu aceeași măsură vei fi judecat.