Abraxas
0 aprobate
freemacadam@gmail.com
77.111.247.7
Hm, o mediocra analiza, exceptand iminenta degradare pe viitor a Ucrainei, lucru de care Putin este constient deci strategia sa nu poate fi alta decat sa astepte.
Ceea ce media occidentala numeste „pericolul rusesc” nu este decat o inversiune acuzatoare a statului profund – in mainile carora se gaseste organizatia NATO.
Un alt aspect il reprezinta nivelul de armament al rusilor care depaseste in multe cazuri pe cel al occidentului – amintiti-va de Donald Cook in Marea Neagra – NATO este si el constient de asta si de nr. inacceptabil daca nu catastrofic de pierderi. De-aici putem trage concluzia ca intr-adevar este o operatiune de com.
Problema poate cea mai importanta si care n-a fost mentionata, este ca Ucraina reprezinta pentru rusi ceea ce reprezinta Kosovo pentru sarbi, leaganul poporului lor. Mass media rusa precum si majoritatea populatiei considera pe ucraineni ca fiind fratii lor. Rusii sunt constienti ca problema o reprezinta guvernul oligarhic corupt de la Kiev, unde americanii au o imensa influenta.
Este deci posibil ca armata ucraineana (din care o mare parte va dezerta in primele ore ale unui eventual conflict) sa fie impinsa la un gest nesabuit, insa chiar daca rusii vor riposta, NATO se va limita la proteste diplomatice – sesiune ONU si tot bla bla-ul de rigoare.
Desi cunosc nivelul de nemernicie al psihopatilor ce alcatuiesc si servesc statul profund, deci surprizele sunt de prevazut, sper ca criza asta sa se termine precum criza rachetelor din Cuba in ’62.
Ba chiar ma rog pentru asta.
DE CE UN RĂZBOI VA FI BUN PENTRU RUSIA
– „Odată ce lumea se va schimba, se vor deschide noi orizonturi și oportunități. Principalul lucru este să te apuci de treabă”
De Alexander Dughin
Discuțiile Rusia-NATO au dus confruntarea la un nou nivel. Rusia insistă ferm asupra unui refuz oficial de a accepta țările de după 1997 în NATO; Occidentul persistă în poziția sa, oferind în schimb ceva inutil și neimportant, sau cel puțin de importanță secundară.
Poziția Moscovei în acest caz – și acesta este un element nou și important – nu este reactivă și nu pasivă, ci OFENSIVĂ.
NATO ne presează activ de 30 de ani, Dar abia acum Rusia este coaptă pentru a contesta acest lucru pe bune.În politica mare, doar forța decide totul. „Pe bune” înseamnă „prin forță”.
Moscova ia o schimbare serioasă.
Lumea unipolară este terminată. Contrar disperării lui Biden și a elitelor mondiale de a face o ultimă încercare de a salva globalismul și hegemonia americană – și acesta este sensul sloganului de campanie al lui Biden (Bild BackBetter – „Rebuild Everything Again and Better”, adică „Back to the unipolar 90s”), sau teza lui Klaus Schwab de la forumul de la Davos (Marea Resetare) – timpul istoric nu este reversibil: Rusia și China reprezintă deja doi poli independenți, solidaritate față de problemele majore ale lumii.
Aceasta înseamnă că multipolaritatea este stabilită aici și acum.
Cu toate acestea, în istorie, schimbarea ordinii mondiale globale, din păcate, se realizează adesea prin războaie. Cei care pierd, în nici un fel nu sunt de acord să recunoască în mod voluntar schimbarea evidentă. Este un fel de verificare a realității. Aparent, mai avem de făcut ceea ce ar fi trebuit să facem – și nu am făcut – în 2014.
Reuniunea Rusia-NATO a arătat în mod clar ca ambele părți sunt gata să escaladeze, iar a ceda acum înseamnă a pierde ireversibil. Kremlinul în mod clar nu intenționează să facă acest lucru. Dar Occidentul pur și simplu nu poate in orgoliul sau sa cedeze pozitia dominant pentru una egalitara. Aceasta nu ar fi doar o pierdere a feței, ci o recunoaștere a înfrângerii ambitiilor hegemonic Globaliste.
Ca de obicei, rușii au avut nevoie de mult timp pentru a se decide, așa că acum trebuie să se grăbească spre înainte.
Să ne uităm în lumea care este pe cale să devină o realitate.
Nu va exista un război nuclear. Miza este prea mică pentru ca Washingtonul să riște anihilarea totală a umanității.
În principiu, sancțiunile prezentate și demonizarea finală a Rusiei, ruperea legăturilor sale cu Europa și încercarea de a o izola complet, epuizează programul de răspuns sanctionator. Occidentul speră, dacă nu să împiedice ceea ce urmează, atunci să gestioneze în favoarea sa consecințele sale. Acest lucru nu va fi ușor. Dar este mai bine să avem Occidentul ca adversar cu drepturi depline decât ca hegemon sau pretins aliat (se va termina – așa cum s-a încheiat de atâtea ori în istoria Bizanțului și a Rusiei – în trădare).
Pretenția Occidentului de a fi măsura valorilor universale a eșuat. Nici Măcar Occidentul în sine nu mai crede în acest lucru. Și alte națiuni și civilizații nu trebuie să împărtășească pesimismul său istoric și debutul perversiunii totale.
Fiecare națiune are propriile logos-uri. Logosul Occidentului s-a dezintegrat în praf…
Deci, concret: cum se vor desfășura evenimentele, dacă o vor face –decât să înghețe într-o altă pauză grețoasă?
Estul Ucrainei merge la Novorossia până la capăt. Acest lucru nu este negociabil. Este o parte conștientă a lumii slave răsăritene, a fost întotdeauna, contrar propagandei rusofobe sălbatice. Novorossia – întregul Banc Stâng al Niprului + Odessa – așteaptă de mult ca acest lucru să devină realitate.
Noul stat ar trebui acceptat imediat în Uniunea Slavă răsăriteană, împreună cu Rusia și Belarus.
Acest proiect va necesita o idee nouă.
Principalele sale caracteristici nu sunt greu de văzut: Renașterea slavă (tradiție, identitate, conștiință de sine istorică) + justiție socială care este – politica de dreapta + economia de stânga, exact ceea ce așteaptă toată lumea. Vom pierde a șasea coloană imediat după ce prima lovitură este trasă, nu va trebui să convingem pe nimeni – se va autodistruge de teroare.
Liberalismul și occidentalismul vor dispărea, orice altceva – atât de stânga, cât și de dreapta – va rămâne. Aici sarcina este de a le uni în numele marelui scop. Și așa va fi.
Sancțiunile pe care occidentul le amenință vor termina restul – nu te poți gândi la un instrument mai bun pentru a curăța trădătorii și agenții străini. Doar patrioții care nu au de gand să meargă sau să alerge in alta parte vor supraviețui. Și va fi ora lor – ora noastră – întârziată timp de 30 ani grei.
Problema Ucrainei occidentale este deschisă. Cu greu vom fi bineveniți acolo. Dar dacă îi eliberăm pe ruteni și transferăm o parte din structurile lui Kolomoisky magnaților individuali ai Kievului(care se află în Est și, prin urmare, vor fi asimilați de la începutul campaniei), ceva poate fi rezolvat. Cu toate acestea, acest lucru va necesita nu numai eforturi militare, ci și ideologice.
Dacă se ia ceva, trebuie dat ceva. Cu estul Ucrainei totul este clar. Cu vestul ei nu totul, sau mai degrabă nimic nu este clar.
Aici se află principala problemă – putem împinge granița mult mai departe spre vest și putem aduce cei 20 de milioane de oameni înapoi în contextul slavon de est natal. Dar bazele militare americane sunt inacceptabile pentru noi, chiar și pe malul drept. Cu toate acestea, odată ce lumea se va schimba, se vor deschide noi orizonturi și oportunități.
Principalul lucru este să te apuci de treabă.
Deși direcția principală este spre vest, este important să ne diferențiem pașii.
În paralel cu Uniunea Slavă răsăriteană, este necesar ca Uniunea Eurasiatică să devină realitate. Tentativa de revoltă din Kazahstan și factorul taliban din Afganistan ne-au reamintit că lucrurile sunt șubrede și în Asia Centrală.
Trebuie să acționăm decisiv și acolo. Prietenii și aliații noștri trebuie să decidă rapid în ce măsură sunt prieteni adevărați. Și să acționeze în consecință, mai degrabă decât să numească rusofobii în funcții ministeriale. Acest lucru va trebui să fie verificat în mod serios.
Avem un mare aliat – China, care trece prin ceva similar cu Taiwanul și cu protecția integrității teritoriale – în Xinjiang, Tibet și în zonele de frontieră. Sprijinul său este esențial. Occidentul duce un război pe două fronturi – cu noi și cu chinezii. Aceasta este o oportunitate unică – suntem un colos militar, China este un colos economic. Împreună suntem comparabili cu Occidentul și chiar îl depășim. Și cel mai important: ei, în Occident, sunt trecutul, noi suntem viitorul.
Este important să implicăm alți aliați, în special Iranul și Pakistanul (suntem pe cale să avem summituri cu aceste țări). În plus, este necesar să se asigure cel puțin neutralitatea Turciei și a Indiei, care este aproape garantată.
Și apoi putem începe ….
Suntem cei mai buni la acțiune directă. Sa nu ne pierdem și confuzionam în negocieri caci timpul se scurge. După ce se va face prima mișcare decisivă, ne vom regăsi într-o nouă realitate cu legi noi.
O să ne dăm seama acolo.
Noi, rușii, nu ne-am dorit niciodată un război. Dar întotdeauna am luptat. Și întotdeauna am câștigat.
Sursa: Telegram : https://telegra.ph/Dugin-Why-a-War-Will-be-Good-for-Russia-01-17
Traducerea: CD
NOTA TRADUCATORULUI:
Dughin greșește fiind pro-război, dar are dreptate spunând că războiul ar fi în avantajul Rusiei.
Singurul argument real împotriva războiului este cel umanitar. O mulțime de oameni, ruși și ucraineni vor fi victime al unui razboi fratricid. Și acesta este argumentul decisiv care înseamnă că nu ar trebui să existe un război.
Dar în afară de asta, ocuparea Ucrainei, federalizarea acesteia și aducerea ei în Uniunea Rusia-Belarus, poate fără unele părți occidentale, ar avea sens pentru Rusia și cred că este realizabilă.
Razboiul ar fi foarte probabil în beneficiul istoric pe termen lung al Rusiei.
În exact același mod în care ar fi foarte dificil să se argumenteze că reatașarea sudului de către Lincoln la Confederatia Nordului nu și-a sporit pe termen lung puterea.
Ar fi o trecere de la slavii răsăriteni consumând energii în luptele interne la slavii răsăriteni uniți într-un bloc comun și prezentând un front unificat.
La fel a fost cu Prusia si Germania în 1866, la fel un război fratricid, istoria se face si prin razboaie spre durerea mamelor care isi pierd fiii.
Ideal ar fi ca lamurirea problemei incendiare a Ucrainei sa se faca într-un mod pașnic, chiar dacă va dura mult mai mult si ar avea mai puține șanse de succes.
Mai este o situatie care poate aduce rezolvarea pasnica si care trebuie avuta in vedere si anume situatia in care Ucraina, ca sa-si salveze cel putin minimul teritoriu istoric, sa accepte retragerea republicilor slav-ruse, cat si a celorlate teritorii ce apartin Poloniei, Slovaciei, Ungariei si Romaniei si sa adopte o pozitie neutra, nealiniata, o finlandizare.
Intr-o asemenea situatie ar dispare apetitul occidental pentru Ucraina si nu ar mai exista SITUATIA UCRAINA.
Singura problema este si aici: au ucrainienii seriozitatea si caracterul filandezilor?
Culese de pe Internet:
UCRAINA, VECINA NOASTRA …
– Problema istorica a Ukrainei si implicatiile ei actuale!
De Emil Tomoaica cu date si texte culese de pe internet
Cruzimea cazacilor ucrainieni a depasit orice imaginatie. In timpul razboiului din 1877, cazacii ii injugau pe taranii moldoveni si ii biciuiau pana la moarte pentru a le transporta poverile, dupa ce le rechizitionasera déjà toate vitele.
INTERESANT ESTE CA IN UCRAINA NU EXISTA UN ECHIVALENT AL “INSTITUTULUI ELIE WIESEL”.
DE CE OARE?
De ce această problemă, care ne afectează din vremuri îndelungată, zace la „naftalina” istoriei noastre, fără a fi cunoscută la dimensiunile ei reale?
Vecina noastră Ucraina a avut de secole o politică antiromânească, si in general xenofobica aşa cum este şi în prezent!
Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în Europa, spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit -din care s-au născut rușii, rusii mici. bielorușii – rusii albi, bulgarii și ucrainenii, cei de vest – din care s-au născut polonii, cehii, slovacii si cei sudici – din care s-au născut, sârbii, croații, slovenii.
Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul secolului al IX-lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se așezaseră slavii, negustorii si razboinici din nordul Europei, denumiți varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi Bretania și apoi Anglia – 1066 William Coceritorul, se numeau vikingi, dani sau normanzi. Sub conducerea acestor varegi descalecati in teritoriul Ucrainei de azi, slavii au format prima formatiune statală, iar pe la 830 începe lent creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave, polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi. Rusia Kieveană – Rutenia in limba latină. a fost condusă de principi scandinavii varegi descalecati, chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Oleg Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei Ruricilor, ce a durat pana la venitrea Romanovilor. Fiul lui Oleg a fost Sviatoslav I, ce stapanea teritorii intinse dela granita de nord a Bielorusiei si Latviei, cuprinzand si Lituania, pana la malul Marii Negre cu Delta Dunarii. Sveatoslav I a colaborat bine cu bizantinii care l-au platit scump sa lupte impotriva triburilor migratoare ce veneau de la rasarit si astfel i-a spulberat pe Pecenegi pe Bulgari si i-a desfiintat pe Khazarii stability déjà in nordul Caucazului. El nu s-a crestinat desi mama lui, fiind déjà crestina, insista ca el sa se crestineze, dar el a refuzat pentru ca sa nu-si piarda priza la soldatii sai slavi pagani. A ajutat-o insa discret pe mama sa sa fiinteze doua staretii monahale si cateva biserici pentru a raspandi crestinismul in randul maselor de jos. Domnia sa de zece ani asupra Rusiei Kievene a fost marcată de o expansiune rapidă în valea râului Volga, stepa pontică și Balcani. Până la sfârșitul scurtei sale vieți, Sviatoslav și-a intemeiat pentru el însuși cel mai mare stat din Europa, mutându-și capitala în cele din urmă în 969 de la Kiev – Ucraina de astăzi, la Pereyaslavets, identificat astazi ca satul modern Nufăru, in România, pe Dunăre.
Numele de Ukraina – okraina, apare în documente in secolul XII, iar pe hărțile politice ale Europei apare abia în secolul XV. Ukraina înseamnă teritoriu de graniță, la limita regatului. Creștinarea Ruteniei Mari, compusă din Rutenia Albă, Rutenia Neagră și Rutenia Roșie, cat si Rusii Mici o face Cneazul Vladimir cel Mare, fiul lui Sviatoslav, crescut si educat de mama crestina a lui Sveatoslav, în jurul anului 988, iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă, legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a Bizanțului. Mama lui Vladimir calatorise de cateva ori la Constantinopol si a fost profund impresionata si influentata de splendoarea cetatii crestine cu o arhitectura urbana somptuoasa asa cum o mai regasim astazi in cladirea Sfintei Sofii – Hagia Sofia.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și Rutenia Transcarpatică. La 1648 cazacii de pe Nipru, déjà uniti sub hatmanul Boghdan Hmelnițky, lovesc uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era prins între Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, Rusia Moscovită Moldova lui Vasile Lupu si Regatul Polon. Uniunea Polono-Lituaniana atacă noua formațiune statală ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți si le recunosc suzeranitatea.
Între 1770 – 1795 (după împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei. După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei.
Analizate cele trei dialecte asa cum se vorbesc ele popular sunt doar diferente dialectale cu o redusa suma de vocabular specific fiecareia. In dezvoltarea literara insa ukrainiana si bielarusa au mai multe cuvinte polone, prin studiile facute de intelectualii lor in Polonia, iar rusa are un vocabular mai bogat in slavona, limba bisericeasca.
Psaltirile tiparite la Kiev in aceasta perioada dovedesc diferentele dialectale pomenite, unul din cei ce a scris si tiparit aici la Kiev a fost si Petru Mogila sau Movila, fiul lui Simion Movila, fratele lui Ieremia Movila si nepotul lui Petru Rares. care a devenit Mitropolitul Kievului, Halychului și Rusiei Mici din 1633 până la moartea sa, iar mai târziu a fost canonizat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe Ruse, Române și Poloneze.
Rusia Moscovită, sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor, se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV-lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă/controlabila si bantuita de tatari, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur, inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru, a fost disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană s-a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV-XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară.
Expansiunea rusă de recuperare a acestor teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII-lea la dispariția acestui stat.
Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia – Pământuri Noi sau Novaia Rossia -Noua Rusie, teritorii care au fost colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina, daruita de Lenin si Stalin cu aceste noi teritorii, să aibă astăzi peste zece milioane de ruși. Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon cu biserici catolice si o multime de sinagogi mozaice si mai apoi în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism si occult sub influenta iudaica…
În secolul al XIX-lea, cel al națiunilor stat si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți sub stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse.
În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană, ca marele poet Taras Șevcenko, iar alții în limba rusă, precum Nikolai Gogol. În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri, ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei.
Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX-lea, în instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia, în fosta Galiție. Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde funcționa o universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează la Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie și limbă ucraineană.
În 1916, Puterile Centrale au creat un regat marionetă al Poloniei.
În februarie 1917 începe în Rusia revoluția socialista iar in octombrie cea bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, însa au depasit cu mult granitele ei istorice luand o parte insemnata din Belarusia si din vestul Ucrainei de nord. Eveniment ce a facut naționaliștii ucraineni sa fie înfrânți, rămanand împărțiți între Rusia bolșevică și Polonia renăscută si mult largita spre est si vest.
Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni. Holodomorul (Marea Foamete) a fost o modalitate de a lichida categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.
După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop. Sub regimul sovietic s-a dezvoltat o intelectualitate umanistă și tehnică. Aceasta a asigurat coloana vertebrală si chiar mai mult a statului ucrainean abia după 1989.
Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania, care urmărea să lovească în Polonia, aici trăiau cinci milioane de ucraineni, dar mai ales să lovească in URSS.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS. După razboi, pentru a mai potoli resentimentele ucrainenilor, cu ocazia aniversării a 300 de ani de la “unirea” Ukrainei cu Rusia, Nikita Hrușciov, ucrainian pe jumate evreu, ales conducătorul URSS, a dăruit formal în 1954 peninsula Crimeia, Ukrainei. Crimeia a avut in perioada 1954-1992 un guvernator ce dadea raportul direct la Moscova si nu la Kiev.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și atrocități împotriva oricarei minoritati, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism criminal, subuman, plin de ferocitate și ură rasială, etnică, religioasă.
Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi au masacrat populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940-1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, pogromurile, asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii germani.
Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să intre cu armată daca va fi cazul de război. Cele trei provincii, autoproclamate republici în ianuarie anul acesta, au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940-1945 să nu se mai repete.
Documente ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, un adevarat Holocaust, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani, aproape 7 milioane un alt Holocaust,
Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti.
Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev, unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000 țigani.
Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat. Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne poziționam correct și cum să abordăm viitorul.
Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat
În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el a ținut la secret crimele, faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de SUA si cu ajutor substantial polonez.
Teritoriul rus Donbas, compus din Donețk + Luhansk donat Ucrainei de catre Lenin in 1922 impreuna cu Harkov, unde populatia nu se simtea atat de occidentala ca cei din Lvov – orasul cu cele mai multe sinagogi din Ucraina si Europa de est, s-au declarat teritorii separate, au cerut autonomie federativa. Au organizat si castigat noi alegeri de organe administrative si un plebiscit care sa le permita declararea democratica a separatiei de Kiev.
Noul “țar” Putin, a vrut să se prezinte ca cel care, în tradiția medievală a Moscovei, apara pamânturile Mamei Rusia, cat mai ales populatia rusa din aceste teritorii. Dar cu toate acesta nu a acceptat cererea celor 2 republici rebele Donețk + Luhansk de a se afilia Federatiei Ruse, de a reveni dupa cca. o suta de ani la Mama Rusia, asa cum s-a intamplat cu Crimeea.
Teoretic inca exista sansa ca cele doua regiuni rebele sa fie admise ca state federale in confederatia noii Uniuni create cu Bielarusia si Rusia si ar putea urma la fel si Osetia cat si Abkhazia.
Frontierele Ucrainei au devenit foarte volatile si probabil ca fostul teritoriu maghiar din sud vestul Ucrainei daruit de Stalin, a fost déjà discutat la recenta vizita a lui Victor Orban la Moskova. Slovacii nu ar refuza revenirea fostelui teritoriu din Ucraina inapoi la Slovacia, iar Polonia ar fi si ea bucuroasa sa-si vada teritoriile ei istorice revenite la patria mama.
Pactul Molotov-Ribentrop cat si darurile lui Stalin ar fi in cele din urma desfiintate si ar elibera Ucraina nu numai de respondabilitatea administrarii acestor teritorii dar si de problemele minoritatilor. O revenire la teritoriul ucrainian istoric ar desfiinta definitive un focar nationalistic in centrul Europei de est.
Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între aspirațiile Rusiei și ambițiile nefondate Occidentului.
În ceea ce privește România “prietenia” cu Ukraina are o istorie total nefastă și mai ales dramatica. În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord.
În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români. În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIV-a a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea Transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol si în Găgăuzia.
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric – ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos, nordul Bucovinei istorice, Bugeacul, cu Ismail, Cetatea Albă, Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică de sovieticii. La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga,Țările de Jos, in 3 februarie 2009, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca cele două state românești, România și Republica Moldova, să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența ei.
Ucraina a sabotat circulația pe canalul Sulina, în 2010, când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o.
Ucraina nu a fost și nici nu va fi vreodată un stat prieten cu România. Politicienii nu ar trebui să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice.
Care relații?… acelea de a tăcea și a nu face nimic?!
Un vechi proverb zice: “ si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de demnitate.”
Suplimentarea trupelor străine staționate în România, ar trebui să fie decizia Parlamentului, nicidecum a șefului statului, care chiar dacă este șef peste armată nu poate lua hotărâri în ceea ce priveşte stategia geopolitică şi militară.
Asadar, nu trebuie să ne bucuram ca niste copii că vin în țară trupe străine.
Chiar poate crede cineva ca aceste trupe straine sunt capabile sa ne apere in cazul unei invazii pe care doar occidentalii o propagandeaza si cand si Zelinski nu o arata ca find posibila?
Culese de pe Internet:
UCRAINA, VECINA NOASTRA …
– Problema istorica a Ukrainei si implicatiile ei actuale!
De Emil Tomoaica cu date si texte culese de pe internet
Cruzimea cazacilor ucrainieni a depasit orice imaginatie. In timpul razboiului din 1877, cazacii ii injugau pe taranii moldoveni si ii biciuiau pana la moarte pentru a le transporta poverile, dupa ce le rechizitionasera déjà toate vitele.
INTERESANT ESTE CA IN UCRAINA NU EXISTA UN ECHIVALENT AL “INSTITUTULUI ELIE WIESEL”.
DE CE OARE?
De ce această problemă, care ne afectează din vremuri îndelungată, zace la „naftalina” istoriei noastre, fără a fi cunoscută la dimensiunile ei reale?
Vecina noastră Ucraina a avut de secole o politică antiromânească, si in general xenofobica aşa cum este şi în prezent!
Conflictul dintre ucraineni și ruși este greu de înțeles fără a privi în trecutul acestor popoare slave înrudite. Slavii au format ultimul grup indo-european care a intrat în Europa, spre sfârșitul secolului Vl. Ei s-au diferențiat în timp în slavii de răsărit -din care s-au născut rușii, rusii mici. bielorușii – rusii albi, bulgarii și ucrainenii, cei de vest – din care s-au născut polonii, cehii, slovacii si cei sudici – din care s-au născut, sârbii, croații, slovenii.
Prima formațiune statală a slavilor de răsărit apare la mijlocul secolului al IX-lea. Atunci au pătruns în teritoriile pe care se așezaseră slavii, negustorii si razboinici din nordul Europei, denumiți varegi sau rus, rhos… pe când cei care au cucerit nordul Franței de astăzi Bretania și apoi Anglia – 1066 William Coceritorul, se numeau vikingi, dani sau normanzi. Sub conducerea acestor varegi descalecati in teritoriul Ucrainei de azi, slavii au format prima formatiune statală, iar pe la 830 începe lent creștinarea acestui teritoriu imens. Pe la 885, Oleg Varegul cucereste Kievul si pune bazele dinastiei Rurik; astfel a luat naștere primul stat al slavilor de răsărit, Rusia Kieveană, formată din triburi slave, polanii, ulicii, tiverianii, severianii, dulebeții, croații albi. Rusia Kieveană – Rutenia in limba latină. a fost condusă de principi scandinavii varegi descalecati, chiar dacă masa mare a populației era slavă.
Oleg Rurik a fost întemeietorul mistic al dinastiei Ruricilor, ce a durat pana la venitrea Romanovilor. Fiul lui Oleg a fost Sviatoslav I, ce stapanea teritorii intinse dela granita de nord a Bielorusiei si Latviei, cuprinzand si Lituania, pana la malul Marii Negre cu Delta Dunarii. Sveatoslav I a colaborat bine cu bizantinii care l-au platit scump sa lupte impotriva triburilor migratoare ce veneau de la rasarit si astfel i-a spulberat pe Pecenegi pe Bulgari si i-a desfiintat pe Khazarii stability déjà in nordul Caucazului. El nu s-a crestinat desi mama lui, fiind déjà crestina, insista ca el sa se crestineze, dar el a refuzat pentru ca sa nu-si piarda priza la soldatii sai slavi pagani. A ajutat-o insa discret pe mama sa sa fiinteze doua staretii monahale si cateva biserici pentru a raspandi crestinismul in randul maselor de jos. Domnia sa de zece ani asupra Rusiei Kievene a fost marcată de o expansiune rapidă în valea râului Volga, stepa pontică și Balcani. Până la sfârșitul scurtei sale vieți, Sviatoslav și-a intemeiat pentru el însuși cel mai mare stat din Europa, mutându-și capitala în cele din urmă în 969 de la Kiev – Ucraina de astăzi, la Pereyaslavets, identificat astazi ca satul modern Nufăru, in România, pe Dunăre.
Numele de Ukraina – okraina, apare în documente in secolul XII, iar pe hărțile politice ale Europei apare abia în secolul XV. Ukraina înseamnă teritoriu de graniță, la limita regatului. Creștinarea Ruteniei Mari, compusă din Rutenia Albă, Rutenia Neagră și Rutenia Roșie, cat si Rusii Mici o face Cneazul Vladimir cel Mare, fiul lui Sviatoslav, crescut si educat de mama crestina a lui Sveatoslav, în jurul anului 988, iar Iaroslav cel Înțelept emite o sumă de legi încorporate în Pravila Rusă, legi care au rezistat ulterior ocupației lituaniene-polone. Prin Cneazul Vladimir cel Mare a intrat Rusia Kieveană (Rutenia) în sfera culturală a Bizanțului. Mama lui Vladimir calatorise de cateva ori la Constantinopol si a fost profund impresionata si influentata de splendoarea cetatii crestine cu o arhitectura urbana somptuoasa asa cum o mai regasim astazi in cladirea Sfintei Sofii – Hagia Sofia.
Pe la 1169 începe destrămarea Rusiei Kievene, sub loviturile tătarilor care au avansat până in Europa Centrală, provocând mari distrugeri și jafuri. Din Rusia Kieveană s-au desprins Novgorodul (în nord), Suzdal-Vladimir, adică cnezatul Moscova, care va fi leagănul viitoarei Rusii (în nord-est), Galiția și Volînia (sud-est), cnezatul Poloțk (va fi vatra viitorului stat Belarus, Rutenia Albă). Galiția a ajuns în componența Regatului Polon iar Volînia a ajuns să fie inclusă în Marele Ducat al Lituaniei, în care a fost integrat si Kievul.
În 1170 cneazul Vladimir Suzdal atacă Kievul … dar apar tătarii și cumanii care îl preiau cam pe la 1240. În secolul XIV polonii și lituanienii îi atacă pe tătarii mongoli și ocupă Galiția, Volînia și Rutenia Transcarpatică. La 1648 cazacii de pe Nipru, déjà uniti sub hatmanul Boghdan Hmelnițky, lovesc uniunea polono-lituaniană și pun bazele actualului stat ucrainean, care era prins între Imperiul Otoman și Hanatul Crimeii, Rusia Moscovită Moldova lui Vasile Lupu si Regatul Polon. Uniunea Polono-Lituaniana atacă noua formațiune statală ucraineană, care cere ajutor rușilor moscoviți si le recunosc suzeranitatea.
Între 1770 – 1795 (după împărțirea Regatului Polon), Galiția a trecut sub ocupație austro-ungară și restul Ukrainei a trecut sub controlul Rusiei. După invazia tătară din secolul al XIV lea încep diferențierile lingvistice: rusa mică (sau ucraineana) devine o limbă de sine stătătoare care se deosebește de rusa albă (bielorusă) dar si de rusa mare (velikorusă), centrată în jurul Moscovei.
Analizate cele trei dialecte asa cum se vorbesc ele popular sunt doar diferente dialectale cu o redusa suma de vocabular specific fiecareia. In dezvoltarea literara insa ukrainiana si bielarusa au mai multe cuvinte polone, prin studiile facute de intelectualii lor in Polonia, iar rusa are un vocabular mai bogat in slavona, limba bisericeasca.
Psaltirile tiparite la Kiev in aceasta perioada dovedesc diferentele dialectale pomenite, unul din cei ce a scris si tiparit aici la Kiev a fost si Petru Mogila sau Movila, fiul lui Simion Movila, fratele lui Ieremia Movila si nepotul lui Petru Rares. care a devenit Mitropolitul Kievului, Halychului și Rusiei Mici din 1633 până la moartea sa, iar mai târziu a fost canonizat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe Ruse, Române și Poloneze.
Rusia Moscovită, sub conducerea lui Alexandr Nevski, deși plătește tribut mongolilor, se bate cu cavalerii teutoni și cu cavalerii suedezi pe care îi înfrânge și astfel își asigură autonomia; apoi scapă și de dominația mongolă a Hoardei de Aur, din secolul al XV-lea.
Zona de sud a Ukrainei, greu accesibilă/controlabila si bantuita de tatari, unde se refugiau țăranii nemulțumiți din toate cnezatele/state din jur, inclusiv din Moldova și unde s-au format cazacii de pe Nipru, a fost disputată de Imperiul Otoman și Regatul Polon. Așadar, vreme de 400 de ani de la dispariția Rusiei Kievene și până la semnarea “tratatului” din ianuarie 1654, între teritoriul Ukrainei de astăzi și Rusia Moscovită nu au mai existat legături directe.
Lingvistic, limba ucraineană s-a dezvoltat ca și rusa și bielorusa în secolele XIV-XVI. Însă, spre deosebire de ruși, ucrainenii nu aveau un stat propriu; rușii, care dispuneau deja de un stat format, au beneficiat de influențe externe care le-au fost benefice în dezvoltarea lor ulterioară.
Expansiunea rusă de recuperare a acestor teritorii a început cu Petru I, exact atunci când începea și criza Poloniei, ce avea să ducă la sfârșitul secolului al XVIII-lea la dispariția acestui stat.
Urmașii lui Petru I au continuat avansarea în teritoriile sud-estice ale Ukrainei de astăzi, numite Novaia Zemlia – Pământuri Noi sau Novaia Rossia -Noua Rusie, teritorii care au fost colonizate cu țărani eliberați din șerbie, ceea ce face ca Ukraina, daruita de Lenin si Stalin cu aceste noi teritorii, să aibă astăzi peste zece milioane de ruși. Îndelungata ocupație rusească a făcut ca și ucrainenii să vorbească rusește. Rusa o vorbesc toți. Vestul Ukrainei a rămas în sfera de influență a Regatului Polon cu biserici catolice si o multime de sinagogi mozaice si mai apoi în sfera de influență a Imperiului Habsburgic, care a preluat o bună parte a Poloniei după cele trei împărțiri succesive de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Vestul ucrainean a devenit mai unit, depinzând religios de papalitate, de catolicism si occult sub influenta iudaica…
În secolul al XIX-lea, cel al națiunilor stat si liberalismului, ucrainenii trăiau împărțiți sub stăpâniri străine, ca și polonezii, ceea ce a avut efecte asupra formării conștiinței lor naționale. Până în anul 1904 Academia Imperială de Științe de la Petersburg a considerat limba ucraineană un dialect al limbii ruse.
În secolul al XIX-lea unii creatori ucraineni au scris în limba ucraineană, ca marele poet Taras Șevcenko, iar alții în limba rusă, precum Nikolai Gogol. În 1863 rușii au interzis utilizarea limbii ucrainene în tipărituri, ceea ce fac astazi ucrainenii cu minoritățile conlocuitoare de la ei.
Limba literară ucraineană s-a format în secolul al XIX-lea, în instituțiile poloneze de învățământ, mai ales la Cracovia, în fosta Galiție. Ucrainenii mergeau la studii și la Vilnius unde funcționa o universitate poloneză. În 1875 Împăratul Franz Joseph înființează la Cernăuți o universitate unde a funcționat și prima catedră de istorie și limbă ucraineană.
În 1916, Puterile Centrale au creat un regat marionetă al Poloniei.
În februarie 1917 începe în Rusia revoluția socialista iar in octombrie cea bolșevică și polonezii reușesc să-și recapete țara, însa au depasit cu mult granitele ei istorice luand o parte insemnata din Belarusia si din vestul Ucrainei de nord. Eveniment ce a facut naționaliștii ucraineni sa fie înfrânți, rămanand împărțiți între Rusia bolșevică și Polonia renăscută si mult largita spre est si vest.
Tratamentul la care au fost supuși ucrainenii în cadrul URSS a mărit adversitatea și ura dintre ruși și ucraineni. Holodomorul (Marea Foamete) a fost o modalitate de a lichida categoria țăranilor ucraineni relativ bogați, adică kulacii. Pe de altă parte, regimul sovietic a dezvoltat o elită ucraineană fidelă regimului de la Moscova.
După Primul Război Mondial, tentativa de creare a unui stat ucrainean a eșuat și pentru că nu dispuneau de cadre pregătite acestui scop. Sub regimul sovietic s-a dezvoltat o intelectualitate umanistă și tehnică. Aceasta a asigurat coloana vertebrală si chiar mai mult a statului ucrainean abia după 1989.
Sentimentele masei de ucraineni erau profund antipoloneze. Mișcarea naționalistă ucraineană a găsit mare sprijin în Germania, care urmărea să lovească în Polonia, aici trăiau cinci milioane de ucraineni, dar mai ales să lovească in URSS.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial mulți ucraineni au luptat alături de Germania nazistă împotriva URSS. După razboi, pentru a mai potoli resentimentele ucrainenilor, cu ocazia aniversării a 300 de ani de la “unirea” Ukrainei cu Rusia, Nikita Hrușciov, ucrainian pe jumate evreu, ales conducătorul URSS, a dăruit formal în 1954 peninsula Crimeia, Ukrainei. Crimeia a avut in perioada 1954-1992 un guvernator ce dadea raportul direct la Moscova si nu la Kiev.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Ukraina s-a dedat la crime și atrocități împotriva oricarei minoritati, mai ales a rușilor și evreilor, dezvăluind un naţionalism criminal, subuman, plin de ferocitate și ură rasială, etnică, religioasă.
Liderul naționalist și criminal odios în acele vremuri a fost Stepan Bandera, care împreună cu acoliții săi au masacrat populații întregi de ruși, evrei, țigani, moldoveni… Stalin nu a vrut ca populația rusă să afle ce au făcut ucrainenii între 1940-1945 și să dea semnalul unei răzbunări în masă, pentru masacrele, atrocitățile, pogromurile, asasinatele și crimele comise de ucraineni care luptau alături de naziștii germani.
Între 1940 și 1945 Ukraina a fost mai nazistă și fascistă decât Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, ajungând la un nivel înalt de fanatism. Cele mai multe atrocități au fost comise de naziștii fanatici ucraineni în sud-estul Ukrainei, adică în Harkov, Donețk și Lugansk, exact unde vrea acum Rusia să intre cu armată daca va fi cazul de război. Cele trei provincii, autoproclamate republici în ianuarie anul acesta, au cerut ajutor Rusiei tocmai ca evenimente ca cele dintre 1940-1945 să nu se mai repete.
Documente ale epocii declasificate de Federația Rusă prin Arhiva Ministerului Apărării și de Război descriu crimele fascistilor ucraineni: 5,2 milioane de ruși uciși, un adevarat Holocaust, 900.000 de evrei, 200.000 de polonezi, 400.000 de militari sovietici care erau prizonieri de război, 200.000 de moldoveni, români, basarabeni, țigani, aproape 7 milioane un alt Holocaust,
Ukraina a dorit ca Germania nazistă să învingă URSS participând cu batalioane ca cel al lui Sukovici din Lvov la lupta armată (mai degrabă teroristă) asupra satelor și localităților ruseşti.
Biserica catolică ucraineană a binecuvântat toate atrocitățile comise de divizia nazistă ucraineană “Galicina” în septembrie 1941 la Babi Yar, lângă Kiev, unde au fost omorâți 5000 evrei, 40.000 ruși și 3000 țigani.
Alt criminal notoriu ucrainean a fost fascistul Vojnovski care a ucis împreună cu acoliții din batalionul său de criminali 160.000 evrei și 350.000 ruși. Sunt sigur că mulți dintre cititori nu au știut despre aceste evenimente și fapte, dar ele au existat, s-au întâmplat. Dacă știm istoria reală vom ști cum să ne poziționam correct și cum să abordăm viitorul.
Ukraina are astăzi ceea ce istoria i-a rezervat
În 1953 Stalin a murit, a venit la conducerea URSS Nikita Hrușviov, care în 1954 dăruieste Ukrainei peninsula Crimeea pentru a îndulci relațiile dintre ruși și ucraineni, dar și el a ținut la secret crimele, faptele odioase petrecute cu un deceniu înainte.
În 2013 a avut loc mișcarea “Maidanul” în partea de vest ucraineană, operă a influenței apusene unită și ideologizată de SUA si cu ajutor substantial polonez.
Teritoriul rus Donbas, compus din Donețk + Luhansk donat Ucrainei de catre Lenin in 1922 impreuna cu Harkov, unde populatia nu se simtea atat de occidentala ca cei din Lvov – orasul cu cele mai multe sinagogi din Ucraina si Europa de est, s-au declarat teritorii separate, au cerut autonomie federativa. Au organizat si castigat noi alegeri de organe administrative si un plebiscit care sa le permita declararea democratica a separatiei de Kiev.
Noul “țar” Putin, a vrut să se prezinte ca cel care, în tradiția medievală a Moscovei, apara pamânturile Mamei Rusia, cat mai ales populatia rusa din aceste teritorii. Dar cu toate acesta nu a acceptat cererea celor 2 republici rebele Donețk + Luhansk de a se afilia Federatiei Ruse, de a reveni dupa cca. o suta de ani la Mama Rusia, asa cum s-a intamplat cu Crimeea.
Teoretic inca exista sansa ca cele doua regiuni rebele sa fie admise ca state federale in confederatia noii Uniuni create cu Bielarusia si Rusia si ar putea urma la fel si Osetia cat si Abkhazia.
Frontierele Ucrainei au devenit foarte volatile si probabil ca fostul teritoriu maghiar din sud vestul Ucrainei daruit de Stalin, a fost déjà discutat la recenta vizita a lui Victor Orban la Moskova. Slovacii nu ar refuza revenirea fostelui teritoriu din Ucraina inapoi la Slovacia, iar Polonia ar fi si ea bucuroasa sa-si vada teritoriile ei istorice revenite la patria mama.
Pactul Molotov-Ribentrop cat si darurile lui Stalin ar fi in cele din urma desfiintate si ar elibera Ucraina nu numai de respondabilitatea administrarii acestor teritorii dar si de problemele minoritatilor. O revenire la teritoriul ucrainian istoric ar desfiinta definitive un focar nationalistic in centrul Europei de est.
Interesele geostrategice, geoeconomice și geopolitice se joacă între aspirațiile Rusiei și ambițiile nefondate Occidentului.
În ceea ce privește România “prietenia” cu Ukraina are o istorie total nefastă și mai ales dramatica. În 1918 Ukraina a dorit anexarea Basarabiei dar intervenția armatei române a dejucat și a anulat demersul şi dorința vecinilor de la nord.
În 1945 Ukraina a dorit acelasi lucru, însă Stalin s-a opus din considerente pur politice, nicicum din dragoste pentru români. În 1992 Ukraina a participat cu trupe la războiul de pe Nistru alături de trupele ruse din Armata a XIV-a a generalului Lebedev, împotriva românilor de acolo; dorința Ukrainei era de a desprinde regiunea Transnistreană pe care și-au dorit-o pentru a o include in granițele ucrainene.
Din 1992 și până în prezent Ukraina este parte activă din formatul de negociere asupra regiunii Transnistria. Mafia care a condus Republica Moldova după 1991 a fost reprezentată de ucraineni, nu de ruși. Aceștia aveau ordine clare de la Kiev ca Republica Moldova să eșueze în toate planurile și au promovat separatismul la Bălți, Cahul, Bender, Tiraspol si în Găgăuzia.
Ukraina a dus o politică dură de distrugere a identității românești din teritoriile pe care le ocupă pe nedrept. Acest stat deține în mod arbitrar și injust teritorii românești cum sunt: Maramureșul istoric – ținuturile Apsei de Sus și Apsei de Jos, nordul Bucovinei istorice, Bugeacul, cu Ismail, Cetatea Albă, Insula Serpilor, Ținutul Herței… toate aceste teritorii românești fiind dăruite de mai marii vremii, adică de sovieticii. La Tribunalul de Arbitraj Internațional de la Haga,Țările de Jos, in 3 februarie 2009, România a avut proces cu Ukraina privind platoul continental al Mării Negre de la gurile Dunării, proces în urma căruia România a câștigat aproximativ 9200 kmp de ape maritime. Ukraina se opune vehement ca cele două state românești, România și Republica Moldova, să se unifice, deoarece sigur ar pierde teritoriile românești aflate acum în componența ei.
Ucraina a sabotat circulația pe canalul Sulina, în 2010, când a eşuat intenţionat nava Rostok, blocând astfel pentru mult timp traficul pe șenalul navigabil al brațului dunărean; a fost o răzbunare pentru faptul că România obtinuse de la U.E. interdicția ca Ukraina să construiască canalul Bîstroe… interdicție pe care ucrainenii au ignorat-o.
Ucraina nu a fost și nici nu va fi vreodată un stat prieten cu România. Politicienii nu ar trebui să camufleze această realitate de teama că ar putea strica relațiile diplomatice.
Care relații?… acelea de a tăcea și a nu face nimic?!
Un vechi proverb zice: “ si inamicii te pot respecta dacă nu arăți frică și lipsă de demnitate.”
Suplimentarea trupelor străine staționate în România, ar trebui să fie decizia Parlamentului, nicidecum a șefului statului, care chiar dacă este șef peste armată nu poate lua hotărâri în ceea ce priveşte stategia geopolitică şi militară.
Asadar, nu trebuie să ne bucuram ca niste copii că vin în țară trupe străine.
Chiar poate crede cineva ca aceste trupe straine sunt capabile sa ne apere in cazul unei invazii pe care doar occidentalii o propagandeaza si cand si Zelinski nu o arata ca find posibila?