Paul Goma

IV

S C R I S U R I 1998

I

Paris 12 ianuarie 1998

Pe marginea volumului

Le livre noir du communisme

 

ÎTimpul din decembrie 1997, la rubrica Poligraf, Dorin Spineanu încearcà o dare de seamà a volumului recent apàrut la Paris.

Încearcà – am spus, pentru cà, gràbit, comite câteva erori :

a. eroare de lecturà : scrie (mai si subliniazà !) : indicele alfabetic al lucràrii cuprinde doar un singur nume de român, Virgil Ierunca si – se pare – iadul care a fost aici este cuprins într-o singurà paginà !

Inexact : Indicele cuprinde 21 nume de român(i) – însà nu din aceastà pricinà trebuie sà fim noi, Românii, nemultumiti ;

b. eroare de informare : Asa a pàtit dl. Banu Ràdulescu, initiatorul revistei Memoria!

Asa, cum ? Citez iar : Criminalul regim Iliescu a obstructionat orice demers în acest sens, mergînd pânà la violente fizice împotriva celor care doreau sà ne împrospàteze memoria, explicà Dl. Spineanu.

Ne asteptam la altceva de la criminalul regim Iliescu? Nu – însà nici la obstructia lui Banu Ràdulescu însusi, din chiar momentul aparitiei revistei Memoria, când a refuzat sà publice màrturii despre reeducarea de la Pitesti. Ràspunsul pe care l-a dat lui Virgil Ierunca, la Bucuresti, îluna mai 1990 (precum si în scris, mai târziu) a fost nàucitor :

„Întâi sà facem mai multe comisii de cercetare, din care sà facà parte sociologi, psihologi si istorici care sà cerceteze, cu obiectivitate (?!) documentele, abia apoi acestea sà fie date publicitàtii.

Frumos, nu ? Parc-am mai auzit de procese fàrà martori

Sà tinem minte la cine voia Banu Ràdulescu sà facà apel întru luminarea fenomenului Pitesti – ne vom mai întâlni cu acest argument: al scrierii istoriei, excluzînd màrturiile, dînd crezare doar concluziei trase de istorici-sociologi-psihologi (si astrologi, adaug eu) în urma cercetàrii documentelor oficiale.

Si din aceastà pricinà am declinat invitatia lui de a face parte din colegiul redactiei revistei (cealaltà : prezenta nejustificatà, obraznicà, ofensatoare la adresa memoriei a Anei Blandiana si a lui Doinas). Întâlnit la Roma, în luna mai 1991, Banu Ràdulescu a dat vina nepublicàrii màrturiilor despre Pitesti pe Doinas (si el prezent): ca presedinte de onoare a Uniunii scriitorilor, refuza banii necesari functionàrii revistei (din al càrei colegiu fàcea parte).

Conceptia lui Banu Ràdulescu (el însusi trecut prin Pitesti) a triumfat : editura Vremea a publicat în 1995 (selectarea si falsificarea materialelor a cerut vreme !) volumul Memorialul ororiiîn fapt Cartea albà a Securitàtii volumul II. Despre aceastà recidivà a cuplului orwellian Pelin-Màgureanu m-am rostit îFamilia (7-8/97). Cu excep-tia câtorva pitesteni (eu cunosc un singur student : Stefan Davidescu, ce-si va publica màrturia în curând, la Nemira), victimele reeducàrii nu au deloc chef sà se afle adevàrul.

Iar aici mà întâlnesc cu Dorin Spineanu, când vorbeste despre aceste animale care nu existà (ba da : în spatiul carpatin !), numite ba Diaconescu, ba Galbeni – las-cà nu sunt deloc singurii : nici întru senilitate (alibi al multor ticàlosii), nici întru viclenie tàràneascà-activescà de tip Ceausescu si Iliescu.

Înapoi la Cartea neagrà a comunismului – Dorin Spineanu mai comite o:

d. eroare de judecatà – atunci când scrie cà absenta României din paginile càrtii se datoreste (in)activitàtii securistilor. Adicà : securistii diplomati nu s-au deranjat sà-i documenteze pe autorii Càrtii negre

Dacà ar fi consultat – totusi – Index-ul cu pricina, ar fi dat si de numele meu – care, aici nu intereseazà decâîn màsura în care explicà, prin negativà, ca sà zic asa, cvasiabsenta româneascà…– citez de la pagina 489 :

Stim () cà am gresi dacà am pune în plinà luminà destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului maghiar Istvan Bibo, al scriitorului român Paul Goma ori ale altora provenind din intelighentie si i-am làsa în umbrà pe cei màrunti…”

Aici este vorba de o purà diversiune : capitolul în care se vorbeste de România a fost redactat de specialistul Karel Bartosek, fost membru al CC al UTC-ului cehoslovac, ce, prin înselàciune (si dupà ralierea lui Mihnea Berindei si a lui Alain Paruit), a pus mâna pe revista fondatà de noi, anticomunistii, LAlternative, transformînd-o, nu doar îNouvelle (sic) Alternative, ci într-o publicatie nostalgic (si conspirativ comunistà). Iar aici, în Cartea neagrà, opereazà douà falsificàri:

l. atunci când explicà : nu a vrut (el, Bartosek !) sà reducà analiza la represiunea culturalà”, deci refuzà sà se opreascà asupra tributului greu plàtit, în comunism, de culturali – scriitori, filosofi, juristi, istorici, artisti, savanti;

2. din aceeasi miscare, scontînd pe impresia primàîi exclude pe scriitori (folosofi, dramaturgi) dintre martori, deci nu ia în seamà si màrturiile lor (cu o exceptie : Soljenitîn – însà prezent numai cu Arhipelagul Gulag).

Întru consolare : de la rusi, Vladimir Bukovski este pomenit de douà ori, dar nu i se iau în seamà càrtile de màrturie ; Saharov amintit de douà ori, Leonid Pliusci o singurà datà, Andrei Siniavski o datà, Andrei Amalrik si Natalia Gorbanevskaia deloc ; în aceeasi situatie se aflà si polonezul Adam Michnik si cubanezul Armando Valladares, care a petrecut 20 ani îînchisorile castriste si a càrui màrturie (apàrutà prin 1980) a fàcut multà vâlvà la Paris. Iar dacà nu sunt pomenite numele : Dorin Tudoran, Dan Petrescu, Gabriel Andreescu, Doina Cornea – sà fim asigurati : tovaràsul Bartosek i-a nemurit pe Ana Pauker, pe Pàtràscanu, pe Vasile Luca, pe Foris, pe Iustinian

Cum se explicà prezenta doar a lui Virgil Ierunca ? Simplu : dacà s-ar fi multumit cu publicarea studiului sàu doar în româneste, acesta ar fi cunoscut soarta càrtilor lui Bacu, Cârje, Grigore Dumitrescu : s-ar fi stiut de Pitesti doar în cercurile exilatilor români ; dacà ar fi scris un roman (ca mine, Patimile dupà Pitesti), chiar publicat în francezà, ar fi fost ignorat de tovaràsul Bartosek – ca ne-màrturie. Or Ierunca nu s-a màrginit la publicarea textului sàLe phénomène concentrationnaire en Roumanieîntâia oarà ca postfatà la volumul meu, Gherla (Gallimard, 1976) ; nici cu publicarea aceluiasi text, augumentat – tot ca postfatà, de acea datà a romanului Le Chiens de mort – titlul în francezà al Patimilor (Hachette, 1981), ci, cu prefata lui Furet, si-a publicat eseul în volum autonom, în francezà.

Si Dorin Spineanu cade în pàcatul mioritismului – acela de a da vina pentru nereusitele noastre, totdeauna pe altul – fie acela stràinul (Yalta, Malta, Churchill, Roosevelt, Ungurul, Jidanul, Bulgarul), fie unul de-al nostru, dar altfel : înainte de 1989 – tiganul ; dupà : securistul

Desigur, securistul nu are interes în etalarea adevàrului (s-ar afla cà a fost pur si simplu càlàu), însà nici victima nu întâmpinà cu satisfactie perspectiva spunerii (publicàrii) adevàrului – fiindcà s-ar afla cà nu fusese doar victimà…

De aici reticenta fatà de accesul la dosarele de Securitate – nu numai a unor Iliescu, Roman, Màgureanu, Vadim, Pàunescu, Babiuc – ticàlosi de notorietate – nu doar a turnàtorilor de închisoare cu condicutà (Quintus), ci si a democratilor Diaconescu, Galbeni, Constanti-nescu, Zoe Petre – iar dacà ar mai fi tràit Coposu, cu certitudine cà si Tatàl Natiei s-ar fi opus din ràsputeri divulgàrii dosarelor, pre- textînd: Pentru a nu provoca tulburare…”

Mà întorc la Cartea neagrà a comunismului si la afirmatia lui Dorin Spineanu cà securistii ar fi sabotorii, ei ar fi vinovatii doar un singur nume de român si o singurà paginà” – am vàzut cà aceste presupuneri sunt inexacte, însà asta nu amelioreazà cu nici un chip locul României în lume.

Absenta informatiilor despre România (cu exceptia citatà) este imputabilà nu (doar) securistilor – ci si istoricilor români.

Stiu despre ce vorbesc, fiindcà am fost în miezul evenimentelor : acum douà decenii conduceam o colectie la Hachette. Printre prioritàtile autoimpuse: publicarea unei Istorii a României si a unei Istorii a literaturii române – ambele pentru uzul neromânilor, în primul rând al francezilor. Dupà cum se poate constata din Jurnal dar si din volumul Scrisori întredeschise, am avut promisiuni ferme – din partea lui Nicolae Manolescu, din a lui Matei Cazacu. Ce s-a ales din ele ?

Manolescu, întors la Bucuresti, n-a mai dat semn de viatà ; la întrebàrile mele : «Merge, merge, Istoria literaturii promisà pentru a fi tradusà în francezà ?», nu a ràspuns. Matei Cazacu, pe care-l aveam la îndemânà” la Paris, la fiecare întâlnire mà asigura cà «merge, merge – dar greu» – între timp acelasi istoric publica, ba un studiu despre Petru Cercel, ba o carte întreagà cu Dracula

Rezultatul – în 1997 : despre literatura românà Francezul nu stie mai mult decât aflase din Panorama lui Bazil Munteanu (editatà în 1938 !) – fiindcà Ionesco si Cioran sunt scriitori francezi de origine românà”; despre istoria României, fie cà stie câte ceva din cartea comunistului Castellan (toti românii îînjurà – ei si ? – cu ce înlocuiesc ei minciunile comuniste : cu neantul – adevàrat, mioritic ?), ori din cea recent apàrutà, semnatà de Catherine Durandin – la care toti românii strâmbà din nas, gàsindu-i lipsuri, erori de apreciere, însà nici o clipà nu se gândesc sà dea vina pe Matei Cazacu, pe Mihnea Berindei, pe Dinu C. Giurescu – ce-or fi fàcut ei, românasii nostri, cât au stat la adàpost în exil, pentru ca România sà nu fie cunoscutà ca o mare necunoscutà ?

Sà (re)spun eu : Matei Cazacu s-a ocupat de Petru Cercel, de Dracula, iar dupà 1989 a umblat pe la Chisinàu si, dupà ce a stat de vorbà cu doar Hàdârcà, i-a ars un studiu cu màrturii (la plural), potrivit càrora Basarabenii n-au vrut si nu vor unirea la România – fiind ei moldoveni conservatori din fire(ceea ce a confortat atitudinea filo-sovieticà a lui Iliescu ; ceea ce a anticipat orientarea pro-ucra-ineanà a lui Constantinescu) ; Mihnea Berindei : e drept, s-a ocupat de drepturile omului, însà ca istoric, de doar vàmile turcesti din sec. XVI-lea ; Giurescu – a !, el s-a ocupat, la Bucuresti, de glorificarea Ceausescului, iar la la Washington (pe banii lui Ratiu), de denuntarea Monicài Lovinescu, a lui Virgil Ierunca, a lui Tudoran si a mea – ca prea critici ai lui Ceausescu, deci de-a dreptul antiamericani !

Asta este, iubite Dorin Spineanu : vorba unui cioban (altfel mioritic) :

«Cum ti-o faci, asa ti-o dormi !»

De aici concluzia : ce-si face Românul cu mâna lui (dar mai ales: ce nu-si face), n-o va realiza în veac, în locul lui, nici Rusul, nici Bulgarul, nici Ungurul, nici Ovreiul – cum ar veni : detractorul, calomniatorul, dusmanul-etern al românimii

Vorba aceluiasi cioban :

«Ce-si face Românul cu mâna lui – lucru manual !»

P. S. À propos de lucru-manual : n-ar strica defel ca analfabeti de acabitul Blandianei, care are, n-are treabàîsi dà cu pàrerea în adunàri, de obicei internationale, afirmînd fàrà pic de rusine, cà România si Românii au fost cel mai cumplit martirizati de comunism (si rosteste asemenea idiotenii si nesimtitorisme în prezenta Polonezilor, a Balticilor – a Rusilor !), sà punà mâna, sà ràsfoiascà aceastà carte ; iar dacà s-ar mai aduna de pe drumuri si s-ar întoarce la uneltele sale – cu tot cu printul consort – ar face si mai bine. Nu de alta, dar cine stie ce alt monstrulete ne mai cloceste – dupà acest Puiu Constantinescu