După ruptura pe care o produce publicarea Jurnalului de la Editura Nemira, urmează un şir de evenimente care, prin amploarea lor, îngrădesc libertatea scrisului, Paul Goma trebuind acum să se apere şi să se justifice.
În 1998, ,,România literară” publică, în numărul din 2-8 decembrie, un editorial semnat de Nicolae Manolescu, “Adio, domnule Goma!”, în care şeful revistei, ca urmare a două texte trimise – ,,un articol consacrat aniversării recente a revistei şi o scrisoare către dl. Gh. Grigurcu, replică la un comentariu al colaboratorului nostru” – îl anunţă că nu va publica niciodată în revista sa: ,,[…] Ei bine, iată, îndrăznesc eu şi-i comunic dlui Goma pe această cale că nu-i voi mai publica un singur rînd în România literară, cîtă vreme articolele ori scrisorile d-sale, emanînd mirosul rînced al frustrării, vor continua să injurieze şi să mintă” . În încheierea articolului, Nicolae Manolescu subliniază: ,,Dl. Goma a devenit un banal caz patologic. I se va da tot mai puţină importanţă, cu timpul. Cîndva, la o curăţenie generală, va fi scos pe făraş. Ca gîngania în care s-a metamorfozat comis-voiajorul lui Kafka”.
Nemulţumirea generală o stârneşte publicarea câtorva texte în presa literară, mai apoi şi în volum: este cazul textului intitulat Basarabia şi ,,problema”, publicat în presa literară în 2002, apariţia romanului Basarabia din acelaşi an, dar mai ales textul Săptămâna roşie 28 iunie-3iulie1940 sau Basarabia şi evreii , subintitulat eseu. Aceste texte, în special ultimul, au provocat suita de reacţii care au culminat cu apelativul ,,antisemit” adresat lui Paul Goma, mulţi dintre admiratorii autorului mărturisindu-şi dezamăgirea faţă de ,,evoluţia” pe care o constatau. Apar polemicile pe internet între Ion Solacolu şi Alexandru Laszlo (publicate, mai târziu, în cartea lui Laszlo, Viceversa! Polemici pro şi contra lui Paul Goma), iar sub semnătura lui Radu Ioanid se publică un eseu polemic tăios împotriva lui Paul Goma. Prin intervenţiile lui Ion Solacolu şi Ovidiu Pecican se porneşte, în revista electronică E-Leonardo, dezbaterea în jurul acestei situaţii, ajungându-se, până la urmă, la o campanie de antisemitizare a lui Paul Goma, campanie care a avut două faze: ,,Prima fază […] prin R. Ioanid, M. Shafir, Al. Florian, Dan Pavel, G. Andreescu, A. Oişteanu” , iar a doua fază, prin alăturarea lui N. Manolescu, H. Gîrbea, antrenând Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor şi Federaţia Evreilor din România prin H. Zalis.
Despre ce este vorba, totuşi, în cărţile lui Paul Goma?
Cartea lui Paul Goma Basarabia şi articolele sale din Vatra se ocupă de cedarea de către România, în 1940, a două dintre provinciile sale istorice, Basarabia şi Bucovina de Nord, Uniunii Sovietice. Autorul descrie pe larg o serie de incidente petrecute în special în Basarabia, în care au fost implicaţi evrei comunişti. Principala problemă care se iveşte este generată de faptul că atunci când încearcă să explice cauzele Holocaustului din România, autorul devine ,,un caz clasic a ceea ce Michael Shafir numeşte ‹‹negaţionism deviant›› (deflective negationism), un caz în care se deturnează vina de la făptaşi la victime” , lui Paul Goma reproşându-i-se contestarea cifrei de 400.000 victime evreieşti ale Holocaustului, preluarea, cu toată convingerea, a tezei lui Norman G. Finkelstein şi acuzarea evreilor că urmăresc doar extorcarea de fonduri ca despăgubiri pentru Holocaust, incoerenţa stilistică, dar mai ales faptul de a reciti o mare parte din istoria României în cheie antisemită.
O altă problemă care se ridică este legată de dispariţia celor 43.000 de soldaţi români, pretinşi a fi fost dezertori de către contestatarii autorului, dispariţie pe care Goma o pune, însă, pe seama evreilor, considerând că aceştia i-au măcelărit cu bestialitate în timp ce se retrăgeau paşnic din Basarabia. Un argument în plus pentru a-l acuza pe autor este recunoaşterea de către acesta că, pentru el, Ion Antonescu a rămas ,,Mareşalul dezrobitor”, moment descris cu deosebită măiestrie în romanul Din Calidor. Prin urmare, ,,… Goma aparţine ‹‹curentului dominant›› antisemit al intelectualităţii române, care nu neagă Holocaustul, dar scoate în evidenţă, ‹‹în schimb››, ‹‹vina colectivă›› a evreilor când vine vorba de comunism” , după cum avea să constate Radu Ioanid.
Totuşi, în urma lecturii acestor texte, apare, la cei implicaţi în discuţie, întrebarea: este sau nu este Paul Goma un antisemit? Or, Paul Goma, răspunzând dezbaterilor stârnite de paginile sale, nota în jurnalul expus pe internet: ,,Solacolu, Pecican, Laszlo dezbat, discută, se chiar dispută, pe ‹‹tema››: este sau nu este antisemit Goma? […] Credeam, cu naivitate [,] că problema – fie: una dintre ele [–] este dacă da sau ba Goma a scris adevărul (sau a minţit) în cărţile sale Basarabia şi Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii. / Vai: şi Solacolu [,] şi Pecican [,] şi Laszlo s-au oprit la gard; din uliţă au încercat să vadă, să audă ce se petrece înăuntru (în ogradă, în casă)…”etc. etc. (miercuri, 31 martie 2004).
Oferindu-i, în 2002, un credit de principiu în legătură cu faptele pe care le relata, nefiind încă familiarizat cu realităţile istorice despre care vorbea autorul, Alexandru Laszlo îi retrage, în 2004, inclusiv creditul privind relatarea obiectivă a faptelor istorice, argumentându-şi astfel decizia: ,,e vorba de realităţi masiv contrafăcute, preluate prin optica propagandei fasciste a vremii”. Ceea ce i se mai reproşează, trecând peste reabilitarea mareşalului Antonescu din Săptămâna roşie…(p. 239-261), este accentul deosebit pus pe săptămâna 28 iunie – 3 iulie 1940, când autorul se întreabă prin ce resort criminal o comunitate ,,îndelung răbdătoare” ca a noastră s-a putut transforma, într-o singură săptămână, în una feroce antisemită? Cel care demonstrează ,,aberaţia evidentă a acestei ipoteze” este Ovidiu Pecican, acesta considerând că: ,,pentru scriitor procesualitatea istorică necesar a fi investigată se reduce la intervalul – neglijabil la scara istoriei – de o săptămână sau, cel mult, de un an. Autorul nutreşte convingerea sinceră – şi, mi se pare mie, puţin naivă – că marile psihoze sociale pot fi explicate prin evenimente punctuale. Oricât de importante ar fi însă acestea şi chair dacă el pot avea rolul unui detonator, niciodată asemenea conjuncturi nu epuizează tabelul clinic al unor evoluţii mult mai complexe, cum sînt arcul amplu şi nuanţat al violenţelor sociale şi ‹‹contagiunea mentală›› care contribuie la răspândirea lor…
Felul lui Laszlo de a-l judeca pe Goma, ,,cel de după Jurnal”, ne uimeşte mai ales atunci când observă ,,o aberaţie spectaculoasă”, din punct de vedere ,,intra-exegetic”: ,,La fel ca în medievalele ,,povestiri în ramă”, împletirea diverselor lecturi şi interpretări precum şi concluzia neverosimilă ne reţin atenţia la un moment dat. Noi îl citim pe Paul Goma, care îl citeşte pe rabinul şef Alexandru Şafran, care citează din Biblie (S.R., p. 89, 97-99). E interesant să relatăm o asemenea poveste în care, deşi fiecare personaj citeşte pe umărul celui din faţa sa, fantasticul borgesian e ca şi inexistent” . Ceea ce constată Laszlo este ,,performanţa” lui Paul Goma de a da o interpretare antisemită pasajului din Biblie, comiţând o eroare fundamentală de analiză prin desprinderea evenimentului din ansamblul contextului. Primul critic al antisemitismului lui Paul Goma (din octombrie-noiembrie 2002), Alexandru Laszlo consemnează involuţia acestuia, descriind tehnicile de care se slujeşte autorul pentru ,,a-şi strecura afirmaţiile scandaloase”. Este vorba, mai întâi, de ,,minciunile cele mai devastatoare sprijinite prin viclenii circumstanţiale, care angajează lupta în prealabil cu ipoteticii contraopinenţi”, ,,repetiţia istovitoare, încăpăţânată, perseverentă a propriilor idei, a propriilor cuvinte, ba chiar şi texte”, Paul Goma devenind, ,,din promotor al moralităţii şi adevărului în viaţa publică românească” un ,,promotor al mesajului antisemit, intransigent şi intolerant” . Concluzia pe care o trage criticul literar este de-a dreptul neaşteptată, mai ales că vine din partea celui mai perseverent susţinător al personalităţii şi literaturii lui Paul Goma, după cum însuşi afirmă: ,,Din adâncul întregii mele experienţe intelectuale de cititor, vreau să declar aici răspicat că n-am mai avut pînă acum prilejul de a cunoaşte cărţi atît de mizerabile precum Săptămâna roşie 28 iunie-3iulie 1940 sau Basarabia şi evreii. […] Nu-mi mai rămâne decât să trag un ultim semnal de alarmă, în deplin acord cu avertismentul lansat de prietenul Ovidiu Pecican: ‹‹Retragerea lui Paul Goma din avangarda democrată românească trebuie înregistrată cu mîhnire, ca o demisie. După ce […] a fost una dintre vocile de autoritate ale exilului cultural şi politic românesc din vremea comunismului, prin romanul Basarabia şi prin Săptămâna Roşie scriitorul vădeşte una dintre limitele serioase ale gândirii lui››” . Aşadar, constată moralizator Alexandru Laszlo, ,,oamenii se despart – scrisul rămîne pentru a fi judecat”.
Nu de altă părere este şi Ovidiu Şimonca. Comentând pe marginea textului Săptămâna roşie…, autorul vrea să ne convingă că Paul Goma ridică o problemă de istorie, şi anume dacă au avut evreii vreun rol în ceea ce el numeşte ,,atrocităţile” comise de Armata Roşie, după cedarea Basarabiei, în 1949. Numai că problema, continuă Şimonca, însoţită de o risipă de invective, blochează discuţia, Paul Goma închizând propria lui dezbatere deoarece este excesiv, nedrept şi injurios . În finalul articolului, după ce recunoaşte că i-a fost ruşine citind această carte, Şimonca mărturiseşte că îi este greu să accepte ,,căderea” lui Goma.
Chiar dacă scrierile lui Paul Goma au stârnit, de-a lungul anilor, ample dezbateri în presa noastră cotidiană şi culturală, acestea, cu excepţia campaniei din 1979, nu au recurs la acuzaţia de anitisemitism. Cum s-a ajuns, totuşi, în vara anului 2005 la această situaţie?
Încercând să ne introducă pe terenul evenimentelor, Alexandru Laszlo notează: ,,… S-a întâmplat însă că, după ce revista ,,Viaţa Românească” din Bucureşti (nr. 6-7/2005) a tipărit al 1001-lea fascicol antisemit semnat de Paul Goma, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România s-a săturat şi, printr-un comunicat oficial, s-a disociat de conţinutul revoltător al publicaţiei ce apare sub auspiciile sale. Iar redactorul-şef adjunct Liviu Ioan Stoiciu, responsabil de apariţia textului, şi-a pierdut funcţia”.
Amănunte aflăm de la Paul Goma, din autofilmările postate pe internet în ziua de 16 decembrie 2005. Autorul ne informează că scandalul a izbucnit prin ,,legendarul Gârbea” care ,,s-a luat după Manolescu” spunând că ,,ceea ce i-a determinat pe ei, Conducerea Uniunii Scriitorilor, au fost intervenţiile Comunităţii evreieşti şi ale Ambasadelor Statelor Unite şi ale Israelului”. Autorul consideră însă că acestea au fost ,,nişte cârji argumente pentru a sprijini un prim impuls de a lovi în cineva în care până atunci nu se putuse lovi decât indirect, adică prin contribuţie la instituirea unei blocade, unei morţi civile, nepublicarea, prin celebrul editorial “Adio, domnule Goma! ”. Numele atacatorilor este consemnat în ,,Jurnalul literar” din acelaşi an 2005, articolul Necititorii – Acuzatorii nemiloşi ai mei: Holocaustologii, fiind un răspuns la adresa ,,înjurăturii expeditive” care este antisemitismul. Pe lângă aşa-zişii acuzatori: G. Dimisianu, Alex. Ştefănescu, Cristian Teodorescu, Ioana Pîrvulescu, N. Manolescu, care ,,au ameninţat cu un proces revista ,,Vatra” care îmi scosese, în foileton Săptămâna roşie…” , de data aceasta a existat un nucleu de solidaritate în jurul celor atacaţi, alcătuit din Mircea Stănescu, Dan Culcer, Valerian Stan, Ovidiu Nimigeanu, Gabriel Pleşa, Liviu Cangeopol, dar şi cei ,,vreo 200 de semnatari” care ,,s-au năpustit să-şi clameze solidaritatea cu fostul disident Paul Goma şi scrierile sale antisemite” , după cum avea să afirme Alexandru Laszlo.
Tot în acest articol, Goma discută textul lui R. Ioanid, Între Belleville şi Bucureşti care, ,,lung, mincinos, cu citate falsificate”, a devenit ,,nu doar text de referinţă, ci Evanghelie a holocaustologilor” , căci toţi cei care l-au atacat ulterior, au făcut trimitere la acesta. Dezvăluind, în continuare, numele atacatorilor (M. Shafir, A. Oişteanu, Al. Florian, G. Andreescu, Dan Pavel, A. Cornea, O. Pecican, Alexandru Laszlo, V. Gîrneţ, V. Ciobanu, W. Totok, Ion Vianu, Teşu Solomovici, D. M. Gheorghiu, Alexandra Lavastine, Isaac Chiva, Alain Paruit, Ed. Reichman, D. Vighi…), Paul Goma le reproşează faptul de a nu fi citit ceea ce au atacat, Dan Pavel fiind singurul care a recunoscut că nu citise nimic din textele lui Goma, dar trăsese concluzia că este antisemit.
Ceea ce se poate lesne observa privitor la această dispută şi la textele scriitorului este că, întrevăzând viaţa prin literatură şi literatura prin viaţă, în ambele sensuri intransigenţa prozatorului se vede la cote alarmant de ridicate. Cu o ideologie şi verticalitate de nezdruncinat decât de rezultanţa stilistică, exigenţa, intervenţiile polemice directe, ieşirea în public cu declaraţii de urmărire penală amână literatura lui Goma, consecinţele fiind tăcerea, nepublicarea şi, în final, dorinţa de excludere. Autorul alege o cale extremă, ce nu poate duce, aşa cum bine observă Marian Victor Buciu, decât ori la admiraţie, ori la reprobare. Dar câţi sunt dispuşi să admire un acuzator incontinent, când lumea pretinde că se schimbă?
Deşi n-a formulat acuze privind valoarea literară a contemporanilor, lansând numeroase reproşuri şi acuzaţii privind statura morală a unor literaţi (este, mai ales, exempul lui Nicolae Manolescu), Paul Goma a fost atacat tocmai pe terenul literaturii, fiind nevoit să se justifice într-un climat de adversitate deloc propice pentru o bună receptare şi interpretare a operei. Cu toate acestea, literatura lui Paul Goma a rezistat tuturor presiunilor, critici literari precum Virgil Podoabă, Nicoleta Sălcudeanu, Eva Behring, Ion Simuţ etc. demonstrându-i adevărata valoare.
______________________________
1. ,,România literară”, 2-8 decembrie/1998, p. 1
2. Idem
3. Idem
4. În „Jurnalul literar”, Bucureşti, nr. 5-10/2002; în „Viaţa românească”, Bucureşti, nr. 5-6/2002 şi nr. 7/2002; în „Vatra”, Tîrgu Mureş, nr. 3-4/2002 şi nr. 5-6/2002
5. Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 2002
6. Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004
7. Paul Goma, Bio-Bibliografie, http://paulgoma.free.fr/page8.php , p. 27
8. Michael Shafir, Între negare şi trivializare prin comparaţie, Negarea Holocaustului în ţările postcomuniste din Europa Centrală şi de Est, Iaşi, 2002, pp. 72-85
9. ,,Observator Cultural”, nr. 177/2003 iulie, p. 6
10. www.biblioteca.paulgoma.net (sublinierile din citat îi aparţin lui Paul Goma)
11. Apud Alexandru Laszlo, op. cit., O. Pecican, Paul Goma istoric, în E-Leonardo, nr. 4/2004, p. 163
12. Alexandru Laszlo, op. cit., pp. 164-165
13. Ibidem., p. 199
14. Apud Alexandru Laszlo, op. cit., O. Pecican, Paul Goma istoric, în E-Leonardo, nr. 4/2004, pp. 180-181
15. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 181
16. ,,Observator Cultural”, nr. 30/ 2005, p. 6
17. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 206
18. Paul Goma, Autofilmări, 16 decembrie 2005 http://www.youtube.com/watch?v=l5eYq08wCJs&feature=PlayList&p=F9B80D9ABE575D9E&playnext_from=PL&index=0
19. ,,Jurnalul literar”, nr. 11-16/2005, p. 13
20. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 205
21. ,,Jurnalul literar”, nr. 11-16/2005, p. 7
În 1998, ,,România literară” publică, în numărul din 2-8 decembrie, un editorial semnat de Nicolae Manolescu, “Adio, domnule Goma!”, în care şeful revistei, ca urmare a două texte trimise – ,,un articol consacrat aniversării recente a revistei şi o scrisoare către dl. Gh. Grigurcu, replică la un comentariu al colaboratorului nostru” – îl anunţă că nu va publica niciodată în revista sa: ,,[…] Ei bine, iată, îndrăznesc eu şi-i comunic dlui Goma pe această cale că nu-i voi mai publica un singur rînd în România literară, cîtă vreme articolele ori scrisorile d-sale, emanînd mirosul rînced al frustrării, vor continua să injurieze şi să mintă” . În încheierea articolului, Nicolae Manolescu subliniază: ,,Dl. Goma a devenit un banal caz patologic. I se va da tot mai puţină importanţă, cu timpul. Cîndva, la o curăţenie generală, va fi scos pe făraş. Ca gîngania în care s-a metamorfozat comis-voiajorul lui Kafka”.
Nemulţumirea generală o stârneşte publicarea câtorva texte în presa literară, mai apoi şi în volum: este cazul textului intitulat Basarabia şi ,,problema”, publicat în presa literară în 2002, apariţia romanului Basarabia din acelaşi an, dar mai ales textul Săptămâna roşie 28 iunie-3iulie1940 sau Basarabia şi evreii , subintitulat eseu. Aceste texte, în special ultimul, au provocat suita de reacţii care au culminat cu apelativul ,,antisemit” adresat lui Paul Goma, mulţi dintre admiratorii autorului mărturisindu-şi dezamăgirea faţă de ,,evoluţia” pe care o constatau. Apar polemicile pe internet între Ion Solacolu şi Alexandru Laszlo (publicate, mai târziu, în cartea lui Laszlo, Viceversa! Polemici pro şi contra lui Paul Goma), iar sub semnătura lui Radu Ioanid se publică un eseu polemic tăios împotriva lui Paul Goma. Prin intervenţiile lui Ion Solacolu şi Ovidiu Pecican se porneşte, în revista electronică E-Leonardo, dezbaterea în jurul acestei situaţii, ajungându-se, până la urmă, la o campanie de antisemitizare a lui Paul Goma, campanie care a avut două faze: ,,Prima fază […] prin R. Ioanid, M. Shafir, Al. Florian, Dan Pavel, G. Andreescu, A. Oişteanu” , iar a doua fază, prin alăturarea lui N. Manolescu, H. Gîrbea, antrenând Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor şi Federaţia Evreilor din România prin H. Zalis.
Despre ce este vorba, totuşi, în cărţile lui Paul Goma?
Cartea lui Paul Goma Basarabia şi articolele sale din Vatra se ocupă de cedarea de către România, în 1940, a două dintre provinciile sale istorice, Basarabia şi Bucovina de Nord, Uniunii Sovietice. Autorul descrie pe larg o serie de incidente petrecute în special în Basarabia, în care au fost implicaţi evrei comunişti. Principala problemă care se iveşte este generată de faptul că atunci când încearcă să explice cauzele Holocaustului din România, autorul devine ,,un caz clasic a ceea ce Michael Shafir numeşte ‹‹negaţionism deviant›› (deflective negationism), un caz în care se deturnează vina de la făptaşi la victime” , lui Paul Goma reproşându-i-se contestarea cifrei de 400.000 victime evreieşti ale Holocaustului, preluarea, cu toată convingerea, a tezei lui Norman G. Finkelstein şi acuzarea evreilor că urmăresc doar extorcarea de fonduri ca despăgubiri pentru Holocaust, incoerenţa stilistică, dar mai ales faptul de a reciti o mare parte din istoria României în cheie antisemită.
O altă problemă care se ridică este legată de dispariţia celor 43.000 de soldaţi români, pretinşi a fi fost dezertori de către contestatarii autorului, dispariţie pe care Goma o pune, însă, pe seama evreilor, considerând că aceştia i-au măcelărit cu bestialitate în timp ce se retrăgeau paşnic din Basarabia. Un argument în plus pentru a-l acuza pe autor este recunoaşterea de către acesta că, pentru el, Ion Antonescu a rămas ,,Mareşalul dezrobitor”, moment descris cu deosebită măiestrie în romanul Din Calidor. Prin urmare, ,,… Goma aparţine ‹‹curentului dominant›› antisemit al intelectualităţii române, care nu neagă Holocaustul, dar scoate în evidenţă, ‹‹în schimb››, ‹‹vina colectivă›› a evreilor când vine vorba de comunism” , după cum avea să constate Radu Ioanid.
Totuşi, în urma lecturii acestor texte, apare, la cei implicaţi în discuţie, întrebarea: este sau nu este Paul Goma un antisemit? Or, Paul Goma, răspunzând dezbaterilor stârnite de paginile sale, nota în jurnalul expus pe internet: ,,Solacolu, Pecican, Laszlo dezbat, discută, se chiar dispută, pe ‹‹tema››: este sau nu este antisemit Goma? […] Credeam, cu naivitate [,] că problema – fie: una dintre ele [–] este dacă da sau ba Goma a scris adevărul (sau a minţit) în cărţile sale Basarabia şi Săptămâna roşie sau Basarabia şi evreii. / Vai: şi Solacolu [,] şi Pecican [,] şi Laszlo s-au oprit la gard; din uliţă au încercat să vadă, să audă ce se petrece înăuntru (în ogradă, în casă)…”etc. etc. (miercuri, 31 martie 2004).
Oferindu-i, în 2002, un credit de principiu în legătură cu faptele pe care le relata, nefiind încă familiarizat cu realităţile istorice despre care vorbea autorul, Alexandru Laszlo îi retrage, în 2004, inclusiv creditul privind relatarea obiectivă a faptelor istorice, argumentându-şi astfel decizia: ,,e vorba de realităţi masiv contrafăcute, preluate prin optica propagandei fasciste a vremii”. Ceea ce i se mai reproşează, trecând peste reabilitarea mareşalului Antonescu din Săptămâna roşie…(p. 239-261), este accentul deosebit pus pe săptămâna 28 iunie – 3 iulie 1940, când autorul se întreabă prin ce resort criminal o comunitate ,,îndelung răbdătoare” ca a noastră s-a putut transforma, într-o singură săptămână, în una feroce antisemită? Cel care demonstrează ,,aberaţia evidentă a acestei ipoteze” este Ovidiu Pecican, acesta considerând că: ,,pentru scriitor procesualitatea istorică necesar a fi investigată se reduce la intervalul – neglijabil la scara istoriei – de o săptămână sau, cel mult, de un an. Autorul nutreşte convingerea sinceră – şi, mi se pare mie, puţin naivă – că marile psihoze sociale pot fi explicate prin evenimente punctuale. Oricât de importante ar fi însă acestea şi chair dacă el pot avea rolul unui detonator, niciodată asemenea conjuncturi nu epuizează tabelul clinic al unor evoluţii mult mai complexe, cum sînt arcul amplu şi nuanţat al violenţelor sociale şi ‹‹contagiunea mentală›› care contribuie la răspândirea lor…
Felul lui Laszlo de a-l judeca pe Goma, ,,cel de după Jurnal”, ne uimeşte mai ales atunci când observă ,,o aberaţie spectaculoasă”, din punct de vedere ,,intra-exegetic”: ,,La fel ca în medievalele ,,povestiri în ramă”, împletirea diverselor lecturi şi interpretări precum şi concluzia neverosimilă ne reţin atenţia la un moment dat. Noi îl citim pe Paul Goma, care îl citeşte pe rabinul şef Alexandru Şafran, care citează din Biblie (S.R., p. 89, 97-99). E interesant să relatăm o asemenea poveste în care, deşi fiecare personaj citeşte pe umărul celui din faţa sa, fantasticul borgesian e ca şi inexistent” . Ceea ce constată Laszlo este ,,performanţa” lui Paul Goma de a da o interpretare antisemită pasajului din Biblie, comiţând o eroare fundamentală de analiză prin desprinderea evenimentului din ansamblul contextului. Primul critic al antisemitismului lui Paul Goma (din octombrie-noiembrie 2002), Alexandru Laszlo consemnează involuţia acestuia, descriind tehnicile de care se slujeşte autorul pentru ,,a-şi strecura afirmaţiile scandaloase”. Este vorba, mai întâi, de ,,minciunile cele mai devastatoare sprijinite prin viclenii circumstanţiale, care angajează lupta în prealabil cu ipoteticii contraopinenţi”, ,,repetiţia istovitoare, încăpăţânată, perseverentă a propriilor idei, a propriilor cuvinte, ba chiar şi texte”, Paul Goma devenind, ,,din promotor al moralităţii şi adevărului în viaţa publică românească” un ,,promotor al mesajului antisemit, intransigent şi intolerant” . Concluzia pe care o trage criticul literar este de-a dreptul neaşteptată, mai ales că vine din partea celui mai perseverent susţinător al personalităţii şi literaturii lui Paul Goma, după cum însuşi afirmă: ,,Din adâncul întregii mele experienţe intelectuale de cititor, vreau să declar aici răspicat că n-am mai avut pînă acum prilejul de a cunoaşte cărţi atît de mizerabile precum Săptămâna roşie 28 iunie-3iulie 1940 sau Basarabia şi evreii. […] Nu-mi mai rămâne decât să trag un ultim semnal de alarmă, în deplin acord cu avertismentul lansat de prietenul Ovidiu Pecican: ‹‹Retragerea lui Paul Goma din avangarda democrată românească trebuie înregistrată cu mîhnire, ca o demisie. După ce […] a fost una dintre vocile de autoritate ale exilului cultural şi politic românesc din vremea comunismului, prin romanul Basarabia şi prin Săptămâna Roşie scriitorul vădeşte una dintre limitele serioase ale gândirii lui››” . Aşadar, constată moralizator Alexandru Laszlo, ,,oamenii se despart – scrisul rămîne pentru a fi judecat”.
Nu de altă părere este şi Ovidiu Şimonca. Comentând pe marginea textului Săptămâna roşie…, autorul vrea să ne convingă că Paul Goma ridică o problemă de istorie, şi anume dacă au avut evreii vreun rol în ceea ce el numeşte ,,atrocităţile” comise de Armata Roşie, după cedarea Basarabiei, în 1949. Numai că problema, continuă Şimonca, însoţită de o risipă de invective, blochează discuţia, Paul Goma închizând propria lui dezbatere deoarece este excesiv, nedrept şi injurios . În finalul articolului, după ce recunoaşte că i-a fost ruşine citind această carte, Şimonca mărturiseşte că îi este greu să accepte ,,căderea” lui Goma.
Chiar dacă scrierile lui Paul Goma au stârnit, de-a lungul anilor, ample dezbateri în presa noastră cotidiană şi culturală, acestea, cu excepţia campaniei din 1979, nu au recurs la acuzaţia de anitisemitism. Cum s-a ajuns, totuşi, în vara anului 2005 la această situaţie?
Încercând să ne introducă pe terenul evenimentelor, Alexandru Laszlo notează: ,,… S-a întâmplat însă că, după ce revista ,,Viaţa Românească” din Bucureşti (nr. 6-7/2005) a tipărit al 1001-lea fascicol antisemit semnat de Paul Goma, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România s-a săturat şi, printr-un comunicat oficial, s-a disociat de conţinutul revoltător al publicaţiei ce apare sub auspiciile sale. Iar redactorul-şef adjunct Liviu Ioan Stoiciu, responsabil de apariţia textului, şi-a pierdut funcţia”.
Amănunte aflăm de la Paul Goma, din autofilmările postate pe internet în ziua de 16 decembrie 2005. Autorul ne informează că scandalul a izbucnit prin ,,legendarul Gârbea” care ,,s-a luat după Manolescu” spunând că ,,ceea ce i-a determinat pe ei, Conducerea Uniunii Scriitorilor, au fost intervenţiile Comunităţii evreieşti şi ale Ambasadelor Statelor Unite şi ale Israelului”. Autorul consideră însă că acestea au fost ,,nişte cârji argumente pentru a sprijini un prim impuls de a lovi în cineva în care până atunci nu se putuse lovi decât indirect, adică prin contribuţie la instituirea unei blocade, unei morţi civile, nepublicarea, prin celebrul editorial “Adio, domnule Goma! ”. Numele atacatorilor este consemnat în ,,Jurnalul literar” din acelaşi an 2005, articolul Necititorii – Acuzatorii nemiloşi ai mei: Holocaustologii, fiind un răspuns la adresa ,,înjurăturii expeditive” care este antisemitismul. Pe lângă aşa-zişii acuzatori: G. Dimisianu, Alex. Ştefănescu, Cristian Teodorescu, Ioana Pîrvulescu, N. Manolescu, care ,,au ameninţat cu un proces revista ,,Vatra” care îmi scosese, în foileton Săptămâna roşie…” , de data aceasta a existat un nucleu de solidaritate în jurul celor atacaţi, alcătuit din Mircea Stănescu, Dan Culcer, Valerian Stan, Ovidiu Nimigeanu, Gabriel Pleşa, Liviu Cangeopol, dar şi cei ,,vreo 200 de semnatari” care ,,s-au năpustit să-şi clameze solidaritatea cu fostul disident Paul Goma şi scrierile sale antisemite” , după cum avea să afirme Alexandru Laszlo.
Tot în acest articol, Goma discută textul lui R. Ioanid, Între Belleville şi Bucureşti care, ,,lung, mincinos, cu citate falsificate”, a devenit ,,nu doar text de referinţă, ci Evanghelie a holocaustologilor” , căci toţi cei care l-au atacat ulterior, au făcut trimitere la acesta. Dezvăluind, în continuare, numele atacatorilor (M. Shafir, A. Oişteanu, Al. Florian, G. Andreescu, Dan Pavel, A. Cornea, O. Pecican, Alexandru Laszlo, V. Gîrneţ, V. Ciobanu, W. Totok, Ion Vianu, Teşu Solomovici, D. M. Gheorghiu, Alexandra Lavastine, Isaac Chiva, Alain Paruit, Ed. Reichman, D. Vighi…), Paul Goma le reproşează faptul de a nu fi citit ceea ce au atacat, Dan Pavel fiind singurul care a recunoscut că nu citise nimic din textele lui Goma, dar trăsese concluzia că este antisemit.
Ceea ce se poate lesne observa privitor la această dispută şi la textele scriitorului este că, întrevăzând viaţa prin literatură şi literatura prin viaţă, în ambele sensuri intransigenţa prozatorului se vede la cote alarmant de ridicate. Cu o ideologie şi verticalitate de nezdruncinat decât de rezultanţa stilistică, exigenţa, intervenţiile polemice directe, ieşirea în public cu declaraţii de urmărire penală amână literatura lui Goma, consecinţele fiind tăcerea, nepublicarea şi, în final, dorinţa de excludere. Autorul alege o cale extremă, ce nu poate duce, aşa cum bine observă Marian Victor Buciu, decât ori la admiraţie, ori la reprobare. Dar câţi sunt dispuşi să admire un acuzator incontinent, când lumea pretinde că se schimbă?
Deşi n-a formulat acuze privind valoarea literară a contemporanilor, lansând numeroase reproşuri şi acuzaţii privind statura morală a unor literaţi (este, mai ales, exempul lui Nicolae Manolescu), Paul Goma a fost atacat tocmai pe terenul literaturii, fiind nevoit să se justifice într-un climat de adversitate deloc propice pentru o bună receptare şi interpretare a operei. Cu toate acestea, literatura lui Paul Goma a rezistat tuturor presiunilor, critici literari precum Virgil Podoabă, Nicoleta Sălcudeanu, Eva Behring, Ion Simuţ etc. demonstrându-i adevărata valoare.
______________________________
1. ,,România literară”, 2-8 decembrie/1998, p. 1
2. Idem
3. Idem
4. În „Jurnalul literar”, Bucureşti, nr. 5-10/2002; în „Viaţa românească”, Bucureşti, nr. 5-6/2002 şi nr. 7/2002; în „Vatra”, Tîrgu Mureş, nr. 3-4/2002 şi nr. 5-6/2002
5. Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 2002
6. Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004
7. Paul Goma, Bio-Bibliografie, http://paulgoma.free.fr/page8.
8. Michael Shafir, Între negare şi trivializare prin comparaţie, Negarea Holocaustului în ţările postcomuniste din Europa Centrală şi de Est, Iaşi, 2002, pp. 72-85
9. ,,Observator Cultural”, nr. 177/2003 iulie, p. 6
10. www.biblioteca.paulgoma.net (sublinierile din citat îi aparţin lui Paul Goma)
11. Apud Alexandru Laszlo, op. cit., O. Pecican, Paul Goma istoric, în E-Leonardo, nr. 4/2004, p. 163
12. Alexandru Laszlo, op. cit., pp. 164-165
13. Ibidem., p. 199
14. Apud Alexandru Laszlo, op. cit., O. Pecican, Paul Goma istoric, în E-Leonardo, nr. 4/2004, pp. 180-181
15. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 181
16. ,,Observator Cultural”, nr. 30/ 2005, p. 6
17. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 206
18. Paul Goma, Autofilmări, 16 decembrie 2005 http://www.youtube.com/watch?
19. ,,Jurnalul literar”, nr. 11-16/2005, p. 13
20. Alexandru Laszlo, op. cit., p. 205
21. ,,Jurnalul literar”, nr. 11-16/2005, p. 7
Mariana Pasincovschi, Universitatea ,,Ştefan cel Mare”, Suceava
Aici gasiti mai multe carti despre iudeo-masonerie
http://deconspirareafrancmasoneriei.wordpress.com/biblioteca-virtuala/
Pentru a intelege mai bine acest articol, va recomand sa le cititi si pe urmatoarele:
http://www.ioncoja.ro/2010/09/paul-goma-antisemit/
http://www.ioncoja.ro/2010/11/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/
http://www.ioncoja.ro/2011/04/nu-nici-vorba/
http://www.ioncoja.ro/2010/08/benjamin-h-freedman-evreul-care-nu-minte/
Acum daca tot il acuza unii pe scriitorul Paul Goma de antisemitism iar altii de viceversa, sa-i uram totusi de ziua dansului de nastere (02 oct 1935) :
LA MULTI ANI !
Paul Goma suferă astăzi persecuţii asemănătoare cu cele suferite de Nicolae C. Paulescu, Mihail Eminescu şi Corneliu Zelea Codreanu.
Poporul nomad evreu, ales de dumnezeul lor ca acesta să conducă lumea, se face vinovat de toate relele din lume, prin jidanii pe care i-a generat în rândul popoarelor.
Nicolae Manolescu este unul din mulţimea jidanilor existenţi în viaţa românească.
Este trist că astăzi, la stadiul de civilizaţie la care a ajuns omenirea, nimeni nu vede cauza răului din lume.
Este cu atât mai trist cu cât nu sunteţi capabili să vedeţi cauza răului produs unui singur om care vrea binele neamului; fie el Paul Goma, Mihail Eminescu, Nicolae C. Paulescu, M.S. Regele Mihai I, Traian Băsescu.
Fiţi foarte atenţi că pierim ca neam dacă nu vă treziţi!
Am postat următorul mesaj pentru Domnul Paul Goma la (01) http://www.youtube.com/watch?v=l5eYq08wCJs&feature=PlayList&p=F9B80D9ABE575D9E&playnext_from=PL&index=0
Vă felicit Stimate Domnule Paul Goma,
Ştiu că sunt un necunoscut nebun care pretind că sunt Şilo, cel prorocit de patriarhul hoţ al evreilor.
Ştiu lucrul acesta şi-l voi repeta tuturor oamenilor până vor înţelege că suntem conduşi de jidani. Dacă am fi bine conduşi n-aş avea motiv de a-i categorisi jidani, „hoţi neprinşi consideraţi negustori cinstiţi” cum mi i-a definit, mama, pe jidani.
@ radurambo, nu ai reuşit să citeşti nimic de Paul Goma pentru că eşti evreu prost sau jidan.
Antisemitismul este un lucru, si a spune lucrurilor pe nume aste cu totul altceva. Personal, nu am fost impresionat de talentul literar al Dl. Goma, dar il admir si respect pentru taria coloanei vertebrale, curajul de opinie, si claritatea argumentelor. Reactia rozatorilor de oase? Ca si inainte de 1989, exact acelasi cantec, doar pe alta melodie. Era clar ca mai devreme sau mai tarziu s-ar fi ajuns la un asemenea conflict, Paul Goma nu este individul care sa pupe in fund pe nimeni. Dureros este ca pe majoritatea romanilor ii doare drept in cot de faptul ca zilnic devin tot mai putin oameni si tot mai mult animale de companie intr-o cusca pavoazata cu manele, Liga I Bergenbier, reviste de barfa de tot felul, si salam pe care cainii vagabonzi din fata blocului refuza sa-l manance. Uneori ma intreb cine va lua locul celor care acum se zbat sa tina sus fruntea Romaniei, oameni care nu mai sunt tinerii trupeste, dar a caror vigoare intelectuala speram sa dainuie inca multi ani? Unde sunt curajosii intelectuali de maine, integrii, gata sa indure si sa tina piept acuzatiilor si minciunilor? Nu sunt pesimist – doar obiectiv.
Sa ne lamurim intai daca ce a scris Dl. Paul Goma este istorie sau creatie artistica, adica inventie.
Daca e creatie, inventie, ceva imaginat de dansul, care e porblema c cineva a scris ceva imaginar, o poveste? Asa ca o telenovela. Ce s-au oparit atatiat “critici literari”, nu pricep ce atata zavera.
Daca e istorie, trebuie atacata stiintific, cu acte, dovezi, marturii ale oricarei alte persoane decat cei inciriminati – a se vedea ca in justitie nu sunt admise marturii ale persoanelor care au de castigat din solutie. Nu a trecut mult timp. Au mai ramas multe acte nedistruse. Se poate cerceta in cel mia mic detaliu. DAR, intreb eu, ce cauta “critic literari” intr-o cercetrae istorica? Atunci nu e istorie ci imaginatie, fac dintr-o poveste imaginara o chestiune de viata si de maorte si atunci cu totii trebuie dusi la balamuc sai al puscarie caci din nimic cauzeaza agitatie si acuzatii de genocid si asasinat in masa fara nici o calificare profesionala si documentatie tehnica si prin asta reprezinta un imens pericol pentru ordinea sociala.
Un contemporan cu evenimentele, ati auzit de el, unul NICOLAE IORGA, istoric, acesta chiar stia ce spune, nu facea nici o literatura, nici o inventie, a scris articolul de mai jos:
„DE CE ATÂTA URĂ?”
Nicolae Iorga
„Se adună şi cresc văzând cu ochii documentele şi materialele, actele oficiale şi declaraţiile luate sub jurământ. Înalţi magistraţi şi bravi ofiţeri, care şi-au riscat viaţa ca să apere cu puterile lor retragerea şi exodul românilor, au văzut cu ochii lor nenumăratele acte de sălbăticie, uciderea nevinovaţilor, lovituri cu pietre şi huiduieli. Toate aceste gesturi infame şi criminale au fost comise de evreimea furioasă, ale căror valuri de ură s-au dezlănţuit ca sub o comandă nevăzută.
De unde atâta ură?
Aşa ni se răsplăteşte bunăvoinţa şi bunătatea noastră?
Am acceptat acapararea şi stăpânirea iudaică multe decenii şi evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Şi de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă şi publică de isprăvile bandelor ucigaşe de sectanţi sangvinari. Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, oraşe şi sate.
Fraţii noştri îşi părăseau copiii bolnavi, părinţii bătrâni, averi agonisite cu trudă. În nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar o fărâmă de milă. Sprijin cald şi un cuvânt înţelegător, fie şi numai sentimental, ar fi fost primit cu recunoştinţă. Li s-au servit gloanţe, au fost sfârtecaţi cu topoarele, destui dintre ei şi-au dat sufletul. Li s-au smuls hainele şi li s-a furat ce aveau cu dânşii, ca apoi să fie supuşi tratamentului hain şi vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească faţă de musafiri şi jecmănitori, merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii, care se lăuda până mai ieri că are sentimente calde şi frăţeşti faţă de neamul nostru în nenorocire.”
„Ultimatumul sovietic de la 26 iunie 1940 şi anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru, la Uniunea Sovietică, a fost întâmpinată cu bucurie de evreii din aripa stângă şi comunişti.” (Alexandru Şafran, fost Rabin Şef al evreilor din România – declaraţie din anul 1946)
Dupa cum stiti, a fost puternic criticat: Un mare “critic literar”, sub numele de Traian Boieru a fost infiltrat in Miscarea Legionara, l-a asasinat pe Iorga (ca sa-I incrimineze pe Legionari pentru cei mai creduli) dupa care a fugit in Germania si a fost rasplatit cu o viata indestulata si pasnica pana cand a murit prin 1985. Asta da critic literar, cu spirit practic, concret. Sa mai mentinez ca adevaratii conducatori legioanri s-au intalnit cu acceasi critica aspra, dar pe Traian Boieru si pe Horia Sima nu i-a criticat nimeni?
Apropos, nu cumva tot criticii astia literari sunt cei care ne acuza pe noi, ROMANII ca am fi asasinat pe cei aproximativ 400,000 de evrei care au plecat prin Constanta in Palestina si alte locuri unde, conform uzantelor, si-au schimbat identitatea, nume si data si loc de nastere, si ….. au disparut? Literatura? In nici un caz. Iata un exemplu prezent:
“Presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare are dubla identitate: Arin Octav Stanescu, nascut in Bucuresti la data de 23.08.1950, este una si aceeasi persoana cu Arie Shalev, nascut in Israel pe 15.08.1953. Cel putin asa reiese din datele Oficiului National al Registrului Comertului, unde Stanescu-Shalev a infiintat societati comerciale pe ambele nume, folosindu-se de actele de identitate eliberate de statul romån si un pasaport israelian”
Mai jos cateva linkuri explicative si mai gasi si Dumneavoastra altele usor:
http://www.justitiarul.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=204&Itemid=26
http://lorylex.wordpress.com/tag/arin-stanescu/
http://lorylex.wordpress.com/2011/04/20/romania-a-ajuns-tara-mafiei-practicienilor-in-insolventa/
http://lorylex.wordpress.com/2008/08/27/cel-mai-cunoscut-lichidator-de-banci-din-romania-are-dubla-identitate-arie-shalev-si-arin-octav-stanescu/
Insul acesta se ocupa de lichidarea a tot ce mai ramas in posesia bastinasilor din Romania, a inceput cu bancile a caror actionari nu au acceptat sa vanda la straini, stiti voi care straini, descendentii celor ucisi tot de noi. Altfel spus, averile fiilor celor care chipurile i-au ucis pe cei care se denumensc evrei sunt preluate si lichidate fraudulos de fii celor chipurile ucisi, ce actioneaza sub o nou identitate. Grozava schema.
Mare chestia asta cu critica litarara. Ca sa nu mai aducem vorba si despre chestia antisemita despre care pot scrie doar atat:
Did you know the founder of Zionism encouraged anti-Semitism as a way to manipulate us?
“It is essential that the sufferings of Jews. . . become worse. . . this will assist in realization of our plans. . . I have an excellent idea. . . I shall induce anti-semites to liquidate Jewish wealth. . . The anti-semites will assist us thereby in that they will strengthen the persecution and oppression of Jews. The anti-semites shall be our best friends”
– Theodor Herzl, Founder of Zionism in 1897
Citat din programul celui de al doilea congres Zionist 1897, Basel, Elvetia. SI CU ASTA A INCEPUT ADEVARATUL ANTISEMITISM organizat de chiar cei care se pretind victime si care isi schimba identitatea de cate ori le este folositor.
Sau tot ce am scris este doar literatura, imaginatie, desigur nimic adevarat. Povesti.
Mutumesc pentru atentie.
Cum sa fie antisemit daca Domnia Sa confirma Holocaustul din Romania ?
Prin aceasta nu numai ca este antisemit ci filosemit.
Din moment ce s-a stabilit ca sunt 6 milioane de victime, cred ca este nerational sa sustii ca n-au fost 400000 de victime ci doar 395000 de victime. Prin rotunjire(matematicienii pot demonstra asta) la milioane, tot 6 milioane se considera.
mai pe romaneste,este vorba despre tradarea generala a Basarabiei romanesti,de catre majoritatea romaniilor,prin politicienii lor.Paul Goma are o singura durere: Basarabia romaneasca, saracita,infometata,trimisa in Siberia,iar azi la limita supravietuirii,in stare de razboi de 20 de ani,si ocupata,jefuita,uitata,parasita.Paul Goma are dreptate!