Partidul Comunist Român, reînființat, ne propune colaborarea.

Stimate Domnule profesor Ion Coja

Revin la corespondenta anterioara si va transmit un comentariu transmis de mine catre membri si simpatizanti in 6 mai 2015 .Perioada national-comunismului romanesc a fost cea mai prolifica in majoritatea domeniilor de activitate ,din intreaga noastra istorie.Intrucat in perioada 1945 -1964 Romania a fost ocupata militar economic si politic avem argumente sa contracaram multe din criticile aduse acestei perioade .Faptul ca PCR-XXI este legal inregistrat la pozitia 135 in Registrul Partidelor Politice ,ne va permite acest lucru.Noi dorim insa , cu prioritate, sa abordam periaoda 1964-1989,perioada in care poporul roman a obtinut cele mai mari realizari din intreaga sa istorie. Aceste ralizari au fost obtinute prin munca intregului popor si este de datoria noastra a celor care am fost participanti activI la aceste marete realizari sa recuperam adevarata istorie A ACESTEI PERIOADE si recunoasterea capacitatilor creatoare si constructive ale intregului popor ,pentru munca si rezultatele OBTINUTE IN ACESTA PERIAODA.
Afirmatia lui Basescu ca regimul comunist a fost ‘ilegal si criminal” a avut ca scop sa legifereze distrugerile facute tarii in cei 27 de ani de democratie corporatista cand Romania a piersut mai mult de 2000 miliarde de dolari , resursele natural si peste 40% din terenul arabil, care este singurul bun permanent al unei tari.
Am fi foarte onorati daca Domnia Voastra si alti intelectuali de marca ati sprijini cu argumente demersul nostru de recuperare a istoriei si demnitatii tuturor celor care au construit o tara din temelii dar din pacate s-au lasat timorati si au asistat pasivi la distrugerea muncii lor si etichetarea de catre un Petre Roman si altii ca el ,drept un “ morman de fiare vechi” a industriei romanesti ,care producea ,in 1989,de la ac la avion,in conditia in care, in 1989, OECD clasa Romania pe locul 5 in lume ca dotare tehnologica.
Cu speranta ca demersul nostru se va bucura de receptivitatea si sprijinul Domniei Voastre va asiguram de intreaga noastra consideratie.

Cu deosebit respect ,
Constantin Cretu
PS:In finalul articolui pe care l-am difuzat faceti precizarea ca : vom face text separat cu privire la ce era bine și ce era rău în România anului 1989, pentru a nu pierde firul roșu al discuției noastre: adversitatea dintre iudeo-comunism și național-comunism!
Intrucat nu am intrat in posesia acestei continuari va ROG SA AVETI AMABILITATEA de a ne comunica acest material de o importanta deosebita pentru adancirea cunoasterii perioiadei analizate.

From: Constantin Cretu [mailto:c.cretu49@gmail.com]
Sent: Wednesday, May 6, 2015 16:08
To: pcr@pcr.info.ro
Subject: Comunismul National Particiaptiv Romanesc

Stimati Prieteni
Profesorul Coja , pentru care am un deosebit respect si caruia pe acesta cale ii aduc cele mai sincere multumiri pentru abordarea cu compententa a unui astfel de subiect (de importanta majora pentru intelegerea esentei celor 45 de ani de socialism romanesc), de pe pozitia sa de personalitate marcanta a culturii romanesti contemporane , scoate in evidenta ,in materialul de mai jos diferentierile majore dintre national-comunismul romanesc si iudeo-comunismul internationalist.
Comunismul promovat de Comiteul de Organizare si Inregistrarea a Partidului Comunist Roman (ale carui documente pentru inregistrare ,au fost inaintate in luna aprilie 2015 ,la CEDO) , are la baza principiile Democratiei Participative fiind un “ Comunism National Participativ de Dezvoltare Economico Sociala a Tarii “.
Fara a mai intra in detaliile diferentierilor existente intre Democratia Participativa si Democratia Reprezentativa care sunt mentionate pe site-ul http://pcr.info.ro trebuie sa subliniez faprul ca Dl Prof. Coja ,in materialul de mai jos ,face o analiza a Comunismului National Reprezentativ Romanesc( in care functiile de conducere in partid erau functii de comanda). Spre deosebire de acesta,principiile Comunismul National Participativ Romanesc, pe care il promovam in documentele programatice ale noului Partid Comunist Roman, sunt adaptate la exigentele si cerintele Secolului XXI ,pornind de la prevederea esentiala potrivit careia ( in partid functiile de conducere sunt functii de executie a deciziilor colective si de coordonare a hotararilor luate in comun).
Ca o concluzie putem afirma: Comunismul a fost si ramane un ideal. Fara idealuri umanitatea va reveni la obscurantism si o noua Inchizitie
Constantin Cretu

Național-comunismul, adversarul de moarte al iudeo-crației?

Iudeo-comunism versus național-comunism
Numesc iudeo-comunism ideologia și ansamblul de evenimente care au dat naștere Revoluției bolșevice din noiembrie 1917, a transformat Rusia în Uniunea Sovietică, a declanșat valul de „revoluții” de la sfârșitul Primului Război Mondial, s-a instalat la guvernarea țărilor est-europene după 1945, și a cărui țintă declarată era instaurarea „dictaturii proletariatului” în toată lumea.
Sinonime: iudeo-bolșevism, regim bolșevic, regim kominternist.
Numesc național-comunism regimul care s-a instaurat în România în ultimii ani de viață ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, regim preluat și dezvoltat apoi de Nicolae Ceaușescu, și căruia i s-a pus capăt în decembrie 1989. Sinonime: comunism cu fața umană,dictatură de dezvoltare.
Iudeo-comunismul a exacerbat lupta de clasă ca motor al evoluției istorice, teză în numele căreia au fost exterminați milioane de „dușmani ai poporului”. În realitate, teza luptei de clasă a fost pretextul teoretic pentru un veritabil genocid, având un caracter anti-național. Anti-rus în Rusia, anti-maghiar în Ungaria ș.a.m.d. Lupta de clasă a vizat lichidarea elitelor naționale în țările care au trecut prin experimentul iudeo-comunist.
Iudeo-comunismul se caracterizează prin prezența unui mare număr de evrei în structurile de comandă ale „revoluțiilor” respective și ale guvernelor instaurate prin aceste așa zise revoluții. Datele istorice ne oferă un paradox: iudeo-comunismul, deși promova teza luptei de clasă, a luptei împotriva capitalismului, a exploatării, a primit un sprijin financiar decisiv pentru victoria „revoluției” chiar din partea capitaliștilor, a unor mari bancheri. Fără acest sprijin ideile „marxism-leninismului” nu ajungeau să facă istorie! Logica acestei alianțe contra naturii se dezvăluie atunci când constatăm că băncile respective erau bănci proprietatea unor evrei, a unor vestite familii de bancheri evrei! Cum de făceau aceștia donații substanțiale pentru proletarii care le pregăteau pieirea?!…
Explicația nu poate fi decât una singură: adevăratul țel al iudeo-comunismului – bine cunoscut de bancheri, nu era cel declarat! Nu solidaritatea de clasă era ținta urmărită, ci solidaritatea la nivel etnic, evreiesc! Proletari din toate țările, uniți-vă!, a fost o lozincă mincinoasă! Mai degrabă va fi funcționat o lozincă nici azi abandonată, dar niciodată rostită în gura mare, în auzul tuturor: Evrei din toate țările, uniți-vă!… În ce scop?
Ne punem o întrebare esențială, la care nu avem deocamdată răspuns: câți dintre cei care au murit și mai ales au omorît oameni nevinovați pentru instaurarea dictaturii proletariatului au știut că scopul urmărit era altul? Câți dintre evreii „iudeo-comuniști” au cunoscut acordul deplin care i-a legat pe marii bancheri capitaliști de liderii cominterniști? Câți dintre acești lideri comuniști au cunoscut țelul comun al marii finanțe evreiești și al revoluției bolșevice?… Putem fi siguri că a fost foarte mic numărul celor care au fost la curent cu ce se ascundea dincolo de teza bolșevică a luptei de clasă, încununată prin instaurarea dictaturii proletariatului.!
Care a fost acest scop?
Vrând-nevrând ajungi să-i iei în serios pe cei care susțin că evreii au un scop precis, deseori recunoscut ca atare de ei înșiși: dominația întregii lumi!…
Să-ți dorești să ajungi stăpânii lumii nu este însă un lucru rușinos, demn de disprețul și oprobiul public! Dominația întregii lumi au mai vrut-o și alții, toți făcând din încercarea lor un titlu de glorie: romanii, grecii lui Alexandru cel Mare, perșii, mongolii, turcii, spaniolii, englezii, germanii, americanii etc. De ce nu ar urmări și evreii acest scop, la care face referire expresă însăși religia lor?! De ce foarte mulți oameni nu le recunosc evreilor dreptul de a spera, de a încerca să ajungă ei la guvernarea întregii planete dacă alții, care au mai încercat, nu au reușit?!…
Cu alte cuvinte, prin ce se deosebește „demersul” iudaic de cel clasic? De ce opinia publică dezaprobă și condamnă evreimea pentru ținta pe care și-au propus-o liderii evreilor?
Deosebirea este esențială, din păcate, și privește mijloacele folosite în acest scop… În esență ar fi vorba de faptul că evreii apelează la minciună și diversiune, la abandonarea tuturor criteriilor și restricțiilor morale, la folosirea unor procedee și arme care nu atrag un titlu de glorie, ci unul de rușine… Folosirea unor mijloace nedemne de excelența ființei umane este principala acuză care se aduce evreilor combatanți pentru supremația mondială!
Una dintre minciunile menite să faciliteze atingerea scopului urmărit de evrei este de ordin demografic: numărul evreilor! Câți sunt evreii trăitori pe planetă? Cifra oficială – circa 20 de milioane, este o enormă minciună! Dintotdeauna evreii s-au sustras de la recensămintele care se făceau în țara unde trăiau. Motivul nu a fost numai sustragerea de la plata impozitelor și de la serviciul militar! Ci motivul principal a fost tăinuirea faptului că în timp ce popoarele lumii se decimau în războaie nesfârșite, evreii prosperau nu numai eonomic, ci și demografic! Pe ascuns, nevăzuți de nimeni în hăul ghettourilor…
Minciună este și faptul că evreii de azi se trag din evreii biblici, de odinioară! Evreii se feresc să discute subiectul tabu pentru ei: kazarii!… Din surse evreiești, se pare că peste 90% dintre cei care se consideră evrei sunt de origine kazară! Adică sunt evrei ai căror străbuni nu au călcat niciodată prin Iudeea, prin Palestina. Ci au trăit dintotdeauna undeva pe malurile Volgăi și ale Mării Caspice…
Comunitatea internațională ar trebui să le impună evreilor, în virtutea principiului transparenței și al dreptului la informații corecte, să lămurească pentru toată planeta aceste două chestiuni:
numărul real al evreilor, cel înregistrat în statisticile evreiești de uz intern, reale, care nu au fost niciodată publicate;
cât de evrei sunt evreii kazari.
Romanii, ca să ajungă o mare putere a lumii, au purtat o mulțime de războaie, în care au murit mulți romani pentru ca un număr și mai mare de autohtoni traci, celți, iberici etc., să li se supună! Să accepte administrația Romei!
Evreii, ca să impună dictatura proletariatului, iar pe această cale să-și impună o dominație mondială, au provocat revoluții, războaie și alte evenimente sângeroase în urma cărora au murit zeci de milioane de ne-evrei! Au murit degeaba, am putea spune, din punctul de vedere al scopului urmărit de iudeo-bolșevici. Deși dictatura proletariatului a fost proclamată în URSS și țările socialiste est-europene, instaurând astfel un regim iudeo-bolșvic, acest regim nu s-a putut menține și, încet-încet, inexorabil, s-a transformat într-un regim național-comunism! În dictatură a intereselor naționale, nu a intereselor de clasă!…
Să reținem și această formulă lămuritoare: diferența, contradicția dintre dictatura intereselor de clasă și dictatura intereselor naționale!
Este clar că socotelile pe care și le-au făcut liderii iudeo-bolșevici au fost greșite! Proletariatul nu este o clasă capabilă să conducă societatea pentru motivul simplu că toți proletarii își doresc să nu mai fie …proletari! Ci își doresc ca ei sau măcar urmașii lor să părăsească clasa socială a celor săraci, a celor care primesc retribuția minimă! Nimeni nu râvnește la condiția de proletar!
De asemenea, ultimii o sută de ani au dovedit că iudeo-bolșevicii (ca să nu zic evreii!) s-au priceput să destabileze orice complex social-economic, dar nu s-au priceput să organizeze în loc un altul mai funcțional. S-au priceput să demoleze, să distrugă, dar nu să construiască, să edifice, să pună la punct o altă lume, mai bună. S-au priceput să se instaleze în fruntea mesei, dar n-au reușit să păstreze controlul asupra țărilor est-europene, asupra Rusiei. Peste tot în aceste țări conștiința interesului național s-a născut sau a renăscut din contactul cu falsa dictatură a proletariatului, authtonii pricepând mai devreme sau mai târziu că, în fapt, este vorba de o dictatură iudeo-comunistă, iudaică, a unor alogeni demagogi și vicleni! Cazul României este, probabil, cel mai elocvent!
În România regimul iudeo-comunist, un regim de teroare și persecuții, a fost instalat la putere la 6 martie 1945 și a dus la desființarea proprietății private, etatizarea serviciilor, desființarea libertății de creație, a spiritului întreprinzător, încarcerarea a sute de mii de opozanți reali sau prezumați, în condiții de detenție care au dus la moartea multora dintre deținuții politici. În principal, acest regim a țintit subminarea și dispariția sentimentului etnic identitar. Nu ne mai numeam români, ci cetățeni ai Republicii Populare Române, pe scurt: reperiști… Cuvîntul național era evitat, pus la index.
Regimul iudeo-comunist a încurajat delațiunea și minciuna, a instalat teama de a nu se afla ce gândești despre lumea în care ți-e dat să trăiești. Teroarea instaurată de regimul iudeo-bolșevic a fost cumplită, fără egal în istorie, de o perversitate de asemenea unică!…
Guvernarea național-comunistă a debutat în 1957, anul în care, probabil la inițiativa lui Gheorghiu Dej, s-a constituit o „celulă” de partid a cărei sarcină a fost să gândească strategia și măsurile concrete prin care Partidul Munictoresc Român să devină propriu zis un partid al românilor, al comuniștilor români, punând capăt dictaturii exercitate în partid și în România de comuniștii alogeni, evrei și maghiari mai ales. Ion Stoian, fost membru al CEPEX în 1990, a fost cel mai tînăr membru al acestei celule de partid. De la el s-a aflat, după 1990, prin medicul său Corneliu Dida, de „celula” anti-cominternistă înființată de comuniștii neaoși români. Prima înfăptuire importantă a acestei orientări național-comuniste a fost scoaterea Armatei Roșii din România. În celelalte țări „comuniste” trupele sovietice au fost scoase abia după 1990! Detaliu extrem de important!
Național-comunismul poate fi considerat o contribuție românească extrem de importantă pe plan ideologic, atât teoretică, cât și practică. Rădăcinile sale sunt de căutat în antecedentele anti-comuniste care au marcat istoria românilor, în conservatorismul mentalității românești, țărănești! Și mai ales în calitatea elevată și performanțele naționalismului românesc autentic, inclusiv cel activ în perioada interbelică.
Tranziția de la iudeo-comunism la național-comunism, de la dictatura proletariatului la dictatura intereselor neamului, a fost un proces spontan, pe care „genialii” teoreticieni ai bolșevismului, în frunte cu Marx, nu l-au prevăzut, nu l-au avut în vedere, nu l-au preconizat, nu l-au dorit, deși este vorba de un proces aproape natural, general și firesc, care a cuprins practic întreg lagărul comunist. Din păcate, rezultatul final al acestui proces – instaurarea definitivă a dictaturii intereselor naționale, nu a fost lăsat să meargă până la capăt! Nu s-a împlinit! Maeștri ai diversiunii, iudeo-comuniștii s-au priceput să organizeze vasta manipulare care s-a desfășurat în Europa de Est în 1989 sub lozinca „perestroika și glasnost (transparență)” al cărei sens adevărat a fost demolarea comunismului naționalist din Europa.
Cu alte cuvinte, apariția național-comunismului denotă cât de limitată a fost și este capacitatea intelectuală a liderilor evrei care au decis implementarea comunismului ca diversiune împotriva întregii omeniri. Lumea urma să ajungă la ascultare față de structuri politice iudaice (sau iudaizate) prin mondializarea dictaturii proletariatului. A așa zisei dictaturi a proletariatului!… Limitele inteligenței marilor teoreticieni ai dictaturii proletariatului au fost suplinite prin teroare, printr-un nelimitat dispreț pentru ceilalți oameni, printr-o disponibilitate totală la crimă, la provocarea de suferințe.
În general, în politică, acestea sunt două talente net diferite: talentul de a dobândi puterea și talentul de a folosi puterea cu succes, cu rezultatele dorite! Iudeo-comuniștii au dovedit că se pricep ca nimeni alții să comploteze, să mintă, să înșele, să ucidă pentru a ajunge la putere. Căderea regimului țarist părea atât de imposibilă! Și cu toate astea s-a produs! Printr-un complex de cauze și contribuții, evreii ne-fiind singurii autori! Alături de iudeo-bolșevici este de amintit contribuția discretă, dar deosebit de eficientă a Angliei. Contribuția Angliei la căderea țarului, a regimului țarist, iată un subiect puțin cercetat. S-a implicat, în mod paradoxal, însăși monarhia engleză, al cărei rol a fost de la bun început decisiv. Iar începutul a fost în iulie 1789 la Paris…
Perfidul Albion a mai ieșit o dată la rampă, prin Churchill, secondat de Roosevelt laYalta, la sfârșitul lui WW2, când s-a cedat Europa de Est experimentului iudeo-bolșevic! O astfel de alianță, între liderii evrei și anglo-saxoni, este dovedită în nenumărate feluri. Îi lăsăm pe alții mai informați și mai știutori să vină cu detalii. Detalii care să lămurească și cine are rolul de jucător principal în această troică, ale cui interese au prevalență. După „gura lumii” dacă ne-am lua, am conchide că interesele evreiești sunt cele care dictează, sunt pe primul plan…
Înregistrez și ipoteza unui amic evreu: în realitate evreii sunt folosiți de anglo-saxoni, sunt scoși „la înaintare”, sunt partea mai vizibilă a unei coterii care ar trebui privită însă și în părțile ei bune. Însăși înființarea statului Israel, petrecută împotriva voinței multor evrei autentici, ar fi o diversiune anglo-americană, care servește unor interese ne-evreiești!… Sic!
Așadar a fost o „necesitate istorică”, în termeni marxiști, ca de la dictatura iudeo-bolșevică, numită în fals dictatura proletariatului, să ce treacă la dictatura interesului național. Această trecere nu s-a produs până la capăt în niciuna dintre țările europene, nici în Rusia. Dar toate aceste țări s-au înscris în această direcție și fiecare a avansat cât a putut, în funcție de vrednicia liderilor, a tradițiilor istorice, a unor condiții mai mult sau mai puțin obiective. România a avansat cel mai mult pe această coordonată, național-comunistă, iar meritele pentru această performanță este greșit să i se atribuie numai lui Nicolae Ceaușescu! O analiză serioasă va scoate în evidență și alți factori. Dar deocamdată, pentru a simplifica discuția, putem pune mai departe totul pe umerii lui Ceaușescu, așa cum au făcut în decembrie 1989 și toți foștii săi tovarăși apropiați, abandonându-l, trădându-l.
Inițial, acestui comunism adaptat la specificul național i s-a spus „comunism cu față umană”, spre a-l deosebi, probabil, de comunismul cu față …semită! Din păcate, este un adevăr insuficient subliniat și care nu poate fi ocolit: vinovăția evreilor pentru instaurarea comunismului de tip bolșevic în Rusia și alte țări. Un adevăr pe care evreii ezită și evită să și-l asume!
Firește, ar fi de precizat „care evrei?”, dat fiind că printre victimele iudeo-comuniștilor s-au numărat și mulți evrei! Dar știut fiind că evreii sunt atât de divizați, ne întrebăm dacă nu cumva numai evreii aparținând unei anumite componente etnice evreiești au îmbrățișat idealurile cominterniste! Să fi fost evreii comuniști membrii unei anumite categorii de evrei?
Bunăoară, dintre evreii sefarzi și evreii kazari, dintre evreii sioniști sau evreii asimilaționiști, care evrei s-au dedicat în mod specific luptei de clasă, luptei împotriva „exploatării omului de către om”? Cum îi putem identifica pe evreii comuniști? Iar dintre evreii comuniști nu ar trebui să-i deosebim pe cei, sigur foarte mulți, care nu au cunoscut ținta ascunsă a instaurării dictaturii proletariatului! Evreii idealiști nu au fost puțini! Cum să-i deosebești pe evreii normali de evreii criminali, de profitorii ordinari, care au uneltit conștient la degradarea vieții pe planeta noastră?!…
Acesta însă este un subiect care ne depășește. Credem că evreii înșiși sunt cei mai în măsură să lămurească în ce fel se raportează la iudeo-comunism! Pe parcursul textului de față vom folosi cuvîntul evreu mai ales cu referință la evreii care au conceput iudeo-comunismul în deplină cunoștință a răului pe care îl produc omenirii! Evrei criminali!… Sunt convins că este vorba de o minoritate, o pretinsă „elită” de indivizi al căror contact cu realitatea este viciat de limitele inteligenței sau educației lor.
Nota bene: va fi să vorbim vreodată în chip așezat și despre evreii angelici, nu puțini, de care am pomenit deseori, fără să fac din dînșii un subiect aparte, așa cum s-ar cuveni.
Cominternismul este un alt nume care i se dă iudeo-comunismului. Acest nume declară și recunoaște intenția de a declanșa o revoluție comunistă internațională. De a organiza o Internațională a comuniștilor bolșevici, iudeo-bolșevici, capabilă să instituie pe toată planeta dictatura proletariatului, orânduirea cea mai dreaptă cu putință…
Firește, în fiecare țară s-au găsit nefericiții care să se atașeze „idealurilor revoluționare” lansate de Lenin, Troțky, Stalin și alții, cu toții revendicându-se de la același Karl Marx. Din naivitate, din oportunism, din plăcerea maladivă de a dispune de viața și soarta celorlalți, au fost destui ne-evrei care s-au atașat politicii iudeo-bolșevice. Numărul acestora nu putea fi totuși foarte mare, iar fără prezența Armatei Roșii comunismul nu s-ar fi impus în nicio țară europeană. Poate că așa se și explică cum de România a avansat cel mai departe pe calea național-comunismului: absența Armatei sovietice, a controlului strict și direct de la Moscova! Nemijlocit! Urmare a faptului că în 1957 Armata Roșie a părăsit România, în urma unei abile înscenări căreia i-au căzut pradă Nikita Hrușciov și consilierii săi.
Bănuim că constituirea, în 1957, a acelui grup secret de comuniști români însărcinat cu „valahizarea” structurilor de partid s-a petrecut imediat DUPĂ ce URSS și-a retras armata din România.
Pentru toată discuția de față e de reținut momentul de grație produs în primăvara anului 1944 într-o ședință a guvernului Ion Antonescu: ministrul Mircea Cancicov intervine pentru a deplânge soarta Țării Românești aflată în pragul ocupației sovietice. O ocupație militară care va aduce la guvernare Partidul Comunist, un partid declarat anti-național, anti-românesc. Un partid al unor minoritari etnici. Evrei mai ales, unguri, bulgari, ucraineni…
La această lamentație replica lui Ion Antonescu a fost memorabilă, deși puțină lume o mai știe, dar măcar de acum înainte merită să ne fie cardinală, să ne orienteze:
„Domnilor, așa e, Țara va fi ocupată de armata sovietică, iar cu sprijinul ei comuniștii evrei vor ajunge să guverneze! Dar nu uitați că nu sunt decât câteva sute de comuniști, evrei și unguri! Iar ca să guverneze au nevoie de zeci de mii de comuniști! De sute de mii! Porțile partidului comunist se vor deschide și pentru români, care, în câțiva ani, vor ajunge majoritari în partid! Iar când cei mai mulți comuniști din România vor fi români, nu-mi fac griji: orientarea anti-românească a partidului comunist nu va mai rezista! Se va schimba!” (citat din memorie)
Conflictul dintre Gheorghiu Dej și „grupul Ana Pauker” numai în acest fel trebuie interpretat, oricât s-ar strădui unii, în zilele noastre, să inventeze cu totul altceva, chipurile un conflict de „clasă”, între proletarul incult și primitiv, și intelectuala subțire, elitistă, fără șanse de a atrage și convinge masele…
În fapt, Ana Pauker era o natură criminală, fără repere morale! A lipsit puțin să declanșeze un masacru propriu zis prin care să lichideze fizic opoziția „burghezo-moșierească”. Ar fi fost Pătrășcanu dispus să coabiteze cu cominterniștii Anei Pauker, să-i agreeze? Nu este exclus!… Dar sensul major al politicii duse de Gheorghiu Dej și camarazii săi (sic!) acesta este: Gheorghiu Dej a gândit și a declanșat procesul de românizare a PCR! Un proces de autohtonizare care s-a derulat și-n celelalte țări comuniste din Europa. În România, în linia întâi a acestui proces a acționat un personaj discret, eficient și relativ misterios: Emil Bodnăraș. Lui i s-au alăturat Maurer, Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Manea Mănescu, Dumitru Popescu și alții, mai tineri.
Lui Gheorghiu Dej i se pot trece cu vederea multe pentru această ispravă, mai ales că nu totdeauna cunoaștem circumstanțele reale ale unor fapte care îl incriminează. Această constatare este valabilă și pentru Nicolae Ceaușescu, care i-a continuat opera de românizare a PCR! O operă cu care nu a ajuns nici pe departe la capăt!… Probabil că o singură viață de om nu ar fi (fost) suficientă… În decembrie 1989 încă mai erau activi în PCR foști tovarăși de idei ai Anei Pauker, în frunte cu Silviu Brucan.
În 1989 național-comunismul românesc era pe calea cea bună. Evolua în direcția reușitei. Fusese rezolvată de câțiva ani problema locuințelor. Problemă care în celelate țări comuniste dădea mare bătaie de cap guvernanților. Cincinalul următor, 1990-1994, urma să se concentreze pe construirea de drumuri și șosele moderne. Industria „duduia”, iar balanța comerțului extern era, de mai mulți ai, excedentară!… Se apropia momentul transferului de putere la o generație mai tînără, era vizat fiul lui Nicolae Ceaușescu să „moștenească tronul”, soluție evident ne-democratică, dar preferabilă unei competiții deschise pentru putere, prin care s-ar fi pus în primejdie stabilitatea regimului, a vieții publice.
Este ciudat și neașteptat ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și după. Îmbunătățirile dorite de populație s-au realizat în câteva zile: s-a obținut dreptul de asociere politică în mai multe partide, s-au eliberat pașapoarte pentru toată lumea, s-a desființat cenzura, s-au desființat restricționările la consumul de benzină, curent, căldură, piața a fost inundată cu toate produsele dorite! Mai mult nimeni nu-și dorise înainte de 1990.
La alegerile din 20 mai 1990, s-au prezentat mai multe partide, în frunte cu FSN, care încerca să-și aroge meritul „revoluției” din decembrie 1989. Partidele de opoziție au intoxicat electoratul cu propagandă împotriva FSN pe ideea că în FSN sunt numai foști membri ai PCR, deci comuniști, ceea ce făcea probabil faptul că FSN nu va schimba mare lucru din ce a fost până atunci, că, deci, cine votează cu FSN votează cu continuarea regimului comunist!…
Și cu cine au votat românii în mai 1990? Au votat cu comuniștii! L-au luat în serios și pe Radu Câmpeanu și pe Ioan Rațiu, care îi acuzau pe Ion Iliescu și ai săi că sunt niște comuniști incapabili să producă schimbarea mult dorită! Românii au votat deci împotriva schimbării! Au votat pentru continuitate, nu pentru schimbare! Și asta nu pentru că FSN a promis continuarea regimului anterior, de până în decembrie 1989, ci pentru că opozanții FSN-ului i-au acuzat pe FSN-iști că sunt comuniști, că nu vor să lichideze moștenirea „odiosului” regim ceaușist!
Victoria FSN în alegeri a fost chiar mai mare decât cea consemnată în rezultatele oficiale. Iliescu și ai lui au mai dat voturi altor partide, ca să se ajungă la un Parlament cât de cât multi-color, pluri-partid.
Atunci, dar mai ales acum, după atâția ani, mă încearcă un sentiment de satisfacție pentru felul cum au votat românii la 20 mai 1990! Au votat ca un popor matur, greu de păcălit și de amăgit cu promisiunea „schimbării”! Schimbarea de dragul schimbării, asta propunea opoziția liberală și țărănistă. Schimbare promitea și FSN, numai că presa liberă și susținătorii opoziției nu mai conteneau îndoindu-se de sinceritatea declarațiilor făcute de niște comuniști înrăiți ca Iliescu, Roman, Brucan, și ceilalți. Îi declarau incapabili să reformeze Țara, să schimbe societatea românească „din temelii”!
Cu alte cuvinte, electoratul român nu a crezut declarațiile FSN, a luat în serios acuzațiile opoziției la adresa FSN-ului și au votat masiv cu FSN, despre care toți deștepții susțineau că este de fapt PCR! Și ceva dreptate aveau: toți liderii FSN erau foști lideri sau măcar activiști ai PCR! ! Risc, dar nu cred că greșesc, afirmând că românii au votat FSN convinși că votează un PCR care și-a schimbat numai numele, firma!…
Repet: FSN era alcătuit numai din foști membri PCR!… Probabil că printre candidații FSN nu exista nici unul care să nu fi fost membru PCR. Asta în timp ce toate celelalte partide se străduiau să pună pe liste cât mai mulți candidați care nu fuseseră membri PCR!…
Exista vreo deosebire între PCR și FSN?… Voci timide făceau observația că este destul de nefericită coincidența, întâmplarea că în fruntea evenimentelor din decembrie și în fruntea FSN se instalase troica Iliescu – Brucan – Roman, toți comuniști cu state vechi în PCR, dar nu prea români!… Vag, numai Iliescu putea pretinde că ar fi avut ceva rădăcini românești! Ceilalți doi, nici vorbă!… Această coincidență am numit-o nefericită! M-am numărat printre puținii care au considerat-o că este mai degrabă semnificativă!…
Aceasta este și marea deosebire dintre PCR 1989 și FSN 1990: numărul evreilor și al alogenilor din conducerea PCR 1989 era neînsemnat, în vreme ce în conducerea FSN 1990 evreii erau foarte mulți! Pe cale de consecință – cum s-a zis mereu după 1990, în toată clasa politică numărul alogenilor a crescut mult peste procentele din statisticile demografice.
Detaliu semnificativ: noua constituție a introdus dreptul fiecărei etnii minoritare să-și trimită un reprezentant în Camera Deputaților. În Parlamentul care a fost ales în toamna lui 1992 s-a constituit astfel un grup parlamentar cu totul nou: Grupul minorităților naționale. Ca senator ales în legislatura respectivă m-am mirat să constat că singura minoritate care nu desemnase un reprezentant în Parlamentul României erau evreii. Tocmai evreii?!… Am întrebat de ce și am primit un răspuns foarte interesant: comunitatea evreilor a considerat că nu se cade să mai trimită un reprezentant atâta vreme cât și așa erau prea mulți evreii prezenți printre parlamentarii intrați pe listele partidelor politice!… O decizie plină de bun simț, dar care nu a mai fost respectată la alegerile din 1996 și următoarele. Mais ou sont les juifs d’antan?!
Se poate spune că după decembrie 1989 în România a revenit regimul iudeo-comunist?
Din păcate, evreii din FSN și din alte partide politice, deși foarte mulți urmași direcți ai unor lideri comuniști, cominterniști, au uitat cu totul de idealurile comuniste, inclusiv ale iudeo-comuniștilor, au uitat de dictatura proletariatului, și au devenit promotorii unui regim cu totul deosebit: un regim pe față adversar al proletariatului, dar și al intereselor naționale românești. Un regim pe care îl putem numi iudeo-cratic și atât! Un regim care n-a promovat nicio ideologie, niciun model politic, ci doar un plan secret, dar bine pus la punct, cu o vastă și abilă strategie de subminare a intereselor neamului românesc, mergând până la măsuri pregătitoare ale extincției noastre ca popor, ca neam, ca entitate istorică! Repet cu toată seriozitatea și gravitatea: extincția românilor ca popor, ca națiune, ca entitate istorică! Acesta este sau pare a fi scopul regimului instalat la sfârșitul lunii decembrie 1989 în România!
Desigur, un asemenea plan nu putea fi dezvăluit ca atare, ci a fost mascat prin așa zisul program de privatizare, prin așa zisul stat de drept, reformator etc. În fapt, un plan, un program de de-românizare a României pe toate planurile. Acesta este rezultatul pe care l-au urmărit și îl țintesc foștii iudeo-bolșevici reveniți la guvernarea României după 1990. De data asta pregătiți să nu mai admită ridicarea dintre români a unui alt Gheorghiu-Dej, a unui alt Nicolae Ceaușescu, de care s-au lăsat păcăliți o dată!…
Observație esențială: nu corupția, nu hoția au dus Țara în pragul dezastrului, în starea de azi. Ci politica de distrugere, distrugere efectivă a mijloacelor de producție, a fabricilor și uzinelor, a marilor exploatații agricole de stat sau cooperatiste! S-a furat mult, e foarte adevărat! Dar nenorocirea vine de la ce s-a distrus! Vine de la milioanele de locuri de muncă care au dispărut o dată cu demolarea celor peste 1500 de unități industriale productive! Iar aceste distrugeri s-au făcut după un program, un plan judicios, alcătuit nu de Comitetul de Stat al Planificării, pe care primul ministru Petre Roman, fiu de notoriu iudeo-bolșevic, l-a desființat ca să putem intra cu toții sub planificarea altora, a unor forțe și entități de care nu avem habar că se ocupă de soarta noastră! Nu știm nici azi cine sunt, unde sunt de găsit!… De 25 de ani România este în bătaia vântului, niciun partid, niciun guvern nu și-a pierdut vremea încropind măcar o schiță de program național! Programul ni-l fac alții, necunoscuții care au decis să ne termine fără ca noi să băgăm de seamă!
Nu se știe cine, ce conclav, ce firmă, ce structură politică, ce …ONG din ce țară, din ce capitală a lumii a conceput strategia de distrugere a tot ce înseamnă unitate productivă din România! Ce s-a urmărit prin această crimă de proporții fără egal în istorie? Unul din scopuri a fost și acela că prin dispariția celor peste 1500 de obiective economice, agro-industriale, trebuia să dispară dovada materială a faptului că național-comunismul reușise! România era pe calea cea bună, a desăvârșirii unei societăți echitabile și prospere, preocupată sincer de grija față de om, față de valorile care dau demnitate ființei umane. N-au putut apostolii urii și ai distrugerii să distrugă toate dovezile. Una dintre aceste dovezi este numărul de apartamente construite până în 1990. România era o țară care la acea dată asigura tuturor cetățenilor ei un loc de muncă și o locuință decentă, o școlarizare gratuită, ca și asistența medicală. Câte țări mai erau în Europa sau în lume în această situație?!…
Distrugerea economiei românești a avut un efect imediat, ușor de prevăzut: intrarea în șomaj a milioane de români și forțarea acestora să părăsească Țara pentru a supraviețui sărăciei instalate după 1990! Cu efectul demografic dorit: scăderea cantitativă și calitativă a populației României!… În ce scop? Pentru a transforma România într-o țară țintă a unei imigrații masive. Deja sute de mii de evrei, din Israel majoritatea, au obținut cetățenie română ocolind procedurile legale de încetățenire! Olanda este și ea o țară interesată de peisajul românesc… Vorba lui Jean Marie Le Pen: „Aveți o țară prea frumoasă ca să nu și-o dorească și alții! Vă va fi greu s-o păstrați!”
Și, din păcate, aceasta este situația în care am ajuns, noi, românii: suntem pe cale să ne pierdem Țara. Nu în fața unor armate biruitoare, ci în fața unei agresiuni perfide a-tipice, bazată pe minciună și fals, pe trădare, pe șantaj. Mascarada democrației, a alegerilor libere, a adus la guvernare o liotă de sperjuri, nemernici controlați prin șantaj și corupție de cei care au conceput vastul proiect de de-românizare a României cu complicitatea celor mai ticăloși dintre români.
Este evidentă politica demografică pe care autoritățile o duc după 1990: diminuarea drastică a populației prin descurajarea vieții de familie, prin încurajarea contracepției, prin obligarea românilor, a tineretului mai ales, să părăsească România, de preferat definitiv!
Nu ne putem împiedica să nu facem legăturile logice care se impun de la sine: eșecul iudeo-comunismului a fost, în fapt, aparent. Ținta iudeo-comunismuluinu nu a fost instaurarea comunismului, ci instaurarea iudeo-crației! N-au reușit s-o obțină sub paravanul sloganului comunist, căci comunismul s-a întors împotriva lor, împotriva celor care l-au inventat! Drept care în 1989 au decretat eșecul comunismului și l-au șters de pe fața pământului!
Comunismul trebuia să dispară deoarece evreii cominterniști nu au reușit să se mențină la conducerea țărilor comuniste! Acesta este motivul pentru care trebuia făcută „schimbarea”, reforma, perestroika lui Gorbaciov! Cel prin care iudeo-bolșevicii și-au renegat propria operă! Robotul rebel care nu a mai vrut să-și asculte inventatorul!…
Ani de zile, după ce evreii cominterniști au fost marginalizați în structurile partidelor comuniste, s-a făcut propagandă ideii că nu reușește, nu poate reuși comunismul! Și în 1989 comunismul a fost demolat, demontat ca un decor de teatru, iar noi am fost atât de naivi să nu ne dăm seama că de fapt comunismul reușise, era pe drumul ce ducea la reușită!
Bunăoară ni s-a ascuns de propaganda așa zis anti-comunistă de la Europa liberă, în fapt o proagandă anti-românească, faptul că în 1964 Gheorghiu-Dej a desființat pensiile de ilegalist, de luptător anti-fascist și alte sinecuri care îi aveau beneficiari aproape numai pe evreii din România… Era un gest plin de semnificații, despre care eu unul, ins destul de informat, nu am aflat decât zilele trecute… Dacă aflam la timpul respectiv, aș fi înțeles mai devreme faptul că, repet:
comunismul, în varianta sa firească, numită național comunism, reușise! Cu inerente poticneli și ezitări, dar direcția era cea bună!… Era direcția național-comunistă!
Da, trăiam sub regim dictatorial! Dar era dictatura intereselor românești! A intereselor Neamului!
…E tragic că ne-am lăsat prostiți de exagerările, minciunile și manipularea unei propagande care, dintotdeauna, este o specialitate a casei lui Israel! A evreilor diabolici!
Ceaușescu era în pragul pensionării, vârsta și boala îl scoteau curând din mulțimea de funcții pe care și le asumase. Atât pe el, cât și pe cei din generația sa. Vechea gardă își trăia asfințitul, părăsirea arenei politice era iminentă. Chestiune de luni de zile, un an, doi cel mult!
Cei care ar fi urmat să preia structurile de partid și de stat nu mai erau din categoria celor ce se puteau bate cu cărămida în piept, arogându-și merite imaginare din anii, inventați, ai luptei de clasă, ai luptei în ilegalitate etc. Noii lideri ai PCR erau oameni normali. Nicu Ceaușescu dovedise calități umane remarcabile. Avusese ca mentori profesori universitari eminenți. Se înconjurase de un număr relativ mare de activiști de partid buni profesioniști, de seama sa ori ceva mai vârstnici. Se dovedise la Sibiu, ca prim secretar de județ, dispus și capabil să reformeze lucrurile cu măsură și bun simț, cu respect pentru competența autentică, cu bune intenții pentru omul de rând și pentru Țară.
După 1990, într-o Românie țară mai departe național-comunistă, principiul competenței profesionale, al calității morale, știam cu toții că va căpăta o greutate și mai mare! Deja, peste tot unde mai erau păstrați în funcții de conducere activiști cu „merite istorice”, dar nuli profesional, aceștia erau secondați de adjuncți buni meseriași, profesioniști autentici. Sub conducerea lui Nicu Ceaușescu și a „găștii” sale de inși descuiați la minte, noi, ceilalți, ne așteptam la o evoluție pozitivă a lucrurilor, prin care să se îndrepte unele anomalii ușor de îndreptat. Alde Traian Ștefănescu, Emil Popescu-Mac, Ion Cristoiu, Dan Fruntelată, Mihai Ungheanu, care urmau să-l însoțească pe Nicu Ceașescu la comanda Țării, nu aveau cum să mai tolereze impostura, să mai accepte anti-românismul, să mai încurajeze cultul deșucheat al personalității!…
Eram pe făgașul normalizării și lucrurile s-ar fi normalizat până la capăt dacă românii erau lăsați să-și vadă de ale lor! Iar normalizarea nu ar fi însemnat altceva decât îndepărtarea unor sechele ale regimului iudeo-comunist, a unor aberații implementate în viața românilor de evreii veniți pe tancurile sovietice să guverneze România, să introducă dictatura clasei muncitoare! Acum, în decembrie 1989, fiii acelor evrei erau pe baricade împotriva comunismului… A național-comunismului!
Reușita modelului național-comunist ar fi însemnat eșecul istoric al iudaismului în încercarea sa de a institui cu orice preț iudeo-crația pe planeta noastră.
Repet: instituirea iudeo-crației este un proiect al unor „găști” de evrei care își supra-evaluează potențialul de a interveni în istoria planetei. E foarte adevărat că s-au priceput să perfecționeze în secret, în ascuns, procedee, tehnici și structuri, unele deja instituționalizate, prin care să submineze ordinea publică, social-politică din orice țară! De pe întreaga planetă, pot spune! Sunt capabili să dea jos orice guvern! Sunt capabili să demoleze, să distrugă orice edificiu social-politic, spiritual sau economic! Dar nicăieri și niciodată evreii nu au dovedit capacitatea de a edifica! De a pune ceva valabil și trainic în locul a ceea ce au distrus!
(va urma)
Ion Coja
1 mai 2015
Post scriptum: vom face text separat cu privire la ce era bine și ce era rău în România anului 1989, pentru a nu pierde firul roșu al discuției noastre: adversitatea dintre iudeo-comunism și național-comunism!