.
Parlamentul e plin de condamnați și cercetați penal
LISTA netrebnicilor pe care i-am ales să ne reprezinte
Denisa Miron, Colaborator
Toate partidele parlamentare s-au lăudat până nu demult cu criteriile de integritate. Între timp ele sunt aruncate la coș de mai toate partidele – se merge pe real politik: Dacă omul aduce voturi poate să fie el condamnat, anchetat sau în orice alt mod penal. În acest context un mic inventar în rândul parlamentarilor nu strică pentru a observa cum aceste criterii au fost doar apă de ploaie, iar cei cu probleme își văd în continuare de funcții, privilegii și evident de ascensiune.Toate partidele parlamentare s-au lăudat până nu demult cu criteriile de integritate. Între timp ele sunt aruncate la coș de mai toate partidele – se merge pe eal politik: Dacă omul aduce voturi poate să fie el condamnat, anchetat sau în orice alt mod penal. În acest context un mic inventar în rândul parlamentarilor nu strică pentru a observa cum aceste criterii au fost doar apă de ploaie, iar cei cu probleme își văd în continuare de funcții, privilegii și evident de ascensiune.
!!!!!! Enumerarea de mai jos nu îi cuprinde și pe cei care sunt în cele aproximativ 7.000 de dosare aflate în lucru doar la DNA. Informațiile despre ei nu sunt încă publice și ei nu au fost informați de acțiunile procurorilor în ceea ce îi privește
_____
STIRIPESURSE.RO vă prezintă LISTA RUȘINII:
PSD
Parlamentari care și-au pierdut mandatul (prin demisie sau condamnare):
1.Ioan Adam, fost deputat PSD (mafia retrocedărilor)
2.Viorel Hrebenciuc, fost deputat (mafia retrocedărilor)
3.Monica Iacob Ridzi, fost deputat și ministru (Dosarul Gala Tineretului)
4.Miron Mitrea, fost deputat (dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale)
5.Oana Niculescu Mizil, fost deputat (dosarul de coruptie a lui Marian Vanghelie)
6.Aurel Nechita, fost deputat (condamnat pentru incompatibilitate)
7.Ion Ochi, fost deputat (în dosarul lui Aristotel Căncescu)
8.Nicolae Vasilescu, fost deputat (trafic de influența)
9.Darius Vâlcov, fost senator și ministru (mai multe fapte de corupție)
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
10.Vasile Gliga, deputat ( definitiv, 1 de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
11.Mircia Muntean, deputat (definitiv, patru ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de tranzacţii ilegale de terenuri; este trimis în judecată şi pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)
12.Sorin Lazăr, senator (6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese însă mai are un dosar pe rol investigat de DNA pentru abuz în serviciu ca primar al comunei Strunga)
13.Marian Ghiveciu, deputat ( 3 ani închisoare cu suspendare într-o cauză privind retrocedări ilegale de terenuri în judeţul Buzău)
14.Liviu Dragnea, deputat (1 de închisoare cu suspendare în dosarul referitor la fraudarea Referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu)
15Florin Pâslaru (amendă penală pentru conflict de interese)
16.Anghel Stanciu, deputat (6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese).
17.Marian Neacşu, deputat (amendă penală pentru conflict de interese)
Parlamentarii care au pe rol procese dupa ce au fost trimişi în judecată dar au şi alte dosare în care sunt cercetaţi :
18.Vlad Cosma , deputat, sub control judiciar, (dosar DNA cu tatăl său pentru acordare de contracte preferenţiale din bani publici şi anchetat în dosarul lui Iulian Herţanu)
19.Constantin Adăscăliţei, deputat, sub control judiciar (dosar DNA pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia)
20.Cătălin Marian Rădulescu , deputat, sub control judiciar (dosar penttru operațiuni financiare incompatibile cu funcția şi dare de mită)
21.Neculai Răţoi, deputat (dosar DNA referitor la scutirea unei firme de la plata unor obligaţii către bugetul Consiliului Local Paşcani)
22.Florin Constantinescu, senator (dosar DNA referitor la scutirea unei firme de la plata unor obligaţii către bugetul Consiliului Local Paşcani)
23.Victor Mocanu, deputat (dosar DNA pentru abuz în serviciu ca preşedinte al CJ Buzău privind contracte ilegale de furnizare de echipamente medicale)
24.Sonia Maria Drăghici,deputat (dosar PÎCCJ pentru conflict de interese)
25.Ion Stan, deputat (dosar DNA pentru trafic de influenţă )
Parlamentari anchetaţi:
26.Dan Şova, senator și fost ministru (dosare DNA – “Turceni-Rovinari”, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală şi spălare de bani, dar şi în cel cu Viorel Hrebenciuc privind elaborarea şi adoptarea unui proiect legislativ )
27.Victor Ponta, deputat și prim-ministru (dosar DNA „Turceni-Rovinari” pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, săvârşite ca avocet)
28.Ilie Sârbu, senator (dosar DNA privind retrocedări ilegale disjuns din cauza lui Viorel Hrebenciuc)
29.Ecaterina Andronescu, senator (dosar DNA privind licenţele Microsoft dar şi o altă cauză pentru care ÎCCJ a confirmat redeschiderea anchetei)
30.Iulian Iancu, deputat (dosar DNA disjuns din cel al lui Toni Greblă)
31.Lucian Şova, deputat (dosar DNA disjuns din cel al lui Toni Greblă)
32.Mircea Gheorghe Drăghici, deputat (dosar DNA pentru complicitate pentru folosirea influenței alături de fostul preşedinte al CJ Argeş)
33.Alexandru Cordoş, senator (dosare DNA pentru favorizare a făptuitorului privind avertizarea unor persoane că sunt interceptate dar şi pentru trafic de influenţă alături desoţia şi fiica lui)
34.Radu Babuş, deputat (dosar DNA alături de Radu Mazăre )
35.Gabriel Mutu, senator (dosar DIICOT)
36.Adrian Simionescu, deputat (dosar DNA pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi complicitate la evaziune fiscal)
37.Niculae Bădălău, senator (dosar DNA legat de protejarea unei firme prin intervenţii la ANAF dar şi ale instituţii)
*****************
PNL
Parlamentari care și-au pierdut mandatul (prin demisie sau condamnare):
38.George Becali, fost deputat (dosarul Valiza)
39.Dănuț Culețu, fost deputat (trimis în judecată pentru fapte de corupţie săvârşite când era prefect al judeţului Constanţa)
40.Relu Fenechiu, fost deputat și ministru (condamnare în Dosarul Transformatorul)
41.Theodor Nicolescu, fost deputat (în dosarul ANRP)
42.Petre Roman, fost deputat (incompatibilitate)
43.Ștefan Bucur Stoica, deputat (incompatibilitate)
44.Iosif Secășan, fost senator (trafic de influență)
45.Akos Mora, fost senator (incompatibilitate)
46.Sorin Roșca Stănescu, fost senator (dosarul Rompetrol)
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
47.Tudor Chiuariu, senator (definitiv, în dosarul Poșta Română)
48.Dian Popescu, senator (5 luni de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu, dare de mită şi uz de fals)
49.Gigi Chiuru, senator (6 luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită la alegerile din 2012 a 24.000 de tichete valorice pentru procurarea de medicamente şi mai este cercetat în al dosar pentru corupţie privind favorizarea unui grup de firme la construcţia de parcuri eoliene în Dobrogea
50.Grigore Crăciunescu, deputat (doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
51.Corneliu Dobriţoiu, senator (un 1 de închisoare cu suspendare în dosarul „Case pentru generali” )
Parlamentarii care au pe rol procese dupa ce au fost trimişi în judecată dar au şi alte dosare în care sunt cercetaţi :
52.Ion Ariton, senator (dosar DNA Gala Bute )
53.Mircea Roşca, deputat (sub control judiciar, DNA dosar pentru trafic de influenţă și instigare la abuz în serviciu; a fost şi arestată preventiv)
54.Ionuț Zisu, senator (dosar PÎCCJ de evaziune fiscal)
55.Cătălin Teodorescu, deputat, sub control judiciar, (dosarul ANRP al fostei şefe DIICOT)
56.Gheorghe Costin (dosar DNA pentru mai multe fapte săvârşite ca viceprimar al municipiului Beiuș )
57.Dan Bordeianu, deputat (dosar PÎCCJ pentru fapte privind alimentarea cu apă în localităţi din judeţul Vaslui)
Parlamentari anchetaţi:
58.Dan Motreanu, deputat (dosar DNA pentru folosirea influenţei şi spălare de bani alături de fostul consilier prezidenţial George Scutaru).
59.Cornel Mircea Sămărtinean, deputat (dosar DNA)
60.Alin Popoviciu, deputat (dosar DNA)
**********************
ALDE
Parlamentari care și-au pierdut mandatul (prin demisie sau condamnare):
61.Gheorghe Coman, fost deputat (condamnat definitiv într-un dosar în care a fost acuzat că a primit bani şi o sticlă de whisky în schimbul menţinerii în funcţie a unui şef din DSVSA Buzău)
62.Ion Diniță, fost deputat (în Dosarul lui Aristotel Căncescu, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit)
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
Parlamentarii care au pe rol procese dupa ce au fost trimişi în judecată dar au şi alte dosare în care sunt cercetaţi :
63.Dorinel Ursărescu, senator (dosar DNA privind favorizarea unei grupări evazioniste)
64.Mircea Banias, senator (dosar DNA pentru trafic de influenţă şi alte fapte ) persoanelor
Parlamentari anchetaţi:
******************
UDMR
Parlamentari care și-au pierdut mandatul (prin demisie sau condamnare):
65.Marko Attila, deputat (dosarul ANRP – fugit în Ungaria)
66.Gergely Olosz, fost senator (trafic de influență)
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
68.Karoly Kerekes, deputat (definitiv , 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
69.Mate Andras Levente, deputat (definitiv, 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
Parlamentarii care au pe rol procese dupa ce au fost trimişi în judecată dar au şi alte dosare în care sunt cercetaţi :
Parlamentari anchetaţi:
70.Tanczos Barna, senator (dosar DNA privind retrocedarea ilegală a unor terenuri care au aparţinut SCDP Băneasa)
*******************
UNPR
Parlamentari care și-au pierdut mandatul (prin demisie sau condamnare):
71.Gigi Nețoiu, fost deputat (Dosarul Transferurilor de jucători de fotbal)
72.Antonie Solomon, fost senator (mai multe fapte de corupție)
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
Parlamentarii care au pe rol procese dupa ce au fost trimişi în judecată dar au şi alte dosare în care sunt cercetaţi :
73.Marius Isăilă,senator (dosar DNA pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată)
74.Ionel Agrigoroaei, senator (dosar PÎCCJ pentru fapte legate cu obţinerea unui credit)
Parlamentari anchetaţi:
75.Şerban Mihăilescu, senator (dosar DNA privind licenţele Microsoft)
76.Marin Anton, deputat (dosar DNA pentru folosire a influenței)
77.Mario Ernest Caloianu (dosar DIICOT )
78.Titi Holban, deputat (dosar DNA pentru trafic de influenţă)
79.Valerian Vreme, deputat (dosar DNA abuz în serviciu în dosarul licenţelor Microsoft )
80.Lucian Iliescu, senator (dosar pentru mai multe ca primar Giurgiu)
*****************
Minorități și INDEPENDENȚI:
Parlamentarii cu condamnări, chiar si definitive:
81.Niculae Mircovici, deputat (definitiv, 6 luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese
82.Adrian Miroslav Merka, deputat (definitiv, 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
83.Ghervazen Longher, deputat (trei luni închisoare cu suspendare pentru conflict de interese)
84.Elena Udrea, deputat (dosarele DNA – Gala Bute şi Microsoft, este sub control judiciar însă a fost şi arestată preventiv)
85.Sebastian Ghiţă, deputat (sub control judiciar, dosar DNA cu fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu şi anchetat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatului premierului.
86.Florin Popescu, deputat (dosar DNA, sub control judiciar acuzat că a cerut tone de pui pentru a le da alegătorilor şi dosar PÎCCJ pentruconflict de interese şi fals în declaraţii)
Parlamentari anchetaţi:
87.Alexandru Mazăre, senator (dosar DNA în care e implicat Radu Mazăre)
PLUS – cei cărora procurorii le-au cerut încuviințare de urmărire penală și s-au lovit de protecția oferită de colegii celor vizați de anchetă:
88.Varujan Vosganian, senator ALDE (solicitare de 2 ori din partea DIICOT)
89.Laszlo Borbel, deputat UDMR (solicitare de două ori din partea DNA)
90.Daniel Chițoiu, deputat ALDE (o solicitare din partea DNA)
91.Victor Paul Dobre, deputat PNL (o solicitare din partea Parchetului ÎCCJ)
92.Ioan Ovidiu Siliaghi, deputat ALDE (solicitare din partea DNA)
93.Dan Nica, ales deputat PSD și acum europarlamentar (solicitare din partea DNA)
!!!!! – Mențiuni speciale pentru cei care au fost parlamentari la începutul legislaturi și au plecat în alte părți, dar au probleme grave cu legea:
94.Toni Greblă, ales senator PSD și apoi ales judecător la CCR (trimis în judecată de DNA)
95.Dan Radu Rușanu, ales deputat PNL și apoi șef la ASF (trimis în judecată de DNA)
….unde s-a ajuns cu „democratia” sionisto-americana!; sa te crucesti nu alta!
INCA O „PERLA” DE GENUL : CE AI CU NOI IISUSE FIUL LUI DUMNEZEU DE CE NE CHINUIESTI”? IN CARE VEDEM CUM DEMONII SI SLUJITORII FIDELI MARTURISESC FARA VOIA LOR ADEVARUL :
Barroso recunoaşte “UE a fost gândită să fie un antidot pentru guvernele democratice”
Preşedintele Comisiei Europene, Josè Manuel Barroso a ajuns să recunoască public. În timp ce îşi citea declaraţia, am rămas timp de 5 minute fără cuvinte gândindu-mă “În ce hal am ajuns?”
Acestea sunt declaraţiile Preşedintelui Comisiei Europene, cel mai înalt rol politic în Europa, care reprezintă “vechiul continent” în lume:
“Motivul pentru care aveam nevoie de Uniunea Europeană este tocmai acela că nu e democratică. Lăsate în voia lor, guvernele alese ar putea face orice le stă în putinţă pentru a câştigă câteva voturi.
Guvernele democratice nu au întotdeauna dreptate, dacă guvernele democratice ar fi avut mereu dreptate nu am mai fi în situaţia de azi: deciziile adoptate de cele mai democratice instituţii din lume sunt mereu foarte greşite.”
Şi continuă:
“Aceasta a fost, în largă măsură, logica şi obiectivul principal pentru unificarea europeană. Părinţii fondatori care au traversat al Doilea Război Mondial au ieşit cu o viziune obosită a democraţiei. Astfel au proiectat un sistem în care puterea supremă este exercitată de comisari numiţi care nu au nevoie să se îngrijoreze de opinia publică. Ei – părinţii fondatori – credeau că procesul democratic uneori are nevoie de a fi condus, temperat, condiţionat.”
Acum ştiţi că cine vorbeşte despre democraţie declarându-se un susţinător al acestei Uniunii Europene, minte!!! În Europa nu există o democraţie, decid cei 28 de “super-comisari” numiţi care “nu trebuie să se îngrijoreze de consimţământul poporului”. Noi i-am susţinut întotdeauna, dar acum am primit confirmarea de la direcţii implicaţi…
Bine aţi venit în Europa, unde-i mai rău decât în URSS..
http://www.efemeride.ro/barroso-recunoaste-ue-a-fost-gandita-sa-fie-un-antidot-pentru-guvernele-democratice
ASADAR, LUPII AU INTRAT IN CHIP DE PĂSTORI LA OI, SI URLA A PUSTIU FARA NICI O RETINERE, IAR OILE DORM…..VAI DE OI….VAI DE NOI ….
Cu siguranta la asta se referea dec …asa da!
https://www.youtube.com/watch?v=x3CE09cdrkE