Pakistanul vrea la BRICS

LIMBA TRACĂ VORBITĂ LA FONDAREA ROMEI?
De CD

Ulise, pe numele adevărat trac, Odiseu a fost regele insulei Itaca, apărată de nemuritoarele Amazoane tracice. Amazoancele tracice. Simbolistică usor de descifrat. Garda de incredere pe care Odiseus/Ulise o lasă acasă să pazească curtea regală. Era o gardă a tracilor adusi cu familiile lor cu tot. Tracii popor de stepă, maestrii ai cailor si călaritului cat si a trasului cu arcul, mai migrau si in zonele montane unde aveau turme de cai, vaci si oi si ca buni luptători se angajau ca mercenari. Grecii cutreierau intregele bazine ale marilor Mediterană si Neagră să recruteze mercenari.

Ulise
Forma Ὀδυσ(σ)εύς Odys(s)eus este folosită începând din perioada epică și prin perioada clasică, dar se găsesc și diverse alte forme. În inscripțiile de pe vaze, găsim variantele Oliseu (Ὀλισεύς), Olysseus (Ὀλυσεύς), Olysseus (Ὀλυσσεύς), Olyteus (Ὀλυτεύς), Olytteus (Ὀλυττεύς) și Ōlysseus (Ὀλυσσεύς) și Ōλυσυς (Ὀλυσσεύς). Forma Oulixēs (Οὐλίξης) este atestată într-o sursă timpurie în Magna Graecia Ibycus, conform lui Diomedes Grammaticus, în timp ce gramaticul grec Aelius Herodianus are Oulixeus (Οὐλιξεύς).

În latină, era cunoscut ca Ulixēs sau considerat mai puțin corect Ulyssēs. Cu toate acestea, schimbarea dintre d și l este comună și în unele nume indo-europene și grecești, și forma latină se presupune a fi derivată din etrusca Uthuze ceea ce poate explica unele dintre inovațiile fonetice.

Familia
Tatăl lui Ulise – Laërtes a fost regele cefalenilor, un grup etnic tracic care a trăit atât pe insulele Ionice, pe care probabil le-a moștenit de la tatăl său Arcesius și de la bunicul Cephalus, de unde si numele tinutului, cât și pe continent, in partea vestica a Greciei de astăzi. Tărâmul său includea Itaca și insulele din jur și partea vecină a continentului, a altor orașe-stat grecești. Laërtes a fost, de asemenea si el un Argonaut și un participant la vânătoarea Mistretului Calydonian.

Bunicul lui Laertes a fost conform legendelor Cephalus sau Kephalos, un membru al familiei regale ateniene ca fiu al Prințesei Herse și al zeului Hermes, heraldul zeilor. Potrivit unor surse genealogice, Ulise a avut mulți alți copii în afară de Telemachus. Majoritatea acestor genealogii urmăreau să-l lege pe Ulise de întemeierea mai multor orașe italice devenite colonii cefaliene – tracice:
– cu Penelope: Poliporthes, născut după întoarcerea lui Ulise din Troia;
– cu Circe: Telegonus, Ardeas, LATINUS, de asemenea Ausonus și Casiphone.
Xenagoras scriu că Ulise cu Circe a avut trei fii, Romosin in greaca veche: Ῥώμος, Romos, Anteias și Ardeias care au construit trei orașe și le-au numit după numele lor. Orașul pe care l-a fondat Romos a fost Roma.
– cu Calypso: Nausithous, Nausinous;
– cu Callidice: Polypoetes;
– cu Euippe: Eurialus;
– cu fiica lui Thoas: Leontophonus.

Potrivit legendelor, Ulise și-a pierdut iepele și a străbătut Grecia în căutarea lor. Le-a găsit pe plaiurile lui Pheneus , in Peloponez. Pausanias adaugă că, potrivit oamenilor din Pheneus, când Ulise și-a găsit iepele, a decis să păstreze cai în țara lui Pheneus, așa cum își creștea si vacile.

Conform tradiției grecești antice, Ulise a fondat un oraș în Iberia, care se numea Odisea (Ὀδύσσεια) sau Odisea (Ὀδυσσεῖς) care avea un sanctuar al zeiței Atena. Autorii antici l-au identificat cu Olisipo (Lisabona modernă),

Hellanicus din Lesbos a scris că Roma a fost fondată de Enea și Ulise, care s-au reunit acolo. Alți istorici antici, inclusiv Damastes din Sigeum, au fost de acord cu el. Legenda greacă povestește despre Ulise ca fondatorul Lisabonei in Portugalia, numindu-o Ulisipo sau Ulisseya, în timpul misiunii sale de douăzeci de ani pe mările Mediterane și Atlantice. Olisipo era numele Lisabonei si în timpul Imperiului Roman.

Pausanias in Descrierea Greciei scrie că la Pheneus a existat o statuie de bronz a lui Poseidon, supranumit Hippios, adică calul, care conform legendelor a fost dedicată de Ulise și, de asemenea, un sanctuar al lui Artemis care se numea Heurippa. In greaca veche: Εὑρίππα înseamnă căutătoare de cai, și a fost fondat de Ulise.

Tracii au fost un popor vorbitor de indo-europeană care a locuit o mare parte din sud-estul Europei în istoria antică. Tracii locuiau în principal în sud-estul Europei, în Bulgaria, România, nordul si sudvestul Greciei de astăzi, dar și în nord-vestul Anatoliei (Asia Mică) in Turcia de azi.

Cultura proto-tracă s-a dezvoltat și în geți și daci, precum și alte câteva triburi tracice mai mici. Scriind în secolul al VI-lea î.Hr., Xenofan i-a descris pe traci ca fiind “cu ochi albaștri și cu părul roșu”.

Regatul Odrysian, trac a fost fondat de regele Teres I, exploatând prăbușirea prezenței persane în Europa din cauza invaziei eșuate a Greciei în 480–79. Teres și fiul său Sitalces au urmat o politică de expansiune, făcând din regatul lor unul dintre cele mai puternice ale vremii lor. De-a lungul istoriei sale timpurii, a rămas un aliat al Atenei și chiar sa alăturat Războiului Peloponezian de partea ei.
În anul 400 î.Hr., statul a arătat primele semne de oboseală, deși priceputul Cotys I a inițiat o scurtă renaștere care a durat până la uciderea sa în 360 î.Hr.

Teres, despre care se spune că a trăit 92 de ani, murise la izbucnirea războiului din Peloponesia în 431 î.Hr.. Succesorul său a fost fiul său Sitalces, a cărui domnie este cunoscută în mare parte datorită relatării lui Tucidide. Înainte de război, se știe că a făcut campanie împotriva Paeonienilor din vest, subjugând unele dintre triburile care trăiau de-a lungul cursurilor superioare ale Strymonului. Acum, influența sa s-a extins peste o mare parte a Bulgariei, a Traciei grecești și turcești și, de asemenea, a unor părți din sud-estul României: de la râurile Strymon și Iskar în vest până la Marea Neagră și Propontis în est, precum și Haemus și gura de vărsare a Dunării.Potrivit lui Tucidide, statul Odrisian era „foarte puternic, iar în veniturile și prosperitate generală depășea toate națiunile Europei care se află între Marea Ionică și Euxine [Marea Neagră].

Cultura tracică a fost descrisă ca fiind tribală de greci și romani. Ei au rămas în mare parte dezbinați, primul lor stat permanent fiind regatul Odrysian în secolul al V-lea î.Hr. Ei s-au confruntat cu subjugarea de către Imperiul Ahemenid – Persan, cam în același timp. Tracii au cunoscut o scurtă perioadă de pace după ce perșii au fost învinși de greci în războaiele persane. Regatul Odrysian și-a pierdut independența în fața Macedoniei la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. și și-a recâștigat independența după moartea lui Alexandru cel Mare.

Tracii s-au confruntat cu cucerirea de către romani la mijlocul secolului al II-lea î.Hr., sub care s-au confruntat cu lupte interne. Ei au compus părți majore ale revoltelor împotriva romanilor împreună cu macedonenii până la al treilea război macedonean. Ultima utilizare raportată a unei limbi tracice a fost de către călugări în secolul al VI-lea d.Hr.

Tracii au fost descriși ca „războinici” și „barbari” de greci și romani și au fost apreciați ca mercenari. În timp ce tracii erau percepuți ca nesofisticați de către contemporanii lor, se spune că ei „aveau de fapt o cultură destul de avansată, care era remarcată în special pentru poezia și muzica sa”. ~ “Thrace”- Encyclopaedia Britannica.

Prima înregistrare istorică a tracilor se găsește în Iliada, unde sunt descriși ca aliați ai troienilor în războiul troian împotriva grecilor antici. Etnonimul trac provine din greaca veche Θρᾷξ (Thrāix; plural Θρᾷκες, Thrāikes) sau Θρᾴκιος (Thrāikios; ionic: Θρηίκιος, Thrēikios), iar toponimul Tracia provine de la Θρᾴκιος (Thrāikios); ῄκη, Thrēikē). Aceste forme sunt toate exonime așa cum sunt aplicate de greci. Deci nu stim cum se numeau tracii pe ei isisi.

În mitologia greacă, Thrax (prin numele său pur și simplu tracul prin excelență) era considerat unul dintre fiii reputați ai zeului Ares.
În “Alcestis”, Euripide menționează că unul dintre numele lui Ares însuși era Thrax, deoarece era considerat patronul Traciei, scutul său de aur sau aurit a fost păstrat în templul său din Bistonia în Tracia.

Potrivit unei teorii, strămoșii lor au migrat în trei valuri din nord-est, Trans Carpatia: primul în neoliticul târziu, al doilea în epoca timpurie a bronzului și al treilea în jurul anului 1200 î.Hr. Au ajuns în insulele din Marea Egee, forțând pelasgii și aheii, punând capăt civilizației miceniene.

Istoricii antici greci și romani au fost de acord că vechii traci erau luptători superiori; doar fragmentarea lor politică constantă i-a împiedicat să cufunde ţinuturile din jurul nord-estului Mediteranei. Soldații lor erau apreciați ca buni mercenari, în special de macedoneni și romani.
Regiunile muntoase găzduiau diverse popoare, inclusiv ilirienii, considerați triburi tracice războinice și feroce, în timp ce popoarele de câmpie erau aparent considerate mai pașnice.

Tracii au locuit părți din vechile provincii Tracia, Moesia, Macedonia, Beotia, Attica, Dacia, Scythia Minor, Sarmatia, Bitinia, Mysia, Pannonia și alte regiuni ale Balcanilor și Anatoliei.
Erau aproximativ 200 de triburi tracice.

Tucidide menționează despre o perioadă din trecut (din punctul său de vedere), când tracii au locuit regiunea Focida, cunoscută și ca locația Delphi; o definește după viața lui Tereus – rege mitologic trac și fiul zeului Ares.

Primele colonii grecești de-a lungul coastelor tracice, întâi la marea Egee, apoi la marea Marmara și marea Neagră au fost fondate în secolul al VIII-lea î.Hr.
Tracii și grecii au trăit unul lângă altul in pace si armonie. Sursele antice consemnează o prezență tracică pe insulele din Marea Egee și în Hellas („țara elenilor”) mai largă.
La un moment dat în 637 î.Hr o parte a tribului Tracic Treres a migrat peste Bosforul Trac și a invadat Anatolia sub regele lor Kobos.

Regatul Odrysian a fost o uniune statală a peste 40 de triburi tracice și 22 de regate care au existat între secolul al V-lea î.Hr. și secolul I d.Hr. A constat în principal din spatiul unde este Bulgaria de astăzi, răspândindu-se în părți din sud-estul României (Nordul Dobrogei), părți din nordul Greciei și părți ale Turciei europene moderne, la Marea Marmara si Marea Egee.

Până în secolul al V-lea î.Hr., populația tracilor era suficient de mare încât Herodot i-a numit al doilea cel mai numeros popor din partea lumii cunoscută de el (după indieni) și potențial cel mai puternic, dacă nu ar fi fost lipsa lor de unitate.

În 279 î.Hr., galii celtici au avansat în Macedonia, sudul Greciei și Tracia. Curând au fost forțați să iasă din Macedonia și din sudul Greciei, dar au rămas în Tracia până la sfârșitul secolului al III-lea î.Hr. Din Tracia, trei triburi celtice au înaintat în Anatolia și au stabilit regatul Galatiei.

Latinii, cunoscuți uneori sub numele de Lațiali sau latini, au fost un trib italic care includea primii locuitori ai orașului Roma, ce conform scrierilor grecesti a fost infiintat de Ulise si fiul lui ulise Latinus isi leaga si el numele de regiune si de limba vorbita de romani – latini. Putea oare limba tracică să fie cea a strămosilor lui Ulise?

Începând cu anul 1000 î.Hr., latinii au locuit în mica regiune cunoscută de romani sub numele de Latium vetus, adică zona dintre râul Tibru și promontoriul Muntelui Circeo la 100 km sud-est de Roma. În urma expansiunii romane, latinii s-au răspândit în Latium adiectum, locuit de popoare osco-umbriene. Latinii erau cunoscuti ca “oamenii din campie”, asa s-ar traduce numele lor in latină, sau tracă?
Potrivit lui David W. Anthony, proto-latinii își au originea în estul Ungariei de astăzi, în timp ce Kristian Kristiansen i-a asociat cu proto-Villanovanii, cu cultura Velatice-Baierdorf din Moravia și Austria.

Distribuția geografică a limbilor antice ale peninsulei italic poate fi explicată în mod plauzibil prin imigrarea unor valuri succesive de popoare cu limbi diferite.
Pe acest model, se pare că grupul „Italic de Vest”, inclusiv latinii a fost primul val, urmat și înlocuit în mare parte de grupul Italic de Est, Osco-Umbrian.

Limbile paleo-europene, sau limbile europene vechi, sunt cele mai multe limbi necunoscute care au fost vorbite în Europa înainte de răspândirea familiilor indo-europene și uralice cauzate de invazia din epoca bronzului din stepa eurasiatică a păstorilor ale căror limbi descendente domină continentul de astăzi.

Istoricul grec antic Herodot păstrează tradiția conform căreia Tyrrhenoi (etruscii) își au originea în Lydia, în Anatolia. Un posibil sprijin pentru o origine estică a etruscilor poate fi oferit de două inscripții într-o limbă strâns legată de etruscă găsite pe insula Lemnos din nordul Mării Egee.

Latium era situat pe malul stâng al râului Tibru, extinzându-se spre nord până la râul Anio și spre sud-est până la Pomptina Palus la sud si promontoriul Circeian, Monte Circeo or Cape Circeo. Interesantă toponimie, pe mama lui Latinus o chema Circe. Se pare ca au un talent special grecii, sa boteze reperele geografice in asa fel ca să recunoastem marca grecească lasată pe traseul lor colonial Odiseic.

Circe este descrisă ca fiica zeului soarelui Helios și a nimfei oceanide Perse. Cea mai cunoscută dintre legendele ei este povestită în Odiseea lui Homer, când Ulise vizitează insula ei Aeea – Elba pe drumul de întoarcere de la războiul troian și ea îi schimbă cea mai mare parte a echipajului în porci. El reușește să o convingă să îi readucă la forma umană, locuiește cu ea timp de un an și are 2 fii de la ea, Latinus și Telegonus. Geografia oarecum inconsecventă a Odiseei lui Homer este adesea considerată mai mult mitică decât literală, dar geografia savantului și poetului alexandrin Apollonius din Rhodos este mai specifică. În epopeea sa Argonautica, el localizează insula undeva la sud de Aethalia – Elba, pe coasta de vest a Italiei.

Si cum limbile sunt materne ar trebui să asumăm că Circe, cel putin printre limbile ce le vorbea, folosea si limba tracă ca sa i-o treacă și lui Latinus. Cine stie, dar enigma timpurilor trecute este ceea ce ne face si mai curiosi si mai tenace in a ne cunoaste trecutul, a-i observa experientele pentru a nu-i mai repeta accidentele.

Atlanta – 11/11/2023