Deputaţii găgăuzi vor referendum pentru adrerarea la comunitatea euro-asiatică. O rusoaică de la Publika TV, Pahomova, vrea referendum pentru conferirea limbii ruse a statutului de limbă de stat. Şi ea nu e singura. Comuniştii vor introducerea bicolorului roş-albastru, după modelul transnistrean roş-verde, şi interzicerea tricolorului pe care Voronin l-a numit drapel fascist.
Nu s-a auzit nicio vorbă, nicio reacţie a autorităţilor din Moldova de Est la aceste şi multe alte iniţiative preţioase ale Moscovei. Încă odată: dacă mâine va avea loc un referendum la orice temă idioată propusă de ideologii ocupanţi, rezultatele vor în fi folosul lor. Şi nu doar din cauza că moldovenii sunt blegi, cu creierul teşit şi cu sindromul Stokholm băgat adânc în cerebel.

Milionul plecat în căutare de un trai mai bun ne va juca festa, odată şi odată. Satele sunt goale. Cei rămaşi sunt pustiiţi şi beau până la idiotizare. Copiii cresc gata mancurtizaţi. Cuţitul a devenit cel mai accesibil şi operabil argument în polemicile şi confruntările de idei de prin mahalale scufundate în beznă. Criminalitatea arată altfel decât în rapoartele Ministerului de Interne.

Moldovenii devin tot mai puţini la număr. Pericolul dezaţionalizării nu e o invenţie a mea. Dacă lucrurile merg tot aşa şi mai departe, ruşii şi acoliţii lor vor hotărâ nestingherit soarta acestui pământ. Ori îi aducem înapoi pe cei plecaţi, lucru irealizabil după mine, ori declanşăm o discuţie nemiloasă privind viitorul nostru. Să decidem, odată şi odată, dacă putem supravieţui fără România ca neam.

Problema se pune în mod tranşant: ori Unirea, ori pieirea!

Val Butnaru

http://valbutnaru.union.md/ori-unirea-ori-pieirea