DESPRE MASACRUL CELOR 11000(UNSPREZECE MII) DE CALUGARI DE LA MANASTIREA ORANKI:

PARINTELE DUMITRU BEJAN DE VORBĂ CU CÂTIVA INTELECTUALI :

– Spuneti-ne si nouă ceva despre lagărul de la Mănăstirea Oranki si despre călugării care au fost martirizati de comunisti acolo!

– Oranki era mănăstirea nobililor rusi, în centrul Rusiei, aproape de Volga, în anul 1918 comunistii au desfiintat-o . si au făcut acolo lagăr de călugări, închizând în ea peste 11000 de călugări din toate mănăstirile Rusiei. Erau printre ei si preoti călugări si preoti de mir, si aveau în frunte un episcop.

În anul 1918 a venit de la Moscova o delegatie militară comunistă si i-a întrebat:

– „Mergeti cu noi, sau nu? Aveti 24 de ore timp de gândire!” Iar episcopul le-a zis:

– Este prea mult până mâine! Vă dăm răspunsul în 10 minute!” Atunci episcopul s-a întors spre călugări si i-a întrebat: „Fratilor, acum aveti ocazia să vă faceti mucenici pentru Hristos! Vreti să vă uniti cu comunistii? Sau vreti să vă dati viata pentru Hristos si să vă numărati în ceata sfintilor mucenici? Să nu vă temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheamă la El!” Atunci au strigat toti într-un glas: „Vrem să murim pentru Hristos!”

Si asa au fost împuscati toti cu mitraliera în cap, timp de o lună de zile, câte 300-500 în fiecare zi, fiind îngropati într-o văgăună mare din curtea mănăstirii. Unii săpau santul, apoi erau împuscati, iar altii îi acopereau cu pământ si săpau mai departe santul; apoi si ei, la rândul lor, erau împuscati, până i-au îngropat pe toti. Iar pe episcop l-au împuscat la urmă si l-au îngropat, asezat pe un mic scăunel, între călugării ucisi.

A fost un adevărat masacru în masă al călugărilor rusi sub comunisti, unic în Istoria Bisericii contemporane, despre care nu se vorbeste nimic si nu s-a scris nimic până acum. Eu sunt singurul preot ortodox care mai sunt în viată, martor ocular la descoperirea moastelor acestor sfinti martiri de la Oranki, unde am stat în lagăr ca preot militar între anii 1942-1948. Am scris si o carte despre acest fenomen, aflată sub tipar la Bucuresti, care se cheamă „Oranki”.

În lagăr la Oranki erau vreo 14000 de prizonieri de război de la Stalingrad, români, nemti si alte natii europene, si ne trebuiau closete.

Atunci comandantul a pus niste soldati să sape o groapă mare în spatele bisericii, deasupra unei văgăuni. Săpând acolo s-a dat de osemintele acestor călugări împuscati.

Atunci câtiva soldati români au venit la mine si mi-au spus:

– Părinte, Bejan, am găsit un sant plin cu trupuri de călugări, împuscati în cap, căzuti unul peste altul, îmbrăcati în haine negre călugăresti! Ce să facem?

– Săpati în continuare cu atentie si vedeti ce mai găsiti! După un timp iar au venit la mine.

– Părinte Bejan, am găsit un preot bătrân neputred, asezat pe un scăunel între ceilalti călugări. Se cunoaste bine cum a fost împuscat în cap; are la gât un lant cu cruce si o icoană de metal cu chipul maicii Domnului!

– Fratilor – le-am spus -, mergeti la comandantul lagărului si-i raportati. Aici este o mare minune. Toti călugării acestia, în frunte cu episcopul neputred sunt sfinti, sunt mucenici ucisi de comunisti prin anul 1918-1920. Nu mai facem closet aici!

Pe un scaun mic sedea asezat un arhiereu, ori poate staret de mănăstire, sau episcop. După ce l-am cunoscut? Avea engolpion pe piept si o cruce alături de engolpion, cum poartă episcopii.

Crucea aceea i-au furat-o cei care săpau la closet. Au tăiat-o bucăti si au împărtit-o. Engolpionul l-am salvat eu, dar I-a luat comandantul lagărului. L-am chemat eu acolo. Iar el a zis: „Dar acesta ce se chinuieste pe scaun? Scoateti-l de aici si îngropati-l undeva, ca oamenii!” Si m-a delegat pe mine să fac acest lucru.

Am vorbit la atelierul lagărului si s-a făcut un scaun puternic de stejar. L-am asezat si l-am legat aici pe piept în crucis, ca să stea drept. M-am dus, l-am stropit cu aghiasmă de la cap până la picioare, stropind si toate celelalte schelete care erau acolo. Apoi am înmormântat din nou arhiereste pe acei episcop, lângă o fântână din incinta Mănăstirii Oranki, pe acel scaun.

Acela este un sfânt în toată puterea cuvântului.

În fântâna aceea izbucneste uneori apa în sus, după vrednicia celui care ia apă de acolo. Vara, la 6 august, vin la această fântână preoti bătrâni fosti prin puscării, unii infirmi, care au scăpat cu viată din puscăriile Siberiei si fac Sfânta Liturghie acolo; apoi se reîntorc la casele lor. Am asistat si noi, cei din lagăr la Sfânta Liturghie.

Cu porunca comandantului de lagăr i-am făcut o carcasă puternică din lemn de stejar, ca să nu fie turtit si a rămas închis în acea carcasă de stejar. Dar am văzut la el o minune. Era împuscat în cap. Când l-am scos dintre ceilalti călugări trupul lui neputred s-a întins ca si cum atunci ar fi murit.

Aceasta am povestit-o la doi tineri intelectuali rusi, unul de origine română, si lucrul acesta i-a impresionat pe amândoi. Pe urmă acesti cercetători s-au dus acolo la Oranki să constate dacă cei 11000 de călugări martiri se află în acel loc. Dar n-au putut, pentru că la Oranki, unde am fost noi prizonieri, s-a făcut o puscărie de femei si nu le-a dat voie să se apropie. Au încercat să capete aprobare pentru deshumarea lor, dar asta este o treabă mare, grea, ca să deshumezi 11000 de schelete si să le înmormântezi crestineste; nu este lucrare de doi oameni. Asta-i lucrarea unui sat întreg si mai mult. Gânditi-vă 11000 de trupuri de călugări f ornează o armată întreagă! Aceasta-i oastea împăratului ceresc! Sfinti ai lui Hristos! Noi, când i-am descoperit, i-am acoperit cu pământ din nou. N-am mai făcut closet acolo. Am făcut în altă parte. A rămas asa în mila lui Dumnezeu si în stiinta Lui. S-au dus cei doi studenti, au făcut o săpătură si au constatat exact ce-am spus eu si ei au căpătat încredere. Au găsit osemintele, nu l-au găsit pe arhiereu, că n-au săpat în dreptul lui, cum le-am dat eu schita acelei văiugi în care erau răsturnati unul peste altul călugării si preotii împuscati. Nu l-au găsit pe episcop pentru că au săpat numai 2 metri, cu voia autoritătilor. Au astupat la loc după ce au găsit schelete unul peste altul. Au căpătat mare încredere si au venit din nou la mine să confirme spusele mele. La dânsii nu-i atâta libertate religioasă ca la noi, este mai putină, încă spiritul comunist este foarte puternic si atunci au amânat treaba aceasta sine die.

– În ce an ati găsit moastele?

– I-am descoperit în 1942, toamna, dar au fost executati în 1918. Atunci la preotii si călugării din Rusia li s-a pus întrebarea de către comunisti: ‘Mergeti cu noi sau nu?”. Toti acestia au răspuns:

Nu! Rămânem cu Hristos!”. Atunci au fost împuscati acolo la fata locului, cum v-am spus mai sus.

– Osemintele acestea înseamnă că sunt moaste de oameni sfinti!

– Sigur că da! Martiri adevărati, ca în timpul persecutiilor romane. Unsprezece mii de martiri toti.

Numai călugări si preoti, în frunte cu acel episcop sfânt. Nici un om din sat. Din secolele MII n-au mai fost ucisi asa de multi martiri ca sub comunisti.

Era obiceiul la Mănăstirea Oranki unde ne aflam în lagăr că, în fiecare an, pe 6 august, la „Schimbarea Domnului la Fată”, se adunau preoti rusi veterani, bătrâni si unii infirmi, care fuseseră închisi prin Siberia, si făceau o Sfântă Liturghie la acea fântână, la care asistam si noi. Erau unii preoti cu viată sfântă. Lângă această fântână am îngropat moastele acelui episcop sfânt, pe care l-am găsit întreg între cei 11000 de călugări mucenici, îmi pare rău că i-am uitat numele.

– Au dat voie autoritătile celor doi tineri să ia din osemintele martirilor de Oranki?

– Nu, nimic! Doar atât, să constate că sunt. Autoritătile se făceau că nu stiu nimic. Ce-i interesa?

Eu i-am trimis la un martor ocular de acolo, nu stiu dacă mai trăieste, căci în 1918 reusise să scape un călugăr rasofor de la Oranki, care devenise morar într-o pădure în taiga, acolo pe o apă. Avea moară si toti oamenii se duceau si-si măcinau ovăzul acolo; porumb doar nu era, nici mei. II chema părintele Teodot. Cu el am intrat în legătură prin 1944-1945, si datele despre această ucidere în masă el mi le-a furnizat, după ce noi am constatat existenta acestor oseminte. El singur a reusit să scape de acolo, singur! Cum a reusit, nu stiu. Era din partea locului. S-o fi ascuns pe undeva.

– Cum l-ati întâlnit pe acest călugăr Teodot?

– Într-o iarnă grea ne-a scos să tăiem lemne de foc într-o pădure mare la nord de lagăr. Ne păzeau ceasovoii rusi, gardieni civili înarmati. Cum mergeam eu singur prin pădure, am dat de o casă mică pe valea unui pârâu. Am bătut la poartă. A iesit un rus bătrân cu barbă si m-a întrebat cine sunt si ce doresc.

I-am spus că sunt prizonier la Oranki si că sunt preot ortodox român. De treizeci de ani nu mai văzuse preot ortodox. Era în mijlocul pădurii. El trăia foarte bine crestinismul acolo la moară. Eram un străin pentru el, însă a căpătat încredere în mine. S-a convins că sunt preot ortodox. Era simplu călugăr; nu putea face nimic ca preot. Stia toată rânduiala. Avea o carte de pe care-si făcea canonul, seara după ce termina lucrul.

Era foarte credincios. Nu prea cred să mai trăiască. Cădea în genunchi totdeauna când mergeam eu acolo si-mi spunea si mie: „Stai în genunchi!”. Când stăteam în genunchi, ne închinam amândoi. El spunea ce stia, ce-si mai aducea aminte; eu eram mai bine dotat ca el. Am reusit noi să punem mâna pe un ceaslov de la un rus.

Avea un fel de magazie cu de toate, unde era moara. Era o moară de apă cu două pietre care măcinau, prin căderea apei.

Prima dată când ne-am întâlnit, m-a întrebat:

– Esti preot ortodox? si a început a plânge.

– Da, i-am răspuns.

– Atunci să-ti spun si eu o taină: Sunt călugăr din Mănăstirea Oranki. Mă cheamă Teodot si în 1918, când eram tânăr, am fugit noaptea, ca să nu mă ucidă. Mi-am făcut apoi o căsută si o moară de apă în această pădure. N-am mai întâlnit un preot ortodox de când am plecat de la Oranki!

Eu i-am spus cum am descoperit acel sant cu călugări împuscati si apoi l-am întrebat:
– Ce s-a întâmplat acolo în mănăstire, căci am găsit un sant mare plin cu călugări?

El, plângând, mi-a spus:

– Comunistii atei, când au intrat la putere, au prins 11000 de călugări si preoti din toate mânăstirile si i-au închis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari călări si ne-au întrebat: „Vreti să mergeti cu noi?” Iar episcopul si cu toti călugării au răspuns: „Nu mergem cu voi, că sunteti atei! Vrem să murim pentru Hristos!”.

Eu am reusit să scap. Si asa i-au pus să sape un sant mare si lung de sute de metri si i-au împuscat într-o lună pe toti, iar la urmă pe episcop. Ei singuri îsi săpau santul si singuri îl astupau. Dar erau plini de credintă în Hristos si trăiau numai în post si rugăciune până i-au ucis ateii….
http://www.sfaturiortodoxe.ro/…