Calin Kasper
175 aprobate
calin.kasper@gmail.com
178.2.155.155
Operaţia „Citadela” prin care ruşii au dat o palmă occidentului

Lângă Odesa, NATO a construit un centru logistic, de unde conducea operaţiile ucrainiene şi tirul de rachete asupra teritoriului rusesc, ceea ce nu putea fi tolerat multă vreme de comandamentul rusesc.
Compelxul militar purta numele oficial de Elges Ashore Complex şi era mândria occidentalilor, care îl credeau invincibil. Pentru asta l-au şi numit Citadela, care era un scut antirachetă, cam ca cel de la Deveselu. Era format din mai multe clădiri şi un buncăr.

Cea mai importantă era clădirea cu patru etaje, care adăpostea radarul AMSP1, cu cei patru ochi ciclopici (antene) cu care putea urmări peste 100 de obiective în mişcare, de la distanţe de peste 1000 de km. Alt centru important era cel de lansatoare de rachete din scutul de apărare, care putea lansa rachete Tomahawk, dacă primea permisiunea.

Al treilea element a fost un sistem subteran de buncăre, unde se prelucrau datele primite de la sateliţi, de la propriul radar şi de la alte centre de comandă NATO. Aici se stabileau traiectoriile şi obiectivele care urmau să fie lovite de pe teritoriul rusesc. Citadela era apărată de sisteme antirachetă de tip NASEMS norvegiene şi IRIS-T germane, poziţionate de jur împrejurul centrului, într-un număr neobişnuit de mare: 36 de bucăţi!

Citadela însă, avea un punct slab: şi anume, când a fost proiectată, nu existau rachete hipersonice. Şi fiindcă occidentul nu le are nici azi, în arogana lui, socotea că afirmaţiile ruseşti sunt propagandă.

Creierul Citadelei era compus din radarul performat aflat în clădirea cu patru etaje, de unde pândea tot ce mişcă, pe o rază de 1000 de km. Fără el, toată Citadela ar fi orbecăit în întuneric. Strategia rusească l-a avut în centrul atenţiei. Dar Citadela avea un sistem inteligent, cu elemente care se sprijineau între ele. Ca să distrugi radarul, trebuia să-l loveşti mortal. Dar dacă se apropia de el vreun obiect în mişcare, se activau cele 36 de sisteme antiaeriene. Era un nod gordian, pe care ruşii trebuiau să-l deznoade.

Comandamentul rusesc a început să adune date şi informaţii. Sateliţii de tip Persona au scanat Citadela centimetru cu centimetru iar sateliţii Liana înregistrau tot ce însemna radiaţii electromagnetice: convorbiri telefonice mobile, semnale ale radarelor şi semnalele radio transmise de la şi spre Citadelă.

Ruşii au trimis şi nişte avioane SU 57 în proximitatea graniţei Ucrainei, ca să provoace reacţiile de apărare ale sistemului, care apoi au fost captate şi analizate de profesionişti. S-au efectuat astfel hărţi în trei dimensiuni ale Citadelei, cu toate clădirile şi poziţiile lansatoarelor de rachete, cu coordonatele buncărului şi a centrelor de comandă.

Apoi ruşii au aflat toţi parametrii instalaţiilor existente, de la timpul scurs de la datul comenzii, până la pornirea rachetei spre obiectul care venea spre Citadelă, cu toate datele tehnice ale radarelor şi a sistemelor de rachete. Apoi, datele au fost completate de serviciile de informaţii ruseşti, care aveau infiltraţi printre angajaţii bazei, care au fotografiat planuri şi rapoarte, clădiri şi instalaţii şi au trasmis numărul personalului militar şi capacitatea lui de luptă. Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării.

La începutul lunii noiembrie 2025, comandamentul rusesc având deja toate informaţiile necesare, a definitivat planul atacului. El a fost realizat cu un minim de mijloace tehnice, dar cu un maxim de inteligenţă. Era prevăzut un atac în trei faze, care urmau să se deruleze într-un timp de doar 15 minute. Prima fază consta în asigurarea tăcerii totale, asemăntoare cu liniştea dinaintea furtunii.

„Liniştea” impusă a fost asigurată prin sistemele electronice de bruiaj şi de derutare a radarelor, prin distorsionarea sau anihilarea oricărei unde electromagnetice din jurul Odesei, ceea ce a afecat grav comunicaţiile, de la telefonia mobilă, semnalele radar, GPS şi StarLink. Citadela s-a scufundat din punct de vedere al comunicaţiilor, în întuneric.

În data de 6 noiembrie 2025, la ora zero ora Moscovei, sistemele Kasuka 4, de pe teritoriul Crimeii şi-au început activitatea. Ele trebuiau să „orbească” radarul principal al Citadelei. Iar sistemele de bruiaj mobile instalate pe navele ruseşti din Marea Neagră, au avut misiunea de a bloca radarele sistemelor NASAMS şi IRIS-T, operaţie care a reuşit deplin: pe monitoarele radarelor nu se vedeau decât linii şi purici.

Pe întregul teritoriu al Citadelei s-a declanşat alarma. Pe mulţi i-a cuprins deruta şi panica, fiindcă numeni nu ştia care era cauza. „Toţi se uitau cu mirare şi nu ştiau de unde vine.” La patru minute după ora zero, a pornit spre Citadelă al doilea val, format din 48 de drone Lancet, prevzute cu inteligenţă artificială. Ele aveau sarcina de a distruge toate cele 36 de sisteme antirachetă. Aceste drone erau comandate exclusiv de inteligenţa de la bord, căreia i-a fost precizat obiectivul pe care trebuia să-l distrugă. Cum o făcea, cum zbura, era treaba ei. Astfel că s-a creat un stol de drone, care zburau aparent dezordonat şi incoerent, dar fiecare spre ţelul ei precis.

Toate cele 36 de sisteme antirachetă NASAMS şi IRIS-T ale bazei au fost lovite 1 la 1, cu viteza de 300 km/h. O dronă pentru fiecare sistem antirachetă. O precizie nemaiîntâlnită în istoria militară. Iar celelalte 12 drone Lancet, care fusesera prevazute ca înlocuitoare a celor care eventual ar fi ratat ţinta, s-au reorientat şi au lovit alte obiective, precum generatoare diesel sau vehicole blindate.

Dupa ce de pe locul unde fuseseră sistemele antirachetă se ridicau coloane de fum iar Citadela, spunea” propaganda rusă” cu mare satisfacţie, arăta ca o cutie de conserve ciuruită, a fost lansat cel de-al treilea val de atac, consistând din trei (doar trei) rachete Zircon. Fregata Amiral Grigorovici, aflată în alarmă la sute de km de Odesa, a primit ordinul de lansare.

Trei hiperrachete Zircon au ajuns în câteva secunde la înălţimea de 30 de km. unde au dezvoltat viteza de 9.000 km/h (Mach 8). La această viteză, plasma produsă de propulsoarele rachetei produce ea însăşi radiaţii electromagnetice puternice, care fac racheta nedetectabilă pentru radare. Apoi, când au ajuns deasupra bazei Citadela, s-au repezit din înaltul cerului, vertical, fiecare asupra ţintelor lor.

Prima dintre ele a penetrat acoperişul clădirii cu patru etaje, avariind-o. A doua rachetă, pătrunzând prin acelaşi locaş produs de prima rachetă, explodează în mijlocul clădirii, prăbuşind-o şi îngropând sub ea resturile a ceea ce a mai rămas din radarul american.

A treia rachetă Zircon, special dotată cu un cap perforator, străpunge plăcile de beton şi de metal de deasupra buncărului, ajunge în centrul lui şi explodează, transformând totul într-un glob de foc. La ora 0:15, operaţia militară specială de lângă Odesa a fost încheiată. În acest atac, pe lângă distrugerile imense produse de drone şi de cele 3 rachete Zircon, au fost cu siguranţă decimaţi şi mulţi specialişti şi ofiţeri de rang înalt NATO.

Ruşii spun că n-a fost doar un atac tactic, ci o lovitură geostrategică de mari proporţii, care a schimbat umblarea timpului. A fost o acţiune precisă şi dură, care a distrus un centru NATO considerat inexpungabil. Când s-a aflat de isprava asta, în centrele NATO s-a instalt panica.

Gradul de distrugere al Citadelei a fost analizat de comandamentul rusesc cu informaţii culese pe trei căi independente. Sateliţii Liana au constatat că după atac, s-a aşternut o tăcere (electronică) aproape totală. Tot personalul bazei rămas în viaţă, era în stare de şoc.

Al doilea canal de informaţii au fost comunicaţiile ucrainiene, care după o vreme, au început să funcţioneze. Se relata despre gradul de distrugere al Citadelei cu expresii, auzite printre pocnituri şi pârâituri, precum lovituri fatale, distrugere completă, dezastru nemaivăzut, dar mai ales, erau multe cereri de ajutor pentru răniţi.

Al treilea canal a fost satelitul Persona, care a survolat zona şi a fotografiat şi filmat proporţiile dezastrului. Erau atât de mari, încât Citadela nu va mai putea fi reconstruită niciodată. Iar fotografiile în infraroşu arătau încă focare de incendiu, care mistuiau ultimele resturi combustibile rămase din Citadela NATO.

Operaţia aceasta a fost o lecţie pentru tot Occidentul, care poate că se va trezi, după această operaţie care a produs un gol imens în sistemul de apărare NATO. S-a fragilizat frontul estic şi sistemul de apărare al Ucrainei, Marea Neagră a devenit un lac rusesc, ţărmul Ucrainei nu mai poate fi apărat de vasele şi aviaţia rusă.

Nici un vas nu va mai putea aduce armament pe mare pentru Ucraina, iar ţara asta bătută de Dumnezeu şi condusă de un excroc ca Zelenski, nu mai poate exporta nimic pe mare, nici chiar prin portul Constanţa, dacă Rusia nu va fi de acord. Aceasta este noua realitate, pe care Occidentul trebuie s-o recunoască, vrând nevrând.

Centrul economic, politic şi strategic al lumii s-a mutat în Asia, iar zvâcnirile SUA ca să se arate încă puternică, precum o face în Venezuela, îi va aduce numai necazuri. Dar să vedem ce învăţăminte ar trebui să tragă România de pe urma distrugerii Citadelei, privind securitatea sa: Deveselu, zero, Kogălniceanu, zero, Securitatea oferită de articolul cinci, zero.
Bazele militare şi soldaţii străini sunt motive de insecuritate. Pentru asta trebuie desfiinţate, soldaţii străini trimişi la mămicile lor, iesirea din NATO şi EU necesară şi declararea României ca stat suveran şi neutru. Apoi, trebuie să devenim prieteni cu Rusia, China şi cu SUA. Asta ar fi cea mai sigură cale de a ne asigura securitatea.