.

Adevărul despre invazia „refugiaţilor” musulmani coordonată de ISIS

Zilele trecute o cunoştinţă mai veche m-a invitat într-o seară la un
pahar de vin roşu demisec pe o terasă cu specific românesc de pe malul
laculului de la mine din cartier. Această cunoştinţă a fost membru al
trupelor speciale sovietice din vremea URSS. El mi-a expus o teorie
interesantă despre actuala şi inopinata invazie a refugiaţilor
musulmani, cu apucături şi trăsături islamiste. Totul a început de la
evenimentul Charlie Hebdo, din 7 ianuarie, când au fost asasinaţi mai
mulţi caricaturişti şi jurnalişti francezi în centrul Parisului, deşi
redacţia era păzită de poliţişti şi monitorizată de DST. Comandoul
jihadist prin execuţia sumară şi punctuală a arătat Europei că
islamiştii de la ISIS de fapt controlează din punct de vedere al
siguranţei publice continentul, adică mai pe româneşte fac ce vor în
Uniunea Europeană, asta în timp ce NATO se plimbă cu vapoarele pe Marea
Neagră, pe banii noştri din taxe şi impozite. ISIS duce un război
asimetric împotriva Europei, iar noi răspundem cu metode învechite ca în
secolul XX. În luna februarie Statul Islamic a ameninţat public că va
invada până în toamnă Europa cu 100.000 de luptători. Ei au arme
cumpărate de la ucraineni. Atunci diplomatul român Siviu Crăiescu a tras
un semnal de alarmă neluat în seamă de SRI sau serviciile secrete
occidentale. “Statul Islamic depăşeşte dimensiunile unei organizaţii
teroriste tipice. El este organizat ca o armată neregulată de tip
reţelar, care numără 100.000 de agenţi înarmaţi, dintre care 40.000
occidentali, dar şi sute de mii de simpatizanţi. Resursele se ridică la
2.000.000.000 de dolari, plus accesul la resurse nonfinanciare, în
special resursele de petrol din zonă.”

În luna mai serviciile secrete turceşti au interogat mai mulţi luptători
jihadişti prinşi din Siria, care afirmau că în patru luni va începe
ofensiva islamistă în Europa. Comisia Europeană şi conducerea UE nu s-a
sesizat la aceste semnale. De ce? Din obtuzitate, datorită unui marxism
ateist stupid, sau posibil o parte din liderii europeni să fi primit
şpăgi uriaşe, ca să închidă ochii, de la traficanţii de carne vie care
folosesc acelaşi traseu al drogurilor de intrare în Europa: Turcia,
Grecia, Macedonia, Serbia, Ungaria. La sfârşitul lunii august s-a pus în
mişcare puhoiul, circa un million de refugiaţi din Orientul Mijlciu şi
nordul Africii. Din analizele ONU circa 70% dintre refugiaţi sunt
bărbaţi tineri, restul fiind copii şi femei. Şeful Frontlex a arătat
într-o conferinţă de presă că au fost prinşi sau interceptaţi luptători
ISIS printre ei, unii dintre ei au fost arestaţi la graniţa bulgară sau
ungară. Dar grosul islamiştilor au intrat fără probleme în U.E.
Specialiştii şi agenţii de securitate interesaţi de viitorul Europei au
observat că refugiaţii musulmani sunt foarte bine organizaţi şi
obraznici, nu par oameni care fug de război şi înfometaţi, pentru că ei
aruncă mâncarea primită. Ei sunt împărţiţi în grupuri de câte zece
oameni, care au un lider, care-i coordonează prin telefoanele mobile
smartphone. La cincizeci de oameni au un comandant care le transmite
prin şefii de grupă instrucţiunile în limba arabă. Se poate observa la
Budapesta, cum “refugiaţii” musulmani intră ordonat şi coordonaţi în
autobuze şi ascultă comenzile şefilor lor. Atunci, când coboară din
autobuze toţi citesc pe smartphonuri comenzile în limba arabă. Ei toţi,
parcă sunt înţeleşi, vor să ajungă în Germania, aici se vor coordona în
aşteptarea noilor instrucţiuni de la Statul Islamic. Se pare că în
Germania sunt ascunse şi îngropate logistică militară, muniţie şi
armament suficent pentru a începe Jihadul european aşa cum ameninţă din
ianuarie liderii Statului Islamic pentru a ataca U.E, cu ajutorul
musulmanilor islamişti din ghetourile marilor oraşe occidentale. Zilele
acestea Europa nu asistă la o criză umanitară cum încearcă presa
aservită intereselor lui Angela Merkel şi a Comisiei Europene controlate
de Germania, ci la un război asimetric, o invazie musulmană organizată
şi coordonată de Statul Islamic. În noul Califat Islamic European,
România va purta denumirea de “Orobpa”.Cum vom răspunde noi, europenii, invaziei musulmane coordonată de Statul Islamic? Până acum liderii naţionali şi europeni s-au dovedit neputincioşi şi impotenţi în faţa
valului “refugiaţilor” islamişti, parcă ar fi paralizaţi de o forţă
întunecată. Speranţa de libertate rămâne la popoarele creştine.

http://www.napocanews.ro/2015/…

Cine a creat gruparea terorista Statul Islamic ?

Giulietto Chiesa, fost deputat European, vorbeste in direct la televiziunea italiana despre Statul Islamic :

https://www.facebook.com/a3f.r…

Europa 2029: Rezistenţa naţionalistă vs. islamism !!!

https://www.youtube.com/watch?…