Simona Bişboacă a lucrat opt ani până a obţinut metoda cea mai bună pentru extragerea antioxidanţilor din struguri
Orădeanca Simona Bișboacă a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia (3-5 noiembrie), fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanţi şi propolis dizolvat în apă, fără alcool. Salonul Internațional de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varșovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Deși s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bişboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant” denumit „Antioxi Vita”, Simona Bişboacă a fost medaliată cu aur şi i s-a acordat un premiu special din partea Asociaţiei Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bişboacă a fost cel intitulat „Propolis dizolvat în apă”, care i-a adus medalia de argint şi un premiu special, oferit de către Asociaţia Asiatică pentru Invenţii şi Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de țări, din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

Tinereţe din reziduri de struguri
Tânăra inventatoare este doctorand şi a absovit Facultatea de Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experienţă la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pieliţe şi rahis de struguri atent selecţionaţi. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se ştie că are cel mai mare conţinut de antioxidanţi”, a spus Simona Bişboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage şi a stabiliza antioxidanţii din struguri, într-o concentraţie atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii. Am încercat foarte multe variante şi trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieşit din laborator”, a povestit Simona, care pentru a se putea întreţine pe timpul cercetărilor, care cereau investiţii în timp, dar şi în bani, a lucrat ca designer de interior şi exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare”, a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel şi în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nişa produselor alimentare fără aditivi.
Simona Bişboacă şi fratele său au petrecut zile întregi în laborator, încercând zeci de variante

Bombă de antixodanţi şi propolis
Întrebată dacă „Antioxi Vita” este un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, orădeanca s-a abţinut să-şi laude „marfa”, însă a recunoscut că acesta are proprietăţi care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrâneşti încet, frumos şi sănătos”, a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani şi consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulţi şi tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă”, al doilea produs cu care a impresionat în Varşovia, este deosebit prin faptul că nu conţine alcool, putând fi folosit chiar şi de către copii. Ambele invenţii au fost brevetate şi se găsesc în magazine naturiste şi farmacii din toată ţara.

Mândră că e româncă
De doi ani, Simona este membră a Asociţiei Inventatorilor din România. În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândeşte să plece din ţară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invenţiile sale poartă însemnul „produs românesc”. „Deviza mea este: dacă vrei, se poate”, a spus, şi chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia şi sunt în discuţii avansate cu reţele de distribuţie din Italia şi Germania”, a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor.

http://www.adevarul.ro