O istorie aproape necunoscută(2)

 

Dacă tot am deschis cutia cu găştile din Imperiul Sovietic, ar fi bine să mai înaintăm puţin spre anul 1968. Este un an esenţial pentru modul în care s-a dezvoltat  omenirea. În acel an, în recent creata organizaţie denumită „Clubul de la Roma”, s-a statutat faptul că resursele fosile sunt pe terminate, astfel încât în secolul XXI totul pe lumea asta va deveni extrem de limitat. Astfel, pentru ca lumea să rămână „trăibilă”, trebuie să se optimizeze accesul la resurse astfel încât planeta „să ajungă” tuturor. De atunci se vorbea despre noi tipuri de energie, despre practici de business prietenoase cu mediul s.a.m.d.

 

Ca să înţelegeţi mai bine situaţia, Clubul de la Roma este organizaţia cea mai prestigioasă dintr-o întreagă categorie de organizaţii similare a căror menire a fost aceea de punte între Est şi Vest sau, dacă vrem să merge până la realitate, un fel de arenă oficială de întâlnire a ruşilor cu americanii.

Concluzia la care a ajuns Clubul de la Roma a fost una numai bună pentru a le aprinde beculeţul marilor profitori şi manipulatori ai planetei. Şmecheria e simplă: dacă se „optimizează accesul”, asta înseamnă că e esenţial să deţii cât mai multe asemenea resurse pentru ca în viitor să ai monopolul, deţinând astfel un venit baban sigur.

În episodul trecut v-am vorbit despre cea de-a doua tentativă de a prelua Ucraina „pe persoană fizică”, desfăşurată în timpul în care URSS era cu adevărat o putere de temut. După decizia Clubului de la Roma s-a ajuns la concluzia că, în viziunea noilor date ale problemei, lumea trebuie să treacă la un model centralizat, în care aprovizionarea şi distribuţia mărfurilor să se facă mai facil la nivel global. Da, aţi intuit, e modelul globalist de azi.

Cum putea însă să se meargă pe o optică globalistă în condiţiile în care se trăia în realitatea „Cortinei de Fier”. Ei bine, aici s-a mers e două fronturi. În 1969, Aurelio Peccei, conducătorul de atunci al Clubului de la Roma, a făcut lobby puternic pentru ca URSS să-şi deschidă pieţele. Sintagma folosită – pentru a nu stârni antipatii în miezul regimurilor comuniste – a fost aceea de convergenţă dintre Est şi Vest. Probabil vă este cunoscut acest termen şi acum înţelegeţi de unde provine.

În acelaşi timp, „Consiliul Mondial” reprezentat atunci de misteriosul „Comitet al celor 300” – înfiinţat în vremea puterii britanice – şi-a coordonat acţiunile cu CFA-ul condus de David Rockefeller în direcţia dărâmării regimului sovietic şi a modelului statului naţionalist-comunist.

Au fost mutări masive. David Rockefeller a reorganizat toate organizaţiile secrete(sau discerete) ale lumii, subordonându-le unui nou sistem piramidal de putere. În 1971, un membru al clanului Rockefeller, Klaus Schwab, fondează World Economic Forum. În 1973, David Rockefeller fondează Comisia Trilaterală. Toate aceste mişcări sunt gândite pentru a coordona procesul de globalizare. „Tinerii WEF”, despre care vorbea recent Schwab, au tot fost creaţi încă din acele vremuri.

În SUA s-a petrecut o mişcare interesantă. Rămas singur după moartea fraţilor săi, David Rockefeller a simţit nevoia întăririi colosului pe care-l conducea. Astfel s-a petrecut mega fuziunea dintre clanul său şi aşa-numitul Clan Californian compus din Bank of America – sursa finanţatoare, denumită şi „Banca Nucleară” – complexul militar-industrial şi complexul de informaţii grupat în jurul Rand Corporation. Mişcarea lui Rockefeller a fost una mânată de necesitatea rezistenţei în faţa asaltului „Imperiului Britanic”. Aşa s-a creat una dintre cele mai distructive forţe ale istoriei care a modelat tot ceea ce vedem în prezent.

Să ne întoarcem la URSS. După moartea lui Stalin, atmosfera de relaxare a condus la o ascensiune fără precedent a clanurilor. V-am povestit în episodul trecut despre clanurile ucrainene, amintindu-vă că, practic, fiecare republică sovietică era condusă de cel puţin un clan. După venirea la putere a lui Hrusciov, clanurile ucrainene au împânzit puterea sovietică. V-am spus atunci că cel mai puternic clan căţărat în iţele puterii era Harkov. Treptat însă, clanul şi-a pierdut din putere în favoarea clanului Dnepropetrovsk care-a prins aripi datorită lui Brejnev şi care-l avea, de asemenea, pe puternicul Andrei Kirilenko, succesorul lui Podgornîi. Clanul Dnepropetrovsk beneficia de o puternică reţea externă, compusă din cei mai influenţi dintre evreii ucraineni plecaţi din „Raiul Sovietic” şi, astfel, de contacte puternice cu grupurile mondialiste.

Tot în acea perioadă se ridică puternic clanul Stavropol, avându-i ca principali „emanaţi” pe Mikhail Andreyevich Suslov(adjunct al secretarului PCUS) şi pe Iuri Andropov, cel care în 1982 îi va lua locul lui Brejnev. Cele două clanuri conduc treptat la un proces de „îmburghezire” a societăţii comuniste. Ele îşi împart „frăţeşte” vectorii de export ai Uniunii Sovietice. Clanul Dnepropetrovsk pune mâna pe complexul de petrol şi gaze al ţării(prin Alexei Kosîghin – cel despre care vă povesteam cum s-a întâlnit cu Rotschild), iar ceilalţi controlează exporturile de cereale, prin intermediul lui Feodor Kulakov. Vă voi mai aminti aici că Feodor Kulakov avea în preajma sa un tânăr discipol impetuos, pe numele său … Mihail Gorbaciov. Vedeţi cum începe istoria să prindă contur?

În această structură, URSS trece la o deschidere a exporturilor, aparent pentru a face rost de valută care s-o ajute să lupte împotriva capitalismului. Era doar o vorbă-n vânt întrucât clanurile devin atât de puternice încât vor ajunge – aşa cum veţi vedea – să scape din mâna Partidului. Din partea cealaltă a cortinei, operaţiunea de atragere a URSS în „circul global” e o reuşită, iar tentativele de a strânge bani pentru a învinge Occidentul reprezintă o carte deschisă. Valuta URSS este ţinută în bănci occidentale, astfel încât „duşmanii” ştiu exact care-i capacitatea financiară a statului sovietic.

Mai mult, comerţul URSS se desfăşoară în contrapartidă cu firme controlate în spate de mega-alianţă Rockfeller cu „Clanul California”. Astfel, comerţul cu cerealele sovietice trece prin Cargill, companie controlată în spate de Rockefeller, FEMA şi complexul miltar, iar cel cu petrol de „Cele Şapte Surori”, în care Rockefeller avea o halcă esenţială.

În finalul episodului de azi vă reamintesc că am avut o creştere a preţului cerealelor(în 1970) şi a  cotaţiilor petrolului în 1973. Poate părea ciudat, dar aceste creşteri de preţuri au avut loc în perioada în care URSS tocmai intra pe piaţa globală. Ciudat, nu-i aşa? Să suplimentezi livrările, iar preţurile să crească. De ce? A fost ideea lui David Rockefeller. Atât criza cerealelor cât şi cea a petrolului au fost instrumentate pentru a atrage URSS în direcţia exporturilor deoarece, iată, se făceau bani frumoşi. În subsidiar însă, din creşterea preţurilor au profitat Rockefeller şi californienii.

Atât pentru azi. Vă voi mai povesti ceva mai multe într-un episod viitor.