|
PARADOXUL NOII ORDINI INTERNAȚIONALE “Cine conduce lumea când nimeni nu o poate controla?” Este intrebarea tipică a scepticilor reformati sau talmudici care nu stiu decat să se inchine neconditonat si slugarnic unei puteri superioare. Ei nu pot fi si gandi liber, ei caută să aibe mereu un stăpan. Paradoxul noii ordini internaționale este mai evident ca niciodată: instrumentele puterii sunt în creștere, dar capacitatea de a controla consecințele utilizării lor devine din ce în ce mai complex si mai dificilă. Marile puteri pot impune sancțiuni, pot lansa operațiuni militare și pot influența piețele și tehnologia, dar nu își pot obliga întotdeauna adversarii să-și schimbe comportamentul, sau aliații să adopte alegerile lor si nici partenerii economici să se alinieze cu ele. Acest paradox nu este o dovadă a sfârșitului conducerii hegemonice ci mai degrabă o expresie a unei schimbări mai profunde în însăși natura puterii și a regulilor care guvernează exercitarea acesteia. Este rezultatul ultratehnologizarii pe care o trăim. Transformările din ultimele decenii au făcut ca influența să fie mai puțin dependentă doar de supremația tradițională și mai dependentă de rețelele comerciale, financiare și tehnologice, precum și de capacitatea statelor de a construi parteneriate și de a gestiona interesele conflictuale. Lumea nu se află pur și simplu în tranziție de la o conducere hegemonică la alta; mai degrabă, se îndreaptă către un mediu internațional mai interconectat, în care marile puteri coexistă si concurează, statele medii și mici își extind opțiunile, iar actorii nestatali câștigă o influență tot mai mare asupra securității și economiei internaționale. Operațiunile militare pot distruge locuri de lansare și depozite de arme, iar sancțiunile pot împiedica finanțarea și armamentul, dar eliminarea durabilă a amenințării necesită o strategie mai amplă care să abordeze sursele de aprovizionare și condițiile politice care îi permit să persiste. A se vedea războiul din Iran. Aici rezidă una dintre cele mai importante caracteristici ale erei actuale: puterea militară nu și-a pierdut valoarea, dar decalajul dintre capacitatea de a provoca daune unui adversar și capacitatea de a obține un rezultat politic durabil a devenit mai pronunțat. Același lucru este valabil, în grade diferite, și pentru instrumentele de presiune economică. Hegemonul poate rămâne în centrul sistemului financiar global, dolarul își păstrează poziția dominantă, iar companiile și instituțiile americane exercită o influență considerabilă în sectoarele financiar și al tehnologiei avansate. Acest lucru nu semnifică sfârșitul iminent al dominației dolarului sau apariția unui sistem economic de inlocuire complet integrat; mai degrabă, înseamnă aparitia unui sistem alternativ si că utilizarea efectului de levier financiar nu mai are loc într-un mediu în care alte țări au opțiuni alternative si nu la fel de limitate ca odinioară. Inițiativa de Securitate Globală urmărește să obțină un rol mai important în conturarea priorităților internaționale. Independența strategică nu înseamnă a rămâne în afara conflictelor marilor puteri, ci mai degrabă să deții capacitatea de a gestiona repercusiunile acestora și de a minimiza costurile acestora, fără a compromite interesele naționale fundamentale. Menținerea parteneriatelor de securitate existente nu exclude reducerea dependenței excesive de orice partener extern, treacandu-se de la un concept de securitate bazat în principal pe garanții externe cumpărate la un concept mai larg de garantii institutionale globale,care se bazează, de asemenea, pe rezistență economică și tehnologică și autosuficiență. Însă această transformare prezintă provocări nu mai puțin semnificative decât oportunitățile pe care le oferă. Prin urmare, diversificarea parteneriatelor diplomatice și economice este insuficientă pentru a obține o independență strategică reală. Este esențial să se construiască capacități naționale în cercetarea științifică, industriile avansate, securitatea cibernetică și apărare și să se consolideze coordonarea pentru a proteja infrastructura vitală și securitatea energetică. Protecția externă rămâne necesară, dar nu mai este suficientă o singură putere pentru a garanta securitatea pe termen lung într-o lume în care sursele de amenințări și instrumentele de influență se schimbă într-un ritm accelerat. Centrele multiple de influență pot prezenta riscuri suplimentare dacă nu sunt însoțite de reguli clare pentru gestionarea concurenței și prevenirea conflictelor. Pentru a rămân bine poziționat, pentru a juca un rol cheie de lider în menținerea stabilității internaționale, nu doar datorită capacităților militare și economice, ci și datorită alianțelor, instituțiilor și rețelelor de inovare și cunoaștere, orice putere trebuie să recunoască faptul că influența comercială nu garantează o acceptare politică durabilă și că apelurile la respectarea suveranității și a cooperării internaționale își pierd credibilitatea dacă nu se reflectă în relațiile sale cu statele mai mici și în disputele regionale. Într-o lume în care alternativele abundă, capacitatea de a câștiga încredere se poate dovedi mai valoroasă si mai sustenabilă decât capacitatea de a impune dependență. Întrebarea cine conduce lumea nu mai își mai găsește locul prin clasificarea țărilor în funcție de dimensiunea armatelor sau economiilor lor, oricât de importante ar fi aceste măsuri. Puterea va rămâne un element crucial în relațiile internaționale, dar influența sa va depinde din ce în ce mai mult de modul în care este utilizată și de capacitatea celor care o dețin de a construi parteneriate bazate pe interese reciproce și reguli defensibile. Lumii nu îi lipsesc națiuni puternice; ceea ce îi lipsește sunt reguli care să facă din puterea lor un factor stabilizator, nu o sursă perpetuă de haos si război pentru profitul unei elite financiare globale. Atlanta 5/11/2026 |
|---|
CDDistribuie!
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Comenteaza