Radu
376 aprobate
radu.g@yahoo.com
192.200.149.240

NU PUTEM SUBESTIMA RUSIA!
Autor: Jiří Weigl, scriitor ceh
https://cutiapandorei.org/a/nu-putem-subestima-rusia-jii-weigl–

Săptămâna trecută, mulți comentatori au fost ocupați de „planul victoriei” al președintelui ucrainean Zelensky, pe care l-a prezentat oamenilor de stat occidentali. Esența sa poate fi rezumată practic ca o insistență ca Occidentul să învingă cumva Rusia sau să o oblige să capituleze, pentru că Ucraina nu este capabilă de asta singură, chiar și cu nivelul actual de ajutor occidental.

Este o recunoaștere terifiantă a neputinței și naivității cu care nefericiții ucraineni s-au predat în mâinile occidentale, crezând că Occidentul le va sta alături și îi va apăra împotriva Rusiei. Astăzi, în fața agresiunii ruse, a înfrângerii iminente, într-o țară devastată, îndatorată și depopulată, ei îi roagă cu disperare pe cei care i-au încurajat și i-au îndemnat pe această cale distructivă să-și intensifice și să-și îndeplinească promisiunile.

Problema fundamentală, pe care ucrainenii în orbirea lor naivă nu au perceput-o, este că interesele Ucrainei și ale Occidentului nu sunt identice. Ucraina are o experiență foarte negativă cu perioada sovietică a istoriei sale, și în special partea sa de vest, care nu a aparținut niciodată Imperiului Rus, este foarte puternic anti-rusă. În Est, a fost mai complicat, deoarece acolo o mare parte a populației este format din etnici ruși, zona nu are legături istorice cu vestul, dar a fost întotdeauna strâns legată de regiunile rusești vecine. Aceasta a fost sursa diviziunii de lungă durată între Est-Vest în politica ucraineană.

Inițial, politica ucraineană a fost condusă de vechi cadre post-sovietice de limbă rusă din Donbass, care au transformat Ucraina independentă într-un fel de „Rusia B”, haotică, coruptă și total înapoiată decât superputerea lui Putin în ascensiune. Pe măsură ce ponderea Occidentului ucrainean a crescut treptat în țara eșuată după 2004, după „Revoluția Portocalie”, departe de cartierul rusesc neplăcut și riscant, ucrainenii nu și-au dat seama că, cu același radicalism, înregistrau și șoimii din conducerea rusă, care nu s-au împăcat niciodată cu o Ucraina independentă în granițele ei sovietice, așa cum a fost desenat de Stalin și Hrușciov, și pentru care ideea Crimeei, Sevastopolul ca bază pentru flota americană era la fel de acceptabilă ca și viziunea generalilor americani despre Pearl Harbor, ca bază pentru flota de război chineză.

Tulburările politice și criza economică și politică permanentă din Ucraina au început să fie exploatate de Occident, care, după ce a câștigat Războiul Rece, a încetat să ia în serios Rusia drept rivală, comitând aceeași greșeală ca odinioară Napoleon și Hitler. În ochii strategilor occidentali, Rusia a devenit din nou un colos cu picioare de lut, care, spun ei, este suficient pentru a-l împinge și se va prăbuși, o țară de oameni beți și conducători cruzi și incompetenți, care nu trebuie să fie de temut.

Rusia a atins cu adevărat fundul în epoca Elțin, iar Occidentul a tratat-o în consecință. Războiul NATO împotriva Serbiei, sprijinul pentru separatismul cecen și extinderea NATO în vizorul Sankt-Petersburgului le-au arătat rușilor că visele lui Gorbaciov de o „casă europeană comună” erau o mare iluzie. Frustrarea generală l-a adus pe Vladimir Putin la putere și o întoarcere la vechile politici ale marii puteri. Rusia nu a fost dispusă să dea înapoi, dar Occidentul nu a luat în seamă.

A început jocul pentru Ucraina, pe care Occidentul l-a încurajat în orientarea sa anti-rusă și i-a promis vag un viitor în UE și NATO. Lovitura de stat de la Maidan l-a răsturnat pe președintele legitim Ianukovici, care a încercat să manevreze între Rusia și Occident și să evite confruntarea. Acest preludiu la tragedia ucraineană de astăzi a avut ca rezultat anexarea Crimeei de către Rusia și revolta din Donbass. Elitele ucrainene s-au concentrat apoi deplin pe răzbunare și pe încredere nelimitată în sprijinul occidental.

Cu toate acestea, Occidentul, atât SUA cât și puterile vest-europene, nu a reușit niciodată, și nu este vorba despre Ucraina. Din punctul lor de vedere, aceasta reprezintă doar un instrument în relațiile cu Rusia. După revenirii Crimeei la Rusia și luptele din Donbass, a predominat, mai ales în rândul puterilor anglo-saxone, credința că este suficient să înarmezi Ucraina și să-i antrenezi armata în așa fel încât, în caz de agresiune, Rusia să se confrunte cu ei, și chiar că poate fi învinsă. În orice caz, strategii occidentali au văzut în creșterea tensiunilor ruso-ucrainene o oportunitate de a slăbi în mod fundamental regimul Putin, pe care l-au tratat din ce în ce mai deschis ostil.

De aceea, puterile occidentale nu au făcut nimic substanțial pentru a descuraja Rusia să se pregătească pentru un atac, să încerce să o intimideze și să o avertizeze. Ei au presupus că armata rusă greoaie și prost pregătită din Ucraina va fi înfundată într-un război fără speranță, în care fie regimul Putin se va prăbuși, fie Rusia va ieși din război slăbită fatal și posibil dezintegrată. Ei erau gata să sprijine puternic Ucraina și să îndeplinească acest scenariu.

Pe de altă parte însă, Ucraina nu a aparținut niciodată sferei strategice a intereselor naționale ale SUA și ale puterilor vest-europene. A făcut parte din Rusia timp de secole și lumea era obișnuită cu asta. Din punctul de vedere al Occidentului, conflictul din Ucraina nu este o criză care să merite riscul unui conflict nuclear cu Rusia. Pentru Rusia, pe de altă parte, Ucraina este o prioritate strategică cheie pentru care este dispusă să meargă la război la scară largă și a demonstrat acest lucru. Aceste diferențe în pozițiile și prioritățile inamicilor și aliaților au fost subestimate fatal de ucraineni, iar acum se confruntă cu consecințele.

Începutul războiului din Ucraina a confirmat că armata rusă era într-adevăr prost pregătită pentru un conflict de această amploare și nu și-a îndeplinit obiectivele în faza inițială. Cu toate acestea, în continuarea luptei, a devenit clar că a fost o mare greșeală să subestimezi Rusia. Ofensiva ucraineană a eșuat, iar ruloul rusesc de război a început să decoleze încet și să ocupe din ce în ce mai multe părți ale Ucrainei. Ucraina este distrusă depopulată și epuizată și nu știe cum să procedeze.
Ea încearcă din toate puterile să tragă NATO în război, pe care îl consideră singura cale de ieșire. Ea face presiuni pentru aderarea accelerată la NATO și ia la valoarea nominală promisiunile ipocrite pe care le primește de la Occident de mulți ani.
Occidentul are de asemenea probleme. Speranța pentru o prăbușire rapidă a armatei ruse și a regimului de la Moscova nu s-a materializat. Ucraina este amenințată cu o înfrângere militară cu toate consecințele asupra existenței sale statale, a stabilității în Europa și a prestigiului Occidentului. Pe de altă parte, nimeni nu vrea să riște o apocalipsă nucleară din cauza unor Donbas sau Zaporozhye.
Prin urmare, apartenența Ucrainei la NATO nu este o soluție. Nu numai pentru că este o țară în război și nu are granițe clare. Dacă puterile occidentale nu au fost dispuse să intre în război de partea Ucrainei până acum, de ce ar intra în război în viitor. Ei au propriile interese și nu se vor angaja contractual la ceva similar, cunoscând imprevizibilitatea și iraționalitatea frecventă a politicii ucrainene. Dacă Ucraina ar fi totuși acceptată în NATO, ar însemna o puternică devalorizare a obligațiilor de securitate în cadrul acestei Alianțe și, cu siguranță, acest lucru nu este în interesul Republicii Cehe și al altor țări membre.

Politicienii ucraineni, naivi și orbiți, au subestimat gradul de ipocrizie occidentală, contradicția profundă dintre cuvintele și acțiunile politicienilor, nu au reușit să vadă interesele reale ale partenerilor lor și au subestimat pericolul Rusiei. Tragedia pe care au pregătit-o pentru țara lor este incomensurabilă. Nu există un „plan al victorieie” câștigător, mai ales pe câmpul de luptă. Miza este prea mare. Ucraina, precum și celălalt focar de astăzi al crizei de război,
Orientul Mijlociu, necesită o soluție cuprinzătoare de securitate care să țină cont de interesele tuturor părților implicate. Depinde de marile puteri să-și lase în urmă războaiele proxy, să se așeze la masa de negocieri și să caute o soluție și un echilibru stabil.
Orice altceva este un drum spre iad.

Si aici aveti un bonus de pe aceiasi revista:
https://cutiapandorei.org/a/victoria-lui-trump-este-o-revolutie-mondiala-conservatoare-alexandru-dughin-672d109298843