Nu mai avem nici politică externă

2021-02-25T21:39:02+02:0025 februarie 2021|Textele altora|

Politica externă a lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu

Politica externă a lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu  Foto: stirilekanald.ro
România, președintele Klaus Iohannis (el are prerogativa constituțională), prim-ministrul Florin Cîțu, ministrul de Externe Bogdan Aurescu au rechemat 23 de ambasadori (de la Berlin, Washington, Viena, Berna, Varșovia, Vatican, Tokyo, Pretoria, Seul, Astana etc.), asta după ce Klaus Iohannis rechemase la finele anului trecut alți 26 de ambasadori (Moscova, Budapesta, Londra, New Delhi, Ottawa etc.). Deja în 2016 Iohannis rechemase de la post peste 30 de ambasadori din cei vreo 100 câți avem (cu consulate și organizații internaționale cu tot).
Practicile sunt cunoscute: „În momentul în care informația a apărut în presă, direcțiile de resort din MAE nici măcar nu fuseseră anunțate despre deciziile președintelui. Singura comunicare pe care unii ambasadori au avut-o între momentul difuzării informației în presă și întoarcerea acasă a fost documentul administrativ prin care era anunțată data-limită a revenirii în țară. Nu a existat nicio comunicare cu instituția Președintelui României” (dw.com/ro/ziare.com, 16.07.2019).
Încă un heirup sau două și îi recheamă stahanovist pe toți. La urma urmei, de ce avem în 2021 atâția ambasadori și atâția diplomați? Dacă tot nu mai avem nici o politică externă, de ce mai întreținem atâtea ambasade inutile? Și de ce avem un minister de Externe supraponderal? La fel cum avem și servicii secrete supranumerice, pe lângă un minister de Interne mamut? Și, desigur, avem și cei mai mulți generali din Europa, dacă nu cumva din lume. Un stat obez pe umerii unei populații sărace și care nu face decât să se împuțineze. Mai ales prin emigrare în masă. Cifrele reale nu sunt cunoscute pentru că ultimul recensământ a fost un rateu jalnic, rușinos. E limpede însă că listele electorale sunt mult mai bogate decât realitatea din teren.
Se trăiește bine în ambasadele României? Se trăiește excelent, mai ales când nu ai mai nimic de făcut. Mese, cocteiluri, întâlniri fantomatice. Dar secretul vieții în ambasade e bine păstrat. Nu trebuie vorbit despre asemenea lucruri. Câți dintre ambasadorii și diplomații noștri se pricep la economie și comerț (dincolo de diplome dubioase) și ce beneficii aduc ei țării care-i întreține gras până la moarte?
România nu mai are o adevărată politică externă de pe vremea lui Nicolae Titulescu (înainte de 1940), pe care-l tot pomenim, dar Ministerul de Externe și ambasadele nu au făcut decât să crească și să înflorească, după binecunoscutele legi cancerigene ale organismelor birocratice. Pe când o discuție deschisă și sinceră despre politica externă a României? Și, în particular, care e politica externă a lui Klaus Iohannis, alta decât cea de numiri și rechemări? Klaus Iohannis e „cuierul”, „ficusul” cui? Al SIE sau al unei puteri străine? E la fel de consistentă politica externă a aceluiași Klaus Iohannis ca politica internă pe care o cunosc deja bine toți românii?
Interesează doar rotirea „cadrelor” între Berlin, Washington, Viena, Paris, SRI, SIE, Londra, postul de ministru de Externe, sau ar trebui să avem și niște rapoarte de activitate, niște justificări ale cheltuirii banilor publici? Ambasadele României ar trebui să lucreze și pentru România, pe lângă ajutorul „grațios” acordat partenerilor noștri mai mari? Nu ar trebui comasate în continuare ambasade care nu ne mai sunt de nici un folos economic? Pentru că de vreun interes politic nu mai poate fi vorba, suntem în UE și în NATO, și politica noastră externă o decid alții pentru noi.
Cât de gravă e deprofesionalizarea care a lovit ministerul de Externe în ultimii 30 de ani capitaliști? S-a schimbat ceva de pe vremea Uniunii Sovietice frățești în afară de schimbarea taberei? Dacă le citești CV-urile măreților noștri ambasadori, în frunte cu actualul lor ministru, te crucești de câte titluri, doctorate, diplome (unele false?) au onorabilii. De ce atunci nu avem nici o știre despre activitatea lor (economică în primul rând !), ca să nu mai vorbim iarăși de politica externă a țării noastre? De ce sunt ei atât de absenți în afara momentelor festive (specialitatea casei), atât de nuli? În cap cu președintele și cu prim-ministrul lor, firește.
Acum, când lumea se schimbă brutal, noi, românii, dintre ultimii veniți în NATO și în UE, avem dreptul să ne punem și niște întrebări în legătură cu aceste minunate asocieri? Sau doar Statul Profund, moștenit de la asocierea forțată cu sovieticii, și-a salvat pielea prin integrarea în NATO și în UE, și asta ar trebui să-i mulțumească pe toți urmașii daco-romanilor, ai lui Attila și ai Sf. Ștefan, și ai numeroasei minorități rome?
România are voie să aibă relații normale și, mai ales, să facă negoț cu China, Rusia și India, sau aceste drepturi sunt rezervate doar partenerilor noștri majori, SUA, Germania, Franța, Marea Britanie? Ce gândesc ambasadorii noștri despre asemenea „chestiuni”, ce instrucțiuni au primit și ce gândesc, dacă totuși gândesc ceva, despre aceleași „chestiuni” președintele, primul-ministru și ministrul de Externe? Am aruncat la gunoi lunga experiență, inclusiv din timpul comunismului, de interconectare multiplă cu Rusia și China? De ce? În folosul cui?
Pe scurt, știe cineva în România care e politica externă a lui Klaus Iohannis și a lui Florin Cîțu? Poate avem dreptul să aflăm și noi. Și nu în binecunoscuta și găunoasa limbă de lemn, nu în cultul secretului bolnăvicios.

Un comentariu

  1. Jan 27 februarie 2021 la 7:42 pm - Raspunde

    Nu exista nicio politica externa pentru ca Romania nu mai exista ca stat de sine statator.Este doar o colonie atriadei sataniste Israel-SUA-UE.Totul se datoreaza in primul rand poporului roman actual,un ,,popor” de poporeni jalnici si lasi care primesc exact ce merita.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Go to Top