Noroc cu Alex Soros cât e de „idiot”!

UNDE NE SUNT MITURILE STRĂMOSESTI?

O copilărie lipsită de basme, povestiri si ghicitori asa cum ni le pomeneste marele povestitor Ion Creangă, asa cum le-a cunoscut si el este o copilărie lipsită de cele mai grozave aventuri ale imaginatiei, de leagănul inchipuirilor misterioase si uneori sperioase.

Cine ni le-a furat?
Cine le-a schimbat continutul si intelesul lor dulce si plin de invătăminte?
De ce s-au distorsionat miturile, povestile, povestile adevarate si chiar istoria?
S-au strecurat in istoria noastră si au mutilat-o extirpand si ultima făramă de bun simt si morală sănătoasă ce le găseam aici ca intr-un izvor curat si inviorător.

E timpul să ne luăm inapoi miturile si să le punem la loc in mana bunicilor să le povestească nepotilor, in mana educatorilor să ni le citească si să ni le deslusească.
In mana tinerilor care vor să călătorească prin vise si să se legene pe firele imaginatiei ce ne invată lucruri sănătoase moral si folositoare in viată.

Unele mituri ne excită imaginația cu percepții și emoții noi și fabuloase, în timp ce alte mituri ne excită imaginația cu imagini și provocări fantastice, uneori folosind prevestiri și profeții și mistere. Dar nu toate miturile sunt la fel, deoarece miturile bune conțin si un indiciu al sentimentului moral al omului.

Acest sentiment moral poate fi ca o busolă, care ne conduce în direcția motivului, a scopului sau luminează intențiilor noastre și ne hrănește imaginația nevinovată cu o credință, sau încredere în frumusețe, bunătate și adevăr.
Copii au nevoie de vise si de jaloane morale cu care să se descurce in călătoriile lor imaginare, dar care ii ajută si in viata de toate zilele.

Căci fără această încredere în busola noastră morală, rămânem cu un alt fel de intenție manipulativă a miturilor, care folosește simboluri și superstiții, magie și misticism, pentru a ne stimula simțurile cu ceva pur și simplu ciudat, neobișnuit sau nou, căci folosește tehnica psihoterapeutică în loc de artă, iar asta urmărește să găsească ceea ce este mai puternic, nu ceea ce este mai bun.
Și acest lucru ne poate lăsa cu un sentiment neliniștit, sau o lipsă de încredere, că mai există vreun scop moral superior.

Așa că acum, odata cu Revelatia – Apokalipsa, ne trezim călcând pe o cale care a fost deja explorată de Platon – dacă ar trebui sau nu să permitem poeților să intre în republica noastră – unde în cartea a 7-a din „Republica” sa, Socrate ne prezintă propriul său mit – fabula umbrelor de pe peretele peșterii.[1]

„Imaginați-vă ființe umane care trăiesc într-o locuință subterană, asemănătoare unei peșteri, cu o intrare pe sus, deschisă luminii și la fel de largă ca peștera în sine. Sunt acolo acesti prizonieri incă din copilărie, cu gâtul și picioarele legate, astfel încât să fie fixați în același loc de un zid, putând să vadă doar în fața lor, pentru că lanțul lor îi împiedică să întoarcă capul.

Lumina este furnizată de un foc care arde mult deasupra și în spatele lor.. Imaginați-vă că in fata prizonierilor este un alt zid, paravanul ecran din fața oamenilor, pe care li se oferă un joc de umbre, proiectat de păpuși, de deasupra de unde se joaca păpușile…

Imaginează-ți, de asemenea, că pe zidul din spate sunt oameni care poartă numeroase artefacte care le proiectează pe zidul din fata, zidul ecran – statui de oameni și animale, făcute din piatră, lemn și orice material…
Una peste alta, așadar, ceea ce prizonierii ar considera adevărata realitate nu sunt altceva decât umbre – proiectii ale acelor artefacte proiectate pe peretele ecran…

Gândiți-vă, deci, cum ar fi în mod natural să fie eliberați de legăturile lor și vindecați de nebunia lor…
Ce crezi că ar spune dacă le-am zice că ceea ce au văzut înainte a fost o prostie…”

Socrate își imaginează apoi un om care este eliberat, dar din cauza durerii – de la nemișcarea din lanțuri și de la privirea la lumină scăzută, a rămas nedumerit și a fugit înapoi în umbrele pe care a putut să le vadă înainte; și a trebuit să fie târât cu forta sus în lumină până s-a obișnuit încet să vadă lucrurile în lumina soarelui, și nu ca umbre.

„Și dacă li s-ar fi oferit onoruri, laude sau premii pentru cel care a fost cel mai ascuțit/priceput în a identifica umbrele pe zidul ecran; și putea să-și amintească cel mai bine care a venit de obicei mai devreme, care mai târziu și care simultan; și cine a fost cel mai în stare să profețească viitorul, crezi că omul nostru ar dori aceste recompense si i-ar invidia pe acei dintre prizonierii care erau onorați și dețineau puterea cunosterii umbrelor?
Sau crezi că ar simți împreună cu Homer că ar prefera să treacă prin orice suferință, decât să le împărtășească credințele și să trăiască iar așa cum fac ei?”
Socrate își imaginează apoi că acest om a coborât înapoi în peșteră, s-a îndepărtat de lumina soarelui și a intrat în întunericul peșterii și s-a așezat pe același loc ca înainte.

„Acum, dacă ar trebui să concureze încă o dată cu prizonierii perpetui în recunoașterea umbrelor, în timp ce vederea îi era încă întunecată și înainte ca ochii să-și revină și dacă timpul necesar pentru reajustare ar fi scurt, nu ar provoca el ridicol?
Nu s-ar spune despre el că s-a întors din călătoria sa ascendentă cu ochii distruși și că nu merită nici măcar să încerce să călătorească cu ei?
Și despre oricine ar încerca să elibereze prizonierii și să-i conducă în sus, dacă ar putea să pună mâna pe el, nu l-ar ucide?[2]

Acum, se pare că, avem două tipuri de eroi ai miturilor– unul, cum ar fi cel al „prizonierului perpetuu” foarte lăudat si premiat, care prezice viitorul interpretând umbrele de pe perete, iar celălalt tip de erou, cel al „prizonierului scos la lumină” ridiculizat care s-a întors în peșteră încercând să spună altora despre lumea reală pe care o văzuse el în lumina soarelui si sa-i elibereze.”

Decizia eroului scos la lumină de a se aseza la vechiul lui loc si să continue să distinga subtilitatile jocurilor, umbrelor alături de cei cu care a fost aproape toată viata, este si ea de judecat si cantărit. Merită să o iei de la inceput să percepi jocurile lucrurilor reale cu noile lor subtilităti sau renunti si revii in pesteră alături de ceilalti, să privesti vechile jocuri de umbre unde fusesesi campion de cateva ori?

Este la latitudinea fiecăruia să ia propria decizie, dar cei avizati de Revelatie, cei care au revăzut lumina reală si totusi s-au retras in pesteră, trebuie să inteleagă că este cazul sa se retragă din calea altora si să se abtină de la a da sfaturi, indrumări la jocurile la care ei se pricep dar pe altii nu-i interesează.

E greu de apreciat ce mituri vor fi acceptate asa cum sunt, ce mituri se cer a fi rectificate si readuse la stadiul lor initial, original si ce mituri false cu totul vor trebui aruncate din calea noastra, la fel cum nu ar trebui să interzicem toți poeții din republica noastră. Pentru că depinde de noi, să încurajăm acei poeți și acei creatori de mituri a căror intenție a fost să acționeze ca o piatră de temelie pentru a ne face oameni mai buni și să descurajăm acei poeți și creatori de mituri a căror intenție nu a fost să ne facă oameni mai buni, ci erau pur și simplu fantezii despre ego sau răzbunare sau aroganță sau narcissism.

Confucius, el insusi un culegător de folclor ne ajuta din nou si ne arată că fără morală nu exista nimic bun si ajutător omului cinstit si comunitătii sale. Motiv pentru care filozofia sa legată de morală este si acum un test traditional, de-a lungul secolelor de a fi admis ca angajat in aparatul guvernamental sau de stat. Se pare că presedintele Xi si-a insusit foarte bine doctrina Confucianistă.

Potrivit lui Xi Jinping, pentru ca o națiune, o societate sau o cultură să supraviețuiască, trebuie să progreseze în știința și tehnologia ei, și în special în arte. Pentru că progresul în artele sale poate oferi membrilor acelei societăți o încredere sau o mândrie în cultura sa si asta se numește „încredere culturală”.[3]

Si pentru că suntem in domeniul povestilor mi-am amintit că fiind in vizită la un prieten am avut ocazia să răsfoiesc doua sau poate trei volume dintr-o colectie nou editată, cu un tipar exemplar si scoarte de cărti sfinte: “Povesti nemuritoare”, ce le cumpărase ca tatăl său să le citească nepotului. Am observant intr-unul din volume un grup de cateva povesti chinezesti printre alte povesti din alte tari.

Am fost dezamăgit de aceste povesti cu călugari isteti ce reuseau să păcălească pe cate un tăran, să ademeneasca cate o tărăncută adulteră si m-am intrebat dacă aceste povesti sunt adecvate pentru copii sau sunt povestioare porno de la Dorohoi.
Am fost foarte pornit pe chinezi si pe cultura lor care poluează piesajul de basm al copilariei inocente.

Abia mult mai tarziu, cand m-am trezit si dumirit, am realizat ca folclorul chinezesc nu are nimic de a face cu asemenea povesti pipărate, ci “editorii talmudici” care aveau griăj de cultura Romanească erau cei care au pus in acea colectie asemenea povesti murdare.

Editorii, translatorii si unii autori nu ajung in asemenea functii pentru oarece merite, ci pentru ca ei au o misiune: distrugerea unei culture nationale, ne iertand nici macar nevinovatele basme.
Este greu acum după ce am fost mintiti atat de mult de secole să venim cu un skepticism necrutător la tot ce citim si ne se oferă ca informatii sau indicatii pe mas-media. Dar este unica cale de a ne elibera de falsa lor mitologie si să ne-o gasim pe a noastră propie si nealterată.

Asta este năpasta apocalipsei noastre sa o luăm de la capăt, curat si cinsti asa cum trebuie să fie.

NOTE:
1. Citatele de mai sus sunt din „Republica” lui Platon, traducere de C.D.C. Reeve (născut la 10 septembrie 1948), profesor de filozofie la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill. Predă în primul rând filosofia greacă antică si în special Platon și Aristotel. El a tradus multe texte grecești antice, mai ales ale lui Platon și Aristotel si este unul dintre putinii traducători, printre zecii si sutele din intreaga lume, a filozofilor antici greci. Este foarte dificil să găsesti traduceri din texte antice in care poti să ai incredere că sunt traduse cinstit – este o mare problemă.
In aventura căutării un traducatoe de incredere un indicator précis este si etnicitatea traducătorului, motiv pentru care unii trebuie săriti mereu in procesul selectiei

2. Aici avem dezlegarea misterului crucificarii.

3. O idee a lui Xi Jinping, care a fost postată în „Raportul Blip”, 19 martie 2023 – “Despre încrederea culturală a Chinei”, de William Lyon Shoestrap”.

Atlanta 01/22/2024

nu,
activismul său este urmarea blestemului care a cazut pe Jidanul Rătăcitor.