.Text primit pe Email de la o fostă studentă a dlui profesor
- Today at 7:03 PM
Postat pe blogul meu mihai-floarea.blogcreativ.ro/
Fiindcă unii dintre dv. mi-au reclamat imposibilitatea logării la blog, îmi permit să vă trimit textul și sub forma clasică:
Despre familie – d-lui Nicolae Manolescu
Asocierea termenilor din titlul unui articol recent al d-lui Nicolae Manolescu are un puternic iz de reclamă de duzină (semn al decadenței jurnalistice, sper, pasagere!). Trecînd peste aceasta, (l-)aș întreba și eu, cu îndreptățirea celui care e părinte și profesor totodată: de ce atîta tevatură de-atîta amar de timp și, iată, chiar la un nivel atît de înalt (preopinentul meu deține, cum se știe, titlurile de profesor universitar și membru al Academiei Române, decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce!) pe cele două teme neinspirat[1] puse împreună de autorul articolului postat la adev.ro/nvyora? De ce ține morțiș (se știe cine anume!) să se facă educația sexuală a copiilor în școală și nu în familie? Desigur, la fel s-ar putea pune întrebarea și în privința religiei: de ce nu ar mai fi în stare familia să răspundă de formarea unor convingeri religioase la copii?
Răspunsurile sînt dureroase în ambele cazuri: fiindcă de aproape un secol, biciuită ideologic de inițiatorii satanici ai celor două totalitarisme experimentale ce-au generat războaiele mondiale și cele două holocausturi (dintre care doar unul, anume cel nazist, a fost condamnat pînă în prezent, cel roșu încă nu – oare de ce?!), omenirea se tot străduie să compromită pînă la distrugere singura formă minimală de organizare, indispensabilă, de fapt (iată un paradox la care ar fi bine să medităm!), supraviețuirii sale – FAMILIA. Emanciparea femeii aduse în fabrică, la birou, la volan ș.a.m.d., ca „egală cu bărbatul“, să presteze, adică, aceleași munci amînîndu-și/compromițîndu-și/abandonîndu-și menirea principală firească, de naștere și de creștere sănătoasă a copiilor, a continuat cu atragerea ei într-o întrecere absurdă cu bărbatul pe terenul carierei.
Astăzi, amețindu-i pe bieții oameni care se mai străduie să gîndească spre a-i împinge la concluzii à la Caragiale („e scris adînc“, „bine mai combate el, sireacu’“ etc.), dușmanii învederați ai tradițiilor și îndeosebi ai familiei, dar adepți ai globalizării necondiționate, molfăie prin media, grohăind din toți bojocii să-i audă și să-i laude patronii, sintagme și termeni precum: „drepturile omului“ – în special „ale minoritarilor“, „corectitudinea politică“, „egalitatea de șanse“, „explozia demografică“, „încălzirea globală“, „alimentația rațională“, „ecumenismul“, „terorismul“ etc. Ținînd-o tot așa, din amenințare în amenințare (cum a fost, mai ieri, „gripa aviară“, actualmente e „criza emigranților“ – mană cerească pentru jurnaliștii de toate culorile și orientările ideologice în ultimele săptămîni!), articlierii de serviciu vizează inducerea unei cronice psihoze colective care favorizează manipulările, fraudele și jocurile subversive de tot felul. Ce nenorocire e pe capul lor că în calendarul creștin-ortodox sînt trecute sărbători care mai generează cîte-un taifun social precum pelerinajele de la moaștele Cuvioasei Parascheva, la Iași (peste 80.000 de persoane s-au deplasat anul acesta la Catedrala de la Iași – au titrat, cu obidă parcă, ziarele) și de la moaștele Sfîntului Dimitrie, la București… Cum în aceste cazuri ignorarea nu mai ține, căci amploarea fenomenului este prea mare, singura soluție este denigrarea, așa cum de ani buni, cu o nerușinare sfruntată, condeierii de serviciu se pretează a o face, fără teamă de Dumnezeu… Din fericire, există și profesioniști veritabili, precum George Rădulescu (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/11/04/mass-media-si-inchinarea-la-moaste-despre-reaua-credinta-bascalia-si-derizoriul-comanditarilor-agendei-publice/), care nu se sfiesc să-i demaște pe cei aliniați indicațiilor. Profit de ocazie și îl salut cordial, îl încurajez și reiterez – în pofida unei logici materialist-statistice – că, adeseori, așa cum a arătat istoria, chiar și cu o floare se poate face primăvara!
Revenind la „înțelepciunile“ postate, de la înălțimea vîrstei și a funcțiilor sale, de dl N. Manolescu, îmi exprim consternarea față de răutatea strecurată, la un moment dat, printre rîndurile articolului cu pricina: (…) principiul dogmatic al BOR, care refuză informaţia în numele educaţiei (…) De unde o fi scos onorabilul o așa gugumănie? Desigur, de prin tabloidele la care am făcut aluzie în cele precedente!
E regretabil, apoi, că dl N. Manolescu îi subestimează pe oamenii Școlii și, mai mult, îi denigrează cu superioritate[2] (fără a-i cunoaște, de fapt, căci se învîrte demult prin sferele superioare ale culturii, ale diplomației și ale scriitorimii p(r)ostmoderniste!). De aceea mă văd obligat să-l informez: în școală nu se face „îndoctrinare“ ori „prozelitism“ la orele de religie și nu se propovăduiește fanatismul (acesta e, se știe îndeobște, compatibil doar cu sharia, nicidecum cu creștinismul ortodox! De altfel, niciodată un creștin ortodox n-a ucis în numele credinței sale: o probează istoria, d-le N. Manolescu!). Ca și Religia, toate disciplinele de studiu, aprobate prin programele specifice, INFORMEAZĂ elevii, inclusiv Biologia, dacă nu vă este cu supărare, știință care se ocupă, printre altele, vă amintesc, și de alcătuirea și funcționarea organelor genitale (pentru cele umane destui, văd, nutresc obsesii pe care le-aș califica drept maladive!). Tot zgomotul orchestrat din afară pe tema necesității educației sexuale în Școală e de o tristețe fără margini și nu-mi permit să rîd pe seama nefericiților ce se opintesc a lupta – practic și teoretic! – contra firii și împotriva tradițiilor neamului nostru. Pe bună dreptate creștinii ortodocși nu sînt „toleranți“, cum li se tot cere (adică să-i lase să facă ce vor, în țara lor, pe toți neaveniții care habar nu au și nici nu vor să se aplece – în chip tolerant, desigur! –, asupra tradițiilor acestui popor român foarte greu încercat – cel mai aspru, aș îndrăzni să apreciez, de ateismul bolșevic experimentat de ideologii occidentali nu pe pielea lor, în propriile țări, ci, în mod cinic, mai întîi în biata Rusie și apoi în Europa de Est); creștinii ortodocși fac însă mai mult în plan spiritual decît li se cere în plan legislativ („corect politic“): se roagă pentru luminarea minții și curățarea sufletelor vrăjmașilor Adevărului!
În încheierea rîndurilor de față, îl îndemn să citească, spre INFORMARE, pe dl Nicolae Manolescu și, deopotrivă, în rog și pe alții ca d-sa, care-i împărtășesc opiniile, spre a înțelege mai bine sensul cuvintelor mele, următoarea rugăciune pentru vrăjmași. Apoi, în cunoștință de cauză, vă rugăm să vă pronunțați asupra „toleranței“ și conduitei creștinilor: Doamne, învață-mă să-Ți cunosc mărirea și bunătatea. Dă-mi inimă curată și lesne iertătoare și căință pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creștinească și să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcînd porunca Ta. Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău; pe cel ce mă blestemă, îl voi binecuvînta. De va flămînzi vrăjmașul, îi voi da pîine; iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica și de se va rătăci, îl voi povățui. Doamne, eu nu sînt decît un om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvînturile Tale peste vrăjmașii mei și întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferințele și neodihna ce-mi vin de la ei și ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să viețuim pe pămînt cu pace, cu bucurie și să-Ți zicem în unire, cu față senină și cu inimă curată: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“. Că Ție se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin. (Micul ceaslov, tipărit cu binecuvîntarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, 2010, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Doxologia, pp.407-408).
15 brumărel 2015
Mihai Floarea
[1] Dacă ar fi să renunț la eufemismul datorat unui om care mi-a fost profesor și, la un moment dat, șef politic aș scrie: cu neobrăzare.
[2] Autorul scrie: Reacţia directorilor de şcoli se explică prin faptul că niciodată directorii instituţiilor şcolare n-au ţinut să aibă iniţiativă. Cu minime excepţii, ei s-au învăţat să aştepte ordine. Îi amintesc din umila postură de cadru didactic fără funcție de conducere faptul banal că nu directorul conduce o unitate școlară, ci consiliul profesoral, prin intermediul consiliului de administrație! Prin urmare, un diriginte, bunăoară, nu așteaptă ordinele directorului pentru a-și informa corect elevii despre Adevăr, Iubire, Frumos – adevăratele principii ale creștinismului ortodox! –; despre odihnă și alimentație corecte; despre droguri, instinctualitate, procreație, dragoste, pornografie; despre organizarea eficientă a timpului, cauzele insuccesului școlar, pericolele televiziunii, limitele internetului etc.
Dumnezeu sa le dea sanatate si putere celor ce gandesc astfel ca sa invete copii nostri pe mai departe toate cele bune si frumoase pentru sufletele lor si ale celor ce vor veni.
Dacă in textul d-lui Manolescu am citit expunerea unei problematici
și tentativa de a gasi solutii acesteia – cu un lejer aer de superioritate, recunosc – în cel al d-lui Mihai Floarea, doar un atac furibund la persoană,
după care la un mod ipocrit ce nu poate fi trecut cu vederea,…rugăciunea
pentru vrașmași. Hm…
Dacă i-ați fi intins de la inceput, creștinește, mâna d-lui Manolescu și nu l-ați
fi tratat în vrășmaș, ar fi fost mai constructiv nu-i așa ?
…Și nici acest articol n-ar fi existat.
Cred ca domnul Manolescu a avut multe maini intinse cand a fost seful unui partid si le-a calcat pe degete.
Sunt aspecte pe care nu le cunosc și nu mă îndoiesc de ce spuneți, în mod sigur are și el ca orice om păcatele lui…
Este totuși incompatibilă atitudinea unui pretins apărător al religiei… care în loc să aplice învățăturile acesteia (iubirea aproapelui, obrazul celălalt și celelalte principii care fac diferența intre un om de religie și un ateu) în loc de asta, își trece „vrășmașul” prin furcile caudine… Dacă religia reprezintă un ghid, un far pentru marea de oameni in căutarea sensului vieții, oamenii de religie ar trebui să ia foarte în serios principiul ăsta și să se comporte ca exemple demne de urmat…. Cu câteva excepții, o fac ei ?