ȘELARU CONSTANTIN-șTEFAN
31 aprobate
titistefan44@gmail.com
109.98.136.112
Domnule profesor Ion Coja, cu scuzele de rigoare, nici atunci, nici acum și niciodată nu voi accepta ce s-a petrecut la Colectiv, cum a remarat ancheta și componența acesteia, iar tragerea la răspundere a lui Ponta sau cine mai trebuie să răspundă în opinia nu știu cărui politicien este o adevărată batjocură și nicidecum glumă în compoziție de praf în ochii fraierilor. Cert este că așa zisă anchetă nu a descoperit și nici nu a aflat absolut nimic, nici măcar cine a aprobat utilizarea acelei pivnițe insalubre, cu ușa de acces nu numai extrem de îngustă dar și defectă pentru organizarea unei asemenea petreceri cu un număr atât de mare de participanți.

Rezultatul expertizei crminalistice și pirotehnice este o glumă sordidă având în vedere că n-a constatat și astfel, n-au aflat nimic deși, după părerea mea, afinitatea la foc a fost specifică napalmului despre care nici nu se amintește ca de altfel și de lichidiul verde aflat în rezervorul de sticlă aflat pe bar și care a dispărut instantaneu?! Despre componența eterogenă a celor care au dat buzna acolo mai înaintea criminaliștilor și ullte alte mărunțișuri esențiale nici nu mai amintesc iar pe fondul ăsta să-l treci pe linie moartă tocmai pe premierul Ponta ca fiind cel mai mare vinocat, este o porcărie care precis a fost lansată și susținută tocmai de autorii și categoricii vinovați colaterali.

Cu tot resăectul, C. Ș. Șelaru