TOTUL A ÎNCEPUT la IAȘI

• Prima universitate românească, Universitatea “Al. I. Cuza”, a fost înființată la Iași, la inițiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogalniceanu. Sediul actual a fost inaugurat la 21 octombrie 1897, în prezența Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Palatul Universității este opera arhitectului Louis Blanc si a fost construit pe o suprafață de 100.000 mp. Clădirea combina stilurile clasic si baroc, iar monumentala intrare centrală, cu doi lei masivi, de piatră, duce in „Sala Pașilor Pierduți”, renumita prin ample picturi murale, realizate de Sabin Bălașa. La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” s-au format profesori universitari si savanți de prestigiu, precum: Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Gheorghe Platon, Alexandru Zub, Ștefan Procopiu, Constantin Ciopraga, Gheorghe Ivănescu ș.a.

• Primul teatru național românesc, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” a fost construit in Iași (1894 -1896), conform planurilor celebrilor arhitecți vienezi Fellner si Helmer. A fost inaugurat la 1 decembrie 1896, concomitent cu uzina electrică a teatrului, marcându-se astfel începutul iluminatului electric în Iași. În anul 1956, cu ocazia aniversarii a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, prezentat pe scena teatrului, Teatrul Național a primit numele marelui poet, dramaturg si om de cultură Vasile Alecsandri (1821 – 1890).

Teatrul National Iași

• Primul monument românesc, Obeliscul cu lei a fost amplasat în noiembrie 1834, in Parcul Copou, din Iași, în semn de recunoștință față de Rusia si Turcia, pentru prima lege de organizare politică, juridică si administrativă, “Regulamentul Organic”(1832). Impresionantul monument de piatră, a fost realizat de către arhitecții Johan Freywald si Mihail Singurov, conform proiectului elaborat de Gheorghe Asachi. Cu o înălțime de 13 m și o greutate de 10 tone, având la bază un postament solid, obeliscul este sustinut de patru lei masivi, de piatră, sculptati de catre Johann Semser, la Lemberg.

obeliscul cu lei Iași

• Prima tipăritură de pe un teritoriu romanesc, un Liturghier (1508), tipărit de ieromonahul sârb Macarie (în prezent expus la Casa Dosoftei).

Citește și Primele autocare cu pelerini au ajuns deja in Iasi. Randul la moaste era deja facut

• Prima Grădină Botanică din Principatele Române (Iași, 1856) a fost înființată de medicul si naturalistul Anastasie Fătu. Suprafața actuală este de aproximativ 100 ha si include circa 2.000 de specii de arbori, arbuști și plante din diverse continente. Este cea mai mare grădină botanică din România și una dintre cele mai mari din Europa.

• Primul Muzeu de Istorie Naturală din Principatele Române (Iași, 1834) avea drept scop sa prezinte vizitatorilor bogățiile pământene si subpământene ale Moldovei, precum si curiozități din alte părți ale lumii.

• Primul muzeu memorial literar din România, Bojdeuca lui Ion Creanga a fost inaugurat în Iași, la 15 aprilie 1918. În această casă din zona Țicău a locuit scriitorul Ion Creangă, din iulie 1872, pana la moartea sa (31 decembrie 1889). Aici s-a cunoscut și s-a împrietenit cu Mihai Eminescu, aici a scris întreaga sa operă: Povești, Povestiri, Amintiri din copilărie.

muzeu literar Iași bojdeuca lui Ion Creanga

• Primul teatru evreiesc din România și din lume a fost înființat (Iasi, 1876) de către dramaturgul Avram Goldfaden (1840-1908), la „Pomul Verde”. O placă inscripționată, orientată spre Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, în esplanada – parc, amintește despre existența acestui teatru.

• Prima școală medicală cu caracter universitar, din România, Școala de chirurgie a fost înființată la Iași, de către Nicolae Negura si inaugurată la 30 noiembrie 1859, cu sprijinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Instituția a funcționat in localul Academiei Mihăilene. Activitatea didactică s-a desfășurat în limba română. Școala de chirurgie a fost precursoarea directă a Facultății de Medicină din Iași.

• Sinagoga Mare, prima casă evreiască de rugăciune din România a fost construită la Iași (1659-1670). În exterior clădirea este simpla; interiorul este ornamentat si dotat cu obiecte de cult specifice, candelabre, sfeșnice valoroase etc

• George Emil Palade, primul român laureat al Premiului Nobel s-a născut la Iași (1912 – 2008); în 1961 a devenit membru al Academiei de Științe din S.U.A. În colaborare cu Keith Porter, a editat revista „The Journal of Cell Biology”, cea mai importanta publicație științifică în domeniul biologiei celulare (1955). În 1974 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină. La 12 martie 1986, Președintele S.U.A., Ronald Reagan, i-a decernat Medalia Națională pentru merite deosebite în domeniul științei.

• Prima femeie profesor universitar din România, Elena Puscariu-Densusianu (1875-1966), a organizat și a condus, în calitate de medic, prima Clinică de Oftalmologie (Iași, 1920), fiind totodată, la nivel mondial, prima femeie profesor universitar la o clinică oftalmologică.

• Prima femeie medic chirurg din România, Marta Trancu-Rainer (judetul Iași, 1875 – Bucuresti, 1950) a absolvit Facultatea de Medicină din Iași; a efectuat intervenții chirurgicale în timpul Primului Război Mondial, salvând sute de vieți; a devenit membră a Academiei de Medicină din România (1935) și membră de onoare a Societății de Biologie din București.

• Prima femeie avocat din România, Ella Negruzzi (judetul Iași, 1876 – București, 1948) a absolvit Facultatea de Drept la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1913); a fost prima femeie avocat admisă în barou; a activat pentru acordarea drepturilor social-politice ale femeilor, implicându-se, alături de intelectuali români, în combaterea fascismului si războiului, pledând pentru libertate si independența națională.

Citește și In apropierea municipiului Iasi, zona intesata de mine de razboi

• Grigore Cobălcescu (1831-1892) a fost primul profesor de geologie si mineralogie de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași; membru al Academiei Române (1886), creatorul școlii românești de geologie, inițiatorul cercetărilor geofizice din România; a editat primul manual de geologie – “Elemente de geologie pentru clasele gimnaziale” (1859); a elaborat prima lucrare științifică de geologie, “Calcarul de la Rapidea” (1862), ambele in limba română.

• Prima societate științifică românească – Societatea de Medici și Naturaliști, a fost înființată la 18 martie 1833, la Iași, cu sediul in clădirea unde in 1834 a fost inaugurat Muzeul de Istorie Naturală.

• Eduard Gruber (1861-1896) a fost primul cercetător din România in domeniul psihologiei artei; a fost primul român care a obținut titlul științific de doctor in psihologie, la Leipzig (1893); la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași a înființat primul laborator de psihologie experimentala din România (1893).

• Primul tratat de chimie fizică din Romania – publicat la Iași, în patru volume, 1921-1929; autorul tratatului, Petru Bogdan, a fost profesor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, membru al Academiei Române, întemeietorul școlii de chimie-fizică din România (1913).

• Primul laborator de electricitate din România înființat la Iasi, in anul 1910, la Facultatea de Științe (transformată in 1913, in Institutul Electrotehnic), a fost organizat de Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), membru al unor societăți științifice europene (Germania, Franta), membru al Academiei Romane (1916) si membru fondator al Academiei de Științe din România.

• Prima hologramă 3D într-un muzeu memorial din România – Iași, februarie 2012 îl reprezintă aproape identic pe Mihail Kogalniceanu (în interpretarea actorului Nicolae Urs). Înregistrarea poate fi vizionată și audiată în cadrul Muzeului Memorial „Mihail Kogalniceanu”.

holograma kogalniceanu Iasi

• Primul român membru al Academiei Regale de Științe din Berlin, Dimitrie Cantemir (1673-1723) – Domnitorul Moldovei (Iasi, 1710–1711) a devenit, in iulie 1714, membru al Academiei Regale de Științe din Berlin (președinte – Gottfried Wilhelm Leibniz). Prima lucrare științifică despre muzica islamică (1704) – “Cartea muzicii” (în limba turcă), prima creație literară în limba română (și greacă) – “ Istoria hieroglifică ” (1705), prima prezentare etnografică și prima hartă geografică a Moldovei, în lucrarea “Descriptio Moldaviae” – (în limba latină, 1714–1716, la solicitarea Academiei din Berlin si publicată la Hamburg, in 1769-1771), primul eseu filosofic din literatura română, compus după modelul Dialogurilor lui Platon – “Divanul” sau “Gâlceava înțeleptului cu lumea” sau “Giudetul sufletului cu trupul” (Iasi, 1698) sunt câteva din lucrările remarcabile, grație cărora Dimitrie Cantemir este “domnitorul” umanist, moldovean si european, al științelor si literaturii din toate timpurile.

• Prima operetă românească, “Baba Harca” (text, Matei Millo) a cărei muzică a fost compusa de violonistul, profesorul, compozitorul și șeful de orchestră, Alexandru A. Flechtenmacher (1823, Iasi – 1898, Bucuresti), a fost prezentată în premieră la Teatrul Mare din Iași (sediul inițial, din Copou), la 26 decembrie 1848. Alexandru Flechtenmacher a compus muzica si pentru alte creații dramatice, scrise de Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Constantin Negruzzi, cât și melodia imnului “Hora Unirii”, pe versurile lui Vasile Alecsandri, la unirea Principatelor Romane (1859).

Sursa: turism-iasi.ro