NASA: Din a doua parte a lui 2030, schimbarea ciclului lunar şi creşterea nivelului oceanelor vor inunda oraşele de pe coastă
de Vladimir Ionescu ,17.7.2021
Zonele de coastă se vor confrunta în deceniul viitor cu inundaţii severe din cauza unui cumul de factori – creşterea nivelului oceanelor ca modificării ciclului lunar care va intensifica mareele și urmare a încălzirii globale, reiese dintr-un studiu NASA.
Inundațiile de maree înaltă sunt deja o problemă familiară în multe orașe de pe coastele Atlanticului și Golfului SUA. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a raportat în total peste 600 de astfel de inundații în 2019.
Cu toate acestea, începând cu mijlocul anilor 2030, suprapunerea dintre creșterea nivelului mării şi un nou ciclu lunar va face ca orașele de coastă din întreaga SUA să se confrunte cu o creştere dramatică a numărului de inundaţii generate de maree, conform unui studiu realizat de experţii NASA împreună cu cercetătorii Universităţii din Hawaii.
Mai mult, inundaţiile generate de maree s-ar putea produce uneori în grupuri, astfel încât ar putea dura chiar şi luni de zile, în funcţie de poziţiile Lunii, ale Pământului şi ale Soarelui. Când Luna şi Pământul sunt aliniate într-o anumită poziţie faţă de Soare, atracţia gravitaţională care rezultă şi răspunsul oceanelor la aceasta i-ar putea obliga pe locuitorii oraşelor de coastă să se confrunte cu inundaţii zilnice sau odată la două zile, avertizează experţii.
“Combinația dintre atracția gravitațională a Lunii, creșterea nivelului mării și schimbările climatice va continua să exacerbeze inundațiile de coastă”, atrage atenţia Bill Nelson, administrator NASA.
Efectul are legătură cu mişcarea obişnuită pe orbită a Lunii, care durează 18,6 ani. Fenomenul nu este unul nou fiind descris încă din 1723. Noutatea este reprezentată de modul oscilaţiile asupra atracției gravitaționale a Lunii – principala cauză a mareelor Pământului – se va combina cu creșterea nivelului mării, rezultat din încălzirea planetei.
În jumătate din ciclul de 18,6 ani al Lunii, mareele zilnice regulate de pe Pământ sunt suprimate: mareele înalte (flux) sunt mai mici decât în mod normal, iar mareele joase (reflux) sunt mai mari decât în mod normal. În cealaltă jumătate a ciclului, mareele sunt amplificate: mareele înalte cresc, iar cele joase scad.
Creșterea nivelului mării afectează nivelul obişnuit al mareele. În jumătate de ciclu lunar, efectele creșterii nivelului mării asupra mareelor este contracarat, iar în cealalată jumătate exacerbat.
De la mijlocul anilor 2030, ciclul lunar şi creşterea nivelului oceanelor vor duce la înteţirea inundaţiilor de pe aproape toate coastele continentului american, susţin cercetătorii NASA.
Din pacate cresterea nivelului oceanelor este o realitate.
Il invit pe d-l „D” sa viziteze litoralul romanesc si sa vada cum a evoluat plaja la majoritatea statiunilor.Obisnuiam sa mergem in fiecare vara in perioada 1970-1989 la Eforie Nord.Am revenit dupa 2000 si n-am mai recunoscut peisajul plajei = marea a ajuns la faleza si deci plaja a disparut.
Am inteles ca mai peste tot s-a incercat reamenajarea plajelor prin transportul unor cantitati mari de nisip.
Fenomenul „d-l D” este foarte raspandit si poate fi exprimat prin = „CEEA CE EU NU STIU NU TREBUIE SA EXISTE”
Recomand celor din aceasta categorie sa se documenteze temeinic inainte de a se exprima.
Doar tampenii de speriat omanenii.
NASA, CDC si alte Agentii ale Guvernului american si-au pierdut orice credibilitate, ele au agenda politica identica cu
Partidul Democrat si cauta sa influenteze populatia doar prin stiri catastrofale.
In SUA nimeni nu mai ia informatii de la Agentiile Guvernamentale, toate au devenit goarne propagandistice ale politicii liberal #progresiste si #rezistente cu accente de fals Socialim, atat doar cat sa-l compromita pe arena politica.