Material primit de la dl Gheorghe Ghergu.,,Ar trebui să vă cuprindă teama”, de Viorel Boldiş
.Dacă vocea cea mai profundă şi sinceră a unei comunităţi este cea a poetului, atunci comunitatea din Italia are o voce care se aude: Viorel Boldiş, poet român din Italia, a publicat pe 4 mai, pe pagina sa FB, poezia „Ar trebui să vă cuprindă teama”, ilustrată cu împuşcarea soţilor Ceauşescu. Poetul nu se fereşte de expresiile „tari” pentru a exprima, fără ipocrizie, o stare de extremă nemulţumire faţă de situaţia din România, pentru care sunt vinovaţi cei care conduc ţara.În câteva zile poezia a fost distribuită pe mii de pagini şi a declanşat alte mii de comentarii. Au apărut interpretări grafice ale acestei poezii (într-una dintre acestea, a fost pusă pe tricolorul României) şi a devenit o postare „virală”, cum se spune în limbaj FB, care continuă să facă înconjurul lumii. Iată ce ne spune autorul, despre naşterea acestei poezii:«Poezia am scris-o, cred, în 30 de minute. Mă gândeam, uitându-mă la ştiri pe un canal românesc, cum dracu nu le este frică ăstora de au distrus România. Cu siguranţă sunt conştienţi de faptul că ei sunt primii vinovaţi de dezastrul României, şi nu mă refer doar la dezastrul economic. În sfârşit, punctul de fugă al poeziei a fost acesta. Poezia este simplă, fără „pretenţii”. Nu ştiu ce înseamnă pentru alţii a scrie poezie, ştiu doar ce înseamnă pentru mine: este arta de a şti să foloseşti cuvinte şi expresii simple, atunci când descrii sentimente şi stări sufleteşti universale. O poezie trebuie să pătrundă în mintea şi sufletul cititorului fără ca acesta să fie nevoit să facă recurs la dicţionarul explicativ al limbii române.
Viorel Boldiş, 48 de ani, născut la Oradea, se află în Italia din 1996. A publicat mai multe volume de poezie şi proză, în limba italiană şi română şi a primit numeroase premii la concursuri literare din Italia. Poetul muncitor Viorel Boldiş: „Sunt un fiu de ţăran, pierdut prin lume” E greu de făcut o listă completă a textelor publicate de Viorel Boldiş, pentru că aproape în fiecare săptămână îşi surprinde miile de admiratori cu noi inţiative literare.Pe site-ul leteranza.org, dedicat autorilor străini care scriu în limba italiană, pagina dedicată lui Viorel Boldiş menţionează trei volume publicate: „Il fazzoletto bianco” (Ed. TopiPittori, 2010), „Rap… sodie migranti” (Centro Studi Tindari Piatti, 2009) şi „Da solo nella fossa comune” (Gedit Edizioni, 2006). În 2013, Viorel Boldiş a publicat la editura Rediviva din Milano (http://www.redivivaedizioni.com/) volumul bilingv de poezie intitulat „150 grammi di poesia d’amore – 150 de grame de poezie de dragoste, iar în 2014, la aceeaşi editură, a publicat „Morarul zeilor, Poezii din străinătate”.Ultima noutate este că poeziile sale fac parte dintr-un volum tradus în limba albaneză – „Poetre – una vibrazione ondeggiante delle ali” – prezentat in luna mai la consulatul general al României de la Milano.„Ar trebui să vă cuprindă teama”de Viorel Boldiş.Ar trebui să vă cuprindă teama
Burtoşi cu cefe groase, parveniţi,
Până la urma poporu-şi va da seama
De unde pizda mamii voastre proveniţi.
Aţi terfelit o-ntreagă naţiune,
Orgoliul unui întreg popor
S-a prăpădit, de nu ne mai rămâne
Decât să punem iarăşi mâna pe topor.
Aţi cumpărat şi aţi vândut de toate,
Până şi sufletul ni l-aţi vândut pe bani,
E timpul să strigăm: nu se mai poate,
Noi nu suntem o ţară de ţigani!
V-aţi bătut joc de lege şi de datini,
De şcoli s-a ales praful, vai de noi!
Popor român, periculos te clatini,
Declară parveniţilor război!
Nu mai avem nici fabrici, nici uzine,
De cât ne-aţi mai privatizat minţind,
A voastre buzunare gem de pline,
Românii gem de foame, suferind.
Pământurile toate-s de ocară,
Acum vreţi să le vindeţi la străini,
S-ajungem naţiune fără ţară?
Blestem pe capul vostru de haini!
Ascultaţi bine, vă spun pe româneşte:
Ar trebui să vă cuprindă teama!
Nu mai e mult, poporul se trezeşte,
Voi l-aţi belit, el vă va face seama.( sursa:gazetaromaneasca.info)
Dar nici sa le faca puscarii de lux, sa scrie romane, sa aiba tv, telefon, internet, plus 2800 lei/luna cheltuiala per hot. Si daca pentru sute de milioane de euro fac un an si doua luni si raman si cu furaciunile atunci nu ei ci noi suntem prostii satului, ne meritam soarta, sunt prosti daca nu ne si belesc de vii.
Puscariile pentru politicieni le faceam ca in Vietnam. Adica 1x groapa mocirla unde se arunca 1x colt de paine o data pe zi. Ca apa e deja in groapa.
Ce ne transmite poezia aceasta cu mijloace poetice, se poate exprima in proza in cateva cuvinte: Introducerea pedepsei cu moartea!