Punctul pe Y. Mereu MRU?

Autor: Octavian ANDRONIC

Mihai Răzvan Ungureanu este prototipul bugetarului de lux. Întreaga sa carieră – inclusiv cea utecistă – este compusă din sinecuri în care s-a dedat traiului bun fără a face excese de competenţă. Şi în calitatea de ministru adjunct la Externe, în care l-a promovat fără rost Pleşu, şi la SECI, la Viena, şi din nou la Externe unde a fost numit după ce s-a făcut membru de partid în 24 de ore, dar mai ales la SIE, unde a beneficiat de un maxim de protecţie a imaginii sale publice, MRU, cel bun de gură n-a facut altceva decât să-şi clădească o existenţă cât mai confortabilă pe banii statului. Va rămâne de pomină aranjamentul prin care şi-a pregătit o leafă exorbitantă la a doua stagiune de la Viena (el a propus-o, el a aprobat-o!) precum şi conflictul de interese generat de angajarea soţiei la o firmă internaţională cu care statul român făcea afaceri. Dar, adevărata sa oră astrală rămâne promovarea neaşteptată în fruntea guvernului, după demisia cabinetului Boc cu notele de plată exorbitante pentru pomezile şi delicatesele (vita de Kobe!) din meniul premierului. De atunci încoace, înlăturat fără menajemente de la ţâţa bugetului, a fost nevoit să treacă prin fel de fel de experienţe,  făcându-şi chiar un partid de doi lei, bruiat de cel care se pretinsese protectorul sau şi străduindu-se să rămână în preajma noilor potentaţi. Gudurăturile sale pe lângă Iohannis i-au asigurat temporar un rol decorativ de consilier în care expertiza sa nu s-a văzut. Ce reprezintă renominalizarea sa ca şef la spionaj? În primul rând, o acţiune fără precedent: nici la noi şi nici pe aiurea nu s-a mai întâmplat ca vreun şef de serviciu secret să revină cu un nou mandat în acelaşi post. Se consideră, în general, că unul este suficient şi că o perseverare nu ar face decât să ofere celui în cauză atu-uri ce pot pune în pericol echilibrul democratic.

În al doilea rând, MRU nu a fost niciodată un personaj popular, carisma sa fiind aproape inexistentă. Nu are fani printre politicieni şi acest lucru s-a văzut limpede la moţiunea de cenzură care l-a lăsat pe drumuri, votată până şi de PDL-işti, după ce fusese deja sabotat plasându-i-se în cabinet o colecţie de marionete. Pe ce s-a bazat Iohannis când a făcut această propunere, procedând cum a procedat? Mă îndoiesc că şi-a făcut iluzia unei reuşite, mai ales după recenta declaraţie de război cu premierul. Era de la sine înţeles că PSD-ul se va opune restauraţiei băsiste printr-unul dintre exponenţii săi de bază. Iar aruncarea pe piaţă a propunerii, fără nicio consultare prealabilă, nu mă duce cu gândul la altceva decât la un sacrificiu deliberat. În primul rând, Iohannis se spală pe mâini de obligaţii (Eu am vrut, dar nu s-a putut!) Iar în al doilea căştigă o bilă albă în faţa alianţei la putere care, vezi bine, se opune procesului de normalizare într-un context internaţional delicat. După care va reveni cu o altă propunere mai realistă şi mai fezabilă.