Rogozin pune punctele pe “I”

 

Andrei Covrig,

colonel (rez), preşedintele Asociaţiei de Drept Umanitar din  Republica Moldova

 

Demniatea şi mîndria guvernanţilor moldoveni este la pămînt. Treaba le-a făcut-o timiditatea şi naivitatea cu care aceştea au tratat vizita vicepremierul rus Rogozin în Republica Moldova. Se ştia din timp că demnitarul moscovit nu de ochii frumoşi ale oficialilor moldoveni vine la Chişinău, însă aceştea au prefereat să o facă pe naivii. În ajun viceprim-ministrul moldovean Valeriu Lazăr  a declarat că domnia sa a fost cel care l-a invitat pe Rogozin la Chişinău: „Vine la invitaţia mea, am stabilit anterior că ar fi bine să avem noi doi întrevederi, în calitate de copreşedinţi ai comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică”.

Urmează o dezamăgire totală, iar realitatea depăşeşte naivitatea politicului chişinăuian. Demnitarul rus soseşte la “coteţ”, vorba acestuia, adică în capitatala moldavă în după ameaza zile de 2 septembrie, face o serie de declarţii incendiare, punctează a cîta oară “who’s who” şi în cîteva ore, în seara aceleaşi zile, pleacă la Tiraspol.  Politicenii chişinăuieni rămîn cu gura căscată, Rogozin aşteaptă la Moscova în septembrie solia moldavă.  Rogozin insistă asupra deschiderii unui consulat al Rusiei la Tiraspol şi nici un cuvînt despre aşteptările anunţate anterior de Chişinăul oficial: gaze, vinul moldovenesc, comerţul şi situaţia cu migranţii moldoveni în Federaţia Rusă.

Valeriu Lazar nici nu dovedeşte  să-şi mai spele mina după un rămas bun de la omologul său rus că acesta în mai puţin de jumătate de oră îl îmbrăţişează la “frontiera moldo-transnistreană” pe Şevciuk. Sfinta naivitate, la Tiraspol e în toi guliaiul cu prilejul nici nu ştiu a cîta oară a independenţei autoproclamate republici moldoveneşti transnistrene.

Explicaţia e una simplă: Rogozin e la Chişinău în treacăt spre Tiraspol nu doar ca un ordinar aventurier politic, acesta are şi alte motive.  În mai 1992 la Moscova viitorul vicepremier rus aduna voluntari dornici să participle la acţiunile militare pe Nitru, iar apoi, în iunie,  s-a aflat pe traseul Dubăsari – Rîbniţa în cadrul unui detaşament de voluntai din Rusia şi lupta “cu fasciştii romîni şi moldoveni care în 1992 au invadat Transnistria”.

Vizita acestui provocator are mai mult faţete. Vorba e de o încurajare pentru separatismul din stînga Nistrului, “coloana a cincea”, aici, la Chişinău, şi unii lideri din UTA Gagauzia. Ultimii au avut posibilitatea la aceste “guliauri” nu doar să ciocnească o cupă de şampane cu Rogozin la recepţia oferită de Şevciuk cu ocazia “independenţei Transnistriei”. Kremlinul îi tratează în grup pe toţi aceştea ca o stavilă la aspiraţiile europene.  Vicepremierul rus ne dă cu degetul Chişinăului: “Luaţi în seamă, după summitul de la VilniusMoldova poate să rămînă fără de un vagon!”

Aluzia o înţelege şi măgarul.  Oare nu aici  sunt rădăcinele afirmaţiei lui Şevciuk că într-un an-jumate regimul separatist va fi recunoscut? Evident, în primul rind de autorităţile de la Kremlin. Aşa a fost în cazul Osetiei de Sud şi Abhaziei. Rogozin, ca un “pahan”, pentru a pune politicul basarabean “la respect” scoate la iveală şi alte argumente, adică băte,  în primul rind, cea energetică – gazul. Un şantaj primitiv, vicepremierul rus are “grijă” ca în ajun şi la iarnă să nu “îngheţaţi  de frig”.

Aceste fraze îmi aduc aminte de filme poliţieneşti cînd interlopii vin spre oameni cu ameninţări neghiabe. Rogozin face aluzii şi la alte pîrghii care ar pune Republica Moldova-n colţ, precum interdicţii pt migranţii moldoveni, vinurile şi mărfurile. Moldova, ca şi Georgia, are o tristă experienţă, la ceafă suflarea rece a prietenului din Est o simte şi Ucraina care în noiembrie trebuie să semneze acordul de asoiere la UE. Producătorii autohtoni au simţit-o după declaraţiile medicului sanitar principal rus Onişcenco cînd a declarat că “cu vinurile moldoveneşti e bine doar să vopeşti gardurile”.

 

 

 

 

Alta e, s-a uitat că restricţiile nu s-au referit la companiile cu capital rusesc, adică, sunt utilizate  viile noastre, lucrătorii noştri, din ţară este scoasă marfa, iar în spaţiul dintre Nistru şi Prut nu se întoarce nici un sfanţ.   Gazul rusesc vine în Transnistria, iar pentru acesta Tiraspolul nu se achită.  Energia elecrică (de, Şevciuk are licenţă) este vîndută, armata transnistreană se înarmează pînă-n dinţi. Rogozin are grijă de dotarea trupelor separatiste: tehnica militară soseşte în zona de securitate, în vizor este aerodromul militar de la Tiraspol cu helicoptere militare ruseşti performante. Apropo,  să numim lucrurile pe nume, armata transnistreană nu există, este aceeaşi armată 14  rusească.

 

Concluzia este una simplă: cu cît va fi mai aproape de Vilnius isteria antimoldovenească va creşte. Da, şi încă o bîtă. Declaraţia stranie şi ciudată a vicepremierului unui stat laic, precum e Federaţia Rusă, care a declarat că „vizita Partiarhului Rusiei, Kiril, în Republica Moldova este un eveniment foarte important, iar (atenţie!!!) de modul în care va fi primit înaltul ierarh depind deciziile de mai departe ale Rusiei” provoacă nedumeriri şi întrebări. Să înţelegem că Pogozin este valet ierarhului rus şi pregăteşte teren pentru vizita acestuia?

 

To be continued?

 

Chişinău,

3 septembrie 2003