Slovacia – o ţară europeană demnă şi care trebuie respectată de noi românii

Maniera intransigentă, corectă şi europeană în care Slovacia a rezolvat problema neorevizionismului maghiar intern – care ameninţă siguranţa sa naţională – mi-a generat un sentiment de admiraţie totală şi de respect sincer faţă de această ţară. Slovacia dovedeşte Europei şi lumii întregi că, deşi este un stat mic ca teritoriu şi populaţie, posedă o splendidă calitate, specifică numai statelor puternic consolidate ca democraţii,  anume aceea a unei impresionante demnităţi naţionale şi prin aceasta că este un stat mare.
 Principiul care a generat o asemenea  atitudine politică şi naţională a Slovaciei nu este o invenţie a acestei ţări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi decând lumea şi la îndemâna oricărei ţări care doreşte cu adevărat să-şi apere interesele naţionale fundamentale. A fost şi este un principiu axat pe patriotism, demnitate naţională şi apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.
 Rememorarea câtorva acţiuni întreprinse de statul slovac împotriva neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic, practicat tenace de Ungaria, se impune pentru noi românii.
România este, la fel, o ţintă permanentă a politicii extremist – revanşarde a Budapestei, iar atitudinea Slovaciei ne oferă modul în care această ţară a ştiut să contracareze acţiunile respective şi să se protejeze.
Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul autorităţilor slovace de a permite, în august 2009, intrarea în ţară a preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenţia de a inaugura o statuie a „Sf. Stefan”, în localitatea Komarno, cu concentraţie de etnici maghiari.
Refuzul Slovaciei a avut o motivare inatacabilă anume că vizita preconizată coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, între care şi cele ale Ungariei, în Cehoslovacia.
Întrucât  nu s-a ţinut seama de  anunţul făcut  pe canale diplomatice că „vizita nu este binevenită”, Laszlo Solyom a fost oprit la graniţa statului slovac fiind nevoit să facă cale întoarsă; a fost declarat „persona non grata”!
Prin această decizie autorităţile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a unor manifestări cu caracter revizionist, revanşard şi şovin maghiare care erau preconizate a se desfăşura cu prilejul vizitei lui Slyom.
De asemenea, Slovacia a făcut faţă cu succes intenţiei Ungariei de a acorda cetăţenia ungară etnicilor minoritari maghiari de pe teritoriul naţional slovac prin adoptarea de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacţia a fost una la fel de fermă, neezitantă şi perfect legală prin adoptarea legii care prevede că se interzice dubla cetăţenie, iar etnicii maghiari care deţin cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice în Slovacia.
Atitudinea statului slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de puţine ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărţită, ea poate fi doar una şi faţă de o singură ţară.
Cu atât mai mult cu cât politica Ungariei faţă de  Slovacia este una revanşardă, de revizuire a tratatelor de pace, de după Primul Război Mondial, care au consfiinţit crearea statului Cehoslovac şi de realizare a iluzoriei Ungarii Mari!
Semnificativă în această situaţie a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei.
La fel, în baza aceluiaşi principiu al primordialităţii interesului naţional, autorităţile slovace au implementat regionalizarea respingând organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel apariţia acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de Ungaria şi subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de faţă dar şi în cel al României, Ucrainei, Serbiei, etc., peste tot unde există o minoritate maghiară.
Deosebit de consecvent în planul contracarării acţiunilor neorevizioniste, extremiste, revanşarde şi de amestec în problemele sale interne, iniţiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfăşurarea pe teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a şedinţei unei comisii a Parlamentului Ungariei.
Şi în acest caz, ca şi în altele, Ungaria fidelă „principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu ţările pe teritoriul cărora există etnici minoritari maghiari, respectiv amestecul în treburile interne ale acestor state, a intenţionat organizarea şedinţei menţionate fără a consulta, în prealabil, autorităţile slovace. În acest context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă pe teritoriul Slovaciei, datorită mesajelor extremiste, şovine, xenofobe, rasiste şi  de susţinere a refacerii aşa zisei Ungarii Mari, cuprinse în repertoriul ei.
O menţiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia, la care am făcut referire, nu au fost criticate de ţările membre ale Uniunii Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici antieuropene, nici antimaghiare!
Fie şi la o simplă privire este evidentă asemănarea izbitoare a modului de acţiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului teritorial şi şovinismului, în cazul Slovaciei şi României!
Toate situaţiile din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în  România.
Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm, logic, fără ezitare, în favoarea sa această situaţie, România, datorită atitudinii de espectativă şi ezitante a autorităţilor statului, a fost umilită şi sfidată de Ungaria!
Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat slovac puternic apărat printr-o  demnitate naţională  impresionantă şi de un stat român vulnerabil în care această calitate esenţială pare să nu mai existe.
Autorităţile ţării mele, România, nu au considerat până în prezent necesar să găsească şi să aplice soluţii la aceaşi problemă.
Cu siguranţă că nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ţinem seama numai şi  de faptul că  modelul slovac era aproape şi la îndemână!
Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu