La alții se poate!
”Manuel Valls tocmai a fost achitat («blanchi») în data de 8 octombrie, 2015. Sesizarea asociației «la Voix des Rroms» (Vocea Romilor) a fost respinsă, dar avocatul asociației a înaintat recurs pe loc. Manuel Valls a fost acuzat pentru provocare la discriminare rasială, în urma declarațiilor sale din anul 2013, asupra a ceea ce el a numit «înclinațiile» romilor.
Pe atunci ministru de interne, el a declarat că romii «au moduri de viață extrem de diferite de ale noastre, cu care intră în conflict, în mod evident». «O știm cu toții – spunea el – aceste tabere ale romilor favorizează cerșetoria, dar și furturile și deci delincvența». Și, în concluzie: «romii sunt destinați să se întoarcă în România sau în Bulgaria»”(Cf. Le Monde, 8 octombrie, 2015).
Prima instanță care s-a pronunțat, Cour de justice de la République (CJR) și-a declinat competența, afirmând că aceste declarații aparțin politicii de stat la un moment dat.
De unde, comentariul sever al luiÉric Fassin (sociolog la Universitatea Paris-8 Vincennes – Saint-Denis), autorul textului din ziarul Le Monde.
Autorul se întreabă dacă trebuie să înțelegem de aici că politica de stat nu poate să fie niciodată și rasistă sau dacă poate să fie rasistă, dar această acțiune nu poate să fie pedepsită, deoarece guvernul Franței se află deasupra legii.
Pentru ca, după mai multe tribulații, în iulie acest an, tribunalul să nu judece ce era de judecat (dacă declarațiile erau sau nu rasiste), ci dacă ele sunt exprimarea politicii de stat.
Autorul conchide că prin aceste piruete, justiția franceză încurajează ”rasializarea” discursului politic și al discursului administrației
Diferențele stridente față de cum se petrec lucrurile la noi sunt numeroase.
În primul rând, constatăm că nimeni (adică opoziția) nu i-a cerut demisia ministrului devenit apoi prim ministru, din anul 2013 încoace. Deși, în mod evident, chestiunea supusă judecății aparținea îndeplinirii funcției sale de ministru și apoi de prim ministru.
Concluzia noastră.
Am putea spori PIB-ul, exportând către Franța o serie de exemplare unice precum trioul Johannis-Górghiu-Blaga, precum și ”big band-ul” dirijat de un Ludovic Orban, acompaniat de corul presei băsiste devenite johanniste.
În al doilea rând, prin contrastul care provine din incultură politică/din incapacitate etică (pe care mulți compatrioți o numesc originalitate), constatăm că la noi se judecă abitir ceea ce poate fi explicat drept politică de stat (cazul Varujan Vosganian), se judecă la fel de abitir chestiuni care nu au a face cu îndeplinirea funcției (procesul/procesele Victor Ponta), se judecă cu cea mai mare ardoare chestiuni care țin de funcționarea mecanismului democratic (procesul Liviu Dragnea), în schimb nu se judecă infracțiuni la adresa corectei desfășurări a procesului democratic (îndemnurile Băsescului către electorat să nu se prezinte la vot în vara anului 2012). (Ca să nu mai amintim despre intervenția brutală în chestiuni interne ale unui Viktor Orban, cel mai bun prieten și exemplu pentru Băsescul).
La alții se poate.
La alții se poate ca a doua zi după ce președintele Jacques Chirac și-a epuizat mandatele, procesele ce fuseseră înghețate să fie redeschise și finalizate.
La alții se poate ca a doua zi după ce președintele Nicolas Sarkozy și-a terminat mandatul să-i fie declanșate procese grele care sunt în derulare.
La alții se poate.
Același fost președinte Nicolas Sarkozy este adus în instanță și judecat pentru un fleac. Un fleac pe care îl vom relata.
La Paris se desfășoară anual cu mare pompă și cu mare fast un târg al fermierilor (cu mare pompă și cu mare fast, deoarece industriile agricole-alimentare care au drept punct de pornire creșterea animalelor aduc în PIB-ul Franței sume uriașe). De fiecare dată, președintele Franței se invită la acest târg. Aflat în fața unui crescător de vaci, președintele i-a întins mâna zâmbindu-i, iar acela i-a întors spatele. Drept pentru care, d-sa domnul Sarkozy, coleric, l-a înjurat, spunându-i ”sauve-toi, petit con” (cuvânt cu cuvânt: dispari, prăpăditule).
Lăsăm la o parte chestiunile legate de posibilele comentarii ”abisale” despre cum se face că înjurăturile franțuzești sunt atât de catifelate spre deosebire de înjurăturile românești.
Ce vrem să spunem aici, este că fostul președinte este dat în judecată pentru această biată exprimare.
La noi nu se poate.
Pentru că. Dacă președintele în funcțiune amenință public o senatoare că s-ar putea să nu-i mai vină bărbatul acasă, această amenințare/șantaj se află acum în fața mediatorului. De unde deducem că senatoarea amenințată consideră că evenimentul nedorit (ca să nu îl numim tragic, ceea ce ar fi o pură speculație), s-ar putea petrece și de acum încolo, când fostul președinte tot nu reușește să devină o biată amintire (din cauza lui, din cauza puterilor statului în frunte cu învățăcelul său Johannis, din multe alte cauze).
Pentru că. Fostul președinte nu este interogat nici în legătură cu o uriașă problemă numită ”Flota”, nici în legătură cu o găinărie numită ”casa din Mihăileanu”, nici în legătură cu relațiile dintre el, clanul Bercea și fratele lui, ca să nu mai amintim poveștile legate de ALRO, dar și de Roșia Montană. În schimb, el este întrebat de ce nu a demisionat în 5 minute, așa cum a proclamat.
La alții nu se poate și la noi se poate, pentru că noi am inventat concepte precum ”prioritizare” de unde decurge funcționarea aleatorie a unei puteri care, de fapt, este coloana vertebrală a unui stat de drept.
Dar la noi această putere este un labirint suficient de înspăimântător. Coloana vertebrală a societății românești este una suferindă.
Ne facem că acuzăm (Udrea Elena), scoatem din mânecă delicte (Bica Alina), ne băgăm unde nu avem nici o oală pusă la fiert (Rarinca, Băsescul Mircea, Ponta), alte chestiuni nu există pentru că nu le-a venit rândul sau nu trebuie să le vină vreodată (Boc, Blaga, Băsescul), judecăm alte chestiuni decât acelea care trebuie judecate (CCR vs. alegerile din 2009 și vs. referendum), avem oameni pe moarte în arest preventiv sau în închisoare și campionul lucrului bine făcut se gândește cum să își așeze mai bine în agendă un meci de agrement cu Simona Halep și, în momentele de răgaz, se tot strofoacă să scape de Ponta, iar sistemul penitenciar visează la ce frumos și bine era în Evul Mediu sau în perioada Inchiziției sau pe vremea lui Hitler sau pe vremea lui Stalin…
La alții este prea puțin probabil ca lupul să se declare cel mai bun paznic la stâna de oi.
La noi se poate. Datorită motivelor deja expuse.
Și deci, putem progresa.
La noi se poate ca Băsescul să se declare cel mai aprig apărător al statului de drept și al drepturilor omului. Tocmai el care, rânjea când tăia pensiile și salariile și orice se nimerea, tocmai el care își bătea joc de tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase, tocmai el care dădea cu pumnii și cu ce nimerea (la propriu) în comercianți, în cetățeni care îl apostrofau, în copii. Tocmai el care și-a construit și a pus în funcțiune trasee paralele cu acelea oficiale prin care și-a exercitat puterea personală și a decis singur.
Ei bine, da!
Se reinventează, exclamă sentențios o serie de snobi.
Este susținut de americani, susțin la fel de sentențios, alți snobi sau aceiași.
Va reunifica dreapta care atâta așteaptă, și să terminăm odată cu populismele și cu neocomunismele și cu omenia…
El este alesul. Și va colabora perfect, cu emulul său. Și vor aduce la îndeplinire lucrul bine făcut.
ADNOTARE. Aflăm cu mândrie și bucurie patriotică despre creșterea natalității. Distinsa doamnă Vass a născut. Și ne-a transmis un mesaj plin de învățăminte. D-sa a născut într-o zi de sâmbătă, pentru ca de luni să se ducă la slujbă. Căci, evident, altminteri, se dărâmă țărișoara.
Noi, care înțelegem mai greu, pricepem de aici așa. Că tânăra mămică, distinsa doamnă Vass, nu își alăptează bebelușul, nu îl înfașă, nu îl spală, nu îi îngână gânguritul ca să nu-i fie urât. De unde rezultă că este un alt fel de tânără mămică. O tânără mămică de dreapta. Care naște muncind și muncește și naște pentru ca lucrurile să fie bine făcute. Și mai înțelegem că toate mămicile trebuie să îi urmeze exemplul luminos și să îi fie tovarășe de revoluție…
Nu știm bine din ce motive, dar această scenetă ne-o aduce în fața ochilor pe Marine Le Pen…
Comenteaza