15 Comments
Lasă un răspuns
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Mie nu mi-a placut ceva in atitudinea domnului Dogaru: un fel de autosuficienta vecina cu aroganta! Este adevarat ca e doba de carte, poate unul din cei mai bine informati istorici de care stiu. Bravo lui! E o pasare rara! Dar aceasta plinatate de sine ii aduce mari deservicii. In primul rand un adevarat istoric trebuie sa fie constient ca ii este imposibil sa citeasca tot ce apare sau a aparut in legatura cu un anumit subiect. De aici, de la aceasta limitare ar trebui sa vina si un pic de modestie si de retinere. Domnul Dogaru face si o nepermisa greseala de logica. Domnia sa ne flutura o taietura din ziar pe sub nas si, plin de sine, trage concluzia fara drept de apel: Asta este realitatea! Punct. Numai ca realitatea, fir-ar ea sa fie, e mult mai lunecoasa. Sa dau un exemplu: Domnul Dogaru ne scoate ochii cu un articol de ziar in care se afirma ca Anglia luase decizia de a nu interveni in salvarea statelor din estul Europei. Booon! Numai ca exista dovezi mult mai clare decat un rand dintr-un ziar, care ne dovedesc exact contrariul: eforturile Angliei si Frantei, sprijinite de americani, in a instrui legionari (erau cei mai de incredere!!!) in a-i parasuta in Romania, ca sa zdruncine regimul comunist care se instaura in tara noastra. Sunt fapte care contrazic atat ziarul respectiv, cat si pe istoricul nostru. Cu astfel de metode poti, la urma urmei, dovedi orice vor muschii tai. Asta si nu alta este realitatea!
Exemplul nu este prea bun. Occidentul nu avea de gând să intervină în Est. Eu mai degrabă aș zice că intenția celor care îi trimiteau la moarte sigură pe legionari era să lovească în legionari, să se temine odată cu ei!
Occidentul a făcut „joc de gleznă”, de ochii lumii, nu i-a păsat nici de vieţile legionarilor paraşutaţi, nici de vieţile românilor rezistenţi în munţi, cu ochii pe cer, aşteptând aviaţia americană…!
Cand, cu vreo 25 ani in urma, un om bogat, realizat in America imi spunea ca pe cand avea 20 ani si era fugit in Austria dupa 23 august’44, un om bun l-a impiedicat sa urce in avionul ce urma sa-l parasuteze in muntii Fagarasului, nu am prea inteles sensul afirmatiilor sale. Cu aparitia net-ului insa, am inteles cum statea treaba cu occidentalii care, chipurile, urmau sa ajute Romania si s-o scape de comunism. Acel om era un document viu.
Da, legionarii au fost mințiți! Au fost manipulați de Kim PHILBY, care s-a ocupat cu organizarea grupurilor de parașutiști. Când legionarul PUIU TRAIAN i-a descoperit trădarea, a șters-o la Moscova, unde a primit gradul de general. Traian Puiu a fost răpit din Berlinul de Vest,adus la București, condamnat la moarte, dar nu a fost executat. A fost eliberat și a trăit până în 1991. Voi reveni.
Nu v-o fi placut, dar dl. Dogaru vorbeste numai pe documente. Nu flutura nimic pe sub nas, a nominalizat documentele, din care avea copii, ca doar nu-ti fi vrut sa aduca documentele originale!
foarte interesant si mai ales umple goluri cu informatie!
Rolul important al României
Am vazut că accesul în Occident nu poate if asigurat URSS-ului decât prin anexiunea Poloniei. Această conditie prealabilă este necesară pentru ca Rusia să poată culwgw fructele comunizării Germaniei.pre Sud, spre Mediterană is spre drumurile marelui comert mondial, ca is accesul către tările dunărene din centrul Europei, nu pot if asigurate pentru Rusia decât dacă ea devine stapâna teritoriului românesc. Numai prin România Rusia poate să comunice în mod liber cu satelitii săi slavi din Sud \Bulgaria is Iugoslavia, numai prin România ea vs putea întrebuinta în toate împrejurările marea cale dunăreană, adevărat canal de scurgere pentru exploatarea economică a întregii Europe centrale, până la Tirol , în Bavaria, în Moravia, adică drumul normal pentru dominarea politică a întregii regiuni.
Deci, asigurarea dominatiei în România este pentru Rusia o conditie indispensabilă pentru a putea mentine sub controlul său, în afară de România, is Bulgaria, Albania, Iugoslavia, Ungaria, Austria si chiar pentru moment si Cehoslovacia. Vom admite că stăpânirea României conditionează dominarea unui teritoriu de 860.000 km2 (cât Marea Britanie, Franta, Belgia is Olanda la un loc) cu 68 milioane locuitori (adică tot atâta cât avea Germania înaine de Anschluss).
Întra-adevăr, căile ferate care ar conduce din Rusia către sud în Mediterană, trec toate prin teritoriul românesc. Calea marelui trafic pe care se întâlnesc toate celelalte este linia Lwow, Cernovitz, Pascani, Ploiesti, Bucuresti, de unde se bifurcă, pe de o parte către Giurgiu-Rusciuk-Sofia si pe de altă parte către Craiova-Timisoara-Belgrad. Această linie este astăzi linie ferată largă, până la Ploiesti, permitând astfel accesul până aici, fără transbordare, a materialului rulant sovietic. Din Rusia se poate, de asemenea, atinge linia principală pe ruta Odesa-Iasi-Pascani si ea, de asemenea, cu o linie ferată larga, ori pe ruta Odesa-Galati-Bucuresti. Trecerea Dunării între Giurgiu si Rusciuk se face prin ferry-boat. De la Sofia se poate continua drumul către frontiera turcă si Instanbul, prin Filipopole- Svilengrad sau peste frontiera greacă, Salonic si Atena, prin valea Strumei.
De la Rusciuk se poate scuta drumul către frontiera trcă, traversând Balcanii la Stara-Zagora is atingând de acolo Svilengradul. De la Belgrad se poate atinge frontiera greacă, Salonicul is Atena prin Skopje si valea Vardarului si se merge spre Triest si Italia prin Vincovici-Zagrab. Utilizarea liniilor care trec pe deasuprea Carpatilor prin Galitia în Ucraina Subcarpatică ar oferi o cale mai directă de la Lemberg la Belgrad, prin Satu-Mare, Oradea si Timisoara, deci tot prin teritoriul românesc, intocmai ca si o cale eventuală prin Budapesta evitându-se teritoriul românesc; aceasta din urma ar fi mai lungă. În fine o ultimă cale directă Rusia-Bulgaria trece prin Galati-Făurei-Fetesti, unde trece pe malul drept al Dunării pe podul de la Cernavodă, singurul pod existent pe întreg cursul inferior al Dunării; de la Cernavodă se poate atinge direct Varna. În general, aproape de aceste căi ferate se găsesc drumuri, dintre care o parte sunt modernizate si pot fi întrebuintate pentru traficul greu, de mare viteză.
Tranzitul rusesc spre bazinul dunărean trece, de asemenea, prin România. Calea de acces cea mai naturală este Dunărea, navigabilă de la vărsare până la Regensburg. Prin aproape 30 de porturi românesti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriesce si bavareze, toate foarte bine utilate si legate cu o retea feroviară a tărilor respective, Dunărea prezintă accesul cel mai comod si cel mai putin scump, pentru toate aceste tări, Gurile Dunării sunt în puterea României cu toate că, prin anexiunea Basarabiei, Rusia a devenit riverană bratului celui mai de nord. Cursul inferior al Dunării de lungime de 250 km este în întregime pe teritoriul românesc, iar pe diferenta de alti 600 km marele fluviu formează granitele între România, pe de o parte, si Bulgaria cu Iugoslavia, pe de alta.
Pentru o putere care ar dori să întrebuinteze în toate împrejurările si indiferent in care scop, dominarea teritoriului românesc este indispensabilă. Însisindu-si fortele navale române, singurele care mai existau pe Dunăre, Rusia poate să controleze efectiv fluviul pe tot parcusul său navigabil.
În afară de consideratiunile de mai sus, de trafic, de tranzit, dominatia teritoriului românesc este indispensabilă Rusiei pentru a-i asigura dominatia politică si eventual militară, nu numai în Bulgaria si Iugoslavia, dar în tot bazinul dunărean.
Acest fapt a fost demonstrat experimental, după răsturnarea aliantelor României, în august 1944. Acest fapt a provocat pentru germani, într-un timp foarte scurt, pierderea nu numai a Balcanilor, dar (si) a Ungariei si a Slovaciei, adică a întregului bazin mijlociu al Dunării, până la înăltimea Vienei. Faptul era usor de prevăzut, numai printr-o simplă aruncătiră de ochi pe hartă; într-adevăr de la hotarul apusean al platoului transilvănean, care se găseste pe teritoriul românesc, până la Vienerwald, nu există nici un obstacol serios de teren. O mare putere, stapâna militară a României si deci a platoului transilvan, domină în mod automat toată câmpia Panoniei până la Viena.
Pe scurt, pentru a domina politiceste si economiceste Europa centrală si Sudul Oriental, Rusia are absolută nevoie să fie stapâna necontestată a României. Această stăpânire este asigurată prin prezenta armatelor si va trebui sa fie mentinută în viitor prin dezagregarea oricărei rezistente românesti, fie politică, fie economică, fie natională, fie socială.
Vom vedea mai departe că Rusia si instrumentele ei, comunistii si minoritarii, au întreprins această actiune de dezagregare, într-un mod sistematic, în toate domeniile. Dacă această actiune n-ar fi reusit, sau ar fi fost împiedicată, Rusia ar fi pierdut în mod automat dominatia în România în momentul retragerii trupelor sale, prin urmare ar fi pierdut orice posibilitate de expansiune economică către Mediterana si orice posibilitate de expansiune economică către Europa centrală. Concluzia care pare deci a se impune, clar, este că oricine vrea sa oprească Rusia în tendintele sale expansioniste imperialiste, trebuie să o opreasca în România.
George Manu (Testis Dacicus) – ”În spatele cortinei de fier” – editura Mica Valahie, 2011
Rolul important al României
Am vazut că accesul în Occident nu poate fi asigurat URSS-ului decât prin anexiunea Poloniei. Această conditie prealabilă este necesară pentru ca Rusia să poată culege fructele comunizării Germaniei. Spre Sud, spre Mediterană si spre drumurile marelui comert mondial, ca si accesul către tările dunărene din centrul Europei, nu pot fi asigurate pentru Rusia decât dacă ea devine stapâna teritoriului românesc. Numai prin România Rusia poate să comunice în mod liber cu satelitii săi slavi din Sud,Bulgaria si Iugoslavia, numai prin România ea va putea întrebuinta în toate împrejurările marea cale dunăreană, adevărat canal de scurgere pentru exploatarea economică a întregii Europe centrale, până la Tirol , în Bavaria, în Moravia, adică drumul normal pentru dominarea politică a întregii regiuni.
Deci, asigurarea dominatiei în România este pentru Rusia o conditie indispensabilă pentru a putea mentine sub controlul său, în afară de România, si Bulgaria, Albania, Iugoslavia, Ungaria, Austria si chiar pentru moment si Cehoslovacia. Vom admite că stăpânirea României conditionează dominarea unui teritoriu de 860.000 km2 (cât Marea Britanie, Franta, Belgia si Olanda la un loc) cu 68 milioane locuitori (adică tot atâta cât avea Germania înainte de Anschluss).
Întra-adevăr, căile ferate care ar conduce din Rusia către sud în Mediterană, trec toate prin teritoriul românesc. Calea marelui trafic pe care se întâlnesc toate celelalte este linia Lwow, Cernovitz, Pascani, Ploiesti, Bucuresti, de unde se bifurcă, pe de o parte către Giurgiu-Rusciuk-Sofia si pe de altă parte către Craiova-Timisoara-Belgrad. Această linie este astăzi linie ferată largă, până la Ploiesti, permitând astfel accesul până aici, fără transbordare, a materialului rulant sovietic. Din Rusia se poate, de asemenea, atinge linia principală pe ruta Odesa-Iasi-Pascani si ea, de asemenea, cu o linie ferată larga, ori pe ruta Odesa-Galati-Bucuresti. Trecerea Dunării între Giurgiu si Rusciuk se face prin ferry-boat. De la Sofia se poate continua drumul către frontiera turcă si Instanbul, prin Filipopole- Svilengrad sau peste frontiera greacă, Salonic si Atena, prin valea Strumei.
De la Rusciuk se poate scurta drumul către frontiera turcă, traversând Balcanii la Stara-Zagora si atingând de acolo Svilengradul. De la Belgrad se poate atinge frontiera greacă, Salonicul si Atena prin Skopje si valea Vardarului si se merge spre Triest si Italia prin Vincovici-Zagrab. Utilizarea liniilor care trec pe deasuprea Carpatilor prin Galitia în Ucraina Subcarpatică ar oferi o cale mai directă de la Lemberg la Belgrad, prin Satu-Mare, Oradea si Timisoara, deci tot prin teritoriul românesc, intocmai ca si o cale eventuală prin Budapesta evitându-se teritoriul românesc; aceasta din urma ar fi mai lungă. În fine o ultimă cale directă Rusia-Bulgaria trece prin Galati-Făurei-Fetesti, unde trece pe malul drept al Dunării pe podul de la Cernavodă, singurul pod existent pe întreg cursul inferior al Dunării; de la Cernavodă se poate atinge direct Varna. În general, aproape de aceste căi ferate se găsesc drumuri, dintre care o parte sunt modernizate si pot fi întrebuintate pentru traficul greu, de mare viteză.
Tranzitul rusesc spre bazinul dunărean trece, de asemenea, prin România. Calea de acces cea mai naturală este Dunărea, navigabilă de la vărsare până la Regensburg. Prin aproape 30 de porturi românesti, bulgare, iugoslave, ungare, slovace, austriece si bavareze, toate foarte bine utilate si legate cu o retea feroviară a tărilor respective, Dunărea prezintă accesul cel mai comod si cel mai putin scump, pentru toate aceste tări, Gurile Dunării sunt în puterea României cu toate că, prin anexiunea Basarabiei, Rusia a devenit riverană bratului celui mai de nord. Cursul inferior al Dunării de lungime de 250 km este în întregime pe teritoriul românesc, iar pe diferenta de alti 600 km marele fluviu formează granitele între România, pe de o parte, si Bulgaria cu Iugoslavia, pe de alta.
Pentru o putere care ar dori să întrebuinteze în toate împrejurările si indiferent in care scop, dominarea teritoriului românesc este indispensabilă. Însusindu-si fortele navale române, singurele care mai existau pe Dunăre, Rusia poate să controleze efectiv fluviul pe tot parcusul său navigabil.
În afară de consideratiunile de mai sus, de trafic, de tranzit, dominatia teritoriului românesc este indispensabilă Rusiei pentru a-i asigura dominatia politică si eventual militară, nu numai în Bulgaria si Iugoslavia, dar în tot bazinul dunărean.
Acest fapt a fost demonstrat experimental, după răsturnarea aliantelor României, în august 1944. Acest fapt a provocat pentru germani, într-un timp foarte scurt, pierderea nu numai a Balcanilor, dar (si) a Ungariei si a Slovaciei, adică a întregului bazin mijlociu al Dunării, până la înăltimea Vienei. Faptul era usor de prevăzut, numai printr-o simplă aruncătură de ochi pe hartă; într-adevăr de la hotarul apusean al platoului transilvănean, care se găseste pe teritoriul românesc, până la Vienerwald, nu există nici un obstacol serios de teren. O mare putere, stapâna militară a României si deci a platoului transilvan, domină în mod automat toată câmpia Panoniei până la Viena.
Pe scurt, pentru a domina politiceste si economiceste Europa centrală si Sudul Oriental, Rusia are absolută nevoie să fie stapâna necontestată a României. Această stăpânire este asigurată prin prezenta armatelor si va trebui sa fie mentinută în viitor prin dezagregarea oricărei rezistente românesti, fie politică, fie economică, fie natională, fie socială.
Vom vedea mai departe că Rusia si instrumentele ei, comunistii si minoritarii, au întreprins această actiune de dezagregare, într-un mod sistematic, în toate domeniile. Dacă această actiune n-ar fi reusit, sau ar fi fost împiedicată, Rusia ar fi pierdut în mod automat dominatia în România în momentul retragerii trupelor sale, prin urmare ar fi pierdut orice posibilitate de expansiune economică către Mediterana si orice posibilitate de expansiune economică către Europa centrală. Concluzia care pare deci a se impune, clar, este că oricine vrea sa oprească Rusia în tendintele sale expansioniste imperialiste, trebuie să o opreasca în România.
George Manu (Testis Dacicus) – ”În spatele cortinei de fier” – editura Mica Valahie, 2011
Acest text demonstrează, dacă mai era nevoie, de ce Rusia acceptase armistitiul propus de Antonescu. Rusia ar fi scurtat traseul spre Berlin folosind caile de acces cele mai sucrte din nordul Ardealului, feroviare si terestre. Pentru că era grăbită să ajungă la Berlin acoperind cât mai mult din teritoriul Europei centrale, de cel din estul Europei se putea ocupa pe îndelete si dupa cucerirea Berlinului, oricum aveau acoperirea fituicii lui Churchill, iar americanii nu le puneau probleme. O imagine completa a adevarului expus de George Manu este confirmat si de Leon Casso in ”Rusia si bazinul dunărean”, o amplă descriere a razboaielor balcanice si perfida implicare a Rusiei (Rusia tarista) in zonă, pentru a avea un ansamblu al intereselor rusesti la gurile Dunării. Completand cu informatiile dezvăluite de Larry Watts in privinta relatiilor din cadrul Pactului de la Varsovia si asidua presiune exercitata asupra României imediat dupa incheierea razboiului si pana, cel putin, la fatidicul decembrie 89, ne putem lesne da seama de unde inversunarea tuturor, asa cum ii numeste autorul, ”parteneri in cooperare” in denigrarea si continua stradanie de dezintegrare a României. Si lupta continua!
„…Şi ce străluciţi într-adevăr, ce neasemănat de mari sînt reprezentanţii din trecut ai neatîrnării statelor române faţă cu epoca noastră? Oare Mircea I, în cei 38 de ani, Ştefan cel Mare în cei 46 de ani ai domniilor lor au avut o altă preocupare decît neatîrnarea ţării?
Mircea I -acest prototip luminos şi al artei războinice şi al celei diplomatice la români- n-a gândit toată viaţa lui decît la menţinerea neatîrnărei. La 1394 bate pe Baiazid Ilderim în memorabila luptă de la Rovine, păstrată în memoria întregei Peninsule Balcanice; la 1395 încheie tractat de alianţă cu Ungaria; la 1396 ia parte la bătălia de la Nicopole, la 1398 bate el singur pe Baiazid lîngă Dunăre; la 1406 îşi întinde mîna în Asia şi scoate pe Musa ca pretendent în contra lui Soliman I, îl susţine cu bani şi arme şi îl face împărat; la 1412 scoate un alt pretendent, pe Mustafa, în contra lui Mahomed I, ba chiar în anul morţii sale, 1418, a ajutat cu bani şi arme pe un sectator momentan, anume Mahmud Bedreddin, sperînd succese politice din sciziuni religioase între turci.
O politică analogă a contrapunerii iscusite a puterilor creştine, a luptei directe cu turcii, au susţinut Ştefan cel Mare.
Din atitudinea acestor doi Domni se esplică cum de ţările noastre au putut să se închine puterei turceşti păstrîndu-şi cu toate acestea întreaga lor suveranitate înlăuntru şi-n afară, cum s-au putut să se introducă în tractate de supunere proibiţiunea pentru mahometani de-a se aşeza în ţară, cum s-au răsfrînt pînă chiar asupra umbrelor de fanarioţi o rază din vechea neatîrnare, căci şi aceştia îndrăzneau a se numi Domni din mila lui Dumnezeu, deşi erau numiţi şi scoşi prin firman, deşi se ştie că titlul Deigratia nu se cuvine decît numai suveranilor.
………
Vom întreba mai întîi cu mîna pe conştiinţă pe orice bun român dacă crede întradevăr că ţara trebuie să se simtă fericită în situaţia actuală.
Examinînd mai întîi starea noastră politică internaţională, constatăm cu înlesnire că nu numai toate atributele suveranităţii statului au fost cîştigate înainte de 1866, ci asemenea că recunoaşterea unei dinastii ereditare era însăşi recunoaşterea suveranităţii reale a ţării – toate acestea fără nici un sacrificiu. Nu rămînea cu mult mai mult de cîştigat decît firma deschisă, titulaturile, analoge stării de lucruri, ale agenţiilor diplomatice.
Condiţiile impuse nouă prin Tractatul de la Berlin însă, ba chiar în urma Tractatului pentru obţinerea recunoaşterii firmei independenţei (recunoaştere pe care chiar organele oficioase ale guvernului o declară drept un act de simplă formalitate), condiţiile impuse deci pentru îndeplinirea unei simple formalităţi ne-au impus sacrificii din care unele, pe lîngă gravitatea lor, mai constituie şi o izbire directă în autonomia de legislaţie internă de care pururea ne-am bucurat în trecut.
S-ar fi putut aştepta ca, în urma sacrificiilor ce ne-am impus prin participarea la războiul oriental, să conservăm măcar simpatia acelei puteri cu care ne-am luptat alăturea; n-am conservat-o însă nici pe aceea. Am avut şi mai puţin încă simpatia acelor puteri cari au privit cu un ochi de neîncredere participarea noastră la război, şi astfel am putut constata că nici o voce amică nu s-a ridicat în Congresul de la Berlin în favorul României, şi astăzi încă, după doi ani, recunoaşterea e problematizată de misterioasele asigurări formale despre care nu ştim nimic.
……..
Astfel cu articolul 44 al Tractatului de Berlin, care nu era numai o cestiune de încetăţenire, ci era de-a dreptul declararea României în teritoriu neutru, colonizabil cu toate semninţiile.
Nu putem tăgădui că ţara se cutremură de spaimă la perspectiva deschisă de acel articol, care americaniza pe deplin teritoriul nostru.
http://www.mihai-eminescu.ro/studii-asupra-situatiei/
Asadar, iata ca marele patriot si nationalist Mihai Eminescu ne arata inca o data de unde ni se trage, ne arata radacina raului, cum au profitat occidentalii, cum au impus influenta lor transformand tara in colonie „americanizata” atunci cand au impus eliminarea art. 7 din Constitutie, cum au profitat si au luat totul de-a gata fara sa contribuie cu nimic la Independenta, ba au cautat si cauta prin toate mijloacele pana in ziua de azi sa ne invrajbeasca cu cei care ne-au ajutat efectiv la castigarea Independentei, cu rusii, sa nu conservam simpatia fata de ei…pentru ca nu-i asa trebuiau sa ne jefuiasca nemteste, ca un lucru bine facut, nederanjati de nimeni….
iata cum ne mai arata marele Eminescu cum s-au luptat stramosii nostri pentru neatarnare, pentru Independenta pentru suveranitate, cum isi dovedeau adevarata dragoste fata de tara ca domni ai pamantului, pamanteni, autohtoni, ai tarii, sange din sangele neamului, amintind de capitulatiile semnate de ei cu otomanii in care interziceau mahomedanismul si construirea moscheilor pe pamantul romanesc, in contrast cu strainii cu lupii in blana de oaie de atunci si de acum….ce face zisul rege carol 1? pai in spirit total occidental de liberalism antihristic si de politica „corecta” criminala, in spirit strain de neamul nostru si in batjocora fata de sangele inaintasilor, construiestre moscheie la Constanta….asta dupa ce a avut grija sa protejeze interesele strainilor lui cum bine zice si dl Mircea Dogaru…. rascoalele taranesti 1888, 1907, tratatul secret cu ai lui, afaceri de coruptie gen Strousberg…..fapte atit de evidente….pentru un roman desigur….strainii vad numai ce-i avantajeaza….
Calatori straini prin Ardeal, in plin imperiu habsburgic, erau consternati de faptul ca populatia majoritara a Ardealului de numeau ei insisi romani/rumani si-i numeau pe cei de peste munti fratii lor si se intrebau de unde atata ardoare si apartenenta cu tara de peste munti, Romania.
Ba mai mult, iobagii aia fara scoala din Ardeal au strigat la 15 mai 1848, la Marea Adunare de la Blaj de pe campia „Ratul Grecilor” (rat cu a cu caciula, ca nasul porcului!, devenita ulterior „Campia Libertatii”) „Noi vrem sa ne unim cu Tara”. Tara, care la 1848 nici nu exista!
Sublim moment de manifestare a conștiinței naționale!
Corect. Romanii ardeleni si banateni, in aceeasi masura pentru ca destinul e comun, au avut intotdeauna acest nesat de intreg, intregirea in românitate. Tembeli de genul celor ce-si umplu venele cu sloganuri de genul ”ne-am saturat de România” nu-s de luat in seama, simpli tradători de neam si tara. Buna-rea, cum e ea, e tara noastra, nici mai buna si nici mai rea decat altele, depinde doar de noi sa-i si sa ne croim destinul. Si daca am fi fost lasati in seama noastra pun pariu ca era mai bine.
acesti tembeli cum bine spuneti care urla ca „ne-am saturat de Romania”…”nu suntem bun de nimic”…. „asta-i România”….santem corupti hoti….reprezinta rezultatul, produsul perfect al actiunii de subminare a natiunii de catre straini !!!
PANA NU VOM CONSTIENTIZA SANTEM OCUPATI UMILITI SI BATJOCORITI DE STRAINI NU NE VOM RIDICA !!!!!!!!!!!!!!!!!!