Un „pojar” mortal!

Acum 50 de ani, generalul Charles De Gaulle spunea: „Nu trebuie să ne ferim
de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri.
Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisa tuturor
raselor. Dar, cu condiţia ca ei să rămână o mica minoritate. Daca nu, Franta nu va
mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasa alba, de cultura greaca
şi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecati uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate.                Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci? Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi Colombey – Două Biserici, ci Colombey – Două Moschei!”.

N-a mai apucat să vadă cum o mare de steaguri tunisiene, algeriene şi
marocane – şi niciun steag francez – îşi tălăzuia bucuria, acoperind Place de la
Concorde şi Champs Elysee, în cinstea victoriei în alegeri a unui presedinte ce intră în Palatul Elisee „purtat pe umeri” de musulmanii care l-au votat în proporţie de 93%(!) – clasa politică franceză „călărind” valul uriaş al imigraţiei musulmane, asemenea unui surfer iresponsabil ce speră să ajungă pe o plajă luxuriantă, unde probabil, îşi va sfârşi cursa dementă, prăbuşit de val, în „raiul” lui Mahomed. N-a mai apucat să vadă cum, „mâine”, musulmanii îl vor alege pe unul de-al lor. N-a mai apucat să vadă cum uleiul se transformă, treptat-treptat, în oţet!

Acum aproape 50 de ani, Enoch Powell – văzând cum naţiunea britanică privea
liniştită de pe metereze apropierea uriaşului val de musulmani – a spus : „Este ca si
cum ai privi o întreagă naţiune, lucrând de zor la înălţarea propriului rug funerar”.

Enoch Powell, unul dintre puţinii care nu a vrut să facă „pasul înapoi”, n-a mai apucat să vadă cum lorzii Mohamed Şheikh şi Nazir Ahmed s-au aşezat pe locurile unde altădata au stat lordul George Nathaniel Curzon şi alţii asemenea lui; n-a mai apucat să audă cuvintele ministrului „englez ” Şhahid Malik:  „In 2009 vom avea 8 deputaţi musulmani, iar în 2014 vom avea 16 deputaţi musulmani. În acest ritm, întreg parlamentul va fi musulman. Sunt încrezător că Primul Ministru, cu voia lui Allah, va fipeste 30 de ani un prim ministru ce va avea aceeaşi credinţă cu mine.”

Cu Ivo Opstelten se încheie lista olandezilor care au fost primarii Rotterdamului în ultimii 200 de ani. Cu marocanul Ahmed Aboutaleb începe lista musulmanilor care vor conduce orasul înfiinţat la 1270 şi în care olandezii de baştină mai reprezintă încă 55% din populaţie. Faptele s-au inversat. In 1629, olandezul Jan Pieterszoon Coen, îi înfrângea pe musulmani devenind Guvernatorul General al Indoneziei .

Astazi , musulmanul Ahmed Aboutaleb îi conduce pe cetăţenii Rotterdamului!
Dacă în 1989 în parlamentul bruxellez nu era niciun musulman, azi, 21,3% din
locuri sunt ocupate de musulmani, deputata Mahinur Ozedemir fiind şi prima
politiciană din Europa, purtătoare a vălului islamic.

Şi guvernul bruxellez se poate mândri că şi-a deschis porţile în faţa
musulmanilor-Fadila Laanan şi Emir Kir care sunt deja membri ai executivului.

Rusia nu se mândreşte – ca Norvegia – că o musulmană a ocupat funcţia de
ministru al culturii şi nici că Duma este împănată de musulmani, asemeni
Bundestagului sau parlamentului suedez. Vice-premierul rus Dmitri Rogozin
îşi atenţionează critic vecinii: „Spaţiul cultural european este pe cale să fie  redus de culturile venite din sud. Berlinul nu a ajuns oare al treilea oraş turc din lume? Dacă vrem să integrăm alte culturi, nu trebuie să ne pierdem propriile valori culturale”.

Si…totusi: dacă Berlinul este al treilea oraş turc din lume, atunci Moscova

cu ai săi cca. 5 milioane musulmani (Rogozin nu mai spune aceasta), al
catelea o fi ?!…..

Si in Rusia musulmanii îşi urmează drumul încercând să umple golul
lăsat de prăbuşirea demografică de nestăvilit, studiile ONU arătând că în 2050 Rusia va avea cca. 108 milioane de locuitori (140 milioane azi), dintre care mai mult de 40% vor fi musulmani – iar conducatorii rusi sunt mult mai puţin vocali în interior, decât sunt în exteriorul Rusiei. Si pentru ca totul sa fie clar: „Noi credem că aici suntem la noi acasă. Poate voi sunteţi străinii. Suntem la noi acasă şi vom instaura regulile (Şharia) care ne convin, fie că vă place sau nu. Toate încercările de a ne impiedica voratrage după ele o ripostă sângeroasă. Vom îneca Moscova în sânge”. Astfel şi-a încheiat avocatul musulman Daguir Khassavov interviul acordat, la oră de maximă audienţă, televiziunii moscovite REN TV.

Pavel Odintsov, purtătorul de cuvânt al Curţii Supreme a Rusiei, l-a sfătuit
pe avocat „să-şi cântărească mai bine declaraţiile publice”,
în timp ce Vsevolod Tchaplin – preşedintele Departamentului Sinodal pentru
Relaţiile Bisericii cu Societatea – n-a exclus ipoteza unei legalizări a tribunalelor islamice: „Nu trebuie să împiedicăm comunitatea musulmană să trăiască după propriile sale reguli”. Prin urmare, nici rusii nu sunt cu nimic mai vrednici decat occidentalii.

        Cu totii isi sapa, de zor, groapa propriilor popoare !!!!!!……

http://ilazu.blogspot.com/

*

Nota redacției: Rușii își primesc răsplata pentru risipa de ruși făcută prin încercarea bezmetică de a rusifica teritoriile cucerite prin care Rusia s-a lățit fără nici o măsură. Au văzut în aceste teritorii cucerite, ocupate și exploatate la sânge expresia succesului lor în istorie. Moscova este plină azi de moschei, iar Armata Roșie de ani de zile este Armata Galbenă, nu numai la nivelul trupeților, ci și la nivelul corpului ofițeresc, unde rușii sunt din ce în ce mai puțini ca număr și procent, în comparație cu asiaticii. Și asta nu de ieri, de azi! Prin anii 1970 am auzit prima oară la Vocea Americii că „Armata Roșie s-a îngălbenit”! Pe scurt, asistăm la un atac generalizat la rasa albă, ariană, un atac la lumea creștină. Iar liderii noștri politici se fac că nu văd nimic!