A murit Mihnea Constantinescu, unul dintre cele mai DUBIOASE personaje ale tranziției României. Parte din țeapa Rompetrol/KazMunai. Mihnea Constantinescu a încetat din viaţă la 57 de ani, într-un spital din Nisa.

O gâjganie prin care fosta DIE(Direcția de informații externe de pe timpul lui Ceaușescu, asăzi SIE) a controlat și controlează din umbră partide politice, guverne și așa-ziși lideri politici. Așa l-au cunoscut românii pe Mihnea Constantinescu, ca pe un ambasador cu mare experiență, cum este descris și astăzi în toate referințele

Românii l-au văzut pe acest gogârlău cu trese sub sacou stând la masă cu Regele Mihai în ziua când a fost mazilit prințul Nicolae. Apoi au aflat că face parte, încă din 2009 din Consiliul Regal.

Își mai aduc aminte românii, oare, că în anul 2009 acest personaj, Mihnea Constantinescu, ambasador doar cu titlul, și o să vedeți mai târziu de ce, a fost respins de la numirea ca ambasador al României în Republica Moldova după ce numirea sa fusese inclusiv avizată de Parlament? Acest incident diplomatic, fără precedent între România și Moldova, și extrem de rar în relațiile diplomatice dintre țări, n-a fost nici până astăzi lămurit.

Ce ambasador a fost vreodată acest Mihnea Constantinescu, născut în 1962? Vă spunem noi, niciodată. Este doar o făcătură a fostului DIE.

Mihnea Constantinescu (57 de ani) a fost, pe rand, asistent personal al premierului Petre Roman, în 1990-1991, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtator de cuvant al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Vacaroiu. A fost apoi director de cabinet si consilier al ministrului de externe Mircea Geoana (1996-1998), director de cabinet al premierului Adrian Nastase (2004) si apoi director de cabinet al premierului Calin Popescu-Tariceanu (2005-2008). În 2009, Cristian Diaconescu l-a propus ambasador în R. Moldova și a fost respins de autoritățile de la Chișinău.

Apoi, brusc, acest Mihnea Costantinescu a început să fie prezentat și ca ambasador dar și ca mare specialist în probleme energetice.

Parte din țeapa Rompetrol/KazMunai

2012. Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a decis relansarea procesului de negociere pentru recuperearea creanţelor Rompetrol, prin reaşezarea comisiei interministeriale care realizează acest demers, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

“Conducerea  comisiei interministeriale revine acum Ministerului Afacerilor Externe şi a fost atribuită ambasadorului însărcinat special, Mihnea Constantinescu. Până pe 5 aprilie această comisie trebuie să-şi reevalueze poziţiile şi să-şi reanalizeze punctul de vedere în negocierile cu acţionarul majoritar KazMunaiGaz”.

Schimbarea Guvernului transferă negocierile de la Interne la Externe. Şef al Comisiei de negociere este desemnat Mihnea Constantinescu, fost director de cabinet al premierilor Roman, Stolojan, Văcăroiu, Năstase şi Tăriceanu. Guvernul Ungureanu cade, iar succesorul sau, Victor Ponta, trimite negocierile la Ministerul Economiei. Guvernul şi KazMunayGas cad la înţelegere câteva luni mai târziu. În februarie 2013, şeful OPSPI, Gabriel Dumitraşcu, semnează memorandumul prin care statul se obligă să renunţe definitiv la pretenţiile asupra datoriei.

Urma să primească, în schimb, 200 de milioane de dolari pentru 26% din pachetul de acţiuni. În plus, proprietarii Petromidia se angajează să investească în România până la 1 miliard de dolari, în șapte ani, printr-un Fond româno-kazah finanţat 80% de guvernul de la Astana. Doi ani şi jumătate, nu se întâmplă nimic.

Tot ce a făcut în acest timp Guvernul a fost o comisie. Coordonator a fost desemnat Sorin Encuţescu, la acea dată consilier pentru probleme economice al premierului, promovat între timp secretar de stat la Ministerul Economiei. Supravegherea i-a fost încredinţată aceluiaşi Mihnea Constantinescu.

Din 2012, de la preluarea conducerii de către Victor Ponta, Mihnea Constantinescu este consilierul personal al actualului lider al Pro România.

1 iulie 2015. Bucharest Forum Energy este un eveniment de amploare, conceput pentru a susţine o platformă trans-regională de evaluare a politicilor publice şi strategiilor din sectorul energetic. Evenimentul a reunit peste 200 de participanţi și 50 de speakeri naţionali şi internaţionali, din
Europa, America, regiunea Mării Negre, zona de la estul Mediteranei, regiunea Caucaz şi Asia Centrală.
Discuţiile celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum Energy au abordat o gamă largă de subiecte, de la viitorul strategiei europene privind securitatea energetică, optimizarea gestionării şi producţiei de resurse energetice, provocările și impactul asupra regiunii Mării Negre, până la pieţele de gaze
din regiune și rolul dezvoltării infrastructurii, tehnologiilor, cercetării şi a noilor surse de energie.

În cadrul evenimentului au susţinut discursuri: Mihnea Constantinescu – Ambasador cu însărcinări speciale pentru securitatea energetică, Guvernul României; Cătălin Predoiu – Prim-vicepreşedinte, PNL; Mircea Geoană – Președinte, Institutul Aspen România.

Părintele spiritual pentru Cătălin Predoiu?

Cristian SIMA. În perioada în care am umblat aproape zilnic cu Predoiu, am înţeles că tânărul ministru are trei mari obsesii: părinţii, povestea că a fost amantul lui Udrea şi faptul că e acuzat că e agent SIE acoperit. Adoptând ”Metoda Cristache”, cred că am aflat răspunsul corect la cele trei dileme. Predoiu nu a cunoscut-o pe Udrea până când aceasta nu a intrat în guvern, nici măcar la liceu nu s-au întâlnit. Dar Predoiu e cu siguranţă agent SIE şi există o mare probabilitate ca cel care l-a format şi care îl ascultă azi să fie Mihnea Constantinescu.

Brokerul Cristian Sima a dezvăluit în cadrul emisiunii „X-Press”, moderată de Sabin Orcan și difuzată pe B1 TV, că ambasadorul Mihnea Constantinescu, fost consilier pe lângă patru premieri, care a participat la Consiliul Regal la care Principele Nicolae a fost exclus, a fost prezentat la o întâlnire din 2012 ca general S.I.E.

CITEȘTE și Războiul dintre SRI și SISTEM a mai scos la suprafață un nume: Mihnea Constantinescu. Cel considerat PROTECTORUL lui Predoiu!

„În 2012 erau mari probleme cu Grecia. Cătălin Predoiu a organizat o întâlnire la care a participat și Mihnea Constantinescu pe care mi l-a prezentat ca general S.I.E. Cătălin Predoiu a întrebat: îi spunem asta președintelui, la acea vreme Băsescu era președinte. Mihnea a răspus: vom vedea dacă vom spune”, a spus Sima.

Întrebat de Sabin Orcan dacă Mihnea Constantinescu avea de raportat cuiva despre discuția respectivă, Sima a spus că acesta era „cel mai superior. Era lider de departe. El lua informații și urma să le prelucreze”.

Cristian Sima a precizat că întâlnirea, la care a mai participat și Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă în timpul mandatului preşedintelui Traian Băsescu, și Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraie al BNR, fost prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a avut loc în casa lui Cătălin Predoiu.