N.R. Am primit acest mesaj nesemnat, dar pare a fi fost lansat de dl Constantin Cojocaru. Îl punem în discuția cititorilor.
E mai bine de un an decand am mai redirectionat acest mesaj, pe care putini dintre noi par dispusi sa-l ia in seama, chiar daca tot ce s-a intamplat in Romania in aceasta perioada nu face decat sa-i confirme esenta – ca ne incapatanam sa credem in himera modelului de trai occidental, care – el insusi – si-a trait traiul. „Malaiul” l-au adunat bogatanii Planetei, care acum ne lasa cu mainile goale, sa ne descurcam, care cum poate.
From: Valencia
Date: 2014-12-18 16:01 GMT+02:00
Subject: Fwd: Discursul regelui Olandei despre soarta lumii…..ATENTIE!
To:
Discursul regelui Olandei despre soarta lumii
Regele Olandei:
Modelul social european postbelic a murit*
*Adio pensii, concedii plătite, servicii medicale și venit disponibil*„Din cauza evoluțiilor sociale, precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața noastră a muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a secolului XX evoluează încet dar sigur către ‘o societate participativă’, în care se așteaptă ca cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau sa creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile”, a declarat marți regele Willem-Alexander al Olandei, citind în fața parlamnentului de la Haga prezentarea făcută de guvern pentru noul buget.
„Reformele necesare iau timp și reclamă perseverență”, a spus regele, „dar ele vor fi baza pentru crearea de locuri de muncă și pentru restabilirea încrederii”. Regele Olandei a mai spus că în această perioadă oamenii se așteaptă ”și vor să ia propriile lor decizii, să-și organizeze propriile vieți și să aibă grijă unii de ceilalți”.
”Tuturor celor care pot li se cere să-și asume responsabilitatea pentru propria viață și pentru cea a persoanelor apropiate”, a anunțat guvernul olandez, prin vocea regelui Willem-Alexander.Societatea participativă imaginată de guvernul Olandei a început deja să se creioneze în realitatea de zi cu zi: beneficii sociale precum ajutoarele de șomaj, subsidiile pentru sănătate au fost tot mai mult reduse în ultimii zece ani. Vârsta de pensionare a fost ridicată la 67 de ani și se așteaptă ca pragul sa crească. Regele a mai declarat că servicii sociale precum îngrijirea bătrânilor, ajutoarele pentru șomeri și serviciile dedicate tineretului vor fi transferate în sarcina autorităţilor locale, astfel încât costurile să fie stabilite în funcție de realitățile economico-sociale ale fiecărei regiuni.
„Financial Times” caracterizează discursul regelui drept cel mai abrupt
anunț făcut până acum în Europa cu privire la încheirea unei epoci. Oricât ar fi pus acest discurs pe seama calculelor politice interne din Olanda, unde coaliția dintre liberali și laburiști aflată la putere încearcă să nu se discrediteze total și să prezinte austeritatea drept o necessitate istorică, discursul regelui poate marca începutul unui drum pentru întreaga Europa, un drum care nu va mai duce niciodată către prosperitatea pe care statele UE au cunoscut-o înainte de 2008.
”Ei vorbesc despre o societate participativă. Aceasta înseamnă, de fapt, că fiecare e pe cont propriu”, spune Arnoud Boot, profesor de economie la Universitatea din Amsterdam. ”În întregul discurs nu am auzit macar o data cuvântul ’vârstnic’. Singura dată când regele l-a pronunţat a fost cu referire la mama sa”, spune liderul partidului pensionarilor din Olanda, 50-Plus.
Ceea ce un cap încoronat a transmis uneia dintre cele mai bogate națiuni din Europa nu este oare valabil și pentru statele mult mai putin dezvoltate ale Uniunii? De altfel, regele Olandei nu este primul care anunță încetarea contractului social dintre stat și cetățeni. A făcut-o în urmă cu doi ani președintele Băncii Centrale Europene, care, într-un interviu pentru „Wall Street Journal”, anunța că ”Modelul social european este mort”. Acest model pe care Europa şi-a bazat prosperitatea după Al Doilea Război Mondial a dispărut (“has gone”), considera Mario Draghi, amintind de formula economistului german Rudi Dornbusch: “Europenii sunt atât de bogaţi încât îşi pot permite să plătească oamenii ca să nu muncească”.Politicienii nu îşi permit să piardă electorat făcând asemenea declarații. Sarcina acestor anunțuri dure le revine bancherilor centrali. Este și cazul României, unde guvernatorul Mugur Isărescu anunță, printre rânduri, un viitor similar și pentru țara noastră. La fel și al său consilier Adrian Vasilescu, care arată deseori că modul de viață al românilor din urmă cu cinci ani nu va mai reveni pentru actualele generații.
Vârsta de aur a Europei postbelice s-a încheiat, ne transmit liderii europeni.
Ceea ce în urmă cu doar câteva generații reprezenta un imens progres (asigurările de șomaj obligatorii introduse în perioada interbelică,pensiile introduse în aceeași perioadă, alături de alocațiile familiale, accesul gratuit la servicii medicale și chiar de apariția Ministerelor Sănătății, concediile plătite care au dus la nașterea de facto a turismului) nu mai este pus acum sub semnul întrebării, ci de-a dreptul anulat.
Treptat, liderii naţionali şi cei de la Bruxelles încearcă să pregătească cetățenii pentru o reîntoarcere la ”normalitatea secolului XIX”, cea în care o gospodărie din înaintatele țări occidentale cheltuiau mare parte din venit pe hrană, băutură și tutun, cu o proporție şi mai mare în țările mediteraneene.
„După 1945, elementul definitoriu al relației a devenit păienjenișul de beneficii sociale și strategii economice prin care statul își servea supușii-nu invers”, scria istoricul britanic Tony Judt. „Acum însă suntem pregătiți pentru a ne întoarce către realitatea> secolului XIX, când relația dintre cetățean și stat era un compromis variabil între nevoile militare și revendicările politice, iar obligaţia străveche de a-şi apăra glia contrabalansa, pentru cetățenii deveniți suverani,> drepturile moderne.”
Noile realități sunt mult mai periculoase decât par. Ele implică nu numai securitatea societală, ci și națională. ”Pentru prima> dată după Al Doilea Război Mondial, contractul social european este pe cale de a se rupe. Dacă această problemă nu va fi abordată și dacă elitele nu> reușesc să-și reconcilieze interesele cu cele ale alegătorilor, fundamentele politice ale UE se vor eroda”, arată o analiză Stratfor dedicată surprinzătorului mesaj regal din Olanda.
Aceeași analiză arată că este ceasul al 12-lea pentru ca guvernele europene să mai poată decide între deschiderea dezbaterii pentru formarea unei federații europene sau continuarea actualei expectative, în speranța că economia UE își va reveni fără modificari politice majore. La fel, alegătorilor europeni li se picură în ureche că Europa se va putea întoarce la nivelul ante-criză fără reforme semnificative.
Olanda, o națiune de negustori și navigatori, legată comercial pe uscat de Germania și pe mare de Marea Britanie și care știe că în situații delicate inacțiunea este cea mai proastă politică, este prima care deschide dezbaterea despre schimbarea radicală a UE, dar și a modului de viață a sute de milioane de oameni. Alegerile europene din 2014 sunt considerate un pas decisiv către o nouă Europă, cu partidele conservatoare asumându-şi rolul de factor al schimbării, dar uitând însă că cei zece ani ai Comisiei Barroso nu au însemnat decât sacrificarea modelului social european și folosirea acestuia din urmă pentru realizarea unei pieței unice incapabile să facă față unei crize.
E CLAR PRIETENI !
DUPA CE VA DEPASI TOATE CRIZELE (FINANCIARE,
POLITICE,MILITARE, RELIGIOASE SI MORALE), LUMEA SE VA RESTARTA INTR-O NOUA ORDINE MONDIALA, CARE VA SEMANA FOARTE TARE CU O MARE….DEZORDINE !
FITI OPTIMISTI !!!
ACTUALITATE • SOCIAL
Legea supravegherii cibernetice, adoptată vineri de Senat, în calitate de cameră decizională, stârnește revoltă. Pe rețeaua de socializare Facebook a fost creată opagină în care este anunțat un protest duminică la Cluj îndreptat împotriva aceste legi. De asemenea, un protest este anunțat și la București, la Palatul Parlamentului.
„Noua lege a supravegherii cibernetice, adoptată în Parlament vineri, 19 decembrie, va permite oricărui ofiţer de informaţii să-ţi percheziţioneze, fără mandat, calculatorul, tableta sau telefonul. (…) Internetul a reprezentat ultima baricadă a cetăţenilor şi a societăţii civile din România, a fost o sursă preţioasă de informaţie şi a creat platformele pentru mişcările de stradă. Acesta este motivul pentru care politicienii încearcă suprimarea libertăţii fundamentale şi a capacităţilor de acţiune pe care el le întemeiază. Dacă legea votată vineri este promulgată de preşedinte şi intră în vigoare, toate eforturile revoluţionarilor şi toată lupta noastră vor deveni zadarnice”, spun organizatorii protestului de la Cluj în mesajul lor.
Iată mesajul integral postat pe rețeaua de socializare:
„Sunt 25 de ani de când oamenii au murit în stradă pentru o Românie fără Securitate, fără supraveghere, intimidare şi incriminare. Dar astăzi politicienii noştri încearcă să reinstaureze controlul absolut şi să pregătească un nou stat poliţienesc. Noua lege a supravegherii cibernetice, adoptată în Parlament vineri, 19 decembrie, va permite oricărui ofiţer de informaţii să-ţi percheziţioneze, fără mandat, calculatorul, tableta sau telefonul. Fideli principiului Toate partidele, aceeaşi mizerie, senatorii au votat în unanimitate pentru ca dreptul cetăţenilor la viaţă privată, la secretul corespondenţei, la comunicare electronică nestingherită, să fie anulat. În aceşti ultimi ani, Internetul a reprezentat ultima baricadă a cetăţenilor şi a societăţii civile din România, a fost o sursă preţioasă de informaţie şi a creat platformele pentru mişcările de stradă. Acesta este motivul pentru care politicienii încearcă suprimarea libertăţii fundamentale şi a capacităţilor de acţiune pe care el le întemeiază. Dacă legea votată vineri este promulgată de preşedinte şi intră în vigoare, toate eforturile revoluţionarilor şi toată lupta noastră vor deveni zadarnice. Vino duminică, 21 decembrie, ora 12 (ora învestiturii lui Klaus Iohannis ca preşedinte) şi duminică, 28 decembrie, ora 17, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a-ţi apăra drepturile fundamentale. Cel mai bun mod de a cinsti memoria revoluţionarilor din ’89 e să ne asigurăm că ţara nu ne va fi din nou confiscată”.
Senatul a adoptat vineri proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC).
Conform legii, serviciile secrete, dar şi Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, ORNISS, CERT-RO şi ANCOM pot avea acces la datele deţinute de furnizorii de servicii de internet şi telefonie doar în baza unei „solicitări motivate”, și nu în baza unui mandat de la judecător. Legea elimină astfel necesitatea unui mandat judecătoresc pe care în prezent aceste instituţii trebuie să îl obţină pentru a avea acces la datele oricărui sistem informatic.
Legea a fost iniţiată de Guvern şi adoptată tacit de Camera Deputaţilor în urmă cu trei luni, iar Senatul a dat vineri votul final.
este razbunarea politrucilor pentru votul diasporei. sunt speriati de forta mobilizarii pe internet, sunt disperati ca nu se pot adapta si continua sa cada ca mustele in plasa DNA, neintelegind ca vremurile s-au schimbat… sunt prosti de bubuie, dar au proprietati, pe care le vor pierde in curind, dupa majorarea taxelor pe proprietate de 6-10 ori iar afaceri nu stiu sa faca decit cu statul.
O sa incerce sa faca cit mai mult rau pina vom reusi despaducherea tarii….
Capitalizmu i bun mă! Jos comunizmu!
Ciudata mentalitate mai au unii ! Cum ni se serveste adevarul in fata, dur , fara menajamente ……..e taxat drept ,,mesaj pesimist”! Cand constatam ca de fapt, situatia e cam ,,cotoioasa”, cand nu avem nicio posibilitate de participare la redresare (caci, totul ….e dirijat de la alt nivel !), nu ne ramane decat s-o ,,forjam” propagandistic : ,,Fiti optimisti !!!”. Chiar daca e spusa de-un rege !
Aici e mishto-ul si ciudatenia situatiei. Asta imi aduce aminte de o situatie din perioada nazista, cand un luptator antifascist, imi scapa numele, un ceh parca, era pe esafod cu capul in streang, urmand sa fie executat de Gestapo, si in ultimul moment striga : ,,Oameni va iubesc !”. Cam asa si cu mesajul asta ,,pesimist” care se termina ,,optimist” ! Suntem confortabil asezati pe trapa esafodului ……..dar sa fim optimisti si sa-i iubim pe calaii nostrii !
Sistemul pus la punct de catre infractorii astia internationali nu este decat o gigantica schema Ponzi, pentru functionarea careia este necesara extinderea continua a numarului de fraieri trasi in piept. Familia regala olandeza este serios implicata in asociatiile astea discrete, pana in clubul Bilderberg, iar mesajul se traduce mai simplu astfel: Baieti, noi v-am furat si banii pe care i-ati platit pentru pensii, de stat ori private, si nu avem de unde sa vi-i dam inapoi, ca deja am tiparit prea multa hartie fara valoare pe care v-am dat-o voua ca bani. Ia vedeti cum va descurcati, ca ceea ce am furat nu vrem sa mai dam inapoi!
Circula insa un zvon, ca Federal Reserve a fost cumparata de o familie chineza…
„In Paris vezi toata voma continentelor” zicea deja Cioran la inceputul anilor 80.
Domnul Cojocaru nu stie faptul ca se planuieste desfiintarea tuturor constitutiilor tarilor membre in faza finala a desavarsirii EU – tot el nu stie ca poporul roman nu are cum sa „voteze prin referendum” adoptarea unei constitutii EU pe care nu a citit-o nici-un parlamentar EU in viata, caci are peste 2000(doua mii) pagini si este plina de contraziceri si neclaritati: singurul creier care a parcurs gogomania manipularilor juridice EU este prof univ dr. Karl Albrecht Schachtschneider,Univ Erlangen/Nurnberg care a dat in judecata Tratatul de la Maastricht care bloca iesirea din EU a tarilor membre, si a castigat: datorita lui se poate iesi legal , fara sanctiuni faraminoase, astazi din EU, in calitate de stat membru.
Schachtschneider vrea pentru Germania un regim cu banci proprii, cu moneda proprie, cu asistenta sociala omeneasca, (nu o zice in interviuri dar se impune pe cale logica si de consecinta a spuselor sale: o asistenta sociala si medicala nesubminata de tsunami de milioane de emigranti din lumea a treia), cu educatie, religie si cultura apartinand poporului german si nu altfel, caci dreptul la propria cultura si religie in tara sa este un drept nediscutabil, drept elementar al umanitatii.
Schachtschneider nu vrea sa iasa din Europa, cum nu vrea nici domnul Cojocaru, dar Schachtschneider vrea sa iasa din „European Union” asa cum arata si este constituita ea astazi, el arata clar ca nu mai vrea sa vada steagul celor 12 stele fluturand de-asupra Germaniei!
Vrea o Europa a statelor nationale, total independente si cu constitutii proprii neatinse din exterior, unite de tratate si interactiune comerciala , etc, culturala nedestructiva, ci armonioasa, intre europeni.
Aseasta se poate face splendid: tratate de tot felul au existat de cand lumea intre tari.
IN NICIUN CAZ NU CONCEPE ABDICAREA CONSTITUTIEI GERMANIEI IN FAVOAREA UNEI CONSTITUTII SUPRANATIONALE, COMUNISTE:
Stiti ce inseamna cele 12 stele de pe steagul EU?????????
SUNT TRIBURILE LUI IZRAEL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Festrede von Karl Albrecht Schachtschneider beim Burschentag 2014 in Eisenach(Cum putem construi o Europa mai buna)
https://www.youtube.com/watch?v=i-hu8i_-jaU
Revolution Befreiung zum Recht Prof Dr Karl Albrecht Schachtschneiderhttps://www.youtube.com/watch?v=FQEbdBi9Yic
http://m.antena3.ro/politica/klaus-iohannis-in-politica-nu-faci-doar-ce-vor-oamenii-277487.html
Pai, parca democratia era cu vointa poporului, puterea sta in vointa poporului, majoritatea decide…bla, bla, bla….aaaa deci era arama pe fata! Am inteles. Deci lupul la oi isi face de cap. Iar oile zapacite, bulversate, dezbinate…de atitea „valori” occidentale, nu mai stiu ce sa creada…vai si amar de ele….
De ce o astfel de politica vicleana si mincinoasa?
Pentru ca individul a fost „ales” de sistemul antiuman, antinational, anticristic, al societatii de consum occidentale „paine” si circ, controlat de mafia iudeomasonica, pentru a transforma intreaga lume intr-o babilonie satanica, in care popoarele sant transformate in populatii, controlate si manipulate ca pe o turma de animale, prin cip si card, „paine” si circ, „crize”, razboaie, revolte, revolutii portocalii, „primaveri”arabe, euromaidane, stat de „drept”, political corect…prin acapararea resurselor si bogatiilor intregii lumi, de catre corporatiile si multinationalele patronate de iudeomasoni. Pentru ca, sub pretextul infractionalitatii, a promovarii de catre acesti nelgiuiti iudeomasoni, ca politica de stat, a faradelegii si imoralitatii, sa instaureze „pas cu pas”, in nesimtirea sufleteasca si morala, in ignoranta, indiferenta, si imoralitatea in care e adus premeditat sarmanul om, bulversat de atitea „valori” occidentale iudeomasonice, sa aduca cea mai groaznica dictatura din istorie : dictatura anticristului – uraciunea pustiirii in locul cel sfant.
http://m.gandul.info/stiri/legea-securitatii-cibernetice-a-fost-adoptata-serviciile-secrete-primesc-liber-acces-fara-mandat-la-datele-stocate-de-furnizorii-de-internet-si-telefonie-13731394