Mesaj de dincolo – Pomenirea activă

La 2 luni de când soția mea, Viorica, s-a înălțat din trup spre ceruri, am primit un mesaj de la ea prin intermediul unei persoane cu capacități de comunicare cu spirite ale defuncților, cu următoarele informații și solicitare:

În cele 2 luni, sufletul/spiritul Vioricăi a parcurs cu bine multe etape și trepte, în care lucrările făcute de cei rămași în viață pe Pământ AU AJUTAT-O foarte mult (se referă, desigur, la slujbe, colive, rugăciuni, lumină, împărțire hrană, pomeniri…)

Dar, sunt încă etape și trepte de urca, în a căror parcurgere poate fi mult ajutată de noi dacă, în apelarea / pomenirea sufletului plecat la ceruri (aici, a Vioricăi), vom folosi următoarea formulare:

Viorica,

Te iubesc, te iubesc, te iubesc !

Pentru că în tine există Dumnezeu,

Cu iubire Dumnezeiască,

ÎNALȚĂ-TE în IUBIRE Dumnezeiască !

Textul se adaptează în funcție de relația avută cu decedatul : mamă, soră, cumnată, prietenă etc.

Dincolo de emoția primirii comunicării de dincolo de moarte, am fost frapat de conținutul acesteia, cu deosebire de formula și conținutul textului de apelare / pomenire indicată, drept care am încercat să analizez atât formularea propusă/cerută, cât și formulările uzuale.

Se obișnuiește ca un suflet/spirit plecat la ceruri să fie pomenit cu formulări uzuale, precum :

”Dumnezeu să-l ierte !”

”Dumnezeu să-l aibă-n pază !”

”Dumnezeu să-l odihnească-n pace !”

”Fie-i țărâna ușoară”

etc.

Pomenirea unui decedat, ca și saluturile (Bună dimineața!, Bună ziua!, Bună seara!, Noapte bună!) sunt, în fapt urări de bine.

Abia prin comparație cu formularea Vioricăi, conștientizez impresia pe care formulările uzuale mi-o fac de fiecare dată.

Acestea, ca urări, îmi creează o imagine și o atitudine fatalistă. Adică, nu mai este nimic de făcut, nici de către sufletul decedatului, nici noi nu-l mai putem ajuta, ci cum o vrea Dumnezeu; sufletul aceluia este în așteptarea judecății Divine și a unei sentințe Divine, noi doar rugându-l pe Dumnezeu să aibă milă.

Pe baza acestor formule de pomenire, îmi imaginez că sufletul este izolat într-un loc, trăind veșnic fără a mai face ceva, așteptând ”învierea morților”, Iar pomenirea are ceva fatalist, pasiv, neafirmând posibilitatea continuării evoluției sufletului și în Cer.

Desigur, mergând la scrierile religioase, se infirmă o astfel de încremenire în timp și spațiu a sufletelor/spiritelor decedaților, dimpotrivă totul este ”precum în Cer așa și pe Pământ”.,

Formula de invocare-pomenire, cerută nouă de sufletul/spiritul Vioricăi, are un caracter activ, îmbucurător și emanând încurajare și speranță, deoarece indică perspectiva prin care, în ceruri, sufletul continuă să URCE pe scara evoluției spirituale, pe calea îndumnezeirii, iar metoda și instrumentul care-i stau la îndemână sunt scânteia de Dumnezeu din propriu-i suflet și IUBIREA pe care aceasta o poate genera.

Pomenirea cu această formulare este un îndemn din partea noastră către sufletul decedatului de a se înâlța pe scara valorică a iubirii Divine, iar, prin declarea de la început a iubirii noastre, arătăm că rămânem în relație cu el și-i oferim ajutorul nostru în înălțarea sa.

Prin toate aceste aspecte, formula de pomenire transmisă de sufletul Vioricăi emană iubire, încurajare, relație, ajutor, bucurie, are caracter ACTIV.

Dan Stănescu

25 iunie 2020

 

******

Nota redacției – Dl Dan Stănescu mi-a trimis textul de mai sus cu rugămintea să-mi spun părerea. Am de spus două lucruri:

  1. Cine este peroana care a mijlocit comunicarea cu Viorica aflată „dincolo”? Cât este de credibilă?
  2. Textul primit de la Viorica este mișcător, te pune pe gânduri, ca și comentariul dlui Dan Stănescu. Voi reciti acest text.