Mesaj de la o mare campioană pentru o mare campioană: Simona Halep către Bianca Andreescu

Publicat de |2019-09-08T15:34:30+03:008 septembrie 2019|Textele altora|
Fair Play ca-n tenis din partea Simonei Halep. Mesajul ei pentru Bianca Andreescu

Fair Play ca-n tenis din partea Simonei Halep. Mesajul ei pentru Bianca Andreescu

„Felicitări, Bianca Andreeescu, pentru o performanţă uimitoare şi pentru primul tău grand slam! România este foarte mândră de tine”, i-a scris Halep, pe Twitter

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

Învingătoarea va primi un premiu de 3,85 de milioane de dolari (aproape 3,5 milioane de euro), cel mai mare din istorie la un Grand Slam, şi 2.000 de puncte WTA, iar învinsa, 1,9 milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.