Meditațiile unui secui

Omul crede în victoria rațiunii. Dar, omul tot mai „inteligent” este tot mai stăpânit de „lumile sale subterane”, primitive. Astfel devine rațiunea – care, se pare, e înaltă, superioară – primitivă!
Conținuturile, arhetipurile inconștientului colectiv au cunoscut o evoluție, o spiritualizare care a însemnat evoluția adevărată a omului. Această evoluție s-a transformat într-o involuție, ce pare să sfârșească într-un haos total, o totală disociere a omului de lumea sa. În această evoluție, ca și în involuția amintită, raportarea omului primitiv și raționalist la imaginarul arhetipal este asemănătoare! Acest lucru este cel mai bine reprezentat de problema uciderii existentă în povești, în mituri. Uciderea, moartea pe plan spiritual reprezintă transfigurarea, jertfa! La omul primitiv, acest impuls nu era dezvoltat și era înfăptuit, înțeles concret, adică uciderea chiar era comisă. Din această cauză erau sacrificați oameni! Balada Meșterului Manole pare să păstreze această amintire primitivă a sacrificării omului, care, pe plan spiritual, înseamnă integrarea inconștientului colectiv în conștiință (care stă sub semnul principiului feminin), în opera conștiinței masculine. E vorba despre unificarea contrariilor – masculin, feminin – într-o totalitate a operei și a conștiinței.
Unii au început, în numele corectitudinii și al luptei împotriva violenței, să vâneze mituri, balade – Miorița, Meșterul Manole, Toma Alimoș – într-un demers de „demascare” a violenței, acuzându-i chiar pe Eliade, pe Blaga, de cultul violenței! Aceștia, la nivelul rațiunii „înalte” (dar și sterile), „înțeleg” asemănător primitivului imaginea omorului, respectiv la modul concret, ca o ucidere reală, ca violență în sine, fără sensul său arhetipal! Aceasta e consecința, atunci când omul uită sensurile și semnificațiile imaginarului arhetipal! Rațiunea devine asemănătoare celei primitive, precum impulsurile inconștiente ale omului primitiv, ceea ce înseamnă că influența, impulsurile inconștientului colectiv funcționează asemănător și în cazul omului raționalist, la fel cum funcționa în cazul omului primitiv. Din păcate, din cultul rațiunii rezultă un nou primitivism, care distruge în totalitate cultura, fiind mult mai periculos decât dictaturile comuniste, fasciste! Refularea contrariilor este echivalentă cu refularea forțelor vitale, din care rezultă dispariția comunității sau măcinarea, neantizarea sa prin conținuturile distructive ale inconștientului!
Iisus a menținut contrariile, spunând: „Să fii fierbinte sau rece, dacă vei fi căldicel, te revărs!”. Căldicelul duce lipsa energiilor contrariilor unificate, nu poate să participe cu energia proprie în lucrarea energiilor necreate ale Logosului întrupat, asta înseamnă vorbele lui Iisus – „te revărs”. Apoi, vitalitatea omului presupune participarea energiilor interne ale omului în lucrarea energiilor necreate ale Duhului Sfânt.
După această introducere teoretică, după prezentarea problemei, arăt, prin revelațiile inconștientului colectiv, că acele „violențe” pe care le condamnă „corectitudinea socială”, mai bine zis igiena socială a sterilității, sunt forțe ale inconștientului colectiv personificate prin personaje violente, distructive, prin care eroul este forțat să-și schimbe viața într-o viață a plinătății, îndeplinindu-și astfel sensul vieții, căci non-violența nu este, în sine, un sens al vieții! Nu avem curajul de a face o adevărată schimbare majoră la mijlocul vieții! Cum spune Jung, e nevoie de o forță inconștientă, care să te împingă în prăpastia schimbării, a transfigurării, pe fondul sinelui, al inconștientului!
Asta s-a întâmplat în cazul lui Iov. Imaginea diavolului ne arată această forță majoră, care distruge realizările primei părți a vieții, ca să facă loc unor noi realizări, pe fondul integrității personalității. În opinia mea, același lucru se întâmplă și în Miorița! Moldoveanul e un om de succes, realizat, ca și Iov. Ucigașii sunt forțele distructive personalizate, cum în cazul lui Iov e diavolul. În Miorița, potrivit lumii cosmice a românului, moartea transfigurează ciobanul într-o lume cosmică, transcendentă! Ciobanul moldovean își pierde averea realizată în prima parte a vieții, pentru a intra într-o lume mult mai largă decât cea a realizărilor cotidiene, în lumea cosmică a transcendenței! Aceste balade, mituri, revelații vorbesc despre realizarea arhetipală a omului, care începe cu adevărat la mijlocul vieții!
Și suspectez că și în cazul Meșterului Manole este vorba despre același lucru! Că acea construcție este de fapt cea a personalității, respectiv templul omului. În prima parte a vieții, omul e îndreptat să realizeze mai mult pe plan exterior, material, iar la mijlocul vieții simte nevoia să se realizeze pe fondul interiorului, își caută centrul interior, sinele! Templul e ceva non-material, spiritual, care se potrivește celei de-a doua părți a vieții și pe care nu-l poți construi cu mijloace exclusiv materiale! Această construcție necesită lumea arhetipală, inconștientă, semnificată de nevasta meșterului, care transcende construcția potrivită celei de-a doua părți a vieții. Meșterul Manole forțează construcția pe plan material, ceea ce activează niște conținuturi distructive ale inconștientului, care apare în imaginea nopții. Și în acest caz, eroul este forțat de inconștient să-și schimbe raportul la viață, integrând în operă partea inconștientă a ființei omului, pe care a neglijat-o în prima parte a vieții!