RĂZBOI ÎN UCRAINA. Mărturii teribile despre masacrul de la Bucha. Un mercenar britanic spune TOTUL despre ce s-a întâmplat acolo – VIDEO

În Bucha, cadavrele a aproape 300 de civili au fost găsite pe străzi sau în gropi comune, descoperire apărută după ce trupele ruse s-au retras din oraș. S-a speculat intens pe marginea a ceea ce s-a întâmplat acolo, iar concluzia unanimă a fost aceea că victimele au fost împușcate de soldații Armatei Roșii în timpul ocupării orașului.

Și, totuși, masacrul de la Bucha ar fi fost regizat de ucraineni după ce forțele ruse s-au retras din oraș (adică, după 30 martie) pentru a incrimina Rusia. Cel puțin cu această teorie s-a prezentat la un interviu mercenarul britanic Andrew Hill, capturat de ruși.

El a vorbit pentru Russia Today despre ce a văzut la Bucha.

Mercenarul Andrew Hill a văzut realitatea din Bucha

Britanicul s-a predat forţelor ruse din regiunea Mykolaiv, în sud-vestul Ucrainei, la sfârșitul lunii aprilie.

Mercenarul a fost unul dintre cei care au fost trimiși la Bucha după retragerea trupelor rusești din oraș. Potrivit acestuia, nu au existat un „munte de cadavre” despre care toată presa occidentală și ucraineană trâmbița, iar locuitorii de acolo nu i-au vorbit despre nicio bătălie.

„A FOST EXACT PE LA 3-5 APRILIE – LA CÂTEVA ZILE DUPĂ PLECAREA RUȘILOR. PERSONAL, NU AM VĂZUT NICIUN CADAVRU, NIMIC DE GENUL ACESTA. TOTUL PĂREA NEATINS” – ANDREW HILL, MERCENAR BRITANIC

Player video

00:00
02:12

Afirmaţiile mercenarului britanic nu pot fi verificate din surse media independente.

Mercenarul Andrew Hill, capturat în Mykolaiv

Andrew Hill, din Plymouth, a fost arătat capturat în timp ce era interogat de ruși. Videoclipul cu mercenarul britanic a fost difuzat de Ministerul Apărării de la Moscova.

În interviul pentru RT, el a spus că a călătorit de la sine pentru a ajuta Ucraina. Avea asupra lui o armă când a fost capturat.

În februarie, ministrul de Externe britanic, Liz Truss, a declarat că îi susține pe cetățenii britanici care călătoresc în Ucraina pentru a lupta alături de forțele ucrainene, în ciuda temerilor că ar putea cădea prizonieri în mâinile rușilor.